3:1 Viaţă prin puterea lui Dumnezeu
3:2 Pilda seminţei arată că Dumnezeu este la lucru în natură. Sămânţa conţine în ea însăşi un principiu germinativ, un principiu pe care Însuşi Dumnezeu l-a sădit în ea; totuşi, dacă este lăsată de una singură, sămânţa nu va avea puterea de a răsări. Omul trebuie să-şi facă partea în creşterea plantei...
3:3 Există viaţă în sămânţă, există putere în pământ; însă, dacă acea putere nu este exercitată mai presus de orice, zi şi noapte, sămânţa nu va produce nimic. Aversele de ploaie trebuie să fie trimise pentru a da apă câmpiilor însetate, soarele trebuie să-şi dea căldura, electricitatea trebuie transmisă seminţei îngropate.
3:4 Doar Creatorul poate chema la existenţă viaţa pe care El a sădit-o. Fiecare sămânţă creşte, fiecare plantă se dezvoltă prin puterea lui Dumnezeu. (COL 63)
3:5 Existenţa lui Dumnezeu în natură
3:6 Domnul a dat din viaţa Sa pomilor şi viţei-de-vie creaţiunii Sale. La cuvântul Său, roada câmpului poate creşte sau descreşte.
3:7 Dacă oamenii şi-ar deschide mintea pentru a pricepe legătura dintre natură şi Dumnezeu, s-ar recunoaşte cu mai multă credincioşie puterea Creatorului. Fără viaţa de la Dumnezeu, natura ar muri. Lucrările Sale creatoare depind de El. El acordă proprietăţi dătătoare de viaţă la tot ceea ce produce natura. Noi trebuie să privim pomii încărcaţi de roadă ca fiind darul lui Dumnezeu, ca şi când El ar fi aşezat roada în mâinile noastre. (Ms 114, 1899)
3:8 Dumnezeu hrăneşte milioanele pământului
3:9 Hrănind cele cinci mii, Domnul Isus dă la o parte vălul de pe lumea naturii şi dezvăluie puterea care este continuu exercitată spre binele nostru. Prin roadele pe care le dă pământul, Dumnezeu aduce la îndeplinire o minune în fiecare zi. Prin natură se aduce la îndeplinire aceeaşi lucrare care a fost făcută atunci când a fost hrănită mulţimea. Oamenii pregătesc pământul şi seamănă sămânţa, însă viaţa care vine de la Dumnezeu este cea care face ca sămânţa să germineze. Ploaia, aerul şi lumina soarelui de la Dumnezeu sunt cele care ajută ca din aceasta să iasă "întâi un fir verde, apoi un spic, iar după aceea un bob deplin în spic". Dumnezeu este Cel care hrăneşte în fiecare zi milioane de oameni din recolta câmpiilor pământului. (DA 367)
3:10 În activitate
3:11 Inima care bate, pulsul palpitant, fiecare nerv şi muşchi al organismului, toate sunt ţinute în ordine şi activitate de către puterea unui Dumnezeu infinit. "Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: Ce vom mânca? Sau: Ce vom bea? Sau: Cu ce ne vom îmbrăca? Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi
3:12 neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. "
3:13 Aici, Domnul Hristos călăuzeşte mintea afară, pentru a contempla câmpiile întinse ale naturii, iar puterea Sa discerne lucrările minunate ale puterii divine. El îndreaptă atenţia mai întâi spre natură, apoi, prin natură, către Dumnezeul naturii, care ţine lumea prin puterea Lui. (Ms 73, 1893)
3:14 Prin legi naturale
3:15 Nu trebuie să se creadă că, pentru ca sămânţa să pornească să lucreze, se pune în mişcare o lege sau că frunza apare pentru că ea trebuie să facă aceasta. Dumnezeu are legi pe care El le-a instituit, însă acestea sunt doar lucrătorii prin care El face să se vadă rezultatele. Dar prin acţiunea nemijlocită a lui Dumnezeu, fiecare sămânţă mică străbate pământul şi prinde viaţă. Fiecare frunză creşte şi fiecare înfloreşte, prin puterea lui Dumnezeu.
3:16 Organismul fizic al omului se află în grija lui Dumnezeu, însă el nu este ca un ceas care este pus în funcţiune şi trebuie apoi să meargă singur. Inima bate, puls după puls, respiraţie după respiraţie, şi întreaga fiinţă este sub supravegherea lui Dumnezeu. "Voi sunteţi casa lui Dumnezeu; voi sunteţi clădirea lui Dumnezeu. " În Dumnezeu noi avem viaţa, mişcarea şi fiinţa. Fiecare bătaie a inimii şi fiecare răsuflare provin de la El, care a suflat în nările lui Adam suflarea de viaţă acea insuflare de la veşnic-prezentul Dumnezeu, marele Eu sunt. (RH, 8 noiembrie 1898)
3:17 Dumnezeu în natură
3:18 În toate lucrurile create se vede pecetea divinităţii Sale. Natura dă mărturie despre Dumnezeu. Mintea doritoare, adusă în contact cu minunea şi taina universului, nu poate decât să recunoască lucrarea puterii infinite. Pământul nu-şi produce belşugul şi nici nu îşi continuă mişcarea în jurul soarelui an de an prin puterea pe care el însuşi o deţine. O mână nevăzută călăuzeşte planetele în circuitul lor din ceruri. O viaţă tainică inundă întreaga natură o viaţă care susţine nenumăratele lumi în imensitatea lor, care vieţuieşte în insecta minusculă ce pluteşte în adierea verii, care dă aripi zborului rândunicii şi hrăneşte corbii tineri care ţipă, care face ca mugurii să înflorească, iar floarea să aducă roadă.
3:19 Legile vieţii fizice
3:20 Aceeaşi putere care susţine natura lucrează şi în om. Aceleaşi legi măreţe care călăuzesc atât steaua, cât şi atomul stăpânesc viaţa omenească. Legile care guvernează activitatea inimii, regularizând curgerea curentului de viaţă în trup, sunt legile Inteligenţei atotputernice care are autoritate asupra sufletului. De la El totul primeşte viaţă. Numai în armonie cu El îşi poate găsi adevărata sferă de acţiune. Pentru toate obiectele creaţiunii Sale, condiţia este aceeaşi: o viaţă susţinută prin primirea vieţii lui Dumnezeu, o viaţă trăită în armonie cu voinţa Creatorului. A călca Legea Sa, din punct de vedere fizic, mintal sau moral, înseamnă a se aşeza în afara armoniei ce există în Univers şi a introduce discordia, anarhia, ruina.
3:21 Pentru acela care învaţă să-i interpreteze învăţăturile, întreaga natură devine o sursă de iluminare; lumea este un manual, viaţa este o şcoală. Armonia omului cu natura şi cu Dumnezeu, stăpânirea universală a legii, urmările păcatului nu pot da greş în a impresiona mintea şi a modela caracterul...
3:22 Inima care nu a fost încă împietrită prin contactul cu răul se grăbeşte să recunoască Prezenţa care este în toate lucrurile create. Urechea care nu a fost încă asurzită de larma lumii este atentă la glasul care vorbeşte prin rostirile naturii...
3:23 Lucrurile nevăzute sunt ilustrate prin cele văzute. Pretutindeni pe pământ... ei pot privi chipul şi inscripţia lui Dumnezeu. (Ed 99, 100)
3:24 Solia naturii
3:25 Toată natura este plină de viaţă. Prin variatele sale forme de viaţă, aceasta vorbeşte acelora care au urechi de auzit şi inimi să priceapă de la El, care este izvorul oricărei vieţi. Natura dezvăluie lucrarea minunată a Meşterului artist. (Scrisoarea 164, 1900)
3:26 Solia iubirii
3:27 La început, Dumnezeu a fost descoperit în toate lucrările creaţiunii... Şi pe toate lucrurile de pe pământ, din atmosferă, de pe cer, El a înscris solia iubirii Tatălui Său.
3:28 Păcatul a deteriorat lucrarea desăvârşită a lui Dumnezeu, dar, cu toate acestea, înscrisul mâinii Sale rămâne. Chiar şi acum, toate lucrurile create spun slava măririi Sale... Fiecare pom, fiecare arbust şi fiecare frunză trimit în jur acel element de
3:29 viaţă fără de care nici oamenii, nici animalele nu ar putea trăi; iar omul şi animalele, la rândul lor, slujesc vieţii copacului, arbustului şi frunzei verzi. (DA 20,21)
3:30 Natura nu este Dumnezeu
3:31 Lucrarea mâinilor lui Dumnezeu în natură nu este Dumnezeu Însuşi în natură. Lucrurile din natură sunt o expresie a caracterului lui Dumnezeu; prin ele, putem înţelege dragostea, puterea şi slava Sa; însă nu trebuie să privim natura ca fiind Dumnezeu. Iscusinţa artistică a fiinţelor omeneşti produce lucrări de artă foarte frumoase, lucruri care încântă ochiul, şi aceste lucruri ne transmit o anumită idee cu privire la cel care le-a făcut; însă lucrul făcut nu este acelaşi cu omul care l-a făcut. Nu lucrarea, ci cel ce a făcut-o este socotit vrednic de onoare. Aşa că, având în vedere că natura este o expresie a gândului lui Dumnezeu, nu natura, ci Dumnezeul naturii este Cel care trebuie să fie înălţat. (8T 263)