Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 15:2


15:2 Avraam primise, fără să mai pună la îndoială, făgăduinţa unui fiu, dar el n-a aşteptat ca Dumnezeu să împlinească cuvântul Său, la timpul şi în modul cuvenit. A fost îngăduită o amânare, pentru a pune la probă credinţa sa în puterea lui Dumnezeu; el însă n-a reuşit să treacă cu bine încercarea. Gândind că este imposibil pentru ea să aibă un copil la vârsta ei înaintată, Sara a dat ideea - ca un plan prin care scopul divin putea fi realizat - ca una dintre roabele ei să fie luată de Avraam ca a doua soţie a sa. Poligamia devenise aşa de răspândită, încât încetase a mai fi privită ca păcat, deşi aceasta nu însemna că ea nu mai era o violare a Legii lui Dumnezeu, ci că era fatală sfinţeniei şi păcii în relaţiile familiale. Urmarea căsătoriei lui Avraam cu Agar a fost nefericită atât pentru propria sa familie, cât şi pentru generaţiile următoare.