Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 25:28


25:28 Domnul ar fi putut face ca într-o clipă ele să se prefacă în ţărână; dar El n-a făcut lucrul acesta, ca nu cumva, după îndepărtarea lor, împăratul şi poporul său să spună că acesta fusese un rezultat al vrăjitoriei sau al amăgirii, ca şi lucrarea vrăjitorilor. Broaştele au murit şi au fost adunate apoi în grămezi. Acum, împăratul şi întregul Egipt au avut dovada faptului pe care zadarnica lor filozofie nu îl putea tăgădui, şi anume că această lucrare nu fusese săvârşită prin vrăjitorie, ci era o pedeapsă venită de la Dumnezeul cerului. "Faraon, văzând că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima" (vers.15). La porunca lui Dumnezeu, Aaron a întins mâna şi ţărâna pământului s-a prefăcut în păduchi în toată ţara Egiptului. Faraon le-a cerut vrăjitorilor să facă şi ei la fel, dar n-au putut. Lucrarea lui Dumnezeu s-a dovedit acum a fi superioară aceleia a lui Satana. Vrăjitorii înşişi au recunoscut: "Aici este degetul lui Dumnezeu" (vers.19). Dar împăratul a rămas mai departe neclintit.