23:35 "Iată", continuă el, "sunt doi ani de când bântuie foametea în ţară; şi încă cinci ani nu va fi nici arătură, nici seceriş. Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră ca să vă rămână sămânţa vie în ţară şi ca să vă păstreze viaţa printr-o mare izbăvire. Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpân peste toată casa lui, şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului. Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu, şi spuneţi-i: 'Aşa vorbeşte fiul tău Iosif: Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; pogoară-te la mine şi nu zăbovi! Vei locui în ţinutul Gosen, şi vei fi lângă mine, tu, fiii tăi, şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi, şi tot ce este al tău. Acolo te voi hrăni căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; şi astfel nu vei pieri, tu, casa ta, şi tot ce este al tău.' Voi vedeţi cu ochii voştri, şi fratele meu Beniamin vede cu ochii lui că eu însumi vă vorbesc." "El s-a aruncat de gâtul fratelui său Beniamin şi a plâns; şi Beniamin a plâns şi el pe gâtul lui. A îmbrăţişat, de asemenea, pe toţi fraţii lui, plângând. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el" (vers.6-15). Plini de umilinţă, ei şi-au mărturisit păcatul şi i-au cerut iertare. De multă vreme ei se chinuiau de grijă şi remuşcări, iar acum se bucurau că el era încă în viaţă.