Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Lucrarea misionară medicală

Lucrarea misionară medicală, 11


11:1 Ascunderea eului în Hristos

11:2 Dr. John Cheyne nu şi-a uitat obligaţiile faţă de Dumnezeu atunci când a ajuns într-o poziţie înaltă în profesia sa. El a scris odată unui prieten: "Poate vrei să ştii care este starea mea sufletească. Mă umilesc până în ţărână la gândul că s-ar putea să existe o singură faptă în viaţa mea atât de ocupată care să nu suporte privirea unui Dumnezeu sfânt. Însă, când meditez la invitaţia Mântuitorului: Veniţi la Mine, la

11:3 faptul că am acceptat această invitaţie şi, mai mult decât atât, la faptul că şi conştiinţa mea dă mărturie că eu doresc cu stăruinţă ca voinţa mea să se conformeze în toate lucrurile voinţei lui Dumnezeu, atunci am pace; am făgăduinţa odihnei promise de Acela în care nu s-a găsit vicleşug".

11:4 Înainte de moartea sa, acest eminent medic a poruncit să se ridice un monument lângă locul în care avea să fie aşezat trupul său, pe care să fie scrise aceste texte, ca un glas din ceruri: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică" (Ioan 3,16). "Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă" (Mat. 11,28). "Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul" (Evrei 12,14).

11:5 Şi, în timp ce dr. Cheyne se străduia astfel, chiar din mormânt, să-i atragă pe păcătoşi la Mântuitorul şi la slavă, el şi-a tăinuit numele, neînscriindu-l deloc pe acel monument. El nu s-a abţinut să spună, adresându-se astfel trecătorului: "Numele şi profesia aceluia al cărui trup zace aici, dedesubt, sunt de mică importanţă, însă s-ar putea ca tu să ştii că, prin harul lui Dumnezeu, el a ajuns să privească la Domnul Isus ca la singurul Mântuitor al păcătoşilor şi că, privind astfel la Isus, Acesta a adus pace sufletului său". "Rugaţi-vă lui Dumnezeu, rugaţi-vă lui Dumnezeu", scrie mai departe, "ca să puteţi fi învăţaţi din Evanghelie; şi să fiţi siguri că Dumnezeu vă va da Duhul Sfânt, singurul care învaţă adevărata înţelepciune pe aceia care îi cer acest lucru. " Acest monument a avut menirea de a îndrepta atenţia tuturor spre Dumnezeu şi a trece cu vederea omul.

11:6 Acest om nu a adus nici o ocară asupra cauzei lui Hristos. Îţi spun, iubite frate, noi putem face totul în Hristos. Este o încurajare să ne aducem aminte că au existat medici consacraţi lui Dumnezeu, care au fost călăuziţi şi învăţaţi de Dumnezeu; şi că astfel de oameni pot exista şi în acest veac medici care să nu înalţe eul, ci să lucreze şi să acţioneze, având ca ţintă numai slava lui Dumnezeu, oameni care să fie hotărâţi la principiu, credincioşi la datorie, privind totdeauna la Isus pentru lumină...

11:7 Când examinăm rapoartele din trecut, vedem că s-au ridicat mult medici în faţa noastră, dotaţi cu capacitatea de a sluji atât pentru suflet, cât şi pentru trup, şi unii fac acest lucru şi în momentul de faţă. Conştienţi de primejdiile pe care le implică profesia lor, ei au căutat înţelepciune de la Dumnezeu şi au fost călăuziţi de Duhul Sfânt, pe cărarea ce duce în slavă. . .

11:8 Medicul temător de Dumnezeu, medicul care Îl iubeşte pe Dumnezeu tânjeşte să Îl descopere pe Domnul Isus sufletului bolnav de păcat şi să îi spună cât de generoase şi desăvârşite sunt măsurile luate de Mântuitorul care iartă păcatele. Îndurările Sale pline de milă se revarsă peste toate lucrările Sale; însă pentru omenire s-au luat măsuri mai ample şi făgăduinţa care îndreaptă către Isus, ca fântână deschisă pentru păcat şi necurăţie, este îndestulătoare. Ce ar putea da atâta uşurare inimii, ce ar putea răspândi atât de mult soare în suflet ca simţământul păcatelor iertate? Pacea lui Hristos înseamnă viaţă şi sănătate.

11:9 Apoi, medicul să fie conştient de responsabilitatea sa şi să folosească ocaziile pe care le are de a-L descoperi pe Domnul Hristos ca Mântuitor iertător. Să privească cu consideraţie sufletele şi să facă tot ce-i stă în putere pentru a le câştiga la Hristos şi la adevăr. Fie ca Domnul să trimită Duhul Său asupra medicilor noştri şi să-i ajute să lucreze cu inteligenţă pentru Mântuitorul, pentru că ei Îl iubesc pe Isus şi sufletele pentru care a murit Hristos. (Ms 17, 1890)

11:10 Partea a IV-a - Colegiul nostru medical

11:11 În providenţa lui Dumnezeu

11:12 Duminică, 15 aprilie, frumoasele clădiri şi terenuri ale Sanatoriului Loma Linda au fost în mod solemn consacrate în slujba lui Dumnezeu...

11:13 În timpul prezentărilor, oamenilor li s-a vorbit despre providenţa extraordinară care a însoţit lucrarea o dată cu fiecare pas făcut pentru procurarea acelei proprietăţi. A fost pus în evidenţă, de asemenea, şi scopul pe care îl avem în vedere când întemeiem sanatorii. Am fost prezentă la întâlnire doar o parte din timp şi am vorbit liber timp de aproape jumătate de oră despre avantajele vieţii în aer liber pentru tratarea bolii.

11:14 Am încercat să arăt cu claritate că medicii şi asistenţii de la sanatorii trebuie să colaboreze cu Dumnezeu în combaterea bolii, nu nu-mai prin folosirea remediilor naturale pe care le-a pus la îndemâna noastră, dar şi prin încurajarea pacienţilor lor de a se prinde de puterea divină prin ascultarea de poruncile lui Dumnezeu...

11:15 Unul dintre avantajele majore de la Loma Linda îl constituie peisajul încântător, de o varietate atât de plăcută, care înconjoară acel loc. Însă mai importantă decât decorul impunător, clădirile frumoase şi terenurile spaţioase este situarea acestei instituţii, în imediata apropiere a unei regiuni foarte dens populate, existând astfel posibilitatea de a transmite multor, multor oameni întreita solie îngerească. Noi trebuie să avem discernământ spiritual clar, căci, dacă nu, nu vom înţelege providenţa lui Dumnezeu, care ne pregăteşte calea pentru a duce lumina lumii.

11:16 Marea criză este în faţa noastră. Acum este timpul să facem să răsune solia de avertizare prin mijloacele pe care ni le-a dat Dumnezeu în acest scop. Să nu uităm că unul dintre cele mai importante mijloace este lucrarea noastră misionară medicală. Niciodată nu trebuie să pierdem din vedere marele obiectiv pentru care sunt deschise sanatoriile noastre înaintarea lucrării finale a lui Dumnezeu pe pământ.

11:17 Să fie un centru de educaţie

11:18 Loma Linda nu este doar un sanatoriu, ci şi un centru de educaţie. O dată ce am ajuns în posesia acestui loc, avem dificila responsabilitate de a da lucrării instituţiei un caracter educativ. Aici trebuie deschisă o şcoală pentru instruirea de evanghelişti misionari medicali.

11:19 Această lucrare implică multe lucruri şi este foarte important ca începutul să fie bine făcut. (RH, 21 iunie 1906)

11:20 Un loc de preţuit

11:21 În Loma Linda, noi avem un centru util pentru aducerea la îndeplinire a numeroase iniţiative misionare. Putem vedea că a fost în providenţa lui Dumnezeu ca acest sanatoriu să ajungă la dispoziţia poporului nostru. Noi ar trebui să preţuim Loma Linda ca pe un loc despre care Dumnezeu, în preştiinţa Sa, a ştiut că vom avea nevoie de el şi pe care El ni l-a dat. (Ms 3, 1908)

11:22 O instruire practică

11:23 Avem o lucrare de făcut, şi anume de a descoperi cele mai iscusite talente şi de a-i aşeza pe aceşti lucrători în locuri în care să poată forma şi alţi lucrători. Astfel, atunci când sanatoriile noastre şi câmpurile noastre misionare vor face apel pentru medici, noi vom putea avea oameni tineri care, prin experienţa lor, câştigată în lucrarea practică, au ajuns în stare să poarte răspunderi. (CT 473)

11:24 Apel în folosul colegiului nostru medical

11:25 Dezvoltarea corespunzătoare a lucrării din Loma Linda necesită meditaţie, rugăciune şi planificare, pentru ca sfaturile pe care le-a dat Domnul cu privire la lucrarea de acolo să poată fi aduse la îndeplinire... Lucrarea colegiului medical din Loma Linda nu trebuie să sufere din lipsă de spaţiu. Trebuie să existe o cale pentru a plănui mărirea degrabă a clădirilor cu camere pentru studenţi, astfel ca cei care doresc să vină să înveţe la Loma Linda să nu fie trimişi înapoi.

11:26 Studenţii din Loma Linda doresc o instruire conform cu planul lui Dumnezeu, o educaţie care să-i ajute să devină profesori cu succes şi lucrători pentru semenii lor. După ce îşi isprăvesc educaţia la Loma Linda, ei ar trebui să fie în stare să pornească şi să

11:27 se alăture lucrătorilor inteligenţi din marile câmpuri cu seceriş ale lumii, ce împlinesc lucrarea de reformă care trebuie să pregătească un popor care să poată sta în picioare în ziua venirii Domnului Hristos. Pretutindeni este nevoie de lucrători care să ştie cum să lupte cu boala şi să acorde o îngrijire atentă celor bolnavi şi în suferinţă. Noi ar trebui să facem tot ce ne stă în putere pentru a face posibilă o instruire corespunzătoare pentru cei care doresc să slujească în acest fel.

11:28 Poporul nostru trebuie să ajungă să poată trata boala fără ajutorul medicamentelor otrăvitoare. Mulţi ar trebui să caute să dobândească acea educaţie care să-i facă în stare să combată boala, în diferitele ei forme, prin cele mai simple metode. Mulţi au ajuns în mormânt datorită folosirii medicamentelor otrăvitoare; ei ar fi putut fi vindecaţi prin metode simple de tratament. Tratamentele cu apă, făcute cu înţelepciune şi cu pricepere, pot constitui mijloacele de salvare a multor vieţi. Să studiem cu atenţie şi apoi să aplicăm tratamentele cu grijă. De acolo, de lângă patul bolnavului, să fie înălţate rugăciuni cu credinţă. Bolnavii trebuie să fie încurajaţi să facă apel la făgăduinţele lui Dumnezeu pentru ei înşişi. (Ms 15,1911)

11:29 Să oferim ceea ce este esenţial

11:30 Lumina care mi-a fost dată este că trebuie să punem la dispoziţie ceea ce este esenţial pentru a-i instrui pe tinerii noştri care doresc să devină medici, astfel ca ei să fie în stare să treacă cu bine examenele necesare pentru a-şi dovedi eficienţa ca medici. Ei ar trebui să fie învăţaţi să trateze cu înţelegere cazurile de boală, astfel ca nici un medic sensibil să nu-şi mai imagineze că noi nu oferim în şcoala noastră educaţia necesară pentru calificarea corespunzătoare a tinerilor şi tinerelor care doresc să devină medici. Studenţii care au absolvit şcoala trebuie să înainteze continuu în cunoştinţă, căci practica desăvârşeşte.

11:31 Şcoala de medicină din Loma Linda trebuie să fie de cel mai înalt grad, pentru că cei care sunt în acea şcoală au privilegiul de a menţine o legătură vie cu cei mai înţelepţi dintre medicii noştri, de la care li se transmite o cunoştinţă de ordin superior. Iar în ce priveşte pregătirea specială a tinerilor care sunt pătrunşi de datoria de a dobândi o educaţie medicală, care să le permită să treacă examenele cerute de lege celor ce sunt medici calificaţi, noi trebuie să le punem la dispoziţie tot ce este necesar pentru ca aceşti tineri să nu fie siliţi să meargă la

11:32 şcoli de medicină conduse de oameni care nu sunt de credinţa noastră. În acest fel, vom închide o uşă pe care duşmanul ar avea mare plăcere să fie lăsată deschisă; iar tinerii şi tinerele noastre, ale căror interese spirituale Domnul doreşte să le protejăm, nu se vor simţi constrânşi să se asocieze cu cei necredincioşi pentru a dobândi o instruire completă în domeniul medical. (Pacific Union Recorder, 3 februarie 1910)

11:33 Este nevoie de cele mai iscusite talente

11:34 Mi s-a vorbit despre Loma Linda ca despre un loc foarte important, unul care necesită cel mai bun instructor biblic pe care îl avem. Sunt aici tineri care promit, ce trebuie calificaţi pentru a ocupa poziţii importante în lucrare. Ei ar trebui să aibă cei mai buni instructori şi învăţători biblici capabili, care să înţeleagă adevărurile din Cuvânt. Adevărul şi neprihănirea descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să constituie tăria lucrătorilor noştri.

11:35 Mi-a fost dat un plan al lucrării care ar trebui făcută la Loma Linda şi eu sunt conştientă că trebuie să facem tot ce putem pentru acel loc. Domnul doreşte cele mai iscusite talente acolo, căci, prin intermediul celor mai bune talente în ce priveşte lucrarea de educaţie, noi trebuie să ne instruim lucrătorii pastori. Lucrarea trebuie adusă la îndeplinire după planul Domnului, nu după presupunerile oamenilor.

11:36 Domnul ne-a oferit un privilegiu minunat, asigurându-ne locul din Loma Linda pentru deschiderea lucrării din acel loc şi pentru progresul ei. La Loma Linda trebuie să se construiască o şcoală care să instruiască lucrători biblici şi surori medicale misionare în vederea unei slujiri eficiente. (Scrisoarea 196, 1908)

11:37 Clase de lucrători care să fie instruiţi

11:38 Astăzi, lucrarea lui Dumnezeu ar fi fost mult mai avansată faţă de ceea ce este acum, dacă, în anii care au trecut, noi am fi fost mai activi în ce priveşte instruirea surorilor medicale, care, pe lângă iscusinţa obişnuită necesară pentru îngrijirea bolnavilor, ar fi fost învăţate să lucreze şi ca evanghelişti în lucrarea de câştigare de suflete.

11:39 Atât pentru instruirea de astfel de lucrători, cât şi pentru pregătirea de medici, a fost întemeiată şcoala din Loma Linda.

11:40 În această şcoală, mulţi lucrători trebuie să fie calificaţi să lucreze nu ca medici, ci şi ca evanghelişti misionari medicali. Această pregătire trebuie să fie în armonie cu principiile care stau la baza educaţiei cu adevărat înalte. Cauza are nevoie de sute de lucrători cu o educaţie practică şi completă în domeniul medical şi care să fie, de asemenea, pregătiţi să lucreze din casă în casă ca învăţători, lucrători biblici şi colportori. Aceşti studenţi trebuie să iasă din şcoală fără să-şi fi sacrificat principiile reformei sănătăţii sau dragostea lor pentru Dumnezeu şi neprihănire.

11:41 Cei care dobândesc o instruire avansată în asistenţa medicală şi pornesc în toate părţile lumii ca evanghelişti misionari medicali să nu se aştepte să primească din partea lumii onoarea şi recompensele pe care le primesc adesea medicii cu acreditare deplină. Totuşi, când ei îşi vor face lucrarea de învăţare şi de vindecare, legându-se îndeaproape de slujitorii lui Dumnezeu care au fost chemaţi în lucrare, binecuvântarea Sa va fi asupra eforturilor lor şi vor avea loc schimbări minunate. Într-un sens special, ei vor fi mâna Lui de ajutor. (CT 471)