Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Profeţi şi regi

Profeţi şi regi 13:6


13:6 De pe Carmel, se putea vedea o mare parte a ţării; înălţimile lui se vedeau din multe părţi ale împărăţiei lui Israel. La poalele muntelui, erau locuri de unde se putea vedea aproape tot ce se petrecea deasupra. Dumnezeu fusese profund dezonorat prin închinarea idolatră adusă la adăpostul coastelor împădurite, şi Ilie a ales înălţimea aceasta, ca fiind locul cel mai potrivit pentru desfăşurarea puterii lui Dumnezeu şi pentru apărarea onoarei Numelui Său. Dis-de-dimineaţă în ziua hotărâtă, oştile Israelului apostaziat, într-o aşteptare încordată, s-au adunat aproape de vârful muntelui. Profeţii Izabelei înaintau într-un cortegiu impunător. În fast orbitor apăru împăratul ocupându-şi locul în fruntea preoţilor, acei idolatri salutând puternic sosirea lui. Dar inimile preoţilor erau neliniştite când îşi aduceau aminte de cuvintele proorocului prin care ţara lui Israel fusese lipsită timp de trei ani şi jumătate de rouă şi de ploaie. Ei presimţeau iminenţa unei crize înfricoşate. Zeii în care se încrezuseră nu fuseseră în stare să dovedească pe Ilie ca prooroc faIs. Obiectele închinării lor arătaseră o stranie nepăsare faţă de