2:1 Prefaţă - Via Domnului
2:2 Dumnezeu l-a chemat pe Avraam din mijlocul poporului său idolatru şi i-a poruncit să locuiască în ţara Canaanului cu scopul de a oferi cele mai bune roade ale cerului tuturor popoarelor de pe pământ. " Te voi face un popor mare" a zis El "te voi binecuvânta, şi-ţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare" (Gen. 12,2). Avraam a fost chemat la o cinste deosebită aceea de a fi şi păstrătorul adevărului lui Dumnezeu pentru lume, al poporului prin care trebuia să fie binecuvântate toate popoarele pământului, prin venirea lui Mesia cel făgăduit.
2:3 Oamenii aproape că pierduseră cunoştinţa despre Dumnezeul cel adevărat. Mintea lor fusese întunecată de idolatrie. Ei încercaseră să pună în locul legilor divine, care sunt "sfinte, drepte şi bune" (Rom. 7, 12), legi în armonie cu înclinaţiile inimilor lor crude şi egoiste. Cu toate acestea, Dumnezeu, în mila Sa, nu i-a distrus.
2:4 El a intenţionat ca principiile descoperite prin poporul Său să devină mijloace pentru refacerea chipului moral al lui Dumnezeu în om.
2:5 Legea lui Dumnezeu trebuia să fie înălţată şi autoritatea Sa menţinută, iar casei lui Israel i-a fost încredinţată această lucrare mare şi nobilă. Dumnezeu i-a despărţit de lume, că să le poată încredinţa o însărcinare sfântă. I-a făcut păstrătorii Legii Sale şi a intenţionat ca prin ei să păstreze printre oameni cunoştinţa despre Sine. În felul acesta, lumina cerului avea să strălucească peste o lume cuprinsă de întuneric şi un glas avea să fie auzit chemând toate popoarele să se întoarcă de la idolatrie la slujirea Dumnezeului cel viu.
2:6 Dumnezeu a scos pe poporul Său ales din ţara Egiptului "cu mare putere şi cu mână tare" (Exod. 32, 11). "A trimis pe robul Său Moise şi pe Aaron, pe care-l alesese. Prin puterea Lui, ei au făcut semne minunate în mijlocul lor, au făcut minuni în ţara lui Ham... A mustrat marea Roşie, şi ea s-a uscat: şi i-a trecut prin adâncuri ca printr-un pustiu" (Ps. 105,26.27; 106,9). I-a scos din ţara lor de robie, ca să-i poată aduce într-o ţară mai bună o ţară pe care, în providenţa Sa, le-a pregătit-o ca adăpost de duşmanii lor. I-a adus la Sine şi i-a înconjurat cu braţele Sale veşnice; iar ei, datorită bunătăţii şi milei Sale, aveau să înalţe Numele Său şi să-L proslăvească pe pământ.
2:7 "Căci partea Domnului este poporul Lui, lacov este partea Lui de moştenire. El l-a găsit într-un ţinut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoşate; l-a înconjurat, l-a îngrijit şi l-a păzit ca lumina ochilor Lui. Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia şi-i poartă pe penele lui: aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său, şi nu era nici un dumnezeu străin cu El" (Deut. 32,9-12). Astfel i-a adus pe izraeliţi la Sine, ca să locuiască la umbra Celui Prea Înalt. Feriţi în mod minunat de primejdiile rătăcirii prin pustie, ei au fost în cele din urmă aşezaţi în Ţara Făgăduinţei, ca o naţiune favorizată.
2:8 Printr-o parabolă, Isaia redă cu un patos mişcător istoria chemării şi educării lui Israel, ca să stea în lume ca reprezentant al lui Iehova, roditor în orice lucrare bună:
2:9 "Voi cânta Prea iubitului meu, cântarea Prea iubitului meu despre via Lui. Prea iubitul meu avea o vie, pe o câmpie foarte mănoasă. I-a săpat pământul, l-a curăţit în mijlocul ei, şi a săpat un teasc, apoi trăgea nădejde că are să facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici" (Is. 5,1.2).
2:10 Prin poporul ales, Dumnezeu intenţiona să aducă binecuvântări întregii omenirii. " Via Domnului oştirilor"
2:11 declara proorocul "este casa lui Israel, iar bărbaţii lui Iuda sunt via Sa cea plăcută" (Isaia 5,7).
2:12 Acestui popor i-au fost încredinţate descoperirile lui Dumnezeu. Era ocrotit de preceptele Legii Sale, principii veşnice ale adevărului, dreptăţii şi curăţiei. Ascultarea de aceste principii avea să fie protecţia lor, căci avea să-i ferească de a se distruge singuri prin practici păcătoase. Iar ca turn al viei, Dumnezeu aşeză în mijlocul ţării templul Său cel sfânt.
2:13 Domnul Hristos era îndrumătorul lor. Aşa cum fusese cu ei în pustie, tot astfel El avea să fie învăţătorul şi călăuza lor. Atât în tabernacol, cât şi în templu, slava Sa se odihnea în echina sacră, deasupra tronului milei. Îşi manifesta fără întrerupere faţă de ei bogăţiile dragostei şi răbdării Sale.
2:14 Prin Moise le-a fot dat planul lui Dumnezeu şi le-au fost explicate lămurit condiţiile prosperităţii lor. " Tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău" a spus el. "Domnul Dumnezeul tău te-a ales să fii un popor deosebit pentru El, mai presus decât toate popoarele care sunt pe faţa pământului."
2:15 "Astăzi, tu ai mărturisit înaintea Domnului că El va fi Dumnezeu l tău, că vei umbla în căile Lui, vei păzi legile, poruncile şi orânduielile Lui, şi vei asculta de glasul Lui. Şi azi, Domnul ţi-a mărturisit că vei fi un popor al Lui, cum ţi-a spus, dacă vei păzi toate poruncile Lui, şi îţi va da
2:16 asupra tuturor neamurilor pe care le-a făcut întâietate în slavă, în faimă şi în măreţie, şi vei fi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău, cum ţi-a spus" (Deut. 7,6; 26,17-19).
2:17 Copiii lui Israel urmau să ocupe tot teritoriul pe care Dumnezeu îl rânduise. Popoarele care au lepădat închinarea şi slujirea adevăratului Dumnezeu aveau să fie izgonite. Dar planul lui Dumnezeu era ca, prin descoperirea caracterului Său prin israel, oamenii să fie atraşi către Sine. Invitaţiile Evangheliei aveau să fie adresate lumii întregi. Prin învăţăturile serviciului jertfelor, Hristos urma să fie înălţat înaintea popoarelor şi toţi cei care vor privi la El să trăiască. Toţi aceia care, la fel ca Rahav canaanita şi Rut moabita, se întorceau de la idolatrie la închinarea faţă de adevăratul Dumnezeu, aveau să se unească cu poporul Său ales. Pe măsură ce numărul lui Israel avea să crească, ei urmau să-şi extindă hotarele până când împărăţia lor avea să cuprindă lumea.
2:18 Dar vechiul Israel nu a împlinit planul lui Dumnezeu. Domnul a declarat: " Te sădisem ca pe o vie minunată şi de cel mai bun soi. Cum te-ai schimbat şi te-ai prefăcut într-o coardă de viţă sălbatică?" (Ier. 2,21). "Israel era o vie mănoasă, care făcea multe roade." "Acum dar, locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea! Ce-aş mai fi putut face viei Mele şi nu i-am făcut? Pentru ce a
2:19 făcut struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni? Vă voi spune însă acum ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; nu va mai fi curăţită, nici săpată; spinii şi mărăcinii vor creşte în ea. Voi porunci şi norilor să nu mai ploaie peste ea... El se aştepta la judecată, şi când colo iată sânge vărsat! Se aştepta la dreptate, şi când colo iată strigăte de apăsare!" (Osea 10,1; Is. 5,3-7).
2:20 Prin Moise, Domnul pusese înaintea poporului urmările necredincioşiei. Refuzând să păstreze legământul Său, ei aveau să se despartă de viaţa lui Dumnezeu şi binecuvântarea Sa nu mai putea veni asupra lor. Uneori, aceste avertizări au fost luate în seamă şi, ca urmare, binecuvântări bogate s-au revărsat peste naţiunea iudaică şi prin ea peste popoarele înconjurătoare. Dar cel mai adesea, în istoria lor, ei au uitat pe Dumnezeu şi au pierdut din vedere înaltul privilegiu de reprezentanţi ai Lui. L-au jefuit de slujirea pe care le-o cerea şi au lipsit şi pe semenii lor de îndrumarea religioasă şi de un exemplu sfânt. Ei doreau să-şi însuşească roadele viei peste care fuseseră puşi ispravnici. Datorită lăcomiei şi poftei lor, au ajuns să fie dispreţuiţi chiar şi de păgâni. În felul acesta, neamurilor
2:21 li s-a dat prilejul să interpreteze greşit caracterul lui Dumnezeu şi legile Sale.
2:22 Dumnezeu S-a purtat cu poporul Său cu o inimă de tată. A stăruit de ei prin binecuvântările pe care li le-a dat, cât şi prin cele pe care li le-a reţinut. Cu răbdare, le-a pus păcatele înaintea ochilor şi cu răbdare a aşteptat ca ei să le recunoască. Au fost trimişi prooroci şi soli care au prezentat cererile Sale faţă de ispravnici; dar, în loc să fie bine primiţi, aceşti oameni cu putere şi discernământ spiritual au fost trataţi ca vrăjmaşi. Ispravnicii i-au prigonit şi i-au ucis. Dumnezeu a trimis alţi soli, dar şi ei au fost la fel ca şi cei dintâi, numai că de data aceasta ispravnicii au dat pe faţă o ură şi mai categorică..
2:23 Retragerea favorii divine în timpul robiei i-a condus pe mulţi la pocăinţă; dar, după reîntoarcerea în ţara făgăduită, poporul iudeu a repetat greşelile generaţiilor dinainte şi a intrat în conflicte politice cu naţiunile înconjurătoare. Proorocii pe care Dumnezeu i-a trimis că să îndrepte relele ce se înmulţeau au fost primiţi cu aceeaşi neîncredere şi batjocură de care avuseseră parte şi solii din vremurile trecute; şi în felul acesta, de la un veac la altul, îngrijitorii viei au adăugat la vinovăţia lor.
2:24 Via cea bună, sădită de Stăpânul divin pe colinele Palestinei, a fost dispreţuită de bărbaţii lui Israel şi, în cele din urmă, ei au aruncat-o peste zid, au distrus-o şi
2:25 au călcat-o în picioare, nădăjduind că au nimicit-o pentru totdeauna. Stăpânul a mutat via şi a ascuns-o de privirea lor. A sădit-o din nou, dar acum de cealaltă parte a zidului şi într-un mod în care butucul nu se mai vedea. Mlădiţele s-au întins peste zid şi altoiul se putea uni cu ea, dar tulpina a fost aşezată dincolo de puterea oamenilor de a o atinge şi a o vătăma.
2:26 Soliile de sfat şi de mustrare, date prin proorocii care au explicat planul Său veşnic în favoarea omenirii, sunt de o deosebită valoare pentru biserica lui Dumnezeu de pe pământ din zilele noastre pentru păzitorii viei Sale. În învăţăturile proorocilor, dragostea Lui pentru neamul omenesc pierdut şi planul Său privind mântuirea lui Israel, succesele şi înfrângerile lor, restatornicirea lor şi favoarea divină, lepădarea de către ei a Stăpânului viei şi punerea în aplicaţie a planului de veacuri de către o rămăşiţă aleasă faţă de care urmează a se împlini toate făgăduinţele legământului acesta a fost subiectul soliilor lui Dumnezeu către biserica Sa de-a lungul veacurilor care au trecut. Şi astăzi solia lui Dumnezeu către biserica Sa către aceia care ocupă via Sa ca ispravnici credincioşi nu este alta decât aceea rostită prin proorocul din vechime:
2:27 "În ziua aceea, cântaţi o cântare asupra viei celei mai alese: Eu, Domnul, sunt Păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte, ca să nu o vatăme nimeni" (Isaia 27,2.3).
2:28 Israel să nădăjduiască în Domnul. Chiar acum, Stăpânul viei adună, din toate neamurile şi naţiunile, roade preţioase pentru care a aşteptat multă vreme. În curând, va veni la ai Săi; şi în ziua aceea fericită, scopul Său veşnic pentru casa lui Israel va fi în cele din urmă împlinit.
2:29 "lacov va prinde rădăcină, Israel va înflori şi va odrăsli, şi. va umple lumea cu roadele lui" (Isaia 27,6).
2:30 De la tărie la slăbiciune
2:31 "Aşa vorbeşte Domnul: 'Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogaţii să nu se laude cu bogăţia lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că Mă cunoaşte, că ştie că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată şi dreptate pe pământ! Căci în aceasta găsesc plăcere Eu, zice Domnul'. " ( 9, 23.24)