Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 16:26


16:26 "Răsărea soarele pe pământ, când a intrat Lot în Ţoar" (vers.23). Razele strălucitoare ale dimineţii păreau că vestesc numai prosperitate şi pace pentru cetăţile din câmpie. Forfota unei vieţi active începu pe străzi; oamenii mergeau pe diferitele lor căi, preocupaţi de treburile sau plăcerile zilei. Ginerii lui Lot făceau haz de temerile şi avertizările bătrânului slab de minte. Deodată şi în mod neaşteptat, ca şi când un trăsnet ar bubui dintr-un cer fără nori, izbucni furtuna. Domnul a început să plouă foc şi pucioasă din cer asupra cetăţilor şi asupra câmpiei roditoare; palatele şi templele ei, locuinţele ei costisitoare, grădinile şi viile, cum şi mulţimile vesele şi căutătoare de plăceri, care numai cu o noapte înainte insultaseră pe trimişii cerului - totul a fost mistuit. Fumul vâlvătăii se înălţa asemenea fumului unui cuptor uriaş. Şi minunata vale a Sidimului a ajuns un pustiu, un loc ce nu mai avea să fie vreodată rezidit sau locuit - o mărturie pentru toate generaţiile cu privire la certitudinea judecăţilor lui Dumnezeu asupra nelegiuirii.