21:41 Ruben s-a întors la groapă, dar Iosif nu mai era acolo. Alarmat de faptul acesta şi făcându-şi reproşuri, el şi-a smuls hainele şi i-a căutat pe fraţii săi, spunând: "Băiatul nu mai este! Ce mă voi face eu?" (vers.30). Luând cunoştinţă de soarta lui Iosif, cum şi de faptul că era acum imposibil să-l mai recapete, Ruben a fost convins să se unească cu ceilalţi în încercarea de a acoperi vina lor. Junghiind un ţap, ei au înmuiat haina lui Iosif în sângele lui şi au dus-o tatălui lor, spunându-i că au găsit-o pe câmp şi că se temeau că este a fratelui lor. "Vezi", au spus ei, "dacă este haina fiului tău sau nu". Ei priviseră înainte la scena aceasta cu groază, dar nu erau pregătiţi pentru durerea sfâşietoare de inimă, pentru jalea de nedescris, pe care erau obligaţi să o vadă acum. "Este haina fiului meu", a spus Iacov; "o fiară sălbatică l-a mâncat. Da, Iosif a fost făcut bucăţi" (vers.33). Zadarnic încercau fiii şi fiicele sale să-l mângâie. El "şi-a rupt hainele, şi-a pus un sac pe coapse, şi a jelit multă vreme pe fiul său" (vers.34). Timpul părea că nu aduce nici o alinare durerii sale. "Plângând mă voi coborî la fiul meu în locuinţa morţilor", era plânsul său disperat. Tinerii, îngroziţi de ceea ce au făcut şi totuşi temându-se de reproşurile tatălui lor, au ascuns în inimă conştienţa vinovăţiei lor, care acum le părea chiar şi lor, ca fiind foarte mare.