Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Lucrarea misionară medicală

Lucrarea misionară medicală 57:33


57:33 avem de prezentat. Convertirea sufletelor trebuie să fie acum singurul nostru obiectiv. Trebuie puse la lucru toate mijloacele pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu, pentru ca voia Sa să se poată face şi pe pământ cum se face în ceruri. Nu ne putem permite să fim nereligioşi şi indiferenţi acum. Noi trebuie să ne folosim de mijloacele pe care ni le-a pus acum la îndemână Domnul pentru înaintarea lucrării misionare medicale. Prin această lucrare, cei necredincioşi vor fi convertiţi. Prin vindecările deosebite care vor avea loc în sanatoriile noastre, sufletele vor fi conduse să privească la Domnul Hristos ca fiind Marele Vindecător, atât al sufletului, cât şi al trupului. (Scrisoarea 233, 1905)