56:1 Cap. 54 - Mustrare împotriva asupririi
56:2 Zidul Ierusalimului nu fusese încă terminat când atenţia lui Neemia a fost atrasă de starea nefericită a claselor mai sărace din popor. În situaţia destabilizată a ţării, cultivarea pământului fusese, într-o oarecare măsură, neglijată. Mai mult, datorită căii egoiste, urmate de unii dintre cei reîntorşi în ludea, binecuvântarea Domnului nu rămânea asupra ţării şi era lipsă de cereale.
56:3 Ca să obţină hrană pentru familii, cei săraci erau obligaţi să cumpere pe datorie şi la preţuri foarte mari. Ei mai erau obligaţi să ridice bani, împrumutând cu camătă, ca să plătească impozite grele, la care erau obligaţi de către împăraţii Persiei. Pentru a mai adăuga ceva la aceste necazuri ale săracilor, cei mai bogaţi dintre iudei profitaseră de nevoile lor, îmbogăţindu-se în felul acesta.
56:4 Domnul poruncise lui Israel, prin Moise, ca la fiecare trei ani să se solicite o zecime pentru folosul săracilor
56:5 şi o altă măsură fusese luată, prin suspendarea muncii agricole la fiecare şapte ani, pământul rămânând astfel necultivat, iar produsele care răsăreau de la sine fiind lăsate celor în nevoie. Credincioşia în consacrarea acestor daruri pentru ajutorarea săracilor şi pentru alte scopuri de binefacere ar fi contribuit la păstrarea, mereu actuală înaintea poporului, a adevărului cu privire la dreptul de proprietate al lui Dumnezeu asupra tuturor şi la ocazia de a fi canale de binecuvântare. Planul lui Dumnezeu era ca izraeliţii să aibă o educaţie care să stârpească egoismul şi să dezvolte altruismul şi nobleţea de caracter.
56:6 De aceea Dumnezeu îndemnase prin Moise: "Dacă împrumuţi bani vreunuia din poporul Meu, săracului care este cu tine, să nu fii faţă de el ca un cămătar. Să nu ceri nici o dobândă de la fratele tău; nici pentru argint, nici pentru merinde,.pentru nimic care se împrumută cu dobândă" (Exod 22,25; Deut. 23, 19). Şi mat spusese: "Dacă va fi la tine vreun sărac dintre fraţii tăi, în vreuna din cetăţile tale, şi în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău, să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi deschizi mâna înaintea fratelui tău, celui lipsit. Ci, dimpotrivă, să-ţi închizi mâna şi să-l împrumuţi cu ce-i trebuie, ca să facă faţă nevoilor lui. Nu vor înceta niciodată să fie săraci în ţară de aceea îţi dau porunca aceasta: " Să-ţi deschizi mâna faţă de fratele tău, faţă de sărac şi faţă de cel lipsit din ţara ta ", (Deut. 15, 7.8.1l ).
56:7 În vremea care a urmat reîntoarcerii robilor din Babilon, iudeii bogaţi lucraseră tocmai contrar acestor porunci. Când săracii erau obligaţi să împrumute, ca să-şi plătească darea către împărat, cei bogaţi le împrumutau bani, dar
56:8 cereau o dobândă mare. Prin faptul că au luat zălog ogoarele săracilor, au redus treptat pe nefericiţii datornici la cea mai adâncă sărăcie. Mulţi fuseseră siliţi să-şi vândă fiii şi fiicele ca robi şi părea că nu mai e nici o nădejde pentru îmbunătăţirea stărilor, nici o cale pentru răscumpărarea copiilor sau ogoarelor, nici o perspectivă înaintea lor decât aceea de creştere continuă a necazului, cu lipsă şi robie continuă. Cu toate acestea, ei aparţineau aceleiaşi naţiuni, copii ai aceluiaşi legământ, ca fraţii lor mai favorizaţi.
56:9 În cele din urmă, poporul a prezentat starea lor înaintea lui Neemia: "lată", au zis ei, '"supunem la robie pe fiii noştri şi pe fetele noastre; şi multe din fetele noastre au fost supuse la robie; suntem fără putere, căci ogoarele şi viile noastre sunt ale altora".
56:10 Când a auzit Neemia despre această apăsare crudă, sufletul i s-a umplut de indignare. "M-am supărat foarte tare", spune el, "când le-am auzit plângerile şi cuvintele acestea". A văzut că, pentru a avea succes în desfiinţarea acestei practici de exploatare apăsătoare, trebuia să ia o atitudine hotărâtă pentru dreptate. Cu energia şi hotărârea care-l caracterizau, a pornit la lucru pentru a aduce uşurare fraţilor lui.
56:11 Faptul că asupritorii erau oameni bogaţi, al căror sprijin era foarte necesar în lucrarea de restaurare a cetăţii, nu l-a influenţat nici măcar pentru o clipă pe Neemia. El a mustrat aspru pe nobili şi pe căpetenii, şi când a adunat un mare număr de oamenii, le-a pus înainte cerinţele lui Dumnezeu în acea problemă.
56:12 El le-a atras atenţia la evenimentele care au avut loc în timpul
56:13 domniei împăratului Ahaz. Le-a repetat solia pe care Dumnezeu o trimisese lui Israel în vremea aceea pentru a mustra cruzimea şi oprimarea lor. Din cauza idolatriei lor, copiii lui Iuda fuseseră daţi în mâinile fraţilor şi mai idolatri poporul lui Israel. Aceştia şi-au manifestat vrăjmăşia până acolo, încât au ucis în luptă multe mii dintre bărbaţii lui Iuda şi au luat toate femeile şi toţi copiii, intenţionând să-i facă robi sau să-i vândă ca robi păgânilor.
56:14 Datorită păcatelor lui Iuda, Domnul nu intervenise pentru a preveni bătălia; dar prin proorocul Oded, El a mustrat planul nemilos al armatelor învingătoare: "Şi credeţi că veţi face din copiii lui Iuda şi din Ierusalim robii şi roabele voastre? Dar voi nu sunteţi vinovaţi înaintea Domnului, Dumnezeului vostru?" (2 Cron. 28.10). Oded a avertizat poporul lui Israel că mânia lui Dumnezeu s-a aprins împotriva lor şi că procedeul nedreptăţii şi al apăsării va atrage judecăţile Sale. La auzul acestor cuvinte, bărbaţii înarmaţi au lăsat robii şi prada înaintea căpeteniilor şi a întregii adunări. Atunci unii bărbaţi de frunte din seminţia lui Efraim "au luat prinşii de război şi au îmbrăcat cu prada lor pe toţi care erau goi, le-au dat haine şi încălţăminte, le-au dat să mănânce şi să bea, i-au uns, au încălecat pe măgari pe toţi cei osteniţi, şi i-au adus la lerihon, cetatea finicilor, la fraţii lor" (2 Cron. 28, 15).
56:15 Neemia şi alţii răscumpăraseră pe unii iudei care fuseseră vânduţi păgânilor şi acum el a prezentat acest lucru în contrast cu purtarea acelora care,
56:16 de dragul unui câştig pământesc, înrobeau pe fraţii lor. "Ce faceţi voi nu este bine", a zis el. "N-ar trebui să umblaţi în frica Dumnezeului nostru, ca să nu fiţi de ocara neamurilor vrăjmaşe nouă?"
56:17 Neemia le-a arătat cum el însuşi, fiind învestit cu autoritate din partea împăratului persan, ar fi putut cere contribuţii mari pentru folosul personal. Dar în loc să facă aceasta, nu luase nici măcar ceea ce îi aparţinea de drept, ci dăduse cu mână largă pentru ajutorarea săracilor în nevoia lor. El i-a îndemnat pe aceia dintre conducătorii iudei care se făcuseră vinovaţi de exploatare să înceteze această lucrare nelegiuită, să redea săracilor pământurile, precum şi plusul de bani, pe care-l storseseră de la ei, şi să le împrumute bani fără dobândă sau camătă.
56:18 Aceste cuvinte au fost rostite în faţa întregii adunări. Dacă conducătorii ar fi ales să se îndreptăţească, ar fi avut ocazia să facă lucrul acesta. Dar n-au prezentat nici o scuză."Le vom da înapoi", au declarat ei, "şi nu le vom cer nimic; vom face cum ai zis". La auzul acestor cuvinte, Neemia i-a pus să jure în faţa preoţilor că-şi vor ţine cuvântul. " Toată adunarea a zis: 'Amin'. Şi au lăudat pe Domnul. Şi poporul s-a ţinut de cuvânt".
56:19 Acest raport ne învaţă o lecţie importantă: "lubirea de bani este rădăcina tuturor relelor" (1 Tim. 6,10). În această generaţie, dorinţa după câştig este o patimă captivantă. Bogăţia este adesea obţinută prin înşelăciune. Mulţimi se luptă cu sărăcia, obligaţi să lucreze,din greu pentru retribuţii mici, nefiind în stare să obţină nici cele mai simple trebuinţe ale vieţii. Truda şi lipsa, fără nădejdea unor lucruri mai bune, fac
56:20 povara lor şi mai grea. Împovăraţi de griji şi apăsaţi, ei nu ştiu încotro să se îndrepte pentru ajutor. Şi toate acestea pentru ca bogaţii să-şi întreţină"extravaganţa sau să-şi împlinească dorinţa de a aduna cât mai mulţi.
56:21 lubirea de bani şi plăcerea de etalare au făcut din lumea aceasta o peşteră de tâlhari şi, de hoţi. Scripturile descriu lăcomia şi asuprirea care vor predomina chiar înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos: "Ascultaţi acum, voi bogaţilor!" scrie Iacov . " V-aţi strâns comori în zilele din urmă! lată că plata lucrătorilor care v-au secerat câmpiile, şi pe care le-aţi oprit-o prin înşelăciune, strigă! Şi strigătele secerătorilor au ajuns la urechile Domnului oştirilor. Aţi trăit pe pământ în plăceri şi desfătări. V-aţi săturat inimile chiar într-o zi de măcel. Aţi osândit, aţi omorât pe cel neprihănit, care nu vi se împotrivea!" (Iacov 5,1.3-6).
56:22 Chiar şi printre aceia care pretind că umblă în temere de Domnul sunt unii care merg din nou pe calea urmată de căpeteniile lui Israel. Deoarece stă în puterea lor să facă lucrul acesta, ei pretind mai mult decât este drept şi, în felul acesta, devin asupritori. Şi pentru că lăcomia şi trădarea se văd în viaţa acelora care poartă numele lui Hristos, pentru că biserica menţine în registrele ei numele acelora care şi-au câştigat averi prin nedreptate, religia lui Hristos este batjocorită. Extravaganţa, îmbogăţirea peste măsură, înşelăciunea corup credinţa multora şi le distrug spiritualitatea. Biserica este, într-o mare măsură, răspunzătoare pentru păcatele membrilor ei. Ea dă sprijin răului, dacă nu-şi înalţă glasul împotriva lui.
56:23 Obiceiurile lumii nu sunt un criteriu pentru creştin. El nu trebuie să imite practicile ei necinstite, îmbogăţirea ei peste măsură
56:24 şi asuprirea. Orice faptă nedreaptă faţă de aproapele este o încălcare a regulii de aur. Orice rău făcut copiilor lui Dumnezeu este făcut lui Hristos Însuşi în persoana sfinţilor Lui. Orice încercare de a profita de neştiinţa, slăbiciunea sau nenorocirea altuia este înregistrată ca înşelăciune în registrul cerului. Acela care se teme cu adevărat de Dumnezeu va trudi mai degrabă zi şi noapte, ca să mănânce pâinea sărăciei, decât să-şi îngăduie ca patima pentru câştig să apese pe văduvă şi pe orfani sau să răpească străinului dreptul lui.
56:25 Cea mai neînsemnată îndepărtare de la dreptate doboară barierele şi pregăteşte inima să facă o nedreptate şi mai mare. Exact în măsura în care cineva câştigă pentru sine în detrimentul altuia, sufletul său devine insensibil la influenţa Duhului lui Dumnezeu. Câştigul obţinut cu preţul acesta este o pierdere groaznică.
56:26 Toţi am fost datori dreptăţii divine, dar n-am avut cu ce să plătim datoria. Atunci Fiul lui Dumnezeu, căruia l s-a făcut milă de noi, a plătit preţul pentru răscumpărarea noastră. El S-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogăţim. Prin faptele de dărnicie faţă de săracii Săi, putem dovedi sinceritatea recunoştinţei noastre pentru mila revărsată peste noi. "Cât avem prilej, să facem bine la toţi", îndeamnă apostolul Pavel "şi mai ales fraţilor în credinţă" (Gal. 6,10). Şi cuvintele lui se acordă cu acele ale Mântuitorului: "Căci pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, şi le puteţi face bine oricând voiţi" (Marcu 14, 7). " Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii" (Mat. 7,12).