18:19 Esau a desconsiderat cu uşurinţă valoarea binecuvântării câtă vreme aceasta fusese la îndemâna sa, dar el dorea s-o aibă când o pierduse pentru totdeauna. Întreaga putere a naturii lui impulsive, nestăpânite, se trezi, iar durerea şi mânia lui au fost teribile. El strigă plângând amar: "Binecuvântează-mă şi pe mine tată!" "N-ai păstrat nici o binecuvântare pentru mine?" Dar făgăduinţa dată nu putea fi retrasă. Dreptul de întâi născut, pe care-l schimbase cu atâta nepăsare pe o mâncare, nu-l mai putea recâştiga acum. "Pentru o mâncare", pentru satisfacerea de moment a apetitului ce nu fusese niciodată înfrânat, Esau şi-a vândut moştenirea, dar când şi-a văzut nebunia, a fost prea târziu ca să capete binecuvântarea. "Măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe" (Evr.12,16-17). Esau n-a fost lipsit de privilegiul de a căuta favoarea lui Dumnezeu prin pocăinţă, dar el n-a mai putut găsi nici un mijloc de a recâştiga dreptul de întâi născut. Durerea sa nu izvora din convingerea că a păcătuit; el nu dorea să se împace cu Dumnezeu. Lui îi părea rău de consecinţele păcatului său, şi nu de păcat în sine.