92:1 NEVOIA LEPĂDĂRII DE SINE
92:2 Marele pericol în care se află omul este acela de a se amăgi singur, îngăduindu-şi independenţa şi despărţindu-se astfel de Dumnezeu, izvorul tăriei sale. Dacă nu sunt corijate de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, tendinţele noastre fireşti au în ele sămânţa morţii morale. Dacă nu ne alipim cu toată hotărârea de Dumnezeu, nu putem rezista efectelor nelegiuite ale îngăduinţei de sine, iubirii de sine şi ispitei de a păcătui.
92:3 Pentru a primi ajutor de la Hristos, trebuie să ne dăm seama de nevoia noastră. Trebuie să ne cunoaştem bine pe noi înşine. Hristos nu-l poate salva decât pe acela care se ştie păcătos. Numai când ne vedem neputinţa nu ne mai încredem în propriile noastre puteri, numai atunci ne vom prinde de puterea divină.
92:4 Hotărârea de a renunţa la eul nostru nu trebuie luată numai la începutul vieţii de creştin. Ea trebuie reînnoită cu fiecare pas nou către cer. Toate faptele noastre bune depind de o putere din afara noastră; din acest motiv, trebuie să existe o continuă orientare a inimii către Dumnezeu, o mărturisire constantă, serioasă, a păcatului şi o umilire a sufletului înaintea Lui. Primejdiile ne înconjoară; iar noi suntem în siguranţă numai când ne
92:5 simţim slăbiciunea şi ne prindem prin credinţă de puternicul nostru Izbăvitor.