29:1 Cap. 27 - Ahaz
29:2 Venirea lui Ahaz la tron a adus pe Isaia şi pe tovarăşii lui faţă în faţă cu o situaţie mai îngrozitoare decât oricare alta care existase vreodată în ţara lui Iuda. Mulţi care rezistaseră odinioară influenţei seducătoare a practicilor idolatre, au fost convinşi acum să ia parte la închinarea zeităţilor păgâne. Prinţi în Iuda s-au dovedit necredincioşi însărcinării lor; s-au ridicat prooroci mincinoşi cu solii ca să-i rătăcească; chiar unii dintre preoţi învăţau pentru plată. Totuşi fruntaşii în această apostazie păstrau formele închinării dumnezeieşti şi pretindeau să fie socotiţi ca făcând parte din poporul lui Dumnezeu.
29:3 Proorocul Mica, cel care a dat mărturie în acele vremuri tulburi, spunea că păcătoşii din Sion, în timp ce susţineau că "se sprijinesc pe Domnul" şi huleau, fălindu-se, "nu este oare Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nici o nenorocire", continuau "să clădească Sionul cu sânge şi Ierusalimul cu nelegiuire" (Mica 3,11.10). Împotriva acestor păcate
29:4 profetul Isaia şi-a ridicat glasul într-o mustrare aspră: "Ascultaţi cuvântul Domnului, căpetenii ale Sodomei! la aminte la Legea Dumnezeului nostru, popor al Gomorei! Ce - Mi trebuie Mie mulţimea jertfelor voastre, zice Domnul ... Când veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, cine vă cere astfel de lucruri ca să-Mi spurcaţi curţile?" (Isaia 1,10-12).
29:5 Inspiraţia spune: "Jertfa celor răi este o scârbă înaintea Domnului, cu cât mai mult când o aduc cu gânduri nelegiuite" (Prov. 21,27). Dumnezeul Cerului "are ochii atât de curaţi încât nu pot să vadă răul şi nu poate privi nelegiuirea" (Hab. 1,13). Nu pentru că nu vrea să ierte Îşi întoarce El privirea de la cel nelegiuit; ci pentru că păcătosul refuză să folosească măsurile îmbelşugate ale harului, Dumnezeu nu-l poate elibera de păcat. "Nu, mâna Domnului nu era prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa lui şi-L împiedică să vă asculte! (Isaia 59,1.2).
29:6 Solomon scrisese: " Vai de tine, ţară, al cărei împărat este un copil!" (Ecl. 10,16). Aşa s-a întâmplat cu ţara lui Iuda. Printr-o continuă păcătuire, conducătorii ei deveniseră nişte copii. Isaia a atras atenţia poporului la slăbiciunile poziţiei lor printre popoarele pământului; şi le-a arătat că această situaţie este rezultatul nelegiuirii din locurile înalte. El zisese: "Domnul, Dumnezeul oştirilor, va lua din Ierusalim şi din Iuda orice sprijin şi orice mijloc de trai, orice izvor de pâine şi orice izvor de apă, pe viteaz şi omul de război, pe judecător şi pe prooroc, pe ghicitor şi pe bătrân,
29:7 pe căpetenia peste cincizeci şi pe dregător, pe meşteşugarul ales şi pe vrăjitorul iscusit. Le voi da băieţi drept căpetenii, zice Domnul, şi nişte copii vor stăpâni peste ei. Se clatină Ierusalimul, se prăbuşeşte Iuda, pentru că vorbele şi faptele lor sunt îndreptate împotriva Domnului" (Isaia 3, 1-4.8).
29:8 "Cârmuitorii tăi", a continuat proorocul, "te duc în rătăcire, şi pustiesc calea pe care umbli!" (vers. 12). În timpul domniei lui Ahaz acest lucru a fost adevărat în mod literal; despre el stă scris: "A umblat în căile împăraţilor lui Israel; şi a făcut un chip turnat pentru Baali, a ars tămâie în valea fiilor lui Himon". "...şi chiar a trecut pe fiul său prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le izgonise Domnul dinaintea copiilor lui Israel " (2 Împ. 16,3).
29:9 Aceasta a fost în adevăr o vreme de mare primejdie pentru poporul ales. Numai câţiva ani mai erau şi cele zece seminţii ale Împărăţiei lui Iuda aveau să fie împrăştiate printre popoarele păgâne. Iar în împărăţia lui Iuda perspectiva era întunecată. Forţele binelui slăbeau cu repeziciune, iar forţele răului se înmulţeau. Proorocul Mica, văzând situaţia, a fost silit să exclame: "S-a dus omul de bine din ţară şi nu mai este nici un om cinstit printre oameni ... Cel mai bun dintre ei este ca un mărăcine, cel mai cinstit este mai rău decât un tufiş de spini" (Mica 7,2.4). "De nu ne-ar fi lăsat Domnul oştirilor o mică rămăşiţă", zice Isaia, "am fi ajuns ca Sodoma şi ... Gomora" (Isaia 1,9).
29:10 În fiecare veac, datorită acelora care au rămas credincioşi ca şi din cauza dragostei Sale nemărginite pentru cei rătăciţi,
29:11 Dumnezeu a răbdat îndelung răzvrătirea şi a stăruit de ei să părăsească drumul lor păcătos şi să se întoarcă la El. "Învăţătură după învăţătură, poruncă peste poruncă... puţin aici, puţin acolo", prin bărbaţi rânduiţi de El, a învăţat pe călcătorii Legii calea neprihănirii Isaia 28;10).
29:12 Tot astfel a fost şi în timpul domniei lui Ahaz. O invitaţie după alta a fost trimisă lsraelului rătăcitor ca să-l întoarcă la credincioşia faţă de Iehova. Insistenţele proorocilor erau pline de delicateţe; şi când stăteau în faţa poporului, îndemnându-l stăruitor la pocăinţă şi reformă, cuvintele lor aduceau roadă spre slava lui Dumnezeu.
29:13 Prin Mica s-a adresat o chemare minunată:" Ascultaţi dar ce zice Domnul: 'Scoală-te, judecă-te înaintea munţilor, şi dealurile să-ţi audă glasul! ... Ascultaţi, munţi, pricina Domnului şi luaţi aminte, temelii tari ale pământului! Căci Domnul are o judecată cu poporul Său şi vrea să Se judece cu Israel.
29:14 'Poporul Meu, ce ti-am făcut şi cu ce te-am ostenit? Răspunde - Mi! Căci te-am scos din ţara Egiptului, te-am izbăvit din casa robiei, şi am trimis înainte pe Moise, Aaron şi Maria! Poporul Meu, adu-ţi aminte ce plănuia Balac împăratul Moabului şi ce i-a răspuns Balaam, fiul lui Beor, şi ce s-a întâmplat din Sitim până la Ghilgal, ca să cunoşti binefacerile (neprihănirea, după tr.engl.) Domnului" (Mica 6,1-5).
29:15 Dumnezeul pe care-L slujim este îndelung răbdător; "îndurările Lui nu sunt la capăt" (Plâng. 3,22). În perioada timpului de încercare, Duhul Său stăruise pe lângă oameni
29:16 să primească darul vieţii. "Spune-le: 'Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?" (Ezech. 33,11). Este planul deosebit al lui Satana să-l ducă pe om la păcat şi apoi să-l lase acolo neajutorat şi deznădăjduit, temându-se să caute iertare. Dar Dumnezeu invită: "Afară numai dacă caută ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor face pace cu Mine" (Isaia 27,5). În Hristos au fost luate toate măsurile şi s-au dat toate încurajările.
29:17 În zilele apostaziei lui Iuda şi Israel, mulţi se întrebau: "Cu ce voi întâmpina pe Domnul şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar primeşte Domnul oare mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn ?" Răspunsul este clar şi pozitiv: " Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?" (Mica 6,6-8).
29:18 Recomandând valoarea evlaviei practice, proorocul n-a făcut decât să repete sfatul dat lui Israel cu secole mai înainte. Prin Moise, când erau pe punctul să intre în ţara făgăduită, cuvântul Domnului fusese: "Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, Să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima şi din tot sufletul tău, să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui, pe care ti le dau astăzi, ca să fii fericit?" (Deut. 10,12.13).
29:19 Din veac în veac, aceste sfaturi
29:20 au fost repetate de slujitorii lui Iehova către aceia care erau în primejdia căderii în obiceiurile formalismului şi uitării de a da pe faţă mila. Când Hristos Însuşi, în timpul lucrării Sale pământeşti, a fost abordat de un învăţător al Legii cu întrebarea: "Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?", Isus i-a răspuns: 'Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi proorocii" (Mat. 22,36-40). Aceste rostiri clare ale proorocilor şi ale Domnului Însuşi să fie primite de noi ca fiind glasul lui Dumnezeu pentru fiecare suflet. Să nu pierdem din vedere nici o ocazie de a face fapte de milă, de chibzuire plină de bunătate şi de curtenie creştină, pentru cei împovăraţi şi deprimaţi. Dacă nu putem face mai mult, putem adresa cuvinte de încurajare şi nădejde acelora care nu-L cunosc pe Dumnezeu şi care pot fi abordaţi cel mai uşor pe calea simpatiei şi a dragostei.
29:21 Bogate şi îmbelşugate sunt făgăduinţele făcute acelora care urmăresc ocaziile pentru a aduce bucurie şi binecuvântare în viaţa altora. "Dacă vei da din mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime şi întunericul tău va fi ca ziua nămiaza mare! Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă, şi va da di nou putere mădularelor tale, vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă" (Isaia 58,10.11).
29:22 Calea idolatră a lui Ahaz în faţa apelurilor stăruitoare ale proorocilor putea avea doar o urmare.
29:23 "Mânia Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim, şi i-a făcut de groază, de spaimă şi de bătaie de joc" (2 Cron. 29,8). Împărăţia a suferit un declin rapid şi însăşi existenţa ei a fost în curând primejduită de armatele invadatoare. "Atunci Reţin, împăratul Siriei, şi Pecah, fiul lui Remalia, împăratul lui Israel, s-au suit împotriva Ierusalimului, să lupte împotriva lui. Au împresurat pe Ahaz".(2 Împ. 16,5).
29:24 Dacă Ahaz şi oamenii de frunte ai împărăţiei lui ar fi fost slujitori credincioşi ai Celui Prea Înalt, nu ar fi avut teamă de o alianţă atât de neobişnuită ca aceea care se formase împotriva lor. Dar călcarea repetată a legii îi făcuse să fie lipsiţi de putere. Loviţi de o spaimă necunoscută faţă de judecăţile
29:25 răzbunătoare ale unui Dumnezeu ofensat, "inima împăratului şi a poporului său a tremurat cum se clatină copacii din pădure când bate vântul" (Isaia 7,2). În această criză, cuvântul Domnului a venit la Isaia, poruncindu-i să se întâlnească cu împăratul care tremura şi să-i spună: "la seama şi fii liniştit, nu te teme de nimic ... Nu te teme că Siria gândeşte rău împotriva ta, şi că Efraim şi fiul lui Remalia zic: 'Să ne suim împotriva lui Iuda şi să batem cetatea, s-o spargem şi să punem împărat în ea' ... Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: 'Aşa ceva nu se va întâmpla şi nu va avea loc'". Profetul declară că împărăţia lui Israel, cum şi Siria curând vor ajunge la un sfârşit. "Dacă nu credeţi", încheie el, "nu veţi sta în picioare" (vers. 4-7.9).
29:26 Ar fi fost bine pentru împărăţia lui Iuda dacă Ahaz ar fi primit această solie ca din partea cerului. Dar alegând să se sprijinească pe braţul de carne, el a căutat ajutor la păgâni. În disperare a trimis vorbă lui Tiglat-Pileser, împăratul Asiriei, să - i spună: "Eu sunt robul tău şi fiul tău: suie-te şi izbăveşte-mă din mâna împăratului Siriei şi din mâna împăratului lui Israel, care se ridică împotriva mea" (2 Împ. 16, 7). Cererea a fost însoţită de un dar bogat din tezaurul împăratului şi al templului.
29:27 Ajutorul solicitat a fost trimis, şi împăratului Ahaz i s-a dat o linişte temporară, dar cu ce preţ pentru Iuda! Tributul oferit a trezit lăcomia Asiriei şi această naţiune nesinceră a ameninţat iarăşi că va năvăli şi va jefui pe Iuda. Ahaz, şi supuşii lui nefericiţi, erau acum hărţuiţi de teama de a cădea cu totul în mâinile cruzilor asirieni.
29:28 "Domnul a smerit pe Iuda " din cauza unei călcări continue a Legii. În această vreme de strâmtorare, Ahaz, în loc să se pocăiască, "a păcătuit şi mai mult împotriva Domnului ... căci a adus jertfă dumnezeilor Damascului". "Fiindcă dumnezeii Împărăţiei Siriei le vin în ajutor", a zis el, "le voi aduce şi eu jertfe ca să-mi ajute" (2 Cron. 28,19.22.23).
29:29 Când împăratul apostaziat s-a apropiat de încheierea domniei a poruncit să fie închise porţile templului. Slujbele sfinte au fost întrerupte. Candelele nu mai erau aprinse înaintea altarului. Nu mai erau aduse jertfe pentru păcatele poporului. Tămâia frumos mirositoare nu se mai înălţa către cer la vremea jertfei de dimineaţă şi de seară. Golind curţile casei Domnului şi încuindu-i porţile, locuitorii cetăţii necredincioase au ridicat cu îndrăzneală altare pentru închinarea la zeităţile păgâne la colţurile străzilor prin tot Ierusalimul. Păgânismul se părea că biruise; puterile întunericului aproape predominau.
29:30 Dar în Iuda mai locuiau şi mii care păstrau credinţa în Iehova, refuzând cu hotărâre să fie atraşi în idolatrie. Către aceştia, Isaia, Mica şi colaboratorii lor priveau cu nădejde când erau martori la ruina produsă în ultimii ani ai domniei lui Ahaz. Sanctuarul lor era închis, dar cei credincioşi aveau asigurarea: "Dumnezeu este cu noi (Emanuel) ... Sfinţiţi însă pe Domnul oştirilor. De El să vă temeţi şi să vă înfricoşaţi. Şi atunci El va fi un locaş sfânt" (Isaia 8,10.13.14).