3:1 Cap. 1 - Solomon
3:2 În timpul domniei lui David şi a lui Solomon, Israel a devenit puternic printre popoare şi a avut multe ocazii să răspândească o influenţă puternică în favoarea adevărului şi a dreptăţii. Numele lui Iehova a fost păstrat în cinste, iar scopul pentru care izraeliţii au fost stabiliţi în ţara făgăduinţei promitea să-şi găsească împlinirea. Au fost ridicate oprelişti, iar căutătorii după adevăr din ţările păgâne nu s-au întors nesatisfăcuţi. Aveau loc convertiri, iar biserica lui Dumnezeu de pe pământ se mărea şi prospera.
3:3 Solomon a fost uns şi proclamat împărat în ultimii ani ai tatălui său, David, care a abdicat în favoarea lui. Prima parte a vieţii sale a fost plină de speranţe, iar planul lui Dumnezeu era ca el să crească din putere în putere, din slavă în slavă, apropiindu-se mereu de asemănarea caracterului lui Dumnezeu, şi în felul acesta să-i inspire pe cei din poporul Său să aducă la îndeplinire însărcinarea sfântă, ca depozitari ai adevărului divin.
3:4 David ştia că planul înalt al lui Dumnezeu pentru Israel va putea fi împlinit numai dacă poporul şi conducătorii vor veghea neabătut, ca să atingă ţinta pusă înaintea lor. El mai ştia că, pentru a îndeplini însărcinarea cu care Dumnezeu l-a onorat pe fiul său Solomon, tânărul conducător trebuia să fie nu numai un luptător, om de stat şi suveran, ci şi un om energic, bun, un învăţător al dreptăţii, un exemplu de credincioşie. Cu grijă duioasă, David l-a îndemnat pe Solomon să fie nobil şi viteaz, să dea pe faţă milă şi bunătate faţă de supuşii săi, şi în toate relaţiile cu naţiunile pământului să cinstească şi să slăvească Numele lui Dumnezeu, dând pe faţă frumuseţea sfinţeniei. Nenumăratele încercări şi experienţe deosebite, prin care a trecut David în timpul vieţii, l-au învăţat valoarea virtuţilor nobile şi l-au determinat să declare pe patul de moarte, în însărcinarea dată lui Solomon: "Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu, este ca lumina dimineţii când răsare soarele în dimineaţa fără nori, ca razele soarelui după ploaie" (2 Sam. 23,3.4).
3:5 Ce ocazie a avut Solomon! Dacă ar fi urmat îndrumările tatălui său, inspirate de cer, domnia lui ar fi fost o domnie a dreptăţii, aşa cum este descrisă în Psalmul 72.
3:6 "Dumnezeule, dă judecăţile Tale împăratului,
3:7 Şi dă dreptatea Ta fiului împăratului!
3:8 Şi el va judeca pe poporul Tău cu dreptate,
3:9 Şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire.
3:10 Va fi ca o ploaie, care cade pe un pământ cosit
3:11 Ca o ploaie repede, care udă câmpia.
3:12 În zilele lui va înflori cel neprihănit,
3:13 Şi va fi belşug de pace până nu va mai fi lună,
3:14 El va stăpâni de la o mare la alta,
3:15 Şi de la Râu până la marginile pământului.
3:16 Împăraţii Tarsisului şi ai ostroavelor vor plăti biruri,
3:17 Împăraţii Sebei şi Sabei vor aduce daruri.
3:18 Da, toţi împăraţii se vor închina înaintea lui.
3:19 Toate neamurile îi vor sluji.
3:20 Căci el va izbăvi pe săracul care strigă,
3:21 Şi pe nenorocitul care nu are ajutor.
3:22 Se vor ruga neîncetat pentru el,
3:23 Şi-l vor binecuvânta în fiecare zi.
3:24 Numele lui va dăinui pe vecie;
3:25 Cât soarele va ţinea numele lui.
3:26 Cu el se vor binecuvânta unii pe alţii,
3:27 Şi toate neamurile îl vor numi fericit.
3:28 Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
3:29 Singurul care face minuni!
3:30 Binecuvântat să fie în veci slăvitul Lui Nume!
3:31 Tot pământul să se umple de slava Lui!
3:32 Amin! Amin!"
3:33 În tinereţea lui, Solomon a făcut din alegerea lui David propria sa alegere, şi timp de mulţi ani a umblat în neprihănire, viaţa lui fiind caracterizată printr-o ascultare strictă de poruncile lui Dumnezeu. La începutul domniei, a mers cu sfetnicii de stat la Gabaon, unde se afla încă tabernacolul construit în pustie, şi acolo s-a unit cu sfătuitorii lui aleşi, "cu căpeteniile peste mii şi peste sute, cu judecătorii şi cu mai marii întregului Israel, căpeteniile caselor părinteşti" (2 Cron. 1,2), în aducerea de jertfe lui Dumnezeu şi într-o consacrare deplină în slujba Domnului. Înţelegând întrucâtva datoriile legate de slujba împărătească, Solomon ştia că aceia care poartă poveri grele trebuie să
3:34 caute la izvorul înţelepciunii călăuzire, dacă vor să-şi aducă la îndeplinire în mod corespunzător răspunderile. Aceasta l-a făcut să-i încurajeze pe sfetnici să se unească cu el din toată inima pentru a se asigura de primire din partea lui Dumnezeu.
3:35 Mai presus de orice bun pământesc, împăratul dorea înţelepciune şi pricepere pentru aducerea la îndeplinire a lucrării pe care Dumnezeu i-o dăduse. El tânjea după o minte ageră, mărinimie, sensibilitate sufletească. În noaptea aceea, Domnul i S-a arătat lui Solomon într-un vis şi i-a spus: "Cere ce vrei să-ţi dau". Ca răspuns, tânărul şi neexperimentatul conducător a dat curs simţămintelor de nevrednicie şi dorinţei după ajutor: " Tu ai arătat o mare bunăvoinţă tatălui meu David", a zis el "pentru că umbla înaintea Ta în credincioşie şi dreptate, şi în curăţie de inimă faţă de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoinţă şi i-ai dat un fiu care şede pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi.
3:36 Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David; şi eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat. Robul tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici numărat, nici socotit, din pricina mulţimii lui. Dă, dar, robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta care este aşa de mare la număr. Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului". Dumnezeu a zis lui Solomon: "Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţie, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere, ca să
3:37 judeci pe poporul Meu, voi face după cuvântul tău. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum nu a mai avut niciodată nici un împărat înaintea ta, şi cum nici nu va mai avea după tine. Şi dacă vei umbla în căile Mele, păzind legile şi poruncile Mele, cum a făcut tatăl tău, David, îţi voi lungi zilele" (1 Împ. 3,5-14; 2 Cron. 1, 7-12).
3:38 Dumnezeu a făgăduit că, aşa cum fusese cu David, aşa avea să fie şi cu Solomon. Dacă împăratul avea să împlinească ceea ce Domnul i-a poruncit, scaunul de domnie avea să fie întărit, iar domnia lui avea să fie mijlocul de înălţare a lui Israel "ca popor înţelept şi priceput" (Deut. 4,6), o lumină pentru naţiunile înconjurătoare.
3:39 Limbajul folosit de Solomon în rugăciunea lui către Dumnezeu, înaintea vechiului altar de la Gabaon, dă pe faţă umilinţa lui şi dorinţa arzătoare de a-L onora pe Dumnezeu. El şi-a dat seama că fără ajutor divin este tot atât de neputincios ca şi un copilaş pentru îndeplinirea răspunderilor care erau asupra lui. Ştia că-i lipseşte discernământul, şi simţământul marii lui nevoi l-a determinat să-L caute pe Domnul pentru înţelepciune. În inima lui nu era nici o aspiraţie egoistă după o cunoştinţă care să-l înalţe mai presus de alţii. El dorea să aducă la îndeplinire datoriile care îi reveneau şi mai ales darul care avea să fie mijlocul prin care domnia lui să aducă slavă lui Dumnezeu. Niciodată Solomon nu a fost atât de bogat, atât de înţelept sau cu adevărat mare ca atunci când a mărturisit: "Eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat". Aceia care astăzi ocupă poziţii de încredere trebuie să caute lecţia din rugăciunea lui Solomon. Cu cât un om ocupă o poziţie mai înaltă, cu atât are de purtat o răspundere mai mare, cu atât mai mare va fi influenţa pe care o exercită şi cu atât mai mare este nevoia de dependenţă de Dumnezeu. Totdeauna trebuie să-şi amintească de faptul că, o dată cu chemarea la lucru, vine şi chemarea de a umbla cu grijă înaintea semenilor lui. El trebuie să stea înaintea lui Dumnezeu având atitudinea unui ucenic. Poziţia nu aduce şi sfinţenia caracterului. Un om este în adevăr mare atunci
3:40 când Îl onorează pe Dumnezeu şi ascultă de poruncile Lui.
3:41 Dumnezeul pe care Îl slujim nu caută la faţa omului. El, care i-a dat lui Solomon, duh de discernământ şi înţelepciune, este gata să dea aceeaşi binecuvântare astăzi copiilor Săi. "Dacă cuiva îi lipseşte înţelepciunea", declară Cuvântul Său, "s-o ceară de la Dumnezeu, care dă cu mână largă, fără mustrare, şi ea îi va fi dată" (Iacov 1,5). Când un purtător de poveri doreşte înţelepciune mai mult decât bogăţie, putere sau renume, el nu va fi dezamăgit. Unul ca acesta va învăţa de la Marele Învăţător nu numai ce să facă, ci şi cum să lucreze, aşa încât să primească aprobarea divină.
3:42 Atâta vreme cât rămâne consacrat, omul pe care Dumnezeu l-a înzestrat cu discernământ şi pricepere nu va da pe faţă dorinţa după o poziţie înaltă, nici nu va căuta să conducă sau să stăpânească. Oamenii trebuie să poarte răspunderi, pentru că este nevoie - dar în loc de a se lupta pentru întâietate, acela care este un conducător adevărat se va ruga pentru o inimă înţelegătoare, ca să facă deosebire intre bine şi rău. Cărarea bărbaţilor care sunt aşezaţi drept conducători nu este uşoară; ei trebuie să vadă în orice piedică o chemare la rugăciune. Niciodată nu trebuie să uite a primi sfat de la Marele Izvor al oricărei înţelepciuni. Întăriţi şi luminaţi de Maestru, ei vor fi făcuţi în stare să stea neclintiţi împotriva influenţelor nesfinte şi să facă deosebire între dreptate şi eroare, între bine şi rău. Ei vor aproba ceea ce Dumnezeu aprobă şi vor lupta cu putere împotriva introducerii principiilor greşite în lucrarea Sa.
3:43 Dumnezeu i-a dat lui Solomon înţelepciunea pe care el a dorit-o mai presus de bogăţii, onoare sau viaţă lungă. Cererea lui de a avea o minte ageră, o inimă înţeleaptă şi un duh blând a fost împlinită. "Dumnezeu a dat
3:44 lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere şi cunoştinţă multă, ca nisipul de pe ţărmul mării. Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi toată înţelepciunea egiptenilor. El era mai înţelept decât oricare om şi faima lui se răspândise printre neamurile de primprejur" (1 Împ. 4,29-31).
3:45 "Şi tot Israelul... s-a temut de împărat, căci au văzut că înţelepciunea lui Dumnezeu era în el, povăţuindu-l în judecăţile lui" (1 Împ. 3,28). Inima poporului s-a îndreptat către Solomon, aşa cum fusese faţă de David, şi l-a ascultat în toate lucrurile. "Solomon... s-a întărit în domnie; Domnul, Dumnezeul lui, a fost cu el, şi l-a înălţat din ce în ce mai mult" (2 Cron. 1,1).
3:46 Timp de mai mulţi ani, viaţa lui Solomon s-a caracterizat prin devotament faţă de Dumnezeu, cinste, principii statornice şi ascultare strictă de poruncile lui Dumnezeu. El dădea îndrumări în toate acţiunile importante şi administra cu înţelepciune problemele legate de împărăţie. Bogăţia şi înţelepciunea lui, construcţiile impunătoare şi lucrările publice, pe care le-a realizat în primii ani ai domniei, energia, evlavia, dreptatea şi generozitatea pe care le-a dat pe faţă în cuvânt şi fapte au câştigat loialitatea, admiraţia şi omagiul conducătorilor din multe ţări.
3:47 Numele lui Iehova a fost mult onorat în prima parte a domniei lui Solomon. Înţelepciunea şi dreptatea, manifestate de împărat, dădeau mărturie tuturor popoarelor despre atributele minunate ale Dumnezeului pe care Îl slujea. Pentru o vreme, Israel a fost ca o lumină, care dădea pe faţă măreţia lui Iehova. Adevărata slavă a primei părţi a domniei lui Solomon nu s-a văzut în înţelepciunea neîntrecută,
3:48 în bogăţii fabuloase, în puterea fără egal şi în renumele lui, ci în onoarea pe care a adus-o Numelui Dumnezeului lui Israel, prin folosirea înţeleaptă a darurilor cerului.
3:49 Pe măsură ce anii treceau şi faima lui Solomon creştea, el căuta să-L onoreze pe Dumnezeu, sporind mereu în putere mintală şi spirituală şi continuând să împartă altora binecuvântările pe care le primea. Nimeni nu putea să înţeleagă mai bine decât el însuşi că prin favoarea lui Iehova intrase în stăpânirea puterii, înţelepciunii şi că aceste daruri i-au fost acordate ca să dea lumii cunoaşterea Împăratului împăraţilor.
3:50 Solomon a dat pe faţă un interes deosebit în studiul naturii, dar cercetările lui nu s-au limitat la o singură ramură de învăţătură. Prin studiul stăruitor al tuturor lucrurilor create, atât însufleţite, cât şi neînsufleţite, el a câştigat o concepţie lămurită despre Creator. În forţele naturii, în lumea animală şi minerală şi în orice copac, mugur şi floare, el vedea descoperirea înţelepciunii lui Dumnezeu; şi în timp ce căuta să înveţe mai mult şi mai mult, cunoaşterea lui despre Dumnezeu şi dragostea faţă de El creşteau continuu. Înţelepciunea inspirată de sus a lui Solomon şi-a găsit expresia în cântări de laudă şi în multe proverbe. "A rostit trei mii de pilde şi a alcătuit o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care creşte pe zid, a vorbit de asemenea despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare şi despre peşti" (1 Împ. 4,32.33).
3:51 În parabolele lui Solomon este subliniat principiul vieţuirii sfinte şi al efortului stăruitor, principii cereşti care duc la evlavie, principii care trebuie să guverneze
3:52 toate faptele vieţii. Tocmai răspândirea acestor principii şi recunoaşterea lui Dumnezeu ca Unul căruia Îi aparţin toată lauda şi onoarea au făcut din prima parte a domniei lui Solomon un timp de înălţare morală şi de prosperitate materială. "Ferice de omul care găseşte înţelepciunea, şi de omul care capătă priceperea! Căci câştigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, şi venitul adus de ea este mai de preţ decât aurul; ea este mai de preţ decât mărgăritarele, şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea. În dreapta ei este o viaţă lungă; în stânga ei, bogăţie şi slavă. Căile ei sunt nişte cărări plăcute, şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice. Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au sunt fericiţi" (Prov. 3,13-18).
3:53 "Iată începutul înţelepciunii: dobândeşte înţelepciunea şi cu tot ce ai, dobândeşte priceperea" (Prov. 4,7); "Frica de Domnul este începutul înţelepciunii" (Ps. 111,10); "Frica de Domnul este urârea răului; trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă, iată ce urăsc eu" (Prov. 8, 13).
3:54 O, dacă în anii de mai târziu Solomon ar fi luat aminte la aceste cuvinte minunate ale înţelepciunii ! O, dacă el, care declarase: "Buzele înţelepţilor seamănă ştiinţa" (Prov. 15, 7) şi care învăţase pe împăraţii pământului să dea Împăratului împăraţilor lauda pe care doreau să o dea unui conducător pământesc, nu şi-ar fi atribuit niciodată "cu o gură răzvrătită", cu mândrie şi neruşinare, slava care se cuvenea numai lui Dumnezeu!