Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Profeţi şi regi

Profeţi şi regi 51:3


51:3 Au trecut mai mult de zece ani, când al doilea decret, aproape tot atât de favorabil ca şi primul, a fost emis de Dariu Histaspe, monarhul care conducea pe atunci. În felul acesta, Dumnezeu, în îndurarea Sa, a oferit o altă ocazie iudeilor din Împărăţia medo-persană să se reîntoarcă în ţara părinţilor lor. Domnul a prevăzut vremurile grele, care aveau să urmeze în timpul domniei lui Xerxe Ahaşveroş din cartea Esterei şi El nu numai că a lucrat o schimbare de sentimente în inimile bărbaţilor