37:1 Seriozitate profundă şi bucurie
37:2 Mi se porunceşte să spun colectivului de la sanatoriu: faceţi ca întâlnirile sociale şi cele religioase să fie caracterizate de o profundă seriozitate şi bucurie. Astfel de întâlniri vor fi folositoare pentru toţi; căci vor lega inimă de inimă. Să existe ore speciale de rugăciune serioasă; căci rugăciunea va da putere experienţei religioase. Mărturisiţi-L pe Domnul Hristos în mod deschis şi cu curaj şi dovediţi în orice vreme smerenia lui Hristos.
37:3 Domnul doreşte ca familia de lucrători de la Loma Linda să fie canale de lumină. Dacă vom avea inima şi mintea deschise spre ceruri, bucurându-ne de mângâierea harului Său în inimă,
37:4 prezenţa Domnului Hristos va fi descoperită. Fie ca seriozitatea şi zelul să fie prezente în vieţile noastre. Nu faceţi mişcări înapoi. Domnul eiee ajutorul nostru, călăuza noastră, scutul nostru şi răsplata noastră cea nespus de mare. Nu fiţi neserioşi, ci plini de voie bună. Nu ne putem permite să fim nesăbuiţi în cuvinte şi comportament...
37:5 Noi toţi avem foarte multe lucruri pentru care să fim recunoscători; să deschidem buzele cu laude şi mulţumire faţă de Dumnezeu. Să ne apropiem tot mai mult de Domnul Isus şi să ne recunoaştem obligaţiile zilnice faţă de El. Domnul Hristos a făcut posibil ca noi să ne asigurăm o viaţă foarte fericită în această lume a păcatului şi ne dă nădejdea de a fi mereu în prezenţa Sa în Împărăţia pe care o pregăteşte pentru poporul Său. Oare să nu ne facă aceste gânduri să-I aducem laude şi mulţumire? (Scrisoarea 260, 1907)
37:6 Păzirea Sabatului
37:7 Lucrarea misionară medicală autentică este legată inseparabil de ţinerea poruncilor lui Dumnezeu, între care Sabatul este menţionat în mod special, deoarece constituie marele memorial al lucrării de creaţiune a lui Dumnezeu. Păzirea acestuia este legată de lucrarea de refacere a chipului moral al lui Dumnezeu în om. Aceasta este lucrarea pe care poporul lui Dumnezeu trebuie să o ducă mai departe în acest timp. Această lucrare, adusă la îndeplinire în mod corespunzător, va aduce binecuvântări bogate bisericii. (6T 266)
37:8 Medicul nu este scutit
37:9 Adeseori medicii sunt chemaţi în Sabat pentru a sluji celor bolnavi şi este imposibil ca ei să se bucure de timp pentru odihnă şi evlavie. Mântuitorul ne-a arătat prin propriul Său exemplu că este bine să aducem alinarea suferinţelor în această zi; însă medicii şi surorile medicale nu trebuie să facă lucruri care nu sunt necesare. Tratamentul obişnuit şi operaţiile care pot aştepta trebuie amânate până a doua zi. Pacienţii să ştie că medicii trebuie să aibă o zi pentru odihnă. Domnul spune: "Să ţineţi Sabatele Mele, căci ele vor fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul care vă sfinţesc" (Exod 31,13).
37:10 Fie ca nici un om să nu-şi ia libertatea, deoarece este medic, să desconsidere Cuvântul lui Dumnezeu. El trebuie să-şi planifice astfel lucrul, încât să asculte de cerinţele lui Dumnezeu. El nu trebuie să călătorească în Sabat decât dacă există o suferinţă reală pe care
37:11 trebuie s-o aline. Fiind vorba despre un astfel de caz, nu este o călcare a Sabatului dacă medicii trebuie să călătorească în această zi, însă cazurile obişnuite trebuie amânate.
37:12 Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi S-a odihnit în a şaptea zi. El a sfinţit, a binecuvântat ziua a şaptea şi a făcut din ea un memorial sacru. "Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l ei şi urmaşii lor, ca un legământ necurmat" (Exod 31,16). Cei care fac acest lucru, ţinând toate poruncile lui Dumnezeu, pot face apel la făgăduinţele cuprinse în Isaia 58,11-14. Sfaturile care sunt date în acest capitol sunt depline şi hotărâte. Cei care se reţin de la muncă în Sabat pot face apel la alinare şi mângâiere divină. Oare să nu-L credem noi pe Dumnezeu? Oare să nu numim noi sfântă ziua pe care El o numeşte sfântă? Omului nu ar trebui să-i fie ruşine să recunoască drept sacru ceea ce Dumnezeu numeşte sacru. Nu ar trebui să-i fie ruşine de ceea ce Dumnezeu a poruncit. Ascultarea îi va aduce cunoaşterea a ceea ce constituie sfinţire adevărată.
37:13 Să nu fie jefuit Dumnezeu în privinţa zecimilor şi darurilor, iar timpul Său sacru să nu fie profanat. Omul nu trebuie să-şi facă plăcerile în ziua cea sfântă a lui Dumnezeu. El are şase zile în care îşi poate face lucrul vremelnic, însă Dumnezeu o pretinde pe a şaptea ca fiind a Sa. "Să nu faci nici o lucrare în ea", spune El (Exod 20,10). Slujitorul lui Dumnezeu va numi sacru ceea ce Domnul numeşte sacru. Astfel, el va arăta că L-a ales pe Domnul drept conducător al Său. Sabatul a fost instituit în Eden, când stelele dimineţii cântau laolaltă, iar fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de bucurie. Dumnezeu ne-a dat această sarcină. Să cinstim şi să sfinţim această zi. (Ms 162, 1897)
37:14 Pericol pentru suflet
37:15 Cei care, dintr-o cauză oarecare, sunt obligaţi să lucreze în Sabat sunt întotdeauna în pericol; ei resimt pierderea şi, făcând anumite lucruri de nevoie, vor cădea în obiceiul de a face în Sabat lucruri care nu sunt necesare. Ei pierd simţământul sfinţeniei acestuia, şi porunca cea sfântă nu are efect. Trebuie făcută o reformă cu privire la păzirea Sabatului. Lucrătorii de la sanatoriu nu fac totdeauna ceea ce este privilegiul şi de datoria lor să facă. Uneori sunt atât de obosiţi, încât ajung demoralizaţi. Nu ar trebui să fie aşa. Sufletul poate fi bogat în har doar atunci când sălăşluieşte în el prezenţa lui Dumnezeu.
37:16 Dacă lucrurilor fără valoare li se îngăduie să ne îndepărteze de scopul nostru, acela de a-L căuta pe Domnul zilnic, noi vom face cele mai mari greşeli; vom suferi pierderi, căci Domnul nu va fi cu noi. Noi am închis uşa, astfel că El nu poate avea acces la sufletele noastre. Însă, dacă ne rugăm, chiar atunci când mâinile noastre sunt ocupate, urechea lui Dumnezeu este deschisă să ne asculte cererile... Dumnezeu are grijă de voi în locul în care este de datoria voastră să fiţi. Dar faceţi tot posibilul să vă aflaţi acolo unde vă înălţaţi rugăciunile în mod obişnuit. (CH 422-424)
37:17 Lucrul în Sabat
37:18 Medicii trebuie să cultive un spirit de tăgăduire de sine şi de sacrificiu de sine. S-ar putea să fie necesar să fie consacrate chiar orele sfinte ale Sabatului pentru alinarea suferinţei omenirii. Însă preţul pentru acest lucru trebuie depus în vistieria Domnului, spre a fi folosit pentru săracii care merită să fie ajutaţi, care au nevoie de îngrijire medicală, dar nu şi-o pot permite. (Health, Philantropic, and Medical Missionary Work, p. 42)
37:19 Zecimea
37:20 Oamenii care sunt angajaţi în instituţiile rânduite de Domnul trebuie să fie atenţi să Îl recunoască în toate căile lor. Ei Îi datorează Lui toate capacităţile şi iscusinţa pe care le au şi trebuie să recunoască acest lucru. Ca şi Avraam, ei trebuie să-I plătească zecimea cu credincioşie din tot ce posedă şi din tot ce primesc. Zecimea dată cu credincioşie este partea Domnului. A reţine zecimea înseamnă a-L jefui pe Dumnezeu. Fiecare ar trebui să aducă în mod liber, de bunăvoie, cu bucurie, zecimea şi darurile în vistieria Domnului. Făcând astfel, va primi binecuvântare. Nu există siguranţă în a reţine de la Dumnezeu partea care I se cuvine. (Ms 162, 1897)
37:21 Loc favorizant pentru apostaziere
37:22 Sanatoriul este un loc care permite îndepărtarea de Dumnezeu, dacă i se îngăduie eului să aibă supremaţia, şi astfel sufletul este despărţit de Hristos şi de sfinţii îngeri.
37:23 Nici medicii şi nici personalul ajutător nu ar trebui să încerce să-şi facă lucrul fără să-şi ia timp să se roage. (Health, Philantropic, and Medical Missionary Work, p. 16)
37:24 Să clădim armonios
37:25 Nici unul dintre noi nu îşi poate permite să păcătuiască. Este prea scump. Păcatul orbeşte într-atât ochii, încât răul nu se poate discerne, şi prin faptele lor neglijente, cei orbiţi astfel devin instrumente ale nelegiuirii, care lucrează pentru Satana...
37:26 Vegheaţi ca să nu păcătuiţi. Ţineţi-vă în frâu limba. Căutaţi ocazii de a face bine şi de a binecuvânta pe oameni privind totdeauna la Domnul Isus, crescând în harul şi cunoştinţa adevărului. Dacă doriţi viaţa de sus, trebuie să trăiţi acum viaţa de sus în viaţa de jos, din această lume. Noi lucrăm pentru această viaţă şi pentru veşnicie. O viaţă bine clădită se formează vieţuind după planul adăugirii, adunând har după har în fapte bune, în credinţă, răbdare, cumpătare, bunăvoinţă, curaj şi tăgăduire de sine. Voi sunteţi casa lui Dumnezeu. Voi sunteţi clădirea lui Dumnezeu. Dacă învăţaţi de la Hristos, nu veţi fi o combinare dezordonată de lucruri opuse şi neconsecvente astăzi serioşi şi evlavioşi, mâine nepăsători şi uşuratici.
37:27 Domnul Hristos a luat toate măsurile pentru ca, prin caracterul care v-a fost dat, caracterul vostru să fie armonios. Atunci clădiţi-l în armonie. Să se înalţe clădirea, piatră cu piatră. Apucaţi razele de lumină divină de la Domnul Isus şi faceţi ca acestea să strălucească pe cărarea celor care se află în întuneric. Întregul Univers al lui Dumnezeu priveşte la noi cu deosebit interes. (Scrisoarea 6a, 1890)
37:28 Schimbaţi după asemănarea divină
37:29 Tinerilor şi tinerelor care au studiat pentru a deveni surori medicale şi medici, le spun: Staţi aproape de Domnul Isus. Privind la El, veţi fi schimbaţi după chipul Său... Poate că deţineţi o cunoaştere teoretică a adevărului, dar aceasta nu vă va salva. Voi trebuie să cunoaşteţi din experienţă cât este de nenorocit cel care păcătuieşte şi cât de mult aveţi nevoie de Domnul Isus ca Mântuitor personal. Numai astfel deveniţi copii ai lui Dumnezeu. Singurul vostru merit este marea voastră nevoie.
37:30 Persoanele selectate pentru a face cursurile de surori medicale în sanatoriile noastre trebuie să fie bine alese. Tinerele care au un caracter superficial nu trebuie încurajate să apuce pe acest drum. Mulţi dintre tinerii care doresc să studieze spre a deveni medici nu au acele trăsături de caracter care să-i facă în stare să se opună ispitelor atât de frecvente în munca unui medic. Trebuie acceptaţi doar cei promiţători, cei care se vor putea califica pentru marea şi sfânta lucrare de vestire a principiilor adevăratei reforme a sănătăţii.
37:31 Modestie în comportament
37:32 Tinerele care lucrează în instituţiile noastre trebuie să vegheze cu stricteţe asupra lor. Ele trebuie să fie reţinute în cuvinte şi fapte. Niciodată să nu se adreseze în mod uşuratic unui bărbat căsătorit. Surorilor care sunt angajate în sanatoriile noastre, eu le spun: Puneţi-vă armura. Când vă adresaţi bărbaţilor, fiţi bune şi amabile, însă niciodată uşuratice. Ochi iscoditori vă pândesc, urmărindu-vă comportamentul, judecând după acesta dacă sunteţi într-adevăr copii ai lui Dumnezeu. Fiţi modeste. Abţineţi-vă de la tot ce vi se pare rău. Îmbrăcaţi-vă cu armura cerească, iar dacă nu, mai bine, de dragul lui Hristos, plecaţi de la sanatoriu, care este locul în care sufletele sărmane, naufragiate, trebuie să găsească un refugiu. Persoanele care lucrează în aceste instituţii trebuie să ia seama la ele însele. Niciodată, prin cuvânt şi faptă, acestea nu trebuie să dea nici cea mai mică ocazie ca oamenii nelegiuiţi să vorbească de rău adevărul.