22:1 Cap. 20 - Naaman
22:2 Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, avea trecere înaintea stăpânului său şi mare vază; căci prin el îi izbăvise Domnul pe Sirieni. Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros.
22:3 "Ben-Hadad, împăratul Siriei, biruise oştile lui Israel în lupta care a avut ca rezultat moartea lui Ahab. De atunci, sirienii duseseră lupte neîncetate la hotare împotriva lui Israel; şi cu ocazia uneia dintre aceste incursiuni, au luat şi o fetiţă, care în ţara robiei ei, era "în slujba nevestei lui Naaman". Roabă, departe de căminul ei, această fetiţă era totuşi unul dintre martorii lui Dumnezeu împlinind fără să-şi dea seama planul pentru care Dumnezeu alesese pe Israel ca popor al Său. În timp ce slujea în acest cămin păgân, simţămintele ei au fost trezite pentru binele stăpânului ei şi, amintindu-şi de minunile
22:4 de vindecare făcute prin Elisei, a spus stăpânei: "Oh, dacă domnul meu ar fi la proorocul acela din Samaria, proorocul l-ar tămădui de lepra lui!" Ea ştia că puterea Cerului era cu Elisei şi credea că prin această putere Naaman putea fi vindecat.
22:5 Comportamentul acestei fete roabe, felul în care s-a purtat în acel cămin păgân sunt o mărturie puternică despre puterea educaţiei din primii ani de viaţă în cămin. Nu există o însărcinare mai înaltă decât aceea încredinţată taţilor şi mamelor în îngrijirea şi educarea copiilor lor. Părinţii au de a face chiar cu temeliile deprinderilor şi caracterului. Prin exemplul şi învăţătura lor se hotărăşte în mare măsură viitorul copiilor lor.
22:6 Ferice de părinţii a căror viaţă este o reflectare fidelă a celei divine, astfel încât făgăduinţele şi poruncile lui Dumnezeu trezesc în copil recunoştinţă şi respect, de părinţii a căror blândeţe, dreptate şi îndelungă răbdare ilustrează pentru copil dragostea, dreptatea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu şi care, învăţând pe copil să-i iubească, să se încreadă în ei şi să-i asculte, îl învaţă să iubească, să se încreadă şi să asculte pe Tatăl din ceruri. Părinţii care dau copilului un astfel de dar l-au înzestrat cu o comoară mai preţioasă decât bogăţia tuturor veacurilor-o comoară care dăinuieşte cât veşnicia.
22:7 Nu ştim în ce domenii de activitate vor fi chemaţi copiii noştri să slujească. S-ar putea să-şi petreacă viaţa în cercul căminului, să se angajeze în ocupaţiile obişnuite ale vieţii sau să plece ca învăţători ai Evangheliei în ţările păgâne, dar toţi sunt chemaţi în aceeaşi măsură să fie misionari pentru Dumnezeu, slujitori ai harului către lume. Ei trebuie să primească o educaţie care-i va ajuta să stea de partea lui Hristos într-o slujire neegoistă.
22:8 Când au educat-o pentru Dumnezeu, părinţii acelei fete israelite nu-i cunoşteau viitorul. Dar ei au fost credincioşi însărcinării lor, iar în căminul comandantului oştirii siriene copila lor a dat mărturie despre Dumnezeul pe care învăţase să-L cinstească.
22:9 Naaman a auzit de cuvintele pe care fetiţa le spusese stăpânei ei şi, primind îngăduinţă de la împărat, a plecat să-şi caute vindecarea, "luând cu el zece talanţi de argint, şase mii de sicli de aur şi zece haine de schimb". A mai luat şi o scrisoare de la împăratul Siriei către împăratul lui Israel, în care era scrisă următoarea solie: ..."Îţi trimit pe slujitorul meu Naaman, ca să-l vindeci de lepra lui". Când împăratul lui Israel a citit scrisoarea, "şi-a rupt hainele, şi a zis: 'Oare sunt eu Dumnezeu, ca să omor şi să învii, de-mi spune să vindec pe un om de lepra lui? Să ştiţi dar şi să înţelegeţi că el caută prilej de ceartă cu mine".
22:10 Veştile despre această situaţie au ajuns la Elisei care a trimis cuvânt împăratului, zicând: "Pentru ce ţi-ai sfâşiat hainele? Lasă-l să vină la mine, şi va şti că este un prooroc în Israel". "Naaman a venit cu caii şi cu carul lui, şi s-a oprit la poarta casei lui Elisei. Elisei a trimis să-i spună printr-un sol: 'Du-te, şi scaldă-te de şapte ori în Iordan; şi carnea ţi se va face sănătoasă, şi vei fi curat".
22:11 Naaman se aştepta să vadă o manifestare extraordinară a puterii din cer. "Eu credeam" a zis el, "că va ieşi la mine, se va înfăţişa el însuşi, va chema Numele
22:12 Domnului, Dumnezeu lui, îşi va duce mâna pe locul rănii şi va vindeca lepra". Când i s-a spus să se spele în Iordan, mândria i-a fost atinsă, şi simţindu-se jignit şi dezamăgit, el exclamă: " 'Nu sunt oare râurile Damascului, Abana şi Parpar, mai bune decât toate apele lui Israel? N-aş fi putut oare să mă spăl în ele şi să mă fac curat?' Şi s-a întors să plece".
22:13 Spiritul de îngâmfare al lui Naaman s-a răzvrătit împotriva soluţiei recomandate de Elisei. Râurile menţionate de comandantul sirian erau înfrumuseţate de dumbrăvile înconjurătoare, şi mulţi se adunau pe malurile acestor plăcute cursuri de apă să se închine idolilor lor. Pe Naaman nu l-ar fi costat atât de mult să coboare în unul din acele râuri. Dar numai prin ascultare de îndrumările precise ale proorocului putea găsi vindecare. Numai ascultarea voită avea să aducă rezultatul dorit.
22:14 Slujitorii lui Naaman l-au îndemnat să îndeplinească îndrumările lui Elisei: "Părinte, dacă proorocul ţi-ar fi cerut un lucru greu, nu l-ai fi făcut? Cu atât mai mult trebuie să faci ce ţi-a spus: 'Scaldă-te şi vei fi curat". Credinţa lui Naaman era pusă la încercare, în timp ce mândria se lupta pentru supremaţie. Dar credinţa a învins, şi sirianul cel îngâmfat şi-a înfrânt mândria inimii şi s-a plecat în supunere faţă de voinţa descoperită a lui Iehova. De şapte ori s-a cufundat în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu. Şi credinţa i-a fost onorată; "carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş, şi s-a curăţit".
22:15 Mulţumitor, s-a "întors la omul lui Dumnezeu cu tot alaiul lui ", recunoscând:
22:16 "lată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât în Israel".
22:17 Potrivit cu obiceiul timpului, Naaman a rugat pe Elisei să primească un dar scump. Dar proorocul a refuzat. Nu se cuvenea să primească plata pentru o binecuvântare pe care Dumnezeu o dăduse în mila Sa. " Viu este Domnul", a zis el, "al cărui slujitor sunt, că nu voi primi." Sirianul "a stăruit de el să primească, dar el n-a vrut".
22:18 "Atunci Naaman a zis: 'Fiindcă nu vrei să primeşti tu, îngăduie să se dea robului tău pământ cât pot duce doi catâri; căci robul tău nu mai vrea să mai aducă altor dumnezei nici ardere de tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului. Iată totuşi ce rog pe Domnul să ierte robului tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon să se închine acolo şi se sprijineşte pe mâna mea, mă închin şi eu în casa lui Rimon: să ierte Domnul pe robul tău, când mă voi închina în casa lui Rimon!' Elisei a zis: 'Du-te în pace'." Astfel a plecat Naaman de la Elisei şi a ajuns la o oarecare depărtare.
22:19 Ghehazi, slujitorul lui Elisei, avusese, de-a lungul anilor, ocazia să dezvolte spiritul de lepădare de sine care caracteriza lucrarea de o viaţă a stăpânului lui. El avusese privilegiul să devină un nobil purtător de steag în oştirea Domnului. Cele mai bune daruri ale Cerului fuseseră multă vreme la îndemâna lui, dar lăsând la o parte toate acestea, el poftise bunurile de puţină valoare ale bogăţiei lumeşti. Iar acum dorinţele ascunse ale spiritului său avar l-au determinat să cedeze unei ispite care-l stăpânea. "lată", a cugetat el, "stăpânul meu a cruţat pe Sirianul acela Naaman, şi n-a primit din mâna lui ce adusese. Viu este Domnul că voi alerga după el, şi
22:20 voi căpăta ceva de la el." Şi astfel, în ascuns, "Ghehazi a alergat după Naaman".
22:21 Naaman, când l-a văzut alergând după el, s-a dat jos din car ca să-i iasă înainte, şi a zis: "Este bine totul?" El a răspuns: " Totul este bine!" Atunci Ghehazi a spus o minciună premeditată. "Stăpânul meu", zise el, "mă trimite să-ţi spun: 'lată că au venit la mine doi tineri din muntele lui Efraim, dintre fiii proorocilor; dă-mi pentru ei, te rog, un talant de argint, şi două haine de schimb'." La această cerere, Naaman a răspuns îndată cu bucurie, insistând ca Ghehazi să ia doi talanţi de argint în loc de unul, împreună cu două haine de schimb", însărcinând pe slujitorii săi să ducă comoara înapoi.
22:22 Când Ghehazi s-a apropiat de casa lui Elisei a dat drumul slujitorilor şi a ascuns argintul şi hainele. După ce a făcut acest lucru, "s-a dus şi s-a înfăţişat înaintea stăpânului său" şi ca să se apere de mustrare a spus a doua minciună. La întrebarea proorocului "de unde vii?", Ghehazi a răspuns: "Robul tău nu sa dus nicăieri".
22:23 Atunci a venit o mustrare puternică, arătând că Elisei ştia totul. "Oare n-a fost duhul meu cu tine, când a lăsat omul acela carul şi a venit înaintea ta? Este oare acum vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi şi roabe? Lepra lui Naaman se va lipi de tine şi de sămânţa ta pentru totdeauna." Îndată a venit pedeapsa peste omul vinovat. El a ieşit dinaintea lui Elisei "plin de lepră, alb ca zăpada".
22:24 Solemne sunt lecţiile de învăţat din această experienţă a unuia căruia îi fuseseră date privilegii înalte şi sfinte. Prin purtarea sa, Ghehazi a aşezat o piatră de poticnire pe calea lui Naaman, în a cărui minte pătrunsese o lumină minunată şi care fusese câştigat pentru slujirea Dumnezeului celui viu. Pentru înşelăciunea practicată de Ghehazi nu putea fi adusă nici o scuză. Până în ziua morţii lui a rămas lepros, blestemat de Dumnezeu şi dispreţuit de semenii lui.
22:25 "Martorul mincinos nu rămâne nepedepsit, şi cel ce spune minciuni nu va scăpa" (Prov. 19,5). Oamenii cred că pot ascunde faptele lor rele de ochii omeneşti, dar nu pot înşela pe Dumnezeu. "Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face" (Evrei 4,13). Ghehazi a crezut că îl înşeală pe Elisei, dar Dumnezeu a descoperit proorocului Său cuvintele pe care Ghehazi i le spusese lui Naaman şi toate amănuntele întâlnirii dintre cei doi bărbaţi.
22:26 Adevărul este de la Dumnezeu, amăgirea în toate formele ei nenumărate este de la Satana, şi oricine se depărtează în vreun fel de linia cea dreaptă a adevărului se predă puterii celui rău. Aceia care învaţă de la Hristos "nu vor avea părtăşie cu lucrurile întunericului" (Efes. 5,11); în vorbire ca şi în viaţă, ei vor fi simpli, deschişi şi cinstiţi, căci se pregătesc pentru societatea celor sfinţi, în a căror gură nu se găseşte minciună (Apoc. 14,4.5).
22:27 La câteva secole după ce Naaman se întorsese în căminul lui din Siria, vindecat la trup şi convertit la spirit, Mântuitorul S-a referit
22:28 la credinţa lui minunată şi a recomandat-o ca pildă pentru toţi aceia care mărturisesc că-L slujesc pe Dumnezeu. "Şi mulţi leproşi erau în Israel, pe vremea proorocului Elisei", a spus Mântuitorul, "şi totuşi nici unul din ei n-a fost curăţit afară de Naaman, Sirianul" (Luca 4,27). Dumnezeu a trecut pe lângă mulţi leproşi în Israel din cauză că necredinţa lor închisese uşa binecuvântării pentru ei. Un nobil păgân care fusese credincios convingerilor sale cu privire la dreptate şi care simţise nevoia de ajutor era în ochii lui Dumnezeu mai vrednic de binecuvântările Sale decât erau suferinzii din Israel care desconsideraseră şi dispreţuiseră privilegiile date lor de Dumnezeu. Dumnezeu lucrează pentru aceia care preţuiesc favoarea Sa şi răspund luminii date lor de cer.
22:29 Astăzi, în toate ţările lumii, sunt oameni sinceri, asupra acestora strălucind lumina cerului. Dacă vor continua să urmeze cu credincioşie ceea ce ei înţeleg că este datoria lor, le va fi dată o lumină mai mare până când, asemenea lui Naaman de pe vremuri, vor fi constrânşi să recunoască că "nu este Dumnezeu pe tot pământul", afară de Dumnezeul cel viu - Creatorul.
22:30 Fiecărui suflet sincer, care "umblă în întuneric şi n-are o lumină", i se adresează invitaţia: "să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!" "Cum niciodată nu s-a pomenit, nici nu s-a auzit vorbindu-se, şi cum nici n-a văzut vreodată ochiul aşa ceva: anume ca un alt dumnezeu afară de Tine să fi făcut asemenea lucruri pentru cei ce se încred în El. Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale, şi îşi aduc aminte de Tine" (Is. 50,10; 64,4.5)