Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Patriarhi şi profeţi

Patriarhi şi profeţi 15:29


15:29 Marele act al credinţei lui Avraam stă asemenea unui stâlp de lumină, iluminând calea slujitorilor lui Dumnezeu din toate veacurile. Avraam n-a căutat o scuză pentru a se sustrage aducerii la îndeplinire a voii lui Dumnezeu. În timpul celor trei zile cât a ţinut călătoria, al a avut suficient timp să se gândească şi să se îndoiască de Dumnezeu, dacă el ar fi dorit să se îndoiască. El ar fi putut gândi că prin sacrificarea fiului său avea să fie privit ca un ucigaş, un al doilea Cain, că acest fapt ar fi făcut ca învăţătura lui să fie lepădată şi dispreţuită şi să-i nimicească astfel puterea de a face bine semenilor săi. El ar fi putut argumenta că vârsta sa îl scutea de ascultare. Dar patriarhul n-a căutat refugiu în nici una din aceste scuze. Avraam era şi el om; sentimentele şi ataşamentele lui erau ca şi ale noastre; dar el nu s-a oprit ca să întrebe cum avea să se împlinească făgăduinţa făcută, dacă Isaac avea să fie sacrificat. El n-a stat să discute cu inima lui chinuită. El ştia că Dumnezeu este drept şi neprihănit în toate cerinţele Lui şi împlini porunca primită, până la litera ei.