Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Lucrarea misionară medicală

Lucrarea misionară medicală, 34


34:1 Surori medicale consacrate

34:2 Este nevoie de tineri serioşi, devotaţi, care să se înroleze în această lucrare pentru a munci ca surori medicale şi lucrători medicali. Pe măsură ce aceşti tineri folosesc cu conştiinciozitate cunoştinţele dobândite, priceperea lor va spori şi vor fi tot mai bine calificaţi pentru a sluji ca mână de ajutor a Domnului. Ei pot deveni misionari de succes, călăuzind sufletele către Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii şi care poate salva atât sufletul, cât şi trupul.

34:3 Domnul are nevoie de tinere şi tineri înţelepţi, care să lucreze ca surori medicale şi lucrători medicali, pentru a alina şi a veni în ajutorul celor bolnavi şi suferinzi. Oh, ce bine ar fi dacă medici şi surori medicale asemenea lui Hristos le-ar putea sluji celor aflaţi în necazuri, să-i ajute să-şi aşeze trupurile istovite, robite de durere, în grija Marelui Vindecător, privind la El prin credinţă pentru refacere!

34:4 Mulţi convertiţi şi vindecaţi

34:5 Orice creştin adevărat se pleacă înaintea Domnului Isus, adevăratul medic pentru suflet. Când acesta stă la patul bolnavului, mulţi se vor converti, nu doar se vor vindeca. Dacă, printr-o călăuzire judicioasă, pacientul este călăuzit să-şi predea sufletul lui Hristos şi să-şi aducă sufletul în ascultare de voia lui Dumnezeu, se va obţine o mare biruinţă. (RH, 9 mai 1912)

34:6 Partea a XI-a - Colectivul sanatoriului

34:7 Creştinii să fie purtători de lumină

34:8 Creştinul să fie purtător de lumină, să spună tuturor celor cu care vine în contact: "Urmaţi-mă pe mine, aşa cum eu Îl urmez pe Domnul Hristos". El trebuie să fie exemplul de evlavie, reprezentându-L pe Domnul Hristos în cuvânt, spirit şi faptă, atât faţă de fraţi, cât şi faţă de străini. El trebuie să arate că faptele lui sunt o copiere a faptelor marelui Model. Toate aceste lucruri, Domnul Hristos le cere în mod imperios de la urmaşii Săi. Ei trebuie să arate superioritatea principiilor cerului faţă de principiile lumii. (Scrisoarea 148, 1899)

34:9 Să transmitem lumină şi cunoştinţă

34:10 În fiecare sanatoriu trebuie ţinute în faţa tuturor celor din instituţie principiile slujirii adevărate. De la instituţie trebuie să pornească lumină şi cunoştinţă. Toţi cei care sunt angajaţi aici trebuie să-şi facă partea în mod inteligent ca reprezentanţi ai adevărului pentru acest timp. Tinerii sunt aduşi în sanatoriile noastre pentru a fi instruiţi să facă lucrare misionară autentică.

34:11 Dacă veţi coopera cu Dumnezeu, El va merge înaintea voastră şi slava Domnului va fi răsplata voastră. Îngerii din ceruri vor izbucni în cântări pe măsură ce sufletele primesc marele dar al lui Dumnezeu, prin Isus Hristos. Îi puteţi asigura pe cei bolnavi şi în necazuri că Domnul Hristos este Marele Vindecător. Ei pot crede în El, se pot încrede în Cuvântul Său; căci acesta nu va da greş niciodată. (Scrisoarea 97, 1905)

34:12 Instruirea pentru diverse domenii ale lucrării

34:13 În sanatorii trebuie instruiţi lucrători, dintre care unii vor rămâne la instituţie, iar alţii vor pleca spre a lucra ca misionari medicali. Aceştia, oricare ar fi domeniul în care vor lucra, fie ca medici, surori medicale sau personal auxiliar, trebuie să fie hotărâţi la principiile reformei sănătăţii şi în toate punctele credinţei noastre, pentru ca, atunci când vin în contact cu pacienţii sau ies în lumea civilizată sau în regiuni care zac în întunericul păgân, să poată prezenta adevărul lui Dumnezeu cu privire la aceste subiecte. Pe măsură ce aceşti lucrători îşi îndeplinesc datoriile, eficienţa experienţei bărbaţilor şi femeilor

34:14 sporeşte de o sută de ori, iar lucrarea pentru acest timp este adusă la îndeplinire mult mai repede.

34:15 Trebuie alese şi instruite persoane potrivite, care vor face onoare lucrării, în toate ramurile ei. Consacrarea talentelor lor trebuie să fie foarte reală şi atunci Dumnezeu le va binecuvânta eforturile. El este izvorul harului şi al înţelepciunii. Prin tăria Lui, defectele de caracter şi ignoranţa pot fi biruite.

34:16 Fiecare medic, fiecare soră medicală, fiecare lucrător implicat în slujire pentru Dumnezeu trebuie să ţintească spre perfecţiune şi, sub instruirea celui mai mare Învăţător pe care L-a avut lumea vreodată, trebuie să tindă mereu mai sus, către ţinta pusă. Toţi cei care au de-a face cu lucrarea misionară medicală trebuie să fie persoane dornice să înveţe. Nimeni nu trebuie să gândească: eu nu pot face acest lucru! În loc de aceasta, să-şi spună: Dumnezeu cere de la mine să fiu desăvârşit. Ce a spus Domnul Hristos cu privire la acest lucru: "Fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârşit" (Mat. 5,45).

34:17 Nici unul dintre aceia care îşi îngăduie defecte în purtare sau caracter nu vor avea scuză. Cei angajaţi în lucrarea misionară medicală sunt angajaţi în slujire pentru Dumnezeu şi ei trebuie să încerce să atingă standardul. El ne va da înţelepciune şi pricepere. Noi trebuie să dovedim superioritate în ce priveşte intelectul, priceperea, iscusinţa şi cunoştinţa, pentru că noi credem în Dumnezeu şi în puterea Sa, care lucrează la inimile oamenilor.

34:18 Citiţi istoria vieţii lui Daniel. Domnul doreşte ca poporul Său să atingă treapta cea mai de sus a scării, pentru a-L putea proslăvi pe El, având iscusinţa pe care El doreşte să le-o dea. El deţine o comoară de cunoştinţă din care noi cu toţii ne putem alimenta. Atunci, haideţi să fim conştienţi de defectele pe care le avem şi să ne îmbunătăţim starea prin instruire divină. Atunci, lumina şi harul lui Dumnezeu vor fi reflectate asupra lumii, ca cea mai înaltă educaţie care îl sfinţeşte pe cel care o primeşte.

34:19 Religia Domnului Isus Hristos nu se degradează niciodată; ea nu-i face niciodată pe oameni duri şi grosolani. Vorbirea necorespunzătoare şi obiceiurile greşite trebuie îndreptate. Dumnezeu doreşte ca fiecare om să fie corespunzător în vorbire şi obiceiuri şi să posede cunoştinţă, ceea ce îl va face să ocupe un loc de frunte între oameni. Eu prezint acest lucru aşa cum mi l-a prezentat Domnul. Să ne hotărâm să avem ţinta de a învăţa în şcoala lui Hristos.

34:20 Instruirea surorilor medicale

34:21 Pentru instruirea surorilor medicale trebuie să existe un plan organizat. Ele învaţă una din cele mai valoroase meserii; ele vor fi ispitite prin oferte de salarii mai mari în locuri unde vor avea o şansă mai bună de a câştiga bani, dacă vor merge la anumiţi pacienţi. Trebuie acordată atenţie în această privinţă; dacă nu, va fi necaz cu siguranţă...

34:22 Fiecare trebuie să aibă spiritul de sacrificiu şi tăgăduire de sine pe care Domnul Hristos ni le-a lăsat ca exemplu prin viaţa Sa. Noi trebuie să ne simţim obligaţi de a face tot ce putem mai bine. Cei care au mai mult talent trebuie să lucreze împreună cu cei ce au mai puţin talent, ca nişte roţi care se întrepătrund. Şi, dacă toţi îşi simt răspunderea pe care o au faţă de Dumnezeu şi vor face voia Lui, vor acţiona potrivit cu planul Său. (Ms 162, 1897)

34:23 Îmbrăcaţi-vă cu Hristos

34:24 Nu există printre noi acea simplitate care ar trebui să existe. Noi ar trebui să venim la Domnul exact aşa cum suntem, umilindu-ne înaintea Lui şi luptându-ne cu stăruinţă până ce primim Duhul Sfânt. De ce nu facem ceea ce au făcut ucenicii înainte de Cincizecime? Ei L-au căutat pe Domnul cu stăruinţă, iar când a venit ziua aşteptată a Cincizecimii, ei erau "toţi laolaltă". În ciuda faptului că opoziţia puterilor întunericului a fost atât de mare, încât s-a pornit persecuţia, unii chiar au fost omorâţi, totuşi ucenicii au dat mărturie pentru Domnul Hristos şi un mare număr de oameni au fost convertiţi...

34:25 Nu vreţi voi să vă îmbrăcaţi cu Hristos, pentru că destul L-aţi lăsat deoparte, şi să lăsaţi ca Duhul Său să-Şi pună pecetea asupra minţii şi caracterului vostru? Când toţi care ţin de această instituţie vor fi cu adevărat convertiţi, va avea loc o lucrare tot aşa de minunată ca aceea care a avut loc în Ziua Cincizecimii, când ucenicii au primit revărsarea Duhului Sfânt. Domnul Însuşi va fi cu voi, vă va învăţa, vă va conduce şi vă va călăuzi. Veţi vedea mântuirea lui Dumnezeu. Uneori poate sunteţi descurajaţi. Vor veni descurajări, însă este privilegiul vostru ca tot timpul să vă prindeţi de nădejdea pusă înaintea voastră în Evanghelie. Vegheaţi în vederea rugăciunii. Aveţi încredere că Dumnezeu vă va ajuta să rostiţi cuvinte care vă vor da optimism, vă vor încuraja şi vor creşte credinţa acelora cu care vă asociaţi...

34:26 Să nu fie o lucrare la întâmplare

34:27 Noi nu ne putem aştepta să avem binecuvântarea lui Dumnezeu asupra noastră, dacă Îl slujim pe Dumnezeu aşa cum vrem noi şi ne îndepărtăm de El pentru plăceri. Nu este necesar să ne ocupăm de dorinţele lumii după plăcere. Sunt şi alte locuri în lume unde oamenii se pot distra. Aici avem nevoie de bărbaţi şi femei de nădejde; avem nevoie de cei care dau pe faţă simplitatea adevăratei evlavii. Avem nevoie de bărbaţi şi femei care sunt creştini puternici, care nu au simţământul că, dacă au ceva experienţă, trebuie mult onoraţi. S-ar putea ca în lucrurile de aici să ai o experienţă bogată, vie; însă nu-L poţi onora pe Domnul atâta timp cât gândeşti că nu contează dacă ai sau nu un spirit supus sau dacă eşti cu adevărat convertit. Dacă este o lucrare de susţinut, atunci avem nevoie de aceia care doresc să-şi asume responsabilităţi în temere de Domnul. Pregătirea pentru Împărăţia lui Dumnezeu nu este o lucrare la întâmplare. Nu poţi fi religios uneori, iar alteori nu. (Ms 57, 1909)

34:28 Instruire biblică continuă pentru surorile medicale

34:29 Surorile medicale ar trebui să beneficieze continuu de instruire biblică, pentru a putea să adreseze bolnavilor cuvinte care să-i lumineze şi să-i ajute. Îngerii lui Dumnezeu sunt prezenţi în încăperile în care celor în suferinţă trebuie să li se acorde tratament, iar atmosfera care înconjoară sufletul celui care efectuează tratamentul trebuie să fie curată şi înmiresmată. Virtuţile Domnului Hristos trebuie să se vadă în vieţile medicilor şi ale surorilor medicale. Principiile Sale trebuie trăite. Atunci, prin ceea ce fac şi spun aceştia, bolnavii vor fi atraşi la Mântuitorul. (Scrisoarea 59, 1905)