11:1 Cap. 9 - Ilie Tişbitul
11:2 În munţii Galaadului, la răsărit de Iordan, trăia în zilele lui Ahab un om al credinţei şi rugăciunii a cărui lucrare neînfricată era destinată să oprească răspândirea rapidă a apostaziei în Israel. Departe de orice oraş renumit şi neavând o poziţie înaltă în societate, Ilie Tişbitul a intrat totuşi în misiunea lui încrezător în planul lui Dumnezeu de a pregăti calea înaintea lui şi de a-i da succes deplin. Cuvântul credinţei şi al puterii era pe buzele lui şi întreaga lui viaţă era consacrată lucrării de reformă. Glasul lui era al unuia care striga în pustie pentru a mustra păcatul şi pentru a respinge valul răului. Dar, deşi a venit la oameni ca mustrător al păcatului, solia lui oferea balsamul de Galaad sufletelor bolnave de păcat ale acelora care doreau să fie vindecaţi.
11:3 Când Ilie l-a văzut pe Israel afundându-se din ce în ce mai mult în idolatrie, sufletul i-a fost îndurerat şi indignarea l-a cuprins. Dumnezeu făcuse lucruri mari pentru poporul Său.
11:4 Îl eliberase din robie şi îi dăduse "pământurile neamurilor ... ca să păzească poruncile Lui, şi să ţină legile Lui" (Ps. 105,44.45). Dar planurile pline de îndurare ale lui Iehova erau acum aproape uitate. Necredinţa despărţea cu repeziciune poporul ales de Izvorul puterii lui. Văzând, din locuinţa lui retrasă de la munte, această apostazie, Ilie a fost copleşit de amărăciune. Cu groază în suflet, el a implorat pe Dumnezeu să oprească poporul favorizat de odinioară de pe calea lui păcătoasă, să îi trimită judecăţi, dacă este nevoie, ca să poată fi determina să vadă în adevărata lumină îndepărtarea lui de Cer. El dorea să-i vadă aduşi la pocăinţă înainte ca ei să meargă atât de departe în nelegiuirea lor, încât să-L provoace pe Dumnezeu să-i distrugă cu totul.
11:5 Rugăciunea lui Ilie a fost ascultată. Apelurile repetate adesea, mustrările şi avertizările nu aduseseră pe Israel la pocăinţă. Venise timpul când Dumnezeu trebuia să îi vorbească prin judecăţi. Atâta timp cât închinătorii lui Baal pretindeau că darurile cerului, roua şi ploaia, nu veneau de la Iehova, ci de la puterile ce dirijau natura şi că prin energia creatoare a soarelui pământul era îmbogăţit şi făcut să rodească din belşug, blestemul lui Dumnezeu avea să cadă greu asupra tării întinate. Seminţiilor apostaziate ale lui Israel trebuia să li se arate nebunia încrederii în puterea lui Baal pentru binecuvântări pământeşti. Până când nu se vor întoarce la Dumnezeu cu pocăinţă şi nu-L vor recunoaşte ca izvor al tuturor binecuvântărilor, nu va cădea pe pământ nici rouă, nici ploaie.
11:6 Lui Ilie i-a fost încredinţată misiunea de a da lui Ahab solia despre judecata Cerului. El nu a căutat
11:7 să fie solul Domnului, ci Cuvântul lui Dumnezeu a venit peste el. Şi gelos pentru onoarea cauzei lui Dumnezeu, nu a ezitat să asculte somaţia divină, cu toate că ascultarea părea să invite nimicirea lui grabnică de către mâna împăratului nelegiuit. Proorocul a pornit de îndată şi a călătorit zi şi noapte, până când a ajuns în Samaria. La palat n-a solicitat o primire, nici n-a aşteptat ca venirea să-i fie anunţată oficial. Îmbrăcat în hainele aspre purtate de obicei de proorocii din vremea aceea, a trecut neobservat pe lângă paznici şi s-a oprit pentru o clipă înaintea împăratului uimit.
11:8 Ilie nu şi-a cerut scuze pentru apariţia lui bruscă. Unul mai mare decât conducătorul lui Israel îl însărcinase să vorbească şi, ridicându-şi mâinile spre cer, a declarat solemn din partea viului Dumnezeu că judecăţile Celui Prea Înalt erau gata să cadă peste Israel. " Viu este Domnul, Dumnezeul lui Israel, al cărui slujitor sunt", a declarat el, "că în anii aceştia. nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu."
11:9 Numai prin exercitarea unei credinţe puternice în puterea fără greş a Cuvântului lui Dumnezeu şi-a rostit Ilie solia. Dacă nu ar fi avut încredere deplină în Acela pe care Îl slujea, el nu s-ar fi arătat niciodată înaintea lui Ahab. Pe calea către Samaria, Ilie trecuse pe lângă râuri care curgeau cu ape bogate, peste dealuri acoperite cu verdeaţă şi prin păduri maiestuoase, care păreau peste putinţă să fie atinse de secetă. Tot ce vedea ochiul era îmbrăcat în frumuseţe. Profetul se putea întreba cum aceste râuri, care niciodată nu încetaseră să curgă puteau seca, sau cum aceste coline şi văi puteau fi arse de secetă. Dar n-a dat loc
11:10 la îndoială. El a crezut pe deplin că Dumnezeu va umili Israelul apostaziat şi că prin judecăţile acestea, ei vor fi aduşi la pocăinţă. Hotărârea Cerului ieşise; Cuvântul lui Dumnezeu nu putea greşi; şi cu primejdia vieţii, Ilie şi-a îndeplinit fără teamă însărcinarea. Ca un tunet din cerul senin, solia despre judecăţile care erau gata să vină a căzut în urechile împăratului nelegiuit; dar înainte ca Ahab să-şi revină din uimire sau să schiţeze un răspuns, Ilie s-a făcut nevăzut tot atât de neaşteptat cum venise, fără să aştepte să vadă efectul soliei lui. Iar Domnul a mers înaintea lui,
11:11 pregătindu-i drumul. Profetul a fost îndrumat : "Îndreaptă-te către răsărit, şi ascunde-te lângă pârâul Cherit, care este în faţa Iordanului. Vei bea apă din pârâu, şi am poruncit corbilor să te hrănească acolo".
11:12 Împăratul a făcut cercetări amănunţite, dar proorocul n-a putut fi găsit. Împărăteasa Izabela, mâniată la auzirea soliei care a încuiat comorile cerului, fără să piardă timp, s-a sfătuit cu proorocii lui Baal care s-au unit cu ea să blesteme pe prooroc şi să sfideze mânia lui Iehova. Dar în ciuda dorinţei lor de a-l găsi pe acela care rostise cuvântul de nenorocire, urmau să fie dezamăgiţi. Nu puteau nici să ascundă pentru alţii cunoaşterea judecăţii pronunţate ca urmare a apostaziei predominante. Veştile denunţării păcatelor lui Israel de către Ilie şi despre profeţia privitoare la venirea grabnică a unei pedepse s-au răspândit repede în ţară. Temerile unora erau trezite dar, în general, solia cerească a fost primită cu batjocură şi dispreţ.
11:13 Cuvintele proorocului au fost urmate de un efect imediat. Aceia care la început au fost înclinaţi să ia în râs gândul unei calamităţi, au avut în scurt timp ocazia să gândească în mod serios; după câteva luni pământul, fiind reînviorat de rouă sau de ploaie, s-a uscat, iar vegetaţia a dispărut. Pe măsură ce timpul trecea, cursurile de apă care nu secaseră niciodată au început să se micşoreze, iar izvoarele să sece. Cu toate acestea, oamenii erau îndemnaţi de conducătorii lor să aibă încredere în puterea lui Baal şi să nu ţină seama de cuvintele fără rost ale profeţiei lui Ilie. Preoţii încă mai susţineau că ploile cădeau prin puterea lui Baal. Nu vă temeţi de Dumnezeu lui Ilie şi nu tremuraţi
11:14 la cuvintele lui, îi îndemnau ei; Baal este acela care aduce secerişul la timp şi care se îngrijeşte de oameni şi animale.
11:15 Solia lui Dumnezeu către Ahab a dat Izabelei şi preoţilor ei, precum şi tuturor urmaşilor lui Baal şi ai Astarteei ocazia să pună la probă puterea zeilor lor şi, dacă era posibil, să dovedească falsitatea cuvintelor lui Ilie. Împotriva asigurărilor sutelor de preoţi idolatri, proorocia lui Ilie rămânea sigură. Dacă, în ciuda declaraţiei proorocului, Baal ar fi putut da rouă şi ploaie, făcând ca râurile să curgă mai departe, iar vegetaţia să crească, atunci împăratul lui Israel urma să se închine lui, iar poporul să spună că el este dumnezeu.
11:16 Hotărâţi să ţină poporul în amăgire, preoţii lui Baal au continuat să aducă jertfe zeilor lor şi să-i cheme zi şi noapte, ca să învioreze pământul. Cu jertfe costisitoare, preoţii încercau să potolească mânia zeilor lor; cu o râvnă şi cu o stăruinţă demnă de o cauză mai bună, dădeau ocol altarelor păgâneşti şi se rugau insistent pentru ploaie. Noapte de noapte se înălţau strigătele şi rugăciunile lor prin ţara pustiită. Dar nu se arăta nici un nor pe cer în timpul zilei ca să ascundă razele arzătoare ale soarelui. Nici roua, nici ploaia nu înviorau pământul însetat. Cuvântul lui Iehova însă rămânea neschimbat, orice ar fi făcut preoţii lui Baal.
11:17 Trecuse un an, şi încă nu căzuse ploaie. Pământul era pârjolit ca de foc. Căldura arzătoare a soarelui distrusese şi puţina vegetaţie care supravieţuise. Râurile secaseră, iar puţinii cai şi turmele istovite rătăceau încoace şi încolo în disperare. Câmpiile odinioară înfloritoare ajunseseră ca o pustie de nisip arzător - o pustie nemărginită. Dumbrăvile dedicate închinării la idoli erau fără viaţă, iar copacii pădurii, ajunşi nişte cumplite schelete
11:18 ale naturii, nu mai făceau nici o umbră. Aerul era uscat şi înăbuşitor, furtuni de praf orbeau ochii şi aproape opreau respiraţia. Oraşe şi sate, atât de prospere odinioară, deveniseră locuri de jale. Foamea şi setea aduseseră printre oameni şi animale o mortalitate îngrozitoare. Foametea, cu toaie ororile ei, îi cuprinsese din ce în ce mai mult.
11:19 Dar, cu toate aceste dovezi ale puterii lui Dumnezeu, Israel nu s-a pocăit, nici n-a învăţat lecţia pe care Dumnezeu dorea ca ei s-o înveţe. El n-a văzut că Acela care a creat natura controlează legile ei şi poate face din ele instrumente ale binecuvântării sau ale distrugerii. Cu inima îngâmfată, fermecat
11:20 de închinarea lui falsă, nefiind gata să se umilească sub mâna puternică a lui Dumnezeu, a început să caute o altă cauză pentru suferinţele lor.
11:21 Izabela a refuzat categoric să recunoască seceta ca o judecată din partea lui Iehova. Neabătută în hotărârea ei de a-L sfida pe Dumnezeul cerului, s-a unit împreună cu aproape întregul Israel ca să-l acuze pe Ilie ca fiind cauza întregii lor nelegiuiri. Nu dăduse el mărturie împotriva formelor lor de închinare? Dacă ar putea fi înlăturat din cale, susţinea ea, mânia zeilor lor ar fi potolită, iar necazurile ar înceta. Îndemnat de împărăteasă, Ahab a organizat o căutare stăruitoare a locului unde se ascundea profetul. A trimis soli popoarelor vecine de aproape şi de departe, ca să caute omul pe care-l ura, dar de care se temea; şi în dorinţa de a cerceta cât mai amănunţit posibil, el a cerut acestor împăraţii şi popoare să jure că nu ştiau nimic cu privire la ascunzătoarea proorocului. Dar căutarea a fost zadarnică. Proorocul era la adăpost de răutatea împăratului, ale cărui păcate aduseseră ţării condamnarea unui Dumnezeu insultat.
11:22 Nereuşind în eforturile ei împotriva lui Ilie, Izabela a hotărât să se răzbune ucigând pe toţi proorocii lui Iehova din Israel. Nici unul nu trebuia să fie lăsat în viaţă. Femeia înfuriată şi-a adus la îndeplinire planul masacrând mulţi slujitori ai lui Dumnezeu. Cu toate acestea, n-au pierit toţi. Obadia, dregător al casei lui Ahab, dar temător de Dumnezeu, "a luat o sută de prooroci", cu riscul vieţii lui, "i-a ascuns câte cincizeci într-o peşteră şi i-a hrănit cu pâine şi apă" (1 Împ. 18,4).
11:23 A trecut al doilea an de secetă şi cerurile neîndurătoare nu dădeau încă nici un semn de ploaie. Seceta şi foametea îşi continuau opera devastatoare în împărăţie. Taţi şi mame, neputincioşi să aline suferinţele copiilor lor, erau constrânşi să-i vadă murind. Cu toate acestea, izraeliţii apostaziaţi refuzau să-şi umilească inima înaintea lui Dumnezeu şi continuau să cârtească împotriva bărbatului prin al cărui cuvânt fuseseră aduse asupra lor aceste judecăţi groaznice. Ei nu erau în stare să recunoască în suferinţa şi durerea lor o chemare la pocăinţă, o încercare divină de a-i salva de la pasul fatal dincolo de limita iertării Cerului.
11:24 Apostazia lui Israel era un păcat mai ucigător decât toate ororile înmulţite ale foametei. Dumnezeu căuta să elibereze pe popor de amăgirea lui şi să-l facă să înţeleagă răspunderea faţă de Acela căruia Îi datora viaţa şi toate lucrurile. El încerca să-i ajute să-şi recâştige credinţa pierdută şi pentru aceasta trebuia negreşit să aducă asupra lor acest mare necaz: "Doresc Eu moartea păcătosului? zice Domnul, Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degrabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască ? Lepădaţi de la voi toate fărădelegile, prin care aţi păcătuit, faceţi-vă rost de o inimă nouă şi un duh nou. Pentru ce vreţi să muriţi, casă a lui Israel? Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul, Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi". "Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?" ( Ezech. 18,23.31.32; 33,11).
11:25 Dumnezeu i-a trimis lui Israel soli cu apeluri de reîntoarcere la supunere. Dacă ei ar fi luat aminte la aceste apeluri, dacă s-ar
11:26 fi întors de la Baal la Dumnezeul cel viu, solia de judecată a lui Ilie n-ar fi fost dată niciodată. Dar avertizările care ar fi putut fi un miros de viaţă spre viaţă, s-au dovedit a fi un miros de moarte spre moarte. Mândria lor fusese rănită, mânia le fusese stârnită împotriva solilor, iar acum priveau cu ură adâncă pe proorocul Ilie. Numai de ar fi căzut în mâinile lor, bucuroşi l-ar fi predat Izabelei - ca şi când prin aducerea la tăcere a glasului lui ar fi putut opri împlinirea cuvântului lui! În faţa nenorocirii au continuat să stea neclintiţi în idolatria lor. În felul acesta, ei măreau vinovăţia care adusese judecăţile Cerului asupra ţării.
11:27 Pentru Israelul lovit de nenorocire era doar o singură scăpare - o întoarcere de la păcatele care aduseseră asupra lui mânia pe pedepsitoare a Celui Atotputernic şi o întoarcere la Domnul din toată inima. Lor li se dăduse asigurarea: "Când voi închide cerul, şi nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce ţara, când voi trimite ciuma în poporul Meu: dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara" ( 2 Cron.7,13.14). Pentru ca să dobândească acest rezultat binecuvântat, Dumnezeu a oprit mai departe de la ei roua şi ploaia, până când o reformă hotărâtă avea să aibă loc.