39:35 Amărăciunea proorocului pentru perversitatea profundă a acelora care ar fi trebuit să fie lumina spirituală a lumii, amărăciunea pentru soarta Sionului şi a poporului dus rob în Babilon este dată pe faţă în plângerile pe care le-a lăsat scrise ca o amintire a nebuniei întoarcerii de la sfatul lui Iehova către înţelepciunea omenească. În mijlocul distrugerii, Ieremia putea spune încă: "Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt"; iar rugăciunea Lui continuă era: "Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, şi să ne întoarcem la Domnul" (Plâng. 3,22.40). Pe când luda era încă o împărăţie printre popoare, el întrebase pe Domnul: "Ai lepădat Tu de tot pe luda, şi a urât sufletul Tău atât de mult Sionul?", şi îndrăznesc să se roage: "Pentru Numele Tău, nu nesocoti legământul Tău cu noi" (Ier. 14,19;21). Credinţa deplină a profetului în planul cel veşnic al lui Dumnezeu de a restabili ordinea acolo unde era confuzie şi de a demonstra popoarelor pământului şi întregului univers atributele Sale de dreptate şi dragoste, această credinţă l-a determinat acum să se roage stăruitor, cu încredere în favoarea celor care aveau să se întoarcă de la păcat la neprihănire.