53:1 Cap. 51 - O redeşteptare spirituală
53:2 Sosirea lui Ezra la Ierusalim a fost binevenită. Era mare nevoie de influenţa prezenţe lui. Venirea lui a adus curaj şi nădejde în inimile multora care lucraseră mult timp în greutăţi. De la reîntoarcerea primei grupe de exilaţi, sub conducerea lui Zorobabel şi losua, cu peste şaptezeci de ani înainte, multe fuseseră realizate. Templul fusese terminat, iar zidurile cetăţii, în parte, fuseseră reparate. Cu toate acestea, mai rămăsese mult de făcut.
53:3 Printre aceia care se reîntorseseră la Ierusalim în anii de mai înainte erau mulţi care rămăseseră credincioşi lui Dumnezeu tot timpul vieţii lor, dar un număr considerabil dintre copii şi copiii copiilor lor au pierdut din vedere sfinţirea Legii lui Dumnezeu. Chiar şi unii dintre bărbaţii cu răspundere trăiau în păcat pe faţă. Viaţa lor neutraliza, într-o mare măsură, străduinţele depuse de alţii pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, căci atâta vreme cât erau îngăduite călcări flagrante ale Legii,
53:4 fără să fie mustrate, binecuvântarea cerului nu putea rămâne asupra poporului.
53:5 A fost în providenţa lui Dumnezeu ca aceia care s-au întors împreună cu Ezra să aibă ocazii deosebite de a-L căuta pe Domnul. Experienţele prin care tocmai trecuseră în călătoria lor de la Babilon, fără să fi fost protejaţi de puterea omenească, îi învăţaseră valoroase lecţii spirituale. Mulţi se întăriseră în credinţă şi când aceştia s-au amestecat printre cei descurajaţi şi indiferenţi din Ierusalim, influenţa lor a fost un factor puternic în reforma care a avut loc curând după aceea. În ziua a patra după sosire, comorile de aur şi argint, împreună cu vasele pentru slujbele de la sanctuar, au fost încredinţate de vistiernici în mâinile slujbaşilor templului, în faţa martorilor, cu cea mai desăvârşită exactitate. Fiecare obiect a fost cercetat "după număr şi după greutate" (Ezra 8,34). Copiii robiei, care se întorseseră împreună cu Ezra, "au adus ardere de tot Dumnezeului lui Israel", ca jertfă pentru păcat şi ca dovadă a recunoştinţei şi mulţumirii lor pentru ocrotirea îngerilor sfinţi în timpul călătoriei."Au dat poruncile împăratului dregătorilor împăratului şi cârmuitorilor lor de dincoace de Râu, care au ajutat pe popor şi Casa lui Dumnezeu " (Ezra,35.36).
53:6 La foarte scurtă vreme după aceea, câteva căpetenii ale lui Israel s-au apropiat de Ezra cu o plângere serioasă. Unii din "poporul lui Israel", precum şi "preoţii şi leviţii", dispreţuiseră atât de mult poruncile sfinte ale lui Iehova, încât s-au căsătorit
53:7 cu popoarele înconjurătoare. "Căci şi-au luat neveste din fetele lor, pentru ei şi pentru fiii lor", i s-a spus lui Ezra "şi au amestecat neamul sfânt cu popoarele" ţărilor păgâne. "Şi căpeteniile, şi dregătorii au fost cei dintâi care au săvârşit păcatul acesta" (Ezra 9,1.2).
53:8 Studiind cauzele care au dus la robia babiloniană, Ezra a înţeles că apostazia lui Israel s-a datorat în mare măsură amestecului cu popoarele păgâne. El descoperise că, dacă ar fi ascultat de porunca lui Dumnezeu, de a nu se uni cu popoarele înconjurătoare, ei ar fi fost cruţaţi de multe experienţe amare şi umilitoare. Acum, când a constatat că, în ciuda învăţămintelor trecutului, bărbaţi proeminenţi îndrăzniseră să calce legile date ca scut împotriva apostaziei, inima i-a fost impresionată. El a cugetat la bunătatea lui Dumnezeu care a dat din nou poporului Său stabilitate în ţara lor natală şi a fost copleşit de indignare şi de amărăciune, îndreptăţite pentru nerecunoştinţa lor. "Când am auzit lucrul acesta", zice el, "mi-am sfâşiat hainele şi mantaua, mi-am smuls părul din cap şi perii din barbă, şi am stat jos mâhnit".
53:9 "Atunci s-au strâns la mine toţi cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, din pricina păcatului fiilor robiei. Şi eu, am stat jos mâhnit, până la jertfa de seară" (Ezra 9,3.4).
53:10 La vremea jertfei de seară, Ezra s-a sculat şi, sfâşiindu-şi iarăşi veşmintele şi mantaua, a căzut în genunchi şi şi-a descărcat sufletul în rugăciune fierbinte către cer. Ridicându-şi mâinile către Domnul, el a strigat: "Dumnezeule, sunt uluit şi mi-e ruşine, Dumnezeule, să-mi ridic faţa spre
53:11 Tine. Căci făradelegile noastre s-au înmulţit deasupra capetelor noastre, şi greşelile noastre au ajuns până la ceruri".
53:12 "Din zilele părinţilor noştri", a continuat el, "am fost foarte vinovaţi până în ziua de azi şi din pricina fărădelegilor noastre am fost daţi noi, împăraţii noştri şi preoţii noştri, în mâinile împăraţilor străini, pradă săbiei,robiei, jafului şi ruşinii care ne acoperă astăzi faţa. Şi totuşi, Domnul, Dumnezeul nostru, S-a îndurat de noi, lăsându-ne câţiva oameni scăpaţi, şi dându-ne un adăpost în locul Lui cel sfânt, ca să ne lumineze ochii şi să ne dea puţină răsuflare în mijlocul robiei noastre. Căci suntem robi, dar Dumnezeu nu ne-a părăsit în robia noastră. A îndreptat spre noi bunăvoinţa împăraţilor perşilor şi ei ne-au dat o nouă putere de viaţă, ca să putem zidi Casa Dumnezeului nostru, şi să-i dregem dărâmăturile, făcându-ne astfel rost de un loc de adăpost în Iuda şi la lerusalim".
53:13 "Acum ce să mai zicem după aceste lucruri, Dumnezeule? Căci am părăsit poruncile Tale, pe care ni le porunciseşi prin robii Tăi proorocii... După tot ce ni s-a întâmplat din pricina faptelor rele şi marilor greşeli pe care le-am făcut, măcar că Tu, Dumnezeule, nu ne-ai pedepsit după fărădelegile noastre, se cuvine ca acum, când ne-ai păstrat pe aceşti oameni scăpaţi, să începem iarăşi să călcăm poruncile Tale şi să ne încuscrim cu aceste popoare urâcioase? N-ar izbucni atunci iarăşi mânia Ta împotriva noastră, până acolo, încât ne-ar nimici, fără să lase nici rămăşită, nici robi izbăviţi? Doamne, Dumnezeul lui Israel, Tu eşti drept; căci astăzi noi suntem o rămăşită de robi izbăviţi. Iată-ne înaintea Ta ca nişte vinovaţi, şi din această pricină nu putem sta înaintea Ta" (Ezra 9,6 - 15).
53:14 Amărăciunea lui Ezra şi a tovarăşilor lui fată de păcatele care se strecuraseră pe nesimţite chiar şi în centrul lucrării Domnului a dat naştere la pocăinţă. Mulţi dintre aceia care păcătuiseră au fost profund impresionaţi. "Poporul vărsa lacrimi" (Ezra 10,1). Într-o oarecare măsură, au început să-şi dea seama de urâciunea păcatului şi de oroarea cu care-l priveşte Dumnezeu. Au văzut sfinţirea Legii rostite pe Sinai şi mulţi tremurau la gândul nelegiuirilor lor.
53:15 Unul dintre cei prezenţi, cu numele de Şecania, a recunoscut ca fiind adevărate cuvintele rostite de Ezra, "Am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru", a mărturisit el, "ducându-ne la femei străine, care fac parte din popoarele ţării. Dar Israel n-a rămas fără nădejde în această privinţă", Şecania a propus ca toţi aceia care păcătuiseră să facă un legământ cu Dumnezeu că-şi vor părăsi păcatul şi "facă-se după Lege. Scoală-te", a îndemnat el pe Ezra, "căci treaba aceasta te priveşte. Noi vom fi cu tine, îmbărbătează-te şi lucrează. Ezra s-a sculat şi a pus pe căpeteniile preoţilor, Leviţilor şi întregului Israel, să jure că vor face ce se spusese" (vers, 2-5).
53:16 Aceasta a constituit începutul unei reforme minunate. Cu îndelungă răbdare şi tact, precum şi cu o îngrijită consideraţie pentru drepturile şi bunăstarea fiecăruia dintre cei implicaţi. Ezra şi tovarăşii lui s-au străduit să-i conducă pe cei pocăiţi din Israel pe calea cea dreaptă. Mai presus de toate acestea, Ezra era un învăţător al legii şi, în timp ce dădea atenţie personală cercetării fiecărui caz, căuta să convingă poporul cu privire la sfinţirea aceste legi şi la binecuvântările care aveau să fie primite prin ascultare.
53:17 Oriunde lucra Ezra, lua naştere o reînviorare în studierea Sfintelor Scripturi. Au fost rânduiţi învăţători care să îndrume poporul, Legea Domnului a fost înălţată şi preamărită. Au fost cercetate cărţile proorocilor, iar pasajele care profetizau venirea lui Mesia au adus nădejde şi mângâiere multor inimi întristate şi împovărate.
53:18 Au trecut peste două mii de anii de când Ezra "şi-a pus inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului" (Ezra 7,10), totuşi, trecerea timpului nu a slăbit influenţa exemplului lui de evlavie. De-a lungul veacurilor,raportul vieţii lui de consacrare i-a inspirat pe mulţi cu hotărârea "să adâncească şi să împlinească Legea Domnului".
53:19 Motivele lui Ezra erau înalte şi sfinte. În tot ce a făcut, a fost animat de o dragoste profundă faţă de oameni. Mila şi bunătatea, pe care le manifesta faţă de aceia care păcătuiseră, cu voie sau din neştiinţă, să fie un exemplu pentru toţi cei care caută să aducă la îndeplinire reforme. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie tot atât de neclintiţi ca şi stânca, acolo unde principiile drepte sunt în discuţie, dar să dea pe faţă simpatie şi înţelegere. Asemenea lui Ezra, ei trebuie să-i înveţe pe călcătorii de lege calea vieţii, însămânţând principiile care sunt temelia oricărei făpturi corecte.
53:20 În acest veac al lumii, când Satana caută pe nenumărate căi să întunece privirea bărbaţilor şi femeilor faţă de cerinţele obligatorii ale Legii lui Dumnezeu, este nevoie de bărbaţi care să-i conducă pe mulţi "să se teamă de poruncile Dumnezeului nostru" (Ezra 10,3). Este nevoie de reformatori adevăraţi, care-i vor îndruma pe călcătorii de lege către marele Dătător al Legii şi-i vor învăţa că "Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează
53:21 sufletul" (Ps. 19,7). Este nevoie de bărbaţi tari în Scripturi, bărbaţi ale căror cuvinte şi fapte înalţă rânduielile lui Iehova, bărbaţi care caută să întărească credinţa. Este nevoie de învăţători, atât de mulţi, care să inspire inimile cu respect şi dragoste pentru Scripturi. Nelegiuirea larg răspândită, care predomină astăzi, poate fi atribuită într-o mare măsură nestudierii şi neascultării de Scripturi, căci atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este dat la o parte, puterea lui, care reţine pasiunile rele ale inimii nerenăscute, este respinsă. Oamenii seamănă în firea pământească şi culeg din fire stricăciunea.
53:22 O dată cu lepădarea Bibliei, a venit şi îndepărtarea de Legea lui Dumnezeu. Învăţătura prin care oamenii sunt scutiţi de ascultarea de principiile divine a slăbit puterea obligaţiei morale şi a deschis porţile nelegiuirii asupra lumii. Nelegiuirea, risipa şi stricăciunea se revarsă ca un potop nimicitor. Pretutindeni, se vede gelozie, bănuieli rele, făţărnicie, înstrăinare, luptă, rivalitate, trădarea însărcinărilor sfinte, îngăduirea poftei. Întregul sistem al principiilor şi doctrinelor religioase, care trebuie să formeze temelia şi cadrul vieţii sociale, se arată a fi un edificiu care se clatină, gata să se prăbuşească în ruine.
53:23 În zilele finale ale istoriei acestui pământ, glasul care a vorbit de pe Sinai declară încă: "Să nu ai alţi dumnezei, afară de Mine: (Exod 20,3). Omul şi-a aşezat voinţa împotriva voinţei lui Dumnezeu, dar nu poate aduce la tăcere cuvântul poruncii. Mintea omenească nu poate scăpa de obligaţia faţă de o putere mai înaltă. Teoriile şi speculaţiile pot abunda, oamenii pot încerca să pună ştiinţa în opoziţie cu revelaţia, şi în felul acesta,
53:24 să îndepărteze Legea lui Dumnezeu. Dar mai puternic şi tot mai puternic se aude porunca: "Domnului, Dumnezeului tău, să te închini şi numai Lui să-l slujeşti" (Mat. 4, 1 0). Nu se pune problema slăbirii sau întăririi Legii lui Iehova; Ea este aşa cum a fost întotdeauna şi întotdeauna va fi: sfântă, dreaptă, bună şi completă în ea însăşi. Nu poate fi revocată sau schimbată. A o"cinsti" sau a o "necinsti" este doar un limbaj omenesc.
53:25 Ultimul mare conflict al controversei dintre adevăr şi rătăcire va fi între legile oamenilor şi principiile lui Iehova. Noi intrăm acum în această luptă nu o luptă între biserici rivale, care se bat pentru supremaţie, ci între religia Bibliei şi religiile fabulei şi tradiţiei. Puterile care s-au unit împotriva adevărului sunt acum neobosite la lucru. Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu, care ajuns până la noi cu un preţ atât de mare de suferinţă şi sânge vărsat, este puţin apreciat:Puţini sunt aceia care îl primesc în adevăr ca regulă de viaţă. Necredinţa predomină într-o proporţie alarmantă nu numai în lume, ci şi în biserică. Mulţi au ajuns să nege învăţăturile Evangheliei, care sunt chiar stâlpii credinţei creştine. Faptele cele mari ale creaţiunii, aşa cum sunt prezentate de către scriitorii inspiraţi, crearea omului, ispăşirea, perpetuarea Legii toate acestea sunt practic lepădate de o mare parte clin lumea pretins creştină. Mii, care se mândresc cu cunoştinţa lor, consideră ca o dovadă de slăbiciune încrederea deplină în Biblie şi ca o dovadă de erudiţie faptul de a pune la îndoială Scripturile şi de a spiritualiza şi înlătura cele mai importante adevăruri ale ei.
53:26 Creştinii trebuie să se pregătească pentru ceea ce, în curând, va invada lumea ca o surpriză copleşitoare, şi această pregătire să o facă prin studierea cu seriozitate a Cuvântului lui Dumnezeu şi prin străduinţa de a-şi conforma viaţa cu preceptele lui. Problemele capitale ale veşniciei ne cer ceva în afară de o religie imaginară, o religie a cuvintelor şi a formelor, unde adevărul este ţinut în curtea de afară. Dumnezeu cheamă la redeşteptare şi reformă. Cuvintele Bibliei şi numai ale Bibliei să fie auzite de la amvon. Dar Biblia a fost jefuită de puterea ei, iar urmarea se vede în scăderea nivelului vieţii spirituale: În multe predici de astăzi, nu se mai vede acea manifestare divină, care trezeşte conştiinţa şi care aduce viată sufletului. Ascultătorii nu pot zice: "Nu ne ardea inima în noi, când vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?" (Luca 24,32). Sunt mulţi aceia care strigă după Dumnezeul cel viu, tânjind după prezenţa divină. Lăsaţi Cuvântul lui Dumnezeu să vorbească inimii. Faceţi ca aceia care au auzit numai tradiţie, teorii şi maxime omeneşti să audă glasul Aceluia care poate înnoi sufletul spre viată veşnică.
53:27 Lumină mare a strălucit de la patriarhi şi de la prooroci. Lucruri slăvite au fost rostite despre Sion, cetatea lui Dumnezeu. Astfel, Domnul doreşte ca lumina să strălucească prin urmaşii Săi de astăzi. Dacă sfinţii din Vechiul Testament au dat o mărturie aşa de strălucită de credincioşie, oare aceia asupra cărora străluceşte lumina acumulată de secole de-a rândul să nu dea o mărturie mai accentuată despre puterea adevărului ? Slava profeţiilor îşi aruncă lumina pe cărarea noastră.
53:28 Tipul a întâlnit antetipul în moartea Fiului lui Dumnezeu. Hristos a înviat din morţi, proclamând deasupra mormântului împrumutat: "Eu sunt învierea şi viaţa" (Ioan 11,25). El a trimis Duhul Său în lume, ca să ne aducă aminte de toate lucrurile. Printr-o minune a puterii, El a păstrat Cuvântul său scris de-a lungul veacurilor.
53:29 Reformatorii, al căror protest le-a dat numele d protestanţi, simţeau că Dumnezeu i-a chemat să dea lumii lumina Evangheliei şi în efortul de a face lucrul acesta, au fost gata să-şi jertfească averile, libertatea şi chiar viaţa. În faţa prigoanei şi a morţii Evanghelia a fost predicată pretutindeni. Cuvântul lui Dumnezeu a fost dus oamenilor, şi toate categoriile, de sus şi de jos, bogaţi şi săraci, învăţaţi şi ignoranţi, l-au studiat, personal, cu ardoare. Suntem noi în această ultimă luptă a marii controverse tot atât de credincioşi însărcinării noastre cum au fost primii reformatori ? "Sunaţi cu trâmbiţa în Sion! Vestiţi un post, chemaţi o adunare de sărbătoare! Strângeţi poporul, ţineţi o adunare sfântă! Aduceţi pe bătrâni, strângeţi copiii... Preoţii, slujitorii Domnului, să plângă între tindă şi altar, şi să zică: 'Doamne, îndură-te de poporul Tău! Nu da de ocară moştenirea Ta, n-o face de batjocura popoarelor!". "Dar chiar acum, zice Domnul întoarceţi-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset şi bocet! Sfâşiaţi-vă inimile, nu hainele, şi întoarceţi-vă la Domnul, Dumnezeul vostru. Căci El este milostiv şi plin de îndurare, îndelung-răbdător, şi bogat în bunătate, şi-l pare rău de relele pe care le trimite. Cine ştie dacă nu Se va întoarce, nu Se va căi? Cine ştie dacă nu va lăsa după El o binecuvântare?" (loe12,15-17.12-14).