98:1 PLANURILE LUI DUMNEZEU SUNT CELE MAI BUNE
98:2 Planurile noastre nu sunt întotdeauna şi planurile lui Dumnezeu. El poate vedea că este cel mai bine pentru noi şi pentru cauza Sa să refuze chiar şi cele mai bune intenţii ale noastre, aşa cum a făcut în cazul lui David. Dar putem fi siguri de un lucru: că îi va binecuvânta şi îi va folosi pentru înaintarea cauzei Sale pe aceia care se consacră pe ei înşişi şi tot ceea ce au spre slava Sa. Dacă El consideră că este cel mai bine să nu le satisfacă dorinţele, va compensa refuzul, dăruindu-le dovezi ale iubirii Sale şi încredinţându-le o altă lucrare.
98:3 În grija Sa iubitoare şi în interesul arătat faţă de noi, adesea Cel care ne înţelege mai bine decât ne înţelegem noi înşine refuză să ne lase să căutăm în mod egoist satisfacerea propriei noastre ambiţii. Nu ne permite să trecem pe lângă îndatoririle comune, dar sfinte, care se află chiar lângă noi. Adesea, aceste îndatoriri reprezintă chiar pregătirea esenţială pentru o lucrare mai înaltă. Deseori, planurile noastre eşuează tocmai pentru a avea succes acelea pe care le are Dumnezeu pentru noi.
98:4 Nu suntem niciodată chemaţi să facem cu adevărat un sacrificiu pentru Dumnezeu. El ne cere să-I cedăm multe lucruri, dar, dacă facem aşa, nu renunţăm decât la ceea ce ne stânjeneşte în calea noastră către cer. Chiar şi când ni se cere să renunţăm la acele lucruri care
98:5 în sine sunt bune, putem fi siguri că Dumnezeu ne pregăteşte un bine şi mai mare.
98:6 În viaţa viitoare, tainele care aici ne-au necăjit şi dezamăgit ni se vor desluşi. Vom vedea că rugăciunile noastre aparent neascultate şi aşteptările noastre zadarnice s-au numărat printre binecuvântările cele mai mari.
98:7 Trebuie să privim fiecare îndatorire, oricât de umilă, ca fiind sacră, pentru că ea reprezintă o parte din serviciul faţă de Dumnezeu. Rugăciunea noastră zilnică ar trebui să fie: "Doamne, ajută-mă să fac tot ce pot mai bine. Învaţă-mă cum să fac o lucrare mai bună. Dă-mi energie şi voioşie. Ajută-mă să aduc în ceea ce fac slujirea iubitoare pe care a înfăptuit-o Mântuitorul".
98:8 O LECŢIE DIN VIAŢA LUI MOISE
98:9 Să luăm ca exemplu experienţa lui Moise. Educaţia pe care a primit-o în Egipt ca nepot al împăratului - şi viitor moştenitor al tronului - a fost foarte riguroasă. Nu a fost neglijat nimic din cele presupuse că vor face din el un om înţelept, aşa cum înţelegeau egiptenii înţelepciunea. A primit cea mai înaltă pregătire civilă şi militară. El credea că era pe deplin pregătit pentru lucrarea de a izbăvi pe Israel din robie. Dar Dumnezeu judeca lucrurile altfel. Providenţa Sa a hotărât pentru Moise patruzeci de ani de pregătire în pustie, ca păstor.
98:10 Educaţia pe care Moise o primise în Egipt i-a fost un ajutor în multe privinţe; însă cea mai valoroasă pregătire pentru lucrarea vieţii lui a fost aceea care a avut loc în timpul în care era angajat ca păstor. Moise era din fire un impulsiv. În Egipt, ca favorit al împăratului şi al poporului, conducător militar plin de succes, fusese obişnuit să primească laude şi aprecieri linguşitoare. Atrăsese poporul către sine. El spera să împlinească în propriile sale puteri lucrarea de eliberare a lui Israel. Mult diferite au fost lecţiile pe care a trebuit să le înveţe ca reprezentant al lui Dumnezeu. Conducându-şi turmele în pustietatea munţilor şi prin pajiştile înverzite ale văilor, el a învăţat credinţa şi blândeţea, răbdarea, umilinţa şi lepădarea de sine. A învăţat să îngrijească oile slabe, să le
98:11 oblojească pe cele bolnave, să le caute pe cele rătăcite, să le suporte pe cele nesupuse, să aibă grijă de mieluşei şi să le hrănească pe cele bătrâne şi pe cele slăbite.
98:12 În această lucrare, Moise a fost adus mai aproape de Marele Păstor. El a ajuns într-o legătură strânsă cu Sfântul lui Israel. Nu mai plănuia să facă o mare lucrare. El căuta să ducă la bun sfârşit cu credincioşie, ca pentru Dumnezeu, lucrarea încredinţată lui. Recunoştea prezenţa lui Dumnezeu în jurul său. Întreaga natură îi vorbea despre Cel Nevăzut. Îl cunoştea pe Dumnezeu în mod personal şi, meditând asupra caracterului Său, el începea să fie pătruns din ce în ce mai mult de prezenţa Sa. El găsi scăpare în braţele veşnice.
98:13 După această experienţă, Moise a auzit chemarea cerească de a schimba cârja păstorului cu toiagul autorităţii; de a-şi lăsa turma de oi şi de a trece la conducerea lui Israel. Porunca divină îl găsi neîncrezător în sine, cu o vorbire greoaie şi timid. Era copleşit de sentimentul că nu este capabil să fie purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu. Însă a acceptat lucrarea, punându-şi toată încrederea în Domnul. Măreţia misiunii sale i-a solicitat aproape toate puterile minţii. Dumnezeu i-a binecuvântat supunerea neîntârziată şi el a devenit elocvent, încrezător, cu stăpânire de sine, pregătit pentru cea mai mare lucrare încredinţată vreodată omului. Despre el este scris: "În Israel nu s-a mai ridicat prooroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut faţă în faţă" (Deuteronom 34,10).
98:14 Cei care simt că lucrarea lor nu este apreciată şi care râvnesc o poziţie de răspundere mai mare să ia aminte că "nici de la răsărit, nici de la apus, nici din pustie nu vine înălţarea. Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul şi înalţă pe altul" (Psalmi 75,6.7). Fiecare om îşi are locul său în planul veşnic al cerului. Dacă vom ocupa sau nu locul acela, depinde de credincioşia noastră când conlucrăm cu Dumnezeu.
98:15 Trebuie să ne ferim să ne plângem singuri de milă. Nu vă îngăduiţi niciodată sentimentul că nu sunteţi preţuiţi aşa cum s-ar cuveni, că eforturile voastre nu sunt apreciate, că lucrarea voastră este prea dificilă. Gândul îndreptat către ceea ce a suportat Hristos pentru noi să reducă la tăcere orice alt gând de nemulţumire. Suntem trataţi mai bine decât a fost tratat Domnul nostru. "Şi tu umbli după lucruri mari? Nu umbla după ele!" (Ieremia 45,5). Domnul nu are nici un loc în lucrarea Sa pentru cei care au o dorinţă mai mare de a câştiga cununa decât de a purta crucea. El vrea oameni care sunt mai concentraţi asupra înfăptuirii datoriei
98:16 decât asupra primirii răsplătii - oameni care ţin mai mult la principii decât la promovare [Sau "înălţare" (vezi Psalmul 75:6,7 - n.tr.)] .
98:17 Cei care sunt umili şi care îşi fac lucrarea ca pentru Dumnezeu s-ar putea să nu ofere un spectacol atât de măreţ ca aceia care sunt plini de neastâmpăr şi înfumurare; însă lucrarea lor are valoare mai mare. Adesea, aceia care fac mare paradă atrag atenţia asupra lor, interpunându-se între popor şi Dumnezeu, iar lucrarea lor se dovedeşte a fi falimentară. "Înţelepciunea este lucrul principal; prin urmare, dobândeşte înţelepciunea [Prima parte a textului citat a fost tradusă literal din varianta King James (n.tr.) ] şi, cu tot ce ai, dobândeşte priceperea. Înalţ-o, şi ea te va înălţa; ea te va aduce la cinste dacă o vei îmbrăţişa" (Proverbe 4,7.8).
98:18 Pentru că nu au hotărârea de a-şi asuma răspunderea şi de a se schimba, mulţi ajung într-o stereotipie a unui mod greşit de lucru. Dar nu trebuie să existe aceasta. Ei îşi pot cultiva puterile pentru a face cel mai bun tip de lucrare şi atunci vor avea mâinile mereu ocupate. Vor fi preţuiţi la justa lor valoare.
98:19 Dacă unii sunt calificaţi pentru o poziţie mai înaltă, Domnul nu va pune povara numai asupra lor, ci şi asupra celor care i-au pus la probă, care le cunosc valoarea şi care îi pot împinge înainte în cunoştinţă de cauză. Cei care îşi fac zilnic cu credincioşie lucrarea ce le-a fost încredinţată vor auzi, la timpul stabilit de Dumnezeu, chemarea Sa: "Veniţi mai sus."
98:20 Îngerii din ceruri au venit la păstori când aceştia îşi vegheau turmele pe dealurile Betleemului. Tot aşa şi astăzi, în timp ce lucrătorul umil al lui Dumnezeu se achită de însărcinarea sa, îngeri ai lui Dumnezeu stau lângă el, ascultându-i cuvintele, luând notă de modul în care este dusă la înfăptuire lucrarea sa, pentru a vedea dacă în mâinile sale pot fi încredinţate răspunderi mai mari.
98:21 Dumnezeu nu-i evaluează pe oameni după bogăţia lor, după educaţia sau poziţia lor. Îi evaluează după puritatea motivaţiei şi după frumuseţea caracterului. El caută să vadă în ce
98:22 măsură au ei Spiritul Său şi cât de mult dau pe faţă asemănarea cu El prin viaţa lor. A fi mare în împărăţia lui Dumnezeu înseamnă a fi asemenea unui copilaş ca umilinţă, ca simplitate a credinţei, ca puritate a iubirii.
98:23 "Ştiţi", a spus Hristos, "că domnitorii neamurilor domnesc peste ele şi mai marii lor le poruncesc cu stăpânire. Între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru." (Matei 20,25-26)
98:24 Dintre toate darurile pe care cerul le poate revărsa asupra oamenilor, părtăşia cu Hristos prin suferinţele Sale este cea mai consistentă dovadă de încredere şi cea mai înaltă onoare. Nici Enoh, care a fost schimbat şi luat la cer, nici Ilie, care a urcat într-un car de foc, nu a fost mai mare sau mai onorat decât Ioan Botezătorul, care a pierit singur în închisoare. "Vouă vi s-a dat harul nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El" (Filipeni 1,29).