Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Divina vindecare

Divina vindecare, 74


74:1 LUCRAREA ŞCOLII

74:2 Pregătirea din cămin ar trebui întregită prin lucrarea şcolii. Dezvoltarea întregii fiinţe, fizică, intelectuală şi spirituală, şi lecţiile de slujire şi jertfire de sine ar trebui avute în vedere neîncetat.

74:3 Mai presus de oricare alt mijloc, slujirea pentru Hristos prin lucrurile mărunte ale experienţei de fiecare zi are puterea de a modela caracterul şi de a îndrepta viaţa pe făgaşele lucrării altruiste. Este lucrarea părintelui şi a învăţătorului aceea de a trezi acest spirit, de a-l încuraja şi a-l călăuzi corect. Nu li se poate încredinţa o lucrare mai importantă. Spiritul de slujire este spiritul cerului şi îngerii se vor alătura fiecărui efort de a-l dezvolta şi încuraja.

74:4 O asemenea educaţie trebuie să fie întemeiată pe Cuvântul lui Dumnezeu. Numai aici sunt date principiile ei în toată plinătatea lor. Biblia ar trebui să fie temelia studiului şi învăţăturii. Cunoaşterea esenţială este o cunoaştere a lui Dumnezeu şi a Celui pe care L-a trimis.

74:5 Fiecare copil şi fiecare tânăr ar trebui să se cunoască pe sine însuşi. Ar trebui să înţeleagă locuinţa fizică pe care i-a dat-o Dumnezeu şi legile după care este menţinută în stare de sănătate. Totul ar trebui să fie bine întemeiat pe ramurile obişnuite ale educaţiei. Şi ei ar trebui să posede o instruire într-o meserie anume, lucru care îi va face bărbaţi şi femei înzestraţi cu abilitate practică, pregătiţi pentru datoriile vieţii de zi cu zi. La aceasta ar trebui adăugate pregătirea şi experienţa practică în diferite linii de activitate misionară.

74:6 ÎNVĂŢÂND PRIN ÎMPĂRTĂŞIREA CELOR ÎNVĂŢATE

74:7 Tinerii să progreseze cât de repede şi cât de mult pot în dobândirea cunoştinţelor. Câmpul lor de studiu să fie tot atât de întins pe cât poate fi cuprins prin puterile lor. Iar pe măsură ce învaţă, să facă şi altora parte din cunoştinţele lor. În acest fel vor deveni minţile lor disciplinate şi puternice. Modul în care se vor folosi de cunoştinţele dobândite va hotărî valoarea educaţiei lor. A petrece un timp îndelungat studiind, fără a face vreun efort de a împărtăşi şi altora ceea ce s-a câştigat prin învăţătură, se dovedeşte adesea o piedică în calea unei dezvoltări reale, iar nu un ajutor pentru aceasta. Atât în cămin, cât şi la şcoală, elevul (studentul) ar trebui să depună un efort pentru a învăţa cum să studieze şi cum să ofere şi altora cunoştinţele dobândite. Oricare ar fi chemarea sa, el trebuie să fie şi elev, şi profesor, toată viaţa lui. În felul acesta, el poate progresa neîncetat, punându-şi încrederea în Dumnezeu şi prinzându-se de Acela care este infinit în înţelepciune, care poate descoperi secrete ascunse de veacuri şi dezlega cele mai dificile probleme pentru minţile care cred în El.

74:8 Cuvântul lui Dumnezeu pune mare accent pe influenţa anturajului chiar şi în cazul adulţilor, bărbaţi şi femei. Cu cât mai mare este puterea acestuia asupra dezvoltării minţii şi caracterului copiilor şi tineretului! Compania pe care o agreează, principiile pe care le adoptă, obiceiurile pe care şi le formează vor hotărî raţiunea lor de a exista pentru aici şi problema interesului lor viitor, veşnic.

74:9 Este un lucru îngrozitor, şi încă unul care ar trebui să facă să tremure inimile părinţilor, acela că în atât de multe şcoli şi colegii la care sunt trimişi tinerii pentru a dobândi cultură şi disciplină intelectuală, cele mai multe influenţe sunt dintre acelea care formează greşit caracterul, îndepărtează mintea de la adevăratele ţinte ale vieţii şi strică moralitatea. Venind în contact cu cei necredincioşi, cu cei iubitori de plăceri şi cei stricaţi, mulţi, mulţi tineri îşi pierd simplitatea şi puritatea, credinţa în Dumnezeu şi spiritul de jertfire de sine pe care taţii şi mamele lor creştine le-au nutrit şi le-au păzit printr-o instruire atentă şi rugăciune serioasă.

74:10 Mulţi care încep studiile cu scopul de a se pregăti pentru o ramură anume de slujire altruistă devin absorbiţi de învăţătura laică. Sunt cuprinşi de ambiţia de a dobândi distincţia reprezentată de burse şi de a câştiga poziţie şi onoare în lume. Ei pierd din vedere scopul pentru care au început şcoala, iar viaţa este jertfită prin urmărirea unor ţeluri egoiste şi lumeşti. Şi adesea se formează obiceiuri care aduc la ruină viaţa atât pentru lumea aceasta, cât şi pentru lumea care va veni.

74:11 De regulă, bărbaţii şi femeile care au idei largi, scopuri lipsite de egoism, aspiraţii nobile sunt aceia în care aceste caracteristici s-au dezvoltat în cadrul tovărăşiilor pe care le-au avut în prima parte a vieţii. În tot ceea ce stabilea cu Israel, Dumnezeu susţinea importanţa vegherii asupra prieteniilor copiilor lor. Toate prevederile vieţii civile, religioase şi sociale erau date în scopul de a-i feri pe copii de tovărăşii păgubitoare şi de a-i familiariza încă din primii lor ani de viaţă cu preceptele şi principiile Legii lui Dumnezeu. Pilda spre învăţătură dată la naşterea naţiunii a fost de natură să le mişte profund inimile. Înainte ca ultima judecată îngrozitoare să vină asupra egiptenilor, constând în moartea primilor născuţi, Dumnezeu a poruncit poporului să-şi strângă copiii în propriile lor cămine. Tocul uşii fiecărei case a fost însemnat cu sânge şi toţi aveau să se afle sub protecţia asigurată de acest simbol. În acelaşi fel, părinţii de azi care Îl iubesc pe Dumnezeu şi se tem de El trebuie să-şi ţină copiii sub "obligaţia legământului" -

74:12 în cercul protector al acelor influenţe sacre care sunt cu putinţă prin sângele răscumpărător al lui Hristos.

74:13 Despre ucenicii Săi, Hristos a spus: "Le-am dat Cuvântul Tău şi (...) ei nu sunt din lume, după cum Eu nu sunt din lume." (Ioan 17,14)

74:14 "Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia," ne îndeamnă Dumnezeu; "ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre."(Romani 12,2)

74:15 Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul? (...) Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, după cum a zis Dumnezeu: "Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu." De aceea: "Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei (...) nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul Cel Atotputernic." (2 Corinteni 6,14-18)

74:16 "Strângeţi copiii" (Ioel 2,16). "Faceţi-le [Simplitatea formelor verbale din limba engleză permite un artificiu ca acela din Exodul 18,16. Varianta engleză - "I do make them know the statutes of God (...)" - se traduce astfel în limba română: "(eu) le fac cunoscut hotărârile lui Dumnezeu (...)", fiind vorba despre Moise. Autoarea a citat versetul fără primele două cuvinte, în acest caz traducerea devenind "imperativă" şi modificându-şi persoana subiectului - "(you) make them know the statutes (...) - "fă-le (sau faceţi-le) cunoscut hotărârile (...)". Autoarea foloseşte cu îndreptăţire şi abilitate adevărurile Scripturii, obţinând efecte şi aplicaţii coerente, fără a schimba - în fond - învăţătura, mesajul etc. (n.tr.). ] cunoscut hotărârile lui Dumnezeu şi legile Lui." (Exod 18,16)

74:17 "Astfel să pună [Aceeaşi situaţie prezentată anterior: omiterea primelor cuvinte ale frazei duce la o formă de imperativ, respectiv, de la: "And they shall put My name" (şi ei vor pune Numele Meu), la: "Put My Name" (puneţi Numele Meu - n.tr.). ] Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta" (Numeri 6,27).

74:18 "Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului, şi se vor teme de tine" (Deuteronom 28,10).

74:19 Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare, ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu se bizuie pe nimeni, şi nu atârnă de copiii oamenilor. (Mica 5,7)

74:20 Noi suntem număraţi împreună cu Israel. Toate instrucţiunile date israeliţilor din vechime în ceea ce priveşte educaţia şi pregătirea copiilor lor, toate făgăduinţele de binecuvântare obţinută prin ascultare sunt pentru noi.

74:21 Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi este: "Te voi binecuvânta (...) şi vei fi o binecuvântare" (Geneza 12,2).

74:22 Despre primii ucenici şi despre toţi cei care aveau să creadă în El prin cuvântul lor, Hristos a spus: "Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una, Eu în ei, şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine." (Ioan 17,22-23)

74:23 Minunate, minunate cuvinte, aproape mai presus de ceea ce poate concepe credinţa! Creatorul tuturor lumilor îi iubeşte pe aceia care se consacră slujirii Sale tot aşa cum Îşi iubeşte Fiul. Chiar aici şi acum, favoarea Sa plină de îndurare este revărsată asupra noastră, în această măsură minunată. Ne-a dat Lumina şi Splendoarea cerului, iar o dată cu El a revărsat toată comoara cerului. Cu multe din cele făgăduite pentru viaţa viitoare, ne copleşeşte în viaţa aceasta, sub forma unor daruri princiare. Ca supuşi ai harului Său, El doreşte ca noi să ne bucurăm de tot ceea ce va înnobila, îmbogăţi şi înălţa caracterele noastre. El este gata să insufle tinerilor putere de sus, pentru ca ei să poată sta sub steagul stropit cu sânge al lui Hristos, să lucreze aşa cum a lucrat El, să conducă suflete pe cărări sigure, să pună ferm picioarele multora pe Stânca Veacurilor.

74:24 Toţi cei care caută să lucreze în armonie cu planul de educaţie al lui Dumnezeu vor avea sprijinul harului Său, prezenţa Sa continuă, puterea Sa păstrătoare. El spune fiecăruia:

74:25 "Fii puternic şi curajos. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine." "Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi" (Iosua 1,9.5).

74:26 Căci, după cum ploaia şi zăpada se coboară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, pentru ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui care mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele. Da, veţi ieşi cu bucurie, şi veţi fi călăuziţi în pace. Munţii şi dealurile vor răsuna de veselie înaintea voastră, şi toţi copacii din câmpie vor bate din palme. În locul spinului se va înălţa chiparosul, în locul mărăcinilor va creşte mirtul. Şi lucrul acesta va fi o slavă pentru Domnul, un semn veşnic, nepieritor. (Isaia 55, 10-13)

74:27 Pretutindeni în lume, societatea este în neorânduială şi este nevoie de o transformare profundă. Educaţia dată tinerilor trebuie să prefacă întreaga structură socială.

74:28 "Ei vor zidi iarăşi vechile dărâmături, vor ridica iarăşi năruirile din vechime, vor înnoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam. (...) şi veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru (...) vor avea o bucurie veşnică. Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea. Le voi da cu credincioşie răsplata şi voi încheia cu ei un legământ veşnic. Sămânţa lor va fi cunoscută între neamuri, şi urmaşii lor printre popoare; toţi cei ce-i vor vedea, vor cunoaşte că sunt o sămânţă binecuvântată de Domnul." (...) "Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui, şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul, Dumnezeu, să răsară mântuirea şi lauda, în faţa tuturor neamurilor." (Isaia 61, 4. 6-11)