Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Lucrarea misionară medicală

Lucrarea misionară medicală 34:29


34:29 Surorile medicale ar trebui să beneficieze continuu de instruire biblică, pentru a putea să adreseze bolnavilor cuvinte care să-i lumineze şi să-i ajute. Îngerii lui Dumnezeu sunt prezenţi în încăperile în care celor în suferinţă trebuie să li se acorde tratament, iar atmosfera care înconjoară sufletul celui care efectuează tratamentul trebuie să fie curată şi înmiresmată. Virtuţile Domnului Hristos trebuie să se vadă în vieţile medicilor şi ale surorilor medicale. Principiile Sale trebuie trăite. Atunci, prin ceea ce fac şi spun aceştia, bolnavii vor fi atraşi la Mântuitorul. (Scrisoarea 59, 1905)