8:30 În căminul paraliticului a fost mare bucurie când acesta s-a întors în familie, ducând cu uşurinţă patul pe care fusese luat cu grijă dinaintea lor numai cu puţin timp în urmă. Se strânseseră împreună cu lacrimi de bucurie, abia venindu-le să-şi creadă ochilor. El stătea înaintea lor în toată puterea bărbăţiei. Braţele, pe care ei se obişnuiseră să le vadă lipsite de viaţă, acum erau gata să se supună voinţei lui. Carnea, care fusese smochinită şi care avea o culoare plumburie, era acum vie şi roşie. Umbla cu paşi siguri, sănătoşi. Bucuria şi speranţa se citeau pe fiecare trăsătură a feţei sale; iar în locul semnelor păcatului şi suferinţei, era acum o expresie de curăţenie şi pace. Lauda plină de recunoştinţă se înălţa din mijlocul acelui cămin, iar Dumnezeu era slăvit prin Fiul Său, care redase nădejdea celui deznădăjduit şi tăria celui lovit. Acest bărbat şi familia sa erau gata să-şi dea vieţile pentru Isus. Nici o îndoială nu umbrea credinţa lor, nici o nehotărâre nu tulbura loialitatea lor faţă de Acela care adusese lumina în căminul lor întunecat.