Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 17:6


17:6 Solul trimis a plecat fără întârziere la drum. Luând cu el zece cămile, care aveau să folosească atât celor ce-l însoţeau, cât şi alaiului ce avea să însoţească mireasa ce avea să se întoarcă cu el, încărcate, de asemenea, cu daruri pentru viitoarea soţie şi prietenele ei, el a făcut călătoria cea lungă dincolo de Damasc şi, de acolo mai departe, până la mănoasele câmpii ce ajung până la marele râu al Răsăritului. Sosit în Haran, "cetatea lui Nahor", el a poposit în afara zidurilor, în apropierea fântânii la care femeile din partea locului veneau seara să scoată apă. Pentru el a fost un timp de chinuitoare grijă. De alegerea pe care o făcea el depindeau rezultate importante nu numai pentru casa stăpânului său, ci şi pentru generaţiile viitoare; şi cum putea el oare să facă o alegere înţeleaptă printre oameni ce-i erau cu totul străini? Aducându-şi aminte de cuvintele lui Avraam, că Dumnezeu va trimite pe Îngerul Său cu el, se rugă cu stăruinţă pentru o călăuzire încununată de succes. În familia stăpânului său fusese deprins cu manifestarea continuă a bunătăţii şi ospitalităţii şi acum el se ruga ca semnul care să arate pe tânăra aleasă de Dumnezeu să fie un act de bunăvoinţă.