Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 24:55


24:55 Un om care acceptă răspunderile pe care Dumnezeu le aşează asupra lui şi, cu tot sufletul său, caută să se califice pentru a purta cum se cuvine aceste responsabilităţi va creşte în putere şi îndemânare. Oricât de umilă ar fi poziţia sa şi oricât de mărginită ar fi iscusinţa sa, acel om care, încrezându-se în puterea divină, va căuta să-şi împlinească lucrarea cu credincioşie va atinge adevărata mărire. Dacă Moise s-ar fi sprijinit numai pe puterea şi înţelepciunea sa şi ar fi acceptat în mod pripit această mare însărcinare, ar fi dat pe faţă completa lui nepregătire pentru o astfel de lucrare. Însă faptul că un om îşi dă seama de slăbiciunea lui este cel puţin o oarecare dovadă că este conştient de măreţia lucrării la care a fost chemat, cum şi de faptul că va face din Dumnezeu sfătuitorul şi tăria sa.