3:39 Limbajul folosit de Solomon în rugăciunea lui către Dumnezeu, înaintea vechiului altar de la Gabaon, dă pe faţă umilinţa lui şi dorinţa arzătoare de a-L onora pe Dumnezeu. El şi-a dat seama că fără ajutor divin este tot atât de neputincios ca şi un copilaş pentru îndeplinirea răspunderilor care erau asupra lui. Ştia că-i lipseşte discernământul, şi simţământul marii lui nevoi l-a determinat să-L caute pe Domnul pentru înţelepciune. În inima lui nu era nici o aspiraţie egoistă după o cunoştinţă care să-l înalţe mai presus de alţii. El dorea să aducă la îndeplinire datoriile care îi reveneau şi mai ales darul care avea să fie mijlocul prin care domnia lui să aducă slavă lui Dumnezeu. Niciodată Solomon nu a fost atât de bogat, atât de înţelept sau cu adevărat mare ca atunci când a mărturisit: "Eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat". Aceia care astăzi ocupă poziţii de încredere trebuie să caute lecţia din rugăciunea lui Solomon. Cu cât un om ocupă o poziţie mai înaltă, cu atât are de purtat o răspundere mai mare, cu atât mai mare va fi influenţa pe care o exercită şi cu atât mai mare este nevoia de dependenţă de Dumnezeu. Totdeauna trebuie să-şi amintească de faptul că, o dată cu chemarea la lucru, vine şi chemarea de a umbla cu grijă înaintea semenilor lui. El trebuie să stea înaintea lui Dumnezeu având atitudinea unui ucenic. Poziţia nu aduce şi sfinţenia caracterului. Un om este în adevăr mare atunci