20:10 expus primejdiei şi morţii. Dar cel mai amar dintre toate era gândul că păcatul său a fost acela care a adus această primejdie asupra celor nevinovaţi. Cu strigăt de disperare şi lacrimi, el şi-a înălţat rugăciunea înaintea lui Dumnezeu. Deodată, o mână puternică s-a lăsat asupra sa. El a crezut că un vrăjmaş căuta să-i ia viaţa şi a făcut eforturi că să scape din strânsoarea celui care l-a atacat. În întunericul nopţii cei doi se luptau pentru biruinţă. Nu s-a rostit nici un cuvânt, dar Iacov şi-a pus toată puterea şi n-a slăbit eforturile sale nici chiar pentru un singur moment. În timp ce se lupta astfel pe viaţă şi pe moarte, sentimentul vinovăţiei apăsa asupra sufletului său; păcatele sale s-au ridicat în faţa sa, despărţindu-l de Dumnezeu. Dar în teribila sa disperare şi-a amintit de făgăduinţele lui Dumnezeu şi inima sa întreagă s-a îndreptat către El, cerând mila Sa. Lupta a continuat până aproape de ziuă, când străinul şi-a pus degetul pe coapsa lui Iacov şi imediat acesta a început să şchiopăteze. Patriarhul şi-a dat seama cine era Cel cu care se luptase. El a văzut că fusese în luptă cu un sol ceresc şi, din cauza aceasta, cu tot efortul său aproape supraomenesc, nu putuse câştiga biruinţa. Era Hristos, "Îngerul legământului", care Se descoperise pe Sine lui Iacov. Patriarhul era acum neputincios, având dureri puternice, dar cu toate acestea nu slăbea din strânsoare pe cel prins. Pocăit cu totul şi zdrobit, el se agăţă de înger: "a plâns şi s-a rugat de el" (Osea 12,4), cerând să fie binecuvântat. El trebuia să aibă asigurarea că păcatul său a fost iertat. Durerea fizică nu era suficientă ca să abată mintea sa de la acest ţel. Hotărârea sa devenea tot mai puternică, credinţa tot mai vie şi mai stăruitoare, până la capăt. Îngerul a încercat să Se elibereze; El a zis: "Lasă-Mă să plec, căci se revarsă zorile". Dar Iacov a răspuns: "Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta" (Gen.32,26). Dacă atitudinea aceasta ar fi fost o încredere îngâmfată şi obraznică, Iacov ar fi fost nimicit pe loc; dar din partea lui se dădu pe faţă încrederea unuia care îşi mărturisise nevrednicia şi care totuşi se sprijinea pe credincioşia unui Dumnezeu care Îşi păstra legământul.