Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Lucrarea misionară medicală

Lucrarea misionară medicală, 46


46:1 Instruiţi-i pe săraci

46:2 [În viziune], s-au pus întrebări în ce priveşte posibilitatea de a-i instrui pe oameni cum să înlocuiască alimentele de carne, ceaiul şi cafeaua cu o hrană mai sănătoasă. Să ne facem cunoscute propriile noastre metode şi astfel să ne lipsim de beneficiile pe care le-am putea avea prin comerţul în colonii? Să prezentăm şi altora ştiinţa de a pregăti aceste alimente sănătoase? Să-i învăţăm pe cei săraci cum pot trăi fără să folosească deloc carnea animalelor moarte? Să-i învăţăm pe oamenii săraci, care vin la adevăr, cum să cultive nuci şi cum să producă ei înşişi lucruri care i-ar costa mult mai mult dacă le-ar cumpăra de la alţii? Să-i învăţăm să prepare ei înşişi aceste mâncăruri?

46:3 Glasul înţelepciunii

46:4 Toate acestea păreau chestiuni importante şi greu de rezolvat. Apoi s-a auzit glasul înţelepciunii; subiectul reformei sănătăţii este un subiect însemnat, un subiect mare, iar lucrarea misionară trebuie făcută la drumuri şi la garduri. Solia îngerului al treilea este adevărul prezent pentru 1898, iar problema sănătăţii este strâns legată de această solie, tot aşa cum este legat braţul de corp. De aceea, trebuie dată lumina cu privire la cele mai bune metode de prezentare a reformei sănătăţii. Carnea este cel mai mare generator de boală care poate fi introdus în organismul

46:5 omului. Însă nu puteţi vorbi altora despre reforma sănătăţii până când nu le prezentaţi cele mai puţin costisitoare metode de a trăi. Vrăjmaşul nu trebuie să tragă nicidecum foloase. Domnul nu poate decât să binecuvânteze pe cei care păzesc fiecare cuvânt pe care l-a dat El, în legătură cu viaţa aceasta. (Ms 105, 1898)

46:6 Scopul lucrării de susţinere a alimentaţiei sănătoase

46:7 Potrivit cu lumina pe care mi-a dat-o Dumnezeu, chestiunea alimentaţiei trebuie prezentată pentru a-i învăţa pe oameni să trăiască sănătos şi economic, şi nu pentru câştig bănesc. Fiecare trebuie să înveţe care mâncăruri sunt cele mai potrivite pentru propriile necesităţi. (Scrisoarea 82, 1903)

46:8 Ca mana

46:9 Lumina pe care a dat-o Dumnezeu şi va continua să o dea cu privire la alimentaţie trebuie să fie pentru poporul Său de astăzi ceea ce a fost mana pentru copiii lui Israel. Mana a căzut din ceruri, iar oamenilor li s-a spus să o culeagă şi să o pregătească pentru a o mânca. Astfel că, în diferite ţări, va fi dată o lumină poporului lui Dumnezeu şi vor putea fi pregătite mâncăruri potrivite acestor ţări.

46:10 Membrii fiecărei biserici trebuie să cultive tact şi iscusinţă, care le vor fi date de Dumnezeu. Domnul este gata să dea iscusinţă şi pricepere tuturor acelora care se străduiesc să înveţe să combine produsele pământului, astfel ca să obţină o hrană simplă, uşor de pregătit, sănătoasă, care să înlocuiască mâncarea de carne, pentru ca oamenii să nu aibă scuze pentru că folosesc carne. (Ms 78, 1902)

46:11 Domnul îl va învăţa pe cel ascultător

46:12 În cereale, fructe, vegetale şi nuci se găsesc toate elementele hrănitoare de care avem nevoie. Dacă venim la Domnul cu simplitate şi umilinţă a minţii, El ne va învăţa să pregătim o hrană sănătoasă fără nici o urmă de carne. (Ms 27, 1905)

46:13 Sfaturi privind arta de a găti

46:14 Avem nevoie de o instruire autentică în ce priveşte arta de a găti... Ţineţi cursuri în care să-i puteţi învăţa pe oameni cum să facă o pâine bună şi cum să pună laolaltă ingredientele, pentru a face combinaţii de alimente sănătoase din cereale şi legume. O asemenea instruire va ajuta la trezirea dorinţei, în mijlocul poporului nostru, de a se muta din oraşele mari,

46:15 de a-şi asigura o bucată de pământ la ţară, acolo unde îşi pot cultiva ei înşişi fructe şi legume. (Ms 150, 1905)

46:16 Este necesară o acţiune unită

46:17 Este planul Domnului ca, în fiecare loc, bărbaţii şi femeile să aibă privilegiul de a-şi pune la lucru talentul prin pregătirea de mâncăruri sănătoase, cu produsele naturale pe care le au la îndemână în ţara în care trăiesc. Nici un om nu trebuie să le interzică acest lucru. Dacă se vor îndrepta către Dumnezeu, punându-şi la lucru toată iscusinţa şi priceperea, sub călăuzirea Duhului Sfânt, ei vor învăţa să transforme produsele naturale în mâncăruri sănătoase. În acest fel, ei vor fi în stare să înveţe pe cei săraci cum să prepare mâncăruri care să înlocuiască mâncarea din carne.

46:18 Cei ajutaţi în acest fel pot învăţa pe alţii, la rândul lor. Trebuie făcută această lucrare. Dacă ar fi fost făcută înainte, ar fi acum la adevăr mult mai mulţi oameni decât sunt şi am avea mult mai mulţi care să fie capabili de a instrui pe alţii. Să învăţăm care ne este datoria, iar apoi să ne-o şi facem. Noi nu trebuie să fim dependenţi de alţii şi să ne simţim neajutoraţi, încrezându-ne în fiinţele omeneşti. (Ms 85, 1902)

46:19 Stimulente pentru activitate

46:20 Unii vor spune poate: "Dacă Domnul vine curând, la ce mai este nevoie să construim şcoli, sanatorii şi fabrici de alimente? Ce nevoie mai au tinerii noştri să înveţe meserii?"

46:21 Planul lui Dumnezeu este ca noi să punem continuu la lucru talanţii pe care ni i-a dat. Nu putem face acest lucru, dacă nu îi folosim. Perspectiva revenirii în curând a Domnului Hristos nu trebuie să ne conducă la trândăvie. În loc de aceasta, ar trebui să ne determine să facem tot ce putem în folosul şi pentru binecuvântarea omenirii. Nici un om leneş nu este socotit nevinovat în ochii Domnului.

46:22 Religia Bibliei nu dă naştere niciodată la oameni leneşi. Noi credem că venirea Domnului este aproape. Atunci fie ca fiecare să folosească la maximum timpul pe care i l-a dat Dumnezeu pentru a se pregăti el însuşi şi pe alţii pentru acest mare eveniment. Învăţaţi-i importanţa îndeplinirii datoriilor vieţii pe aceia care irosesc ocaziile pe care le au.

46:23 Lucraţi pentru omul necumpătat şi pentru cel care foloseşte tutunul, spunându-le că nici un beţiv nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu şi că "acolo nu va intra nimic din ceea ce este întinat". Arătaţi-le câte lucruri bune pot face cu banii pe care îi cheltuiesc acum cu lucruri care nu le fac decât rău. (Scrisoarea 25, 1902)

46:24 Toleranţă faţă de părerile altora

46:25 Trebuie să fim conştienţi că există o varietate de oameni în lume şi că nu ne putem aştepta ca toţi să aibă aceleaşi păreri cu privire la alimentaţie. Nu toate minţile gândesc la fel. Eu nu mănânc unt, însă sunt membri ai familiei mele care mănâncă. Acesta nu se află pe masa mea; însă eu nu fac tulburare pentru că unii membri din familia mea îl consumă din când în când. Alţii dintre fraţii noştri de nădejde au unt pe mesele lor, însă eu nu mă simt obligată să-i forţez să facă altfel. Pentru aceste lucruri, n-ar trebui să se îngăduie vreodată să se facă tulburare între fraţi. Nu văd nevoia de unt, când există fructe din belşug şi smântână sterilizată. Celor care Îl iubesc pe Dumnezeu şi Îi slujesc trebuie să li se îngăduie să-şi urmeze propriile convingeri. Poate că noi nu ne simţim îndreptăţiţi să facem ceea ce fac ei, însă nu trebuie să permitem ca diferenţele de păreri să creeze neînţelegeri. Fie ca Domnul să ne ajute să fim tari ca o stâncă la principiile Legii rostite pe Sinai şi fie ca El să ne ajute să nu îngăduim ca deosebirile de idei să constituie o barieră între noi şi fraţii noştri. (Scrisoarea 331, 1904)

46:26 Transmiterea unor puncte de vedere extremiste

46:27 Dorinţa şi planul lui Satana este să aducă în mijlocul nostru pe cei care cad în extreme oameni cu minte îngustă, care critică şi sunt aspri, susţinându-şi cu multă tenacitate propriile convingeri despre ceea ce consideră ei că este adevăr. Aceştia vor fi exigenţi şi vor căuta să impună cu forţa îndatoriri severe, exagerând în lucruri de mică importanţă, în timp ce neglijează lucrurile mai importante ale Legii judecata, mila şi dragostea lui Dumnezeu. Datorită lucrării câtorva din această categorie de oameni, toţi păzitorii Sabatului vor fi socotiţi bigoţi, fanatici şi farisei. Iar lucrarea adevărului, datorită acestora, va fi socotită nevrednică de a fi luată în seamă. (RH, 29 mai 1888)