24:10 Dacă atunci când i-a fost adresată chemare, la început, Iona s-ar fi oprit să gândească liniştit, el şi-ar fi dat seama cât de nebunească era orice străduinţă din partea lui să scape de răspunderea aşezată asupra lui. Dar nu i s-a îngăduit prea mult să meargă netulburat în fuga lui necugetată. "Domnul a făcut să sufle pe mare un vânt năprasnic, şi a stârnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărâme. Corăbierii s-au temut au strigat fiecare la dumnezeul lui, şi au aruncat în mare uneltele din corabie, ca să o facă mai uşoară, iar Iona s-a pogorât în fundul corăbiei, s-a culcat şi a adormit dus" (vers. 4.5).