Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Profeţi şi regi

Profeţi şi regi 19:37


19:37 Ilie îi reprezintă pe sfinţii care vor fi în viaţă pe pământ la cea de-a doua venire a lui Hristos şi care vor fi "schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă", fără să guste moartea (1 Cor. 15,51.52). Ca reprezentant al acelora care vor fi răpiţi, a fost îngăduit lui Ilie să stea împreună cu Moise alături de Mântuitorul pe Muntele Schimbării la faţă, aproape de încheierea lucrării pământeşti a lui Hristos. În aceste fiinţe proslăvite ucenicii au văzut o preînchipuire a împărăţiei celor răscumpăraţi. Au privit la Isus îmbrăcat în lumina cerului; ei au auzit glasul din nor (Luca 9,35), recunoscându-L ca Fiu al lui Dumnezeu; au văzut pe Moise, reprezentând pe aceia care vor fi înviaţi din morţi la cea de-a doua venire, şi acolo mai era şi Ilie, reprezentând pe aceia care la încheierea istoriei pământului vor fi schimbaţi din muritori în nemuritori şi vor fi înălţaţi la cer fără să vadă moartea.