Printable ModePatriarhi şi profeţi, 25
|
25:1 Cap. 23 - Plăgile asupra Egiptului 25:2 Fiind încunoştinţat de către îngeri, Aaron a plecat să-şi întâmpine fratele, de care fusese despărţit atât de mult timp; şi ei s-au întâlnit în mijlocul singurătăţii deşertului, în apropiere de Horeb. Aici, ei au discutat împreună şi Moise "a făcut cunoscut lui Aaron toate cuvintele Domnului, care-l trimisese, şi toate semnele, pe care-i poruncise să le facă" (Ex.4,28). Apoi au călătorit împreună spre Egipt; şi, după ce au sosit în ţinutul Gosen, i-au adunat pe bătrânii lui Israel. Aaron le-a povestit toate cuvintele pe care Dumnezeu le-a spus lui Moise şi apoi au fost arătate toate semnele pe care Dumnezeu le-a dat lui Moise, toate au fost făcute înaintea poporului. "Poporul a crezut. Astfel au aflat că Domnul cercetase pe copiii lui Israel, că le văzuse suferinţa; şi s-au plecat şi s-au închinat cu faţa la pământ" (vers.31). 25:3 Moise fusese însărcinat, de asemenea, cu o solie pentru împărat. Cei doi fraţi au intrat în palatul faraonilor ca ambasadori ai Împăratului împăraţilor şi i-au vorbit în numele Lui: "Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: 'Lasă pe poporul Meu să plece, ca să prăznuiască în pustie un praznic în cinstea Mea'" (Ex.5,1). 25:4 "Cine este Domnul, ca să ascult de glasul Lui, şi să las pe Israel să plece?" întrebă monarhul; "Eu nu cunosc pe Domnul şi nu voi lăsa pe Israel să plece" (vers.2). 25:5 Răspunsul lor a fost: "Ni S-a arătat Dumnezeul evreilor. Dă-ne voie să facem un drum de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, pentru ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie" (vers.3). Vestea despre ei şi despre interesul pe care îl trezeau în popor ajunsese deja la împărat şi mânia sa era aprinsă. "Moise şi Aaron, pentru ce abateţi poporul de la lucrul lui?" spuse el. "Plecaţi la lucrările voastre" (vers.4). Împărăţia deja suferise pagube din cauza amestecului acestor străini. Gândindu-se la acest lucru, el mai adăugă: "Iată că poporul 25:6 acesta s-a înmulţit acum în ţară, şi voi mai voiţi să-l faceţi să-şi înceteze lucrările?" (vers.5). În robia lor, izraeliţii dăduseră uitării - într-o măsură oarecare - cunoaşterea Legii lui Dumnezeu şi se îndepărtaseră de preceptele ei. Sabatul fusese îndeobşte desconsiderat şi asprimea supraveghetorilor lor făcea ca ţinerea lui să fie aparent imposibilă. Dar Moise a arătat poporului său că ascultarea de Dumnezeu era prima condiţie a eliberării, iar eforturile făcute pentru restatornicirea păzirii Sabatului au ajuns la cunoştinţa asupritorilor lor. 25:7 Împăratul, fiind foarte neliniştit, îi suspecta pe izraeliţi că plănuiseră o revoltă pentru a nu-l mai sluji. Nemulţumirea, zicea el, era rezultatul trândăviei; el va avea grijă să nu le mai lase timp pentru uneltiri primejdioase. De îndată a luat măsuri pentru a le face povara şi mai grea şi pentru a zdrobi spiritul independent. În aceeaşi zi, au fost date ordine care au făcut munca lor tot mai crudă şi mai apăsătoare. Materialul de construcţie cel mai obişnuit din acea ţară era cărămida uscată la soare; zidurile celor mai de seamă clădiri erau făcute din aceste cărămizi şi apoi erau îmbrăcate pe dinafară cu piatră, iar fabricarea cărămizilor cerea folosirea unui mare număr de sclavi. Paiele tăiate erau amestecate cu lutul, pentru a le ţine laolaltă şi se cerea o mare cantitate de paie pentru această lucrare; împăratul porunci acum să nu li se mai dea paie; cei ce lucrau cărămizile trebuia să-şi găsească singuri paie, în timp ce numărul de cărămizi ce trebuia făcute era acelaşi. 25:8 Porunca aceasta a produs un mare necaz izraeliţilor din întreaga ţară. Supraveghetorii egipteni aşezaseră logofeţi evrei care să supravegheze lucrarea poporului, iar aceşti logofeţi erau răspunzători de lucrul săvârşit de către cei ce erau sub mâna lor. Când ordinul împăratului s-a aplicat, poporul s-a împrăştiat prin toată ţara, ca să adune mirişte în loc de paie; dar le-a fost cu neputinţă să împlinească obişnuita cantitate de lucru. Din pricina acestei nerealizări, logofeţii evrei au fost crunt bătuţi. Aceşti logofeţi considerau că necazul lor vine de la ispravnici, şi nu de la împăratul însuşi; de aceea s-au dus la el cu plângerile lor. Plângerile lor au fost întâmpinate de faraon cu batjocuri: "Sunteţi nişte leneşi şi nişte trântori! De aceea ziceţi: 'Haidem să aducem jertfe Domnului'" (vers.17). Li s-a poruncit să se întoarcă la lucru, spunându-li-se că povara nu le va fi nicidecum uşurată. Întorcându-se, ei i-au întâlnit pe Moise şi pe Aaron şi le-au strigat: "Să vă vadă Domnul şi să judece! Voi ne-aţi făcut urâţi lui Faraon şi slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mână ca să ne omoare" (vers.21). 25:9 Auzind aceste reproşuri, Moise s-a întristat foarte mult. Suferinţele poporului fuseseră sporite foarte mult. În toată ţara, un strigăt de disperare se înălţa de la tânăr şi bătrân şi toţi s-au unit în a-l face răspunzător de schimbarea dezastruoasă a stării lor. În amărăciunea sufletului său, el s-a înfăţişat înaintea lui Dumnezeu cu strigătul: "Doamne, pentru ce ai făcut un astfel de rău poporului acestuia? Pentru ce m-ai trimis? De când m-am dus la Faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia; şi n-ai izbăvit pe poporul Tău" (vers.22-23). Răspunsul a fost: "Vei vedea acum ce voi face lui Faraon: o mână puternică îl va sili să-i izgonească din ţara lui" (Ex.6,1). Din nou i s-a amintit de legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu părinţii lor şi i s-a dat asigurarea că avea să fie împlinit. 25:10 În timpul tuturor anilor de robie în Egipt, printre izraeliţi au fost unii care rămăseseră credincioşi închinători ai lui Iehova. Aceştia erau foarte amărâţi atunci când îi vedeau pe copiii lor cum zilnic erau martori ai urâciunilor săvârşite de păgâni şi chiar se închinau înaintea zeilor lor falşi. În amărăciunea lor, ei au strigat către Domnul pentru eliberarea de sub jugul egiptean, pentru ca să fie eliberaţi de influenţa stricăcioasă a idolatriei. Ei nu şi-au ascuns credinţa, ci au făcut cunoscut egiptenilor că obiectul închinării lor era Creatorul cerului şi al pământului, singurul Dumnezeu viu şi adevărat. Ei le-au prezentat dovezile existenţei şi puterii Sale, de la creaţiune şi până în zilele lui Iacov. Egiptenii au avut astfel prilejul să cunoască religia evreilor; dar, deoarece considerau ca ceva înjositor să fie învăţaţi de către sclavii lor, ei au încercat să-i ademenească pe adoratorii lui Dumnezeu, făgăduindu-le răsplătiri sau, când nu izbuteau aceasta, încercau cu ameninţări şi un comportament plin de cruzime. 25:11 Bătrânii lui Israel s-au străduit să susţină credinţa în scădere a fraţilor lor, repetându-le făgăduinţele făcute părinţilor lor, cum şi cuvintele profetice ale lui Iosif înainte de moartea sa, care prevesteau eliberarea lor din Egipt. Unii ascultau şi credeau. Alţii, privind la stările de lucruri din jurul lor, refuzau să mai nădăjduiască. Egiptenii, fiind informaţi de cele ce se vorbeau printre sclavi, îşi băteau joc de speranţele lor şi tăgăduiau în mod batjocoritor puterea Dumnezeului lor. Ei arătau spre situaţia lor, de popor de sclavi, şi ziceau în mod dispreţuitor: "Dacă Dumnezeul vostru este drept şi milostiv şi are o putere mai mare decât zeii Egiptului, atunci de ce nu face din voi un popor liber?" Ei le atrăgeau atenţia asupra situaţiei lor. Ei se închinau 25:12 la zeităţi numite de izraeliţi zei falşi şi, cu toate acestea, erau un popor bogat şi puternic. Ei declarau că zeii lor i-au binecuvântat cu prosperitate, dându-le ca robi pe izraeliţi, şi se făleau cu puterea lor de a-i chinui şi nimici pe cei ce se închinau Domnului. Faraon însuşi se fălea, spunând că Dumnezeul evreilor nu-i poate elibera din mâna lui. 25:13 Cuvinte de felul acesta au nimicit speranţele multor izraeliţi. Li se părea că situaţia era în mare măsură aşa cum o înfăţişau egiptenii. Era adevărat că ei erau sclavi şi că trebuia să îndure tot ce le impuneau să facă ispravnicii lor cei cruzi. Copiii lor fuseseră hăituiţi şi ucişi, şi propria lor viaţă ajunsese o povară. Şi, cu toate acestea, ei se închinau Dumnezeului cerului. Dacă Domnul era într-adevăr mai presus de toţi zeii, atunci cu siguranţă El nu-i va lăsa robi la cei idolatri. Dar aceia care erau credincioşi adevăratului Dumnezeu au înţeles că numai datorită faptului că Israel s-a depărtat de El şi datorită tendinţei lor de a se încuscri cu neamurile păgâne, fiind târâţi astfel în idolatrie, Domnul îngăduise ca ei să ajungă sclavi; şi, plini de încredere, i-au asigurat pe fraţii lor că El va frânge în curând jugul asupritorilor. 25:14 Evreii se aşteptaseră să obţină eliberarea fără să le fie pusă credinţa la vreo încercare deosebită şi fără suferinţă şi greutăţi adevărate. Dar ei nu erau încă pregătiţi pentru eliberare. Credinţa lor în Dumnezeu era mică şi nu erau dispuşi să sufere încercările cu răbdare, până când El va găsi că este timpul potrivit să lucreze pentru ei. Mulţi erau mulţumiţi să rămână mai degrabă în sclavie decât să înfrunte greutăţile inerente mutării într-o ţară străină; iar obiceiurile unora deveniseră atât de asemănătoare cu cele ale egiptenilor, încât preferau să rămână în Egipt. De aceea, Domnul nu i-a eliberat la prima manifestare a puterii Sale înaintea lui faraon. El a îndrumat lucrurile în aşa fel, încât spiritul tiran al împăratului Egiptului să crească mai mult, iar El să Se descopere mai bine poporului Său. Văzând dreptatea, puterea şi iubirea Sa, ei aveau să aleagă singuri să părăsească Egiptul şi să se predea pe ei înşişi în serviciul Său. Sarcina lui Moise ar fi fost mult mai uşoară, dacă nu ar fi fost atât de mulţi izraeliţi aşa de corupţi, încât să nu mai vrea să părăsească Egiptul. 25:15 Domnul i-a spus lui Moise să meargă din nou înaintea poporului şi să repete făgăduinţa eliberării, cu o nouă asigurare a bunăvoinţei divine. El a mers aşa cum i s-a spus; dar ei n-au vrut să-l asculte. Scriptura zice: "Dar deznădejdea şi robia aspră în care se aflau i-au împiedicat să asculte pe Moise" (vers.9). Din nou solia divină i s-a adresat lui Moise: 25:16 "Du-te de vorbeşte lui Faraon, împăratul Egiptului, să lase pe copiii lui Israel să iasă afară din ţara lui" (vers.11). Descurajat, el a răspuns: "Iată că nici copiii lui Israel nu m-au ascultat; cum să mă asculte Faraon pe mine?" (vers.12). I s-a spus atunci să-l ia pe Aaron cu el şi să meargă înaintea lui faraon şi să ceară din nou "ca să scoată din ţara Egiptului pe copiii lui Israel" (vers.13). 25:17 El a fost încunoştinţat de faptul că monarhul nu va ceda până când Dumnezeu nu Îşi va trimite judecăţile asupra Egiptului şi va scoate afară pe Israel prin manifestarea puterii Sale. Însă, înainte de revărsarea fiecărei plăgi, Moise trebuia să descrie natura şi urmările ei, pentru ca împăratul să poată să scape de ea, dacă alegea lucrul acesta. Fiecare pedeapsă respinsă avea să fie urmată de alta şi mai severă, până când inima lui îngâmfată avea să fie umilită şi până când el avea să-L recunoască pe Creatorul cerului şi al pământului ca viul şi adevăratul Dumnezeu. Domnul avea să le dea egiptenilor prilejul de a vedea cât de zadarnică era înţelepciunea celor mai de seamă oameni ai lor, cât de slabă era puterea zeilor lor, atunci când se împotriveau poruncilor Domnului. El avea să-i pedepsească pe locuitorii Egiptului pentru idolatria lor şi să aducă la tăcere lăudăroşenia lor cu privire la binecuvântările primite din partea idolilor lor fără viaţă. Dumnezeu urma să-Şi glorifice Numele, pentru ca celelalte naţiuni să poată auzi despre puterea Lui şi să tremure în faţa faptelor Lui măreţe şi pentru ca poporul Său să poată fi condus să se întoarcă de la idolatrie şi să-I aducă o închinare curată. 25:18 Din nou Moise şi Aaron au intrat în sălile somptuoase ale împăratului Egiptului. Acolo, înconjuraţi de coloane înalte şi de podoabe strălucitoare, de multe picturi şi imagini sculptate ale zeilor păgâni, înaintea monarhului celui mai puternic imperiu al acelui timp, stăteau cei doi reprezentanţi ai unui popor înrobit, spre a face din nou cunoscută porunca lui Dumnezeu pentru eliberarea lui Israel. Împăratul a cerut un semn, ca dovadă a însărcinării lor divine. Moise şi Aaron fuseseră sfătuiţi cum să procedeze în cazul că li se va adresa o asemenea cerere şi Aaron şi-a luat toiagul şi l-a aruncat jos înaintea lui faraon. Toiagul s-a prefăcut în şarpe. Monarhul i-a chemat pe "înţelepţi şi pe vrăjitori", care "toţi şi-au aruncat toiegele, şi s-au prefăcut în şerpi. Dar toiagul lui Aaron a înghiţit toiegele lor" (vers.12). Atunci împăratul, mai hotărât decât înainte, a spus că vrăjitorii lui erau egali în putere cu Moise şi Aaron; el i-a denunţat pe slujitorii lui Dumnezeu ca fiind impostori şi i s-a părut că n-are de ce să-i fie teamă, împotrivindu-se cererii lor. Şi totuşi, deşi dispreţuia solia lor, el era împiedicat de puterea divină să le facă rău. 25:19 Mâna lui Dumnezeu, şi nu influenţa sau puterea omenească pe care ar fi avut-o Moise sau Aaron, a fost aceea care a făcut minunile pe care ei le-au săvârşit înaintea lui faraon. Aceste semne şi minuni erau menite să-l convingă pe faraon că marele "EU SUNT" îl trimisese pe Moise şi că era datoria împăratului să lase pe Israel să plece, ca să-I poată sluji viului Dumnezeu. Vrăjitorii au săvârşit şi ei semne şi minuni, întrucât ei nu lucrau prin propria lor iscusinţă, ci prin puterea zeului lor, Satana, care i-a sprijinit în imitarea lucrării Domnului. 25:20 De fapt, vrăjitorii n-au prefăcut într-adevăr toiegele lor în şerpi; dar, prin vrăjitorii, ajutaţi de marele înşelător, ei au fost în stare să producă această înşelăciune. Era mai presus de puterea lui Satana să schimbe toiegele în şerpi vii. Prinţul răului, deşi posedă toată înţelepciunea şi puterea unui înger căzut, nu are puterea de a crea sau de a da viaţă; această prerogativă o are numai Dumnezeu. Dar tot ceea ce era în puterea lui Satana să facă, a făcut; el a săvârşit o înşelăciune. Pentru ochii omului, toiegele s-au prefăcut în şerpi. Aşa credea faraon şi aşa credea curtea lui. În înfăţişarea lor nu era nimic care să-i deosebească de şarpele produs de Moise. Deşi Domnul a făcut ca şarpele adevărat să-i înghită pe aşa-zişii şerpi, chiar şi lucrul acela era socotit de faraon nu ca o manifestare a puterii lui Dumnezeu, ci ca un rezultat al unui fel de vrăjitorie superioară faţă de cea a slujitorilor săi. 25:21 Faraon dorea să-şi justifice încăpăţânarea dată pe faţă în a se opune poruncii divine şi de aceea căuta un pretext pentru a nesocoti minunile pe care Dumnezeu le săvârşea prin Moise. Satana i-a dat exact ce-i trebuia. Prin lucrarea săvârşită de el prin vrăjitori, el a făcut să li se pară egiptenilor că Moise şi Aaron nu erau decât nişte magi şi vrăjitori şi că solia pe care o aduceau nu putea să aibă pretenţie la respect, ca venind de la o Fiinţă superioară. În felul acesta contrafacerea realizată de Satana şi-a ajuns scopul, şi anume să-i facă pe egipteni mai îndrăzneţi în răzvrătirea lor şi pe faraon să-şi împietrească inima nelăsându-se convins. Satana spera astfel să zdruncine credinţa lui Moise şi a lui Aaron în originea divină a misiunii lor, pentru ca uneltele lui să poată birui. El nu dorea ca Israel să fie eliberat din sclavie pentru a-I sluji viului Dumnezeu. 25:22 Dar prinţul răului urmărea un scop şi mai profund prin manifestarea minunilor sale prin vrăjitori. El ştia bine că Moise, în sfărâmarea jugului robiei de pe grumazul copiilor lui Israel, Îl prefigura pe Hristos, care trebuia să sfărâme domnia păcatului asupra 25:23 familiei omeneşti. El ştia că, atunci când Hristos avea să vină, aveau să fie săvârşite minuni puternice ca o dovadă pentru lume că Dumnezeu L-a trimis" Satana se temea că-şi pierde puterea. Prin imitarea înşelătoare a lucrării lui Dumnezeu prin Moise, el spera nu numai să împiedice eliberarea lui Israel, ci să şi exercite o influenţă care, în decursul veacurilor viitoare, să nimicească credinţa în minunile lui Hristos. Satana caută fără încetare să contrafacă lucrarea lui Hristos şi să stabilească propria sa putere şi propriile sale pretenţii. El îi determină pe oameni să pună la îndoială minunile lui Hristos, înfăţişându-le ca fiind rezultatul iscusinţei şi puterii omeneşti. El distruge astfel în mintea multora credinţa în Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, şi-i face să respingă milostivele îmbieri ale harului prin planul de mântuire. 25:24 Moise şi Aaron au primit porunca să meargă a doua zi dimineaţa la râu, în locul unde împăratul avea obiceiul să vină. Întrucât revărsarea Nilului era izvorul hranei şi al bogăţiei întregului Egipt, râul era venerat ca un zeu, iar monarhul venea în fiecare zi să i se închine. 25:25 În locul acesta, cei doi fraţi i-au repetat monarhului solia lor şi apoi au întins toiagul şi au lovit apa. Fluviul cel sacru s-a prefăcut în sânge, peştii au murit şi râul a ajuns să aibă un miros ce nu putea fi suportat. Apa care fusese luată din apa râului ca rezervă în vase şi păstrată a fost de asemenea prefăcută în sânge. Dar "vrăjitorii Egiptului au făcut şi ei la fel prin vrăjitoriile lor" şi "inima lui Faraon s-a împietrit şi" s-a întors de la râu şi s-a dus acasă; dar nu şi-a pus la inimă aceste lucruri" (vers.22-23). Timp de şapte zile a bântuit plaga aceasta, dar a fost în zadar. 25:26 Din nou a fost întins toiagul peste ape şi din râu au ieşit broaşte, care s-au răspândit prin toată ţara. Ele au intrat prin case, au pus stăpânire pe odăile de dormit şi au năpădit chiar şi cuptoarele şi postăvile de frământat pâinea. Broasca era considerată de egipteni ca ceva sfânt şi ei nu voiau să le omoare; dar vietăţile acestea neplăcute deveniseră acum de nesuferit. Ele mişunau chiar şi în palatul faraonilor şi împăratul era nerăbdător să scape de ele. Se părea că vrăjitorii au reuşit să producă broaşte, dar s-au dovedit neputincioşi în a le îndepărta. Văzând aceasta, faraon a fost într-o măsură oarecare umilit. El i-a chemat pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: "Rugaţi-vă Domnului să depărteze broaştele de la mine şi de la poporul meu; şi am să las pe popor să plece să aducă jertfă Domnului" (Ex.8,8). După ce i-a amintit împăratului de îngâmfarea lui de mai înainte, ei i-au cerut să stabilească un timp când să se roage pentru îndepărtarea plăgii. El hotărî ca aceasta să fie a doua zi, nădăjduind în taină că în acest interval de timp broaştele vor dispărea de la sine, 25:27 şi în felul acesta să fie scăpat de amara umilire de a se supune Dumnezeului lui Israel. Însă plaga a continuat până la timpul stabilit, când broaştele au murit în toată ţara Egiptului, dar corpurile lor, intrate în putrefacţie, au rămas pe loc şi au otrăvit atmosfera. 25:28 Domnul ar fi putut face ca într-o clipă ele să se prefacă în ţărână; dar El n-a făcut lucrul acesta, ca nu cumva, după îndepărtarea lor, împăratul şi poporul său să spună că acesta fusese un rezultat al vrăjitoriei sau al amăgirii, ca şi lucrarea vrăjitorilor. Broaştele au murit şi au fost adunate apoi în grămezi. Acum, împăratul şi întregul Egipt au avut dovada faptului pe care zadarnica lor filozofie nu îl putea tăgădui, şi anume că această lucrare nu fusese săvârşită prin vrăjitorie, ci era o pedeapsă venită de la Dumnezeul cerului. "Faraon, văzând că are răgaz să răsufle în voie, şi-a împietrit inima" (vers.15). La porunca lui Dumnezeu, Aaron a întins mâna şi ţărâna pământului s-a prefăcut în păduchi în toată ţara Egiptului. Faraon le-a cerut vrăjitorilor să facă şi ei la fel, dar n-au putut. Lucrarea lui Dumnezeu s-a dovedit acum a fi superioară aceleia a lui Satana. Vrăjitorii înşişi au recunoscut: "Aici este degetul lui Dumnezeu" (vers.19). Dar împăratul a rămas mai departe neclintit. 25:29 Apelurile şi avertizările erau fără rezultat şi s-a administrat o nouă pedeapsă. Timpul în care aceasta avea să aibă loc a fost făcut cunoscut mai dinainte, ca să nu se poată spune că ea a avut loc aşa, la întâmplare. Muştele au umplut casele şi mişunau pe pământ, astfel încât "toată ţara Egiptului a fost pustiită de muşte câineşti" (vers.24). Muştele acestea erau mari şi veninoase, iar muşcătura lor era extrem de dureroasă atât pentru om, cât şi pentru animale. Aşa cum fusese spus mai dinainte, această nenorocire nu s-a întins în ţinutul Gosen. 25:30 Faraon le-a dat acum izraeliţilor permisiunea de a aduce jertfe în Egipt, dar ei au refuzat să accepte condiţii de felul acesta. "Nu este deloc potrivit", a spus Moise, "să facem aşa; căci dacă am aduce, sub ochii lor, jertfe care sunt o urâciune pentru egipteni, nu ne vor ucide ei oare cu pietre?" (vers.28). Animalele pe care li se cerea evreilor să le aducă jertfă erau dintre acelea pe care egiptenii le socoteau sacre; şi respectul în care erau ţinute aceste creaturi era atât de mare, încât a ucide vreuna, chiar şi în mod accidental, era o crimă ce se pedepsea cu moartea. Ar fi fost cu neputinţă pentru evrei să se închine lui Dumnezeu în Egipt, fără să-i jignească pe stăpânii lor. Din nou Moise a propus să li se îngăduie să meargă cale de trei zile în pustie. Monarhul s-a învoit şi i-a rugat pe slujitorii lui Dumnezeu să se roage ca plaga să fie îndepărtată. Ei au făgăduit că aşa vor face, dar l-au avertizat iarăşi 25:31 ca nu cumva să se poarte cu înşelăciune faţă de ei. Plaga a fost oprită, dar inima împăratului s-a împietrit din pricina stăruirii în răzvrătire şi el a refuzat şi de data aceasta să se supună. 25:32 A urmat însă o lovitură şi mai teribilă: ciuma, care a lovit toate animalele egiptenilor aflate pe câmp. Atât animalele considerate sacre, cât şi cele de povară - vacile, boii şi oile, caii, cămilele şi măgarii - toate au fost nimicite. Se spusese în mod clar că evreii aveau să fie scutiţi; şi faraon, trimiţând soli în ţinutul unde locuiau izraeliţii, a trebuit să constate să cele spuse de Moise erau adevărate. "Iată că nici o vită din turmele lui Israel nu pierise" (Ex.9,7). Şi totuşi împăratul s-a încăpăţânat mai departe. 25:33 Lui Moise i s-a spus apoi să ia cenuşă din cuptor şi "s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon". Acest act avea o profundă semnificaţie. Cu patru sute de ani înainte, Dumnezeu îi arătase lui Avraam viitoarea apăsare a poporului Său, sub înfăţişarea unui cuptor care fumega şi a unor flăcări de foc. El spusese atunci că va trimite pedeapsa asupra asupritorilor lor şi-i va scoate pe robi încărcaţi cu mari bogăţii. În Egipt, Israel se chinuise multă vreme în cuptorul necazurilor. Actul acesta al lui Moise era pentru ei o asigurare că Dumnezeu Îşi amintea de legământul Său, cum şi că timpul eliberării lor sosise. 25:34 Cenuşa aruncată spre cer s-a împrăştiat în particule fine peste toată ţara Egiptului şi, oriunde cădea, dădea naştere "pe oameni şi pe dobitoace la nişte bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi". Preoţii şi vrăjitorii îl încurajaseră până acum pe faraon în încăpăţânarea sa, dar de astă dată a venit o pedeapsă care i-a atins şi pe ei. Loviţi de o boală dezgustătoare şi dureroasă, puterea cu care se făliseră până aici nu-i făcea decât să fie demni de dispreţ şi ei nu au mai fost în stare să se lupte împotriva Dumnezeului lui Israel. Întreaga naţiune a trebuit să vadă nebunia încrederii în vrăjitori, atunci când aceştia n-au fost în stare să-şi apere propria lor persoană. 25:35 Cu toate acestea, inima lui faraon s-a împietrit şi mai mult. Dumnezeu i-a trimis acum o solie, declarând: "De data aceasta, am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul" Dar te-am lăsat să rămâi în picioare ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul" (Ex.9,14-16). Nu trebuie să înţelegem că Dumnezeu i-a dat viaţă pentru scopul acesta, dar providenţa Sa a îndrumat astfel evenimentele, încât el să fie adus la tron chiar în timpul rânduit pentru eliberarea lui Israel. Deşi acest tiran îngâmfat nu mai era 25:36 vrednic de mila lui Dumnezeu din cauza nelegiuirilor sale, cu toate acestea, viaţa sa fusese păstrată pentru ca, prin încăpăţânarea sa, Domnul să-Şi poată manifesta minunile Sale în ţara Egiptului. Îndrumarea evenimentelor aparţine providenţei lui Dumnezeu. El ar fi putut să aşeze pe tron un împărat mult mai milostiv, care n-ar fi îndrăznit să se opună manifestărilor puternice ale puterii divine. Dar, în cazul acesta, nu s-ar fi realizat planul Domnului. Poporului Său i s-a îngăduit să guste din cruzimea nimicitoare a egiptenilor, pentru ca să nu mai poată fi înşelat cu privire la influenţa degradantă a idolatriei. În felul cum S-a purtat cu faraon, Domnul Şi-a manifestat ura faţă de idolatrie şi hotărârea de a pedepsi cruzimea şi apăsarea. 25:37 Cu privire la faraon, Dumnezeu a declarat: "Eu îi voi împietri inima, şi nu va lăsa pe popor să plece" (Ex.4,21). Nu a fost folosită nici o putere supranaturală pentru a împietri inima lui faraon. Dumnezeu i-a dat lui faraon dovada cea mai izbitoare a puterii divine, dar monarhul a refuzat cu încăpăţânare să dea ascultare luminii. Fiecare desfăşurare a puterii infinite pe care o respingea de el îl făcea şi mai hotărât în răzvrătirea lui. Sămânţa revoltei, pe care a semănat-o atunci când a respins cea dintâi minune, şi-a adus roadele. Stăruind să meargă pe propria sa cale, trecând de la o treaptă a încăpăţânării la alta, inima i s-a împietrit tot mai mult, până când a trebuit să vadă chipurile reci, moarte, ale primilor născuţi. 25:38 Dumnezeu le vorbeşte oamenilor prin slujitorii Săi, dându-le sfaturi şi avertizări şi mustrând păcatul. El le dă fiecăruia ocazia să-şi îndrepte greşelile înainte ca acestea să se fixeze în caracter; dar dacă cineva refuză să fie îndreptat, puterea divină nu se opune spre a zădărnici pornirile acţiunilor proprii. Omul constată că este mai uşor să repete ce a mai făcut. El îşi împietreşte inima împotriva influenţei Duhului Sfânt. O nouă lepădare a luminii îl aşează într-o astfel de situaţie, încât nici o influenţă, chiar mult mai puternică, nu va fi în stare să lase asupra lui impresii dăinuitoare. 25:39 Acela care a cedat o dată ispitei va ceda mult mai uşor a doua oară. Orice repetare a păcatului slăbeşte puterea de rezistenţă, orbeşte ochii şi înăbuşă convingerile. Fiecare sămânţă a satisfacerii poftelor, care este semănată, va aduce roade. Dumnezeu nu face nici o minune pentru a împiedica un astfel de seceriş. "Ce seamănă omul, aceea va şi secera" (Gal.6,7). Acela care dă pe faţă împietrire în necredinţă, indiferenţă încăpăţânată faţă de adevărul divin, nu face altceva 25:40 decât să culeagă roadele a ceea ce el însuşi a semănat. Aşa se face că mulţimi de oameni ascultă cu o stoică nepăsare adevărurile ce cândva le zguduiau sufletul. Ei au semănat delăsare şi împotrivire faţă de adevăr şi acum culeg roadele a ceea ce au semănat. 25:41 Aceia care-şi adorm o conştiinţă vinovată cu gândul că, atunci când vor vrea, vor putea să schimbe cursul răului, care gândesc că pot lua în râs chemările harului şi, cu toate acestea, inima să le fie din nou şi din nou mişcată, fac lucrul acesta spre propria lor pierzare. Ei gândesc că, după ce şi-au pus toată influenţa lor de partea marelui răzvrătit, atunci când vin împrejurări grele de tot, când primejdia îi încolţeşte din toate părţile, îşi vor schimba direcţia. Dar lucrul acesta nu se face aşa uşor. Experienţa, educaţia şi disciplina unei vieţi lăsate pradă poftelor păcătoase le-au modelat într-atât caracterul, încât ei nu mai pot atunci să îşi însuşească chipul lui Isus. Dacă n-ar fi strălucit nici o lumină pe cărarea lor, atunci situaţia lor ar fi fost cu totul diferită. Mila ar fi putut mijloci, dându-le ocazia să primească invitaţia ei; dar după ce lumina este mereu lepădată şi dispreţuită, în cele din urmă ea le va fi retrasă. 25:42 Faraon a fost ameninţat apoi cu pedeapsa unei furtuni cu piatră, dându-i-se avertizarea: "Pune-ţi dar la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case; şi vor pieri" (ver.19). Ploaia sau furtuna era ceva neobişnuit în Egipt, şi o astfel de furtună, cum a fost prevestită, nu se mai văzuse niciodată. Ştirea s-a răspândit repede şi toţi aceia care au crezut cuvântul Domnului şi-au strâns vitele, în vreme ce aceia care au dispreţuit avertizarea le-au lăsat pe câmp. Astfel, chiar în mijlocul revărsării judecăţii s-a dat pe faţă harul lui Dumnezeu, oamenii au fost puşi la probă şi s-a arătat astfel cât de mulţi au fost determinaţi să se teamă de Dumnezeu, datorită manifestării puterii Sale. 25:43 Furtuna a venit aşa cum a fost prezis - a tunat, "a bătut piatra şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare, încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni. Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe câmp şi a frânt toţi copacii de pe câmp" (vers.24-25). Ruină şi pustiire au marcat calea îngerului distrugător. Numai ţinutul Gosen a fost cruţat. S-a arătat astfel egiptenilor că pământul este sub controlul viului Dumnezeu, că elementele naturii ascultă de vocea Sa şi că unica siguranţă stă în ascultarea de El. 25:44 Tot Egiptul tremura în faţa îngrozitoarei revărsări a judecăţii dumnezeieşti. Faraon a trimis în grabă după cei doi fraţi şi a strigat: "De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi. Rugaţi-vă Domnului, ca să nu mai fie tunete şi piatră şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi" (vers.27-28). Răspunsul a fost: "Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştiţi că al Domnului este pământul. Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu" (vers.29-30). 25:45 Moise ştia că lupta nu se terminase. Mărturisirea şi făgăduinţele lui faraon nu erau rezultatul unei schimbări radicale petrecute în minte sau inimă, ci ele au fost smulse de la el sub imperiul groazei şi al chinului. Moise a promis totuşi să-i împlinească cererea, pentru că nu voia să-i mai dea prilej pentru a continua în încăpăţânarea lui. Profetul a ieşit fără a ţine seama de furia furtunii şi faraon şi toată curtea lui au fost martori ai puterii lui Dumnezeu de a-l apăra pe solul Său. Ieşind afară din cetate, Moise "şi-a ridicat mâinile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat şi n-a mai căzut ploaie pe pământ" (vers.33). Dar de-abia şi-a revenit împăratul din spaimă şi inima lui s-a întors la stricăciunea sa de mai înainte. 25:46 Atunci Domnul i-a spus lui Moise: "Du-te la Faraon, căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui, ca să fac semnele Mele în mijlocul lor, şi ca să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul" (Ex.10,1-2). Dumnezeu Îşi manifesta puterea, pentru a întări credinţa lui Israel în El, ca singurul Dumnezeu viu şi adevărat. El avea să dea o dovadă de netăgăduit cu privire la deosebirea pe care El o făcea între ei şi egipteni şi toată naţiunea avea să ştie că evreii, pe care ei i-au dispreţuit şi prigonit, erau sub protecţia Dumnezeului cerurilor. 25:47 Moise l-a avertizat pe monarh că, dacă va rămâne mai departe în încăpăţânarea sa, avea să fie trimisă o plagă a lăcustelor, lăcuste care vor acoperi faţa pământului şi vor devora toată verdeaţa ce mai rămăsese; ele vor umple casele, chiar şi palatul; va fi o asemenea urgie cum "părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când sunt ei pe pământ, până în ziua de azi" (vers.6). 25:48 Sfetnicii lui faraon au rămas înspăimântaţi. Naţiunea suferise o mare pierdere prin moartea animalelor lor. Mulţi oameni fuseseră ucişi de grindină. Pădurile erau distruse, iar recolta nimicită. Ei pierdeau repede tot ce câştigaseră prin munca evreilor. ţara întreagă era ameninţată de foamete. Prinţii şi curtenii făceau presiuni asupra împăratului şi au întrebat mânioşi: "Până când are să fie omul acesta o pacoste pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece, şi să slujească Domnului, Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?" (vers.7). 25:49 Moise şi Aaron au fost din nou chemaţi şi monarhul le-a spus: "Duceţi-vă şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru. Care şi cine sunt cei ce vor merge?" (vers.8). 25:50 Răspunsul a fost: "Vom merge cu copiii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri, căci avem să ţinem o sărbătoare în cinstea Domnului" (vers.9). 25:51 Împăratul s-a umplut de mânie. 'Aşa să fie Domnul cu voi', strigă el, 'cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gând să faceţi. Nu, nu; ci duceţi-vă voi, bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut'. Şi i-au izgonit dinaintea lui Faraon" (vers.10-11). Faraon se străduise să-i nimicească pe izraeliţi printr-o muncă grea, dar acum el pretindea că este foarte interesat de buna lor stare şi că i se rupe inima după pruncii lor. Adevăratul lui scop era acela de a ţine ca ostatici femeile şi copiii, până la întoarcerea bărbaţilor. 25:52 Moise şi-a întins acum toiagul peste ţara Egiptului şi a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit, care a adus lăcuste. "Erau în număr atât de mare, cum nu mai fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste" (vers.14). Ele au umplut cerul, până când ţara s-a întunecat, şi au mâncat toată iarba care mai rămăsese. Faraon a trimis în grabă după profeţi şi le-a zis: "Am păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru şi împotriva voastră. Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta; şi rugaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine urgia aceasta de moarte" (vers.16-17). Ei au făcut aşa şi un vânt puternic de la apus a luat lăcustele şi le-a dus în Marea Roşie. Dar împăratul a stăruit mai departe în hotărârea lui încăpăţânată. 25:53 Locuitorii Egiptului ajunseseră la disperare. Nenorocirile care se abătuseră asupra lor păreau a fi peste puterile lor de a mai suporta şi erau plini de groază pentru cele ce urmau să vină. Naţiunea se închinase la faraon ca la un reprezentant al zeului lor, dar mulţi 25:54 erau acum convinşi că el se împotriveşte Unuia care făcea din toate forţele naturii slujitori ai voii Sale. Sclavii evrei, apăraţi într-un mod miraculos, deveneau încrezători în eliberare. Stăpânii lor nu îndrăzneau să-i mai chinuiască ca înainte. În toată ţara Egiptului era o teamă ascunsă că neamul ţinut până atunci în sclavie se va ridica şi va răzbuna nedreptăţile făcute. Pretutindeni oamenii se întrebau: ce va urma? 25:55 Deodată un întuneric s-a lăsat asupra ţării, un întuneric atât de des şi de negru, încât părea că "se poate pipăi". Nu numai că oamenii erau lipsiţi de lumină, dar atmosfera era foarte apăsătoare, aşa încât era greu de respirat. "Nici nu se vedeau unii pe alţii, şi nimeni nu s-a sculat de la locul lui timp de trei zile. Dar în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel era lumină" (vers.23). La egipteni, soarele şi luna erau obiecte ale închinării; în acest întuneric misterios, atât poporul, cât şi zeii lui erau loviţi deopotrivă de puterea care luase în apărare cauza sclavilor.3 Cu toate acestea, oricât de groaznică a fost, această judecată era o dovadă a înţelegerii lui Dumnezeu, arătând faptul că El nu Se complăcea în a nimici. El voia să-i dea poporului timp pentru gândire şi pocăinţă, mai înainte de a aduce asupra lui ultima şi cea mai teribilă dintre plăgi. 25:56 Frica smulsese de la faraon o nouă concesie. La sfârşitul celei de a treia zile de întuneric, el l-a chemat pe Moise şi a consimţit ca poporul să plece, dar turmele şi cirezile să rămână. "Nici o unghie din ele să nu rămână", a răspuns hotărâtul evreu. "Căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru; iar până vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului" (vers.26). Furia împăratului izbucni fără a mai putea fi stăpânită: "Ieşiţi de la mine!" strigă el. "Să nu care cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri" (vers.28). 25:57 Răspunsul a fost: "Da, nu mă voi mai arăta înaintea ta" (vers.29). 25:58 "Moise era foarte bine văzut în ţara Egiptului, înaintea slujitorilor lui Faraon şi înaintea poporului" (Ex.11,3). Moise era privit de egipteni cu frică. Împăratul nu îndrăznea să se atingă de el şi să-i facă vreun rău, căci poporul socotea că numai el singur avea puterea să îndepărteze plăgile. Ei doreau ca izraeliţilor să li se îngăduie să părăsească Egiptul. Împăratul şi preoţii erau aceia care se împotriveau cu toată puterea cererilor lui Moise. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: