58:1 Cap. 56 - Îndrumaţi în Legea lui Dumnezeu
58:2 Era pe vremea sărbătorii trâmbiţelor. Mulţimi erau adunate la Ierusalim. Era o scenă tristă. Zidul Ierusalimului fusese reclădit şi porţile fuseseră puse, dar o mare parte din cetate era încă în ruine.
58:3 Pe o platformă de lemn, înălţată pe una din străzile cele mai largi şi înconjurată din toate părţile de reminiscenţe triste ale slavei pierdute a lui Iuda stătea Ezra acum un om în vârstă. La dreapta şi la stânga lui erau adunaţi fraţii lui, leviţii. Privind de pe platformă ochii lor se roteau peste marea de capete. Copiii legământului se adunaseră din toate ţările vecine. "Ezra a binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul cel mare, şi tot poporul a răspuns ridicând mâinile: ' Amin! Amin!' Şi s-au plecat şi s-au închinat înaintea Domnului, cu faţa la pământ".
58:4 Chiar aici era dovada păcatului lui Israel. Prin căsătoria cu oameni din alte naţiuni,
58:5 limba ebraică se stricase şi era nevoie de o mare grijă din partea vorbitorilor pentru a explica legea în limba poporului, ca să poată fi înţeleasă de toţi. Unii preoţi şi leviţi s-au unit cu Ezra în explicarea principiilor legii. "Ei citeau desluşit în cartea Legii lui Dumnezeu şi-i arătau înţelesul, ca să-i facă să înţeleagă ce citiseră".
58:6 "Tot poporul a fost cu luare aminte la citirea cărţii Legii". Ei au ascultat atenţi şi cu respect cuvintele Celui Prea Înalt. Pe măsură ce Legea era explicată se convingeau de vinovăţia lor şi plângeau din cauza nelegiuirilor lor. Dar ziua aceasta era o sărbătoare, o zi de bucurie, o adunare sfântă, o zi pe care Domnul poruncise poporului să o ţină cu bucurie şi veselie; în acest scop au fost îndemnaţi să-şi reţină amărăciunea şi să se bucure datorită milei mari a lui Dumnezeu faţă de ei. "Ziua aceasta este închinată Domnului, Dumnezeului vostru", a zis Neemia, "să nu vă bociţi şi să nu plângeţi!... Duceţi-vă de mâncaţi cărnuri grase şi beţi băuturi dulci şi trimiteţi câte o parte şi celor ce n-au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru: nu vă mâhniţi, căci bucuria Domnului va fi tăria voastră".
58:7 Prima parte a zilei a fost consacrată exerciţiilor religioase, şi restul timpului poporul l-a petrecut reamintindu-şi cu recunoştinţă de binecuvântările lui Dumnezeu şi bucurându-se de darurile pe care El li le dăduse. Au fost trimise, de asemenea, porţii săracilor care nu aveau nimic pregătit. A fost o mare bucurie din cauza cuvintelor Legii, care fuseseră citite şi înţelese. În ziua următoare a continuat citirea şi explicarea Legii.
58:8 Şi la vremea rânduită ziua a zecea a lunii a şaptea slujbele solemne ale Zilei de ispăşire au fost aduse la îndeplinire după porunca lui Dumnezeu.
58:9 Din ziua a cincisprezecea şi până în a douăzeci şi doua a aceleiaşi luni, poporul împreună cu conducătorii au ţinut încă o dată sărbătoarea corturilor. A fost vestită"în toate cetăţile lor şi în Ierusalim, zicând: 'Duceţi-vă la munte şi aduceţi ramuri de măslin, ramuri de măslin sălbatic, ramuri de mirt, ramuri de finic şi ramuri de copaci stufoşi, ca să faceţi corturi cum este scris: ' Atunci poporul s-a dus şi a adus ramuri şi au făcut corturi pe acoperişul caselor lor, şi curţile lor, şi curţile casei Domnului...'. Şi a fost foarte mare veselie. Ezra a citit în cartea Legii lui Dumnezeu în fiecare zi, din cea dintâi zi până la cea din urmă".
58:10 În timp ce ascultau o zi după alta cuvintele Legii, poporul a fost convins de nelegiuirile lui şi de păcatele naţiunii, în generaţiile trecute. Copiii lui Israel au văzut că, datorită depărtării lor de Dumnezeu, grija Lui protectoare fusese retrasă, iar copiii lui Avraam fuseseră împrăştiaţi în ţări străine; şi s-au hotărât să caute mila Sa, şi au făgăduit să umble în poruncile Sale. Înainte de a începe acest serviciu solemn, ţinut în ziua a doua după încheierea sărbătorii corturilor, s-au despărţit de păgânii care erau în mijlocul lor.
58:11 Când poporul s-a plecat înaintea Domnului,
58:12 mărturisindu-şi păcatele şi rugându-se pentru iertare, conducătorii îi încurajau să creadă că Dumnezeu, conform făgăduinţei Sale, le ascultă rugăciunile. Ei nu trebuia numai să se jelească, să plângă şi să se pocăiască, ci să şi creadă că Dumnezeu îi iartă. Ei trebuia să-şi dovedească credinţa, reamintindu-şi mila Lui şi lăudându-L pentru bunătatea Sa. "Sculaţi-vă", au spus învăţătorii, "şi binecuvântaţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din veşnicie în veşnicie".
58:13 Apoi, din mulţimea adunată, în timp ce stăteau cu mâinile ridicate către cer, s-a înălţat cântarea:
58:14 "Binecuvântat să fie Numele Tău cel slăvit,
58:15 care este mai presus de orice binecuvântare
58:16 şi de orice laudă!
58:17 Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile,
58:18 cerurile cerurilor şi toată oştirea lor,
58:19 şi pământul cu tot ce este pe el,
58:20 mările cu tot ce cuprind ele.
58:21 Tu dai viaţă acestor lucruri,
58:22 şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta".
58:23 După ce cântarea de laudă s-a sfârşit, conducătorii adunării au povestit istoria lui Israel, arătând cât de mare fusese bunătatea lui Dumnezeu faţă de ei şi cât de grozavă fusese nerecunoştinţa lor. Apoi, întreaga adunare s-a legat prin legământ să păzească toate poruncile lui Dumnezeu. Ei suferiseră pedeapsa pentru păcatele lor; acum au recunoscut dreptatea procedeelor lui Dumnezeu cu ei şi au promis solemn să asculte de Legea Sa. Şi pentru ca să fie un legământ sigur şi să fie păstrat într-o formă permanentă, ca o amintire a obligaţiei pe care şi-o asumaseră, a fost scris, iar preoţii, leviţii şi căpeteniile l-au semnat. El urma
58:24 să fie un amintitor al datoriei şi o barieră împotriva ispitei. Poporul a jurat solemn "să umble în Legea lui Dumnezeu dată lui Moise, robul lui Dumnezeu; şi să păzească şi să împlinească toate poruncile Domnului, Stăpânul nostru, orânduirile şi legile Lui". Jurământul făcut de data aceasta cuprindea şi făgăduinţa de a nu se înrudi prin căsătorie cu cei din poporul ţării.
58:25 Înainte ca ziua de post să se sfârşească, poporul şi-a manifestat mai departe hotărârea de a se întoarce la Domnul, făgăduind solemn să înceteze pângărirea Sabatului. Neemia nu şi-a folosit autoritatea de data aceasta, aşa cum a făcut mai târziu, oprind negustorii păgâni să mai intre în Ierusalim, dar în efortul de a împiedica poporul să se supună ispitei, i-a legat printr-un legământ solemn să nu calce Legea Sabatului, cumpărând de la aceşti vânzători, nădăjduind ca aceasta îi va descuraja pe negustori şi va pune capăt comerţului lor.
58:26 S-au luat măsuri pentru a sprijini serviciile divine, publice, ale lui Dumnezeu. Pe lângă zecime, adunarea a făgăduit să contribuie anual cu o sumă stabilită pentru slujba sanctuarului. "Am hotărât", scrie Neemia, "să aducem în fiecare an la Casa Domnului cele dintâi roade ale pământului nostru şi cele dintâi roade din toate roadele tuturor pomilor; să aducem întâii născuţi ai fiilor noştri şi ai vitelor noastre, cum este scris în lege, pe întâii născuţi ai vacilor şi oilor noastre".
58:27 Copiii lui lsrael se întorseseră la Dumnezeu cu amărăciune profundă pentru apostazia lor. Făcuseră mărturisire cu plâns şi tânguire. Recunoscuseră dreptatea procedeelor
58:28 lui Dumnezeu cu ei şi se uniseră prin legământ să asculte de Legea Sa. Acum, trebuia să dea pe faţă credinţă în făgăduinţele Sale. Dumnezeu primise pocăinţa lor; urma ca ei să se bucure acum de asigurarea iertării păcatelor şi de readucerea lor sub ocrotirea divină.
58:29 Eforturile lui Neemia de a restatornici închinarea la adevăratul Dumnezeu fuseseră încununate de succes. Atâta vreme cât poporul avea să fie credincios legământului pe care-l făcuse, atâta vreme cât aveau să fie ascultători de Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul urma să-Şi împlinească făgăduinţa, revărsând binecuvântări bogate asupra lor.
58:30 Pentru aceia care stau sub condamnarea păcatului şi sunt doborâţi de simţământul nevredniciei" în acest raport biblic există lecţii de credinţă şi încurajare. Biblia prezintă cu credincioşie urmările apostaziei lui Israel, dar ea descrie şi umilinţa adâncă şi pocăinţa, devoţiunea sinceră şi jertfa generoasă, care au marcat timpurile lor de întoarcere la Domnul. Orice întoarcere adevărată la Domnul aduce bucuria dăinuitoare în viaţă. Când un păcătos se supune influenţei Duhului Sfânt, el îşi vede vinovăţia şi necurăţia în contrast cu sfinţenia Marelui Cercetător al inimilor. Se vede condamnat ca un călcător de lege. Dar nu trebuie ca, din cauza aceasta, să facă loc disperării, pentru că iertarea lui a fost deja obţinută. Se poate bucura de simţământul păcatelor iertate, în dragostea unui părinte ceresc, iertător. Slava lui Dumnezeu se dă pe faţă prin cuprinderea în braţele dragostei Sale a fiinţelor omeneşti păcătoase, care se pocăiesc; prin legarea rănilor lor, prin curăţirea de păcat şi prin îmbrăcarea lor cu veşmintele mântuirii.