Printable ModeDivina vindecare, 7
|
7:1 CELE CINCI PÂINI DE ORZ AU HRĂNIT MULŢIMEA 7:2 Toată ziua veniseră o mulţime de oameni după Hristos şi ucenicii Săi, în timp ce El îi învăţa, lângă mare. Ascultaseră cuvintele Sale pline de har, atât de simple şi lămurite, încât erau asemenea balsamului din Galaad pentru sufletele lor. Puterea vindecătoare a mâinii Sale divine adusese sănătate celor bolnavi şi viaţă celor muribunzi. Ziua le păruse ca fiind cerul pe pământ şi nu-şi dădeau seama cât timp trecuse de când mâncaseră ceva. 7:3 Soarele cobora spre apus şi oamenii încă mai zăboveau. În cele din urmă, ucenicii au venit la Hristos, susţinând că, pentru binele lor, mulţimea ar trebui să fie lăsată să plece. Mulţi veniseră de departe şi nu mâncaseră nimic de dimineaţă. În cetăţile şi satele din vecinătate, ei ar fi putut găsi ceva de mâncare. Dar Isus a zis: "Daţi-le voi să mănânce" (Matei 14,16). Apoi, întorcându-Se către Filip, El a întrebat: "De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceştia?" (Ioan 6,5) 7:4 Filip a privit asupra mulţimii de capete şi s-a gândit că ar fi imposibil să procure hrană pentru o asemenea masă de oameni. El a răspuns că nu va fi suficientă pâinea pe care ar putea s-o cumpere, de două sute de dinari, ca s-o împartă între aceştia, încât fiecare să poată avea puţin. 7:5 Isus S-a interesat ce cantitate de hrană se poate găsi printre cei adunaţi acolo. "Este aici un băieţel", a zis Andrei, "care are cinci pâini de orz şi doi peşti; dar ce sunt acestea la atâţia?" (Ioan 6,9). Isus a dat poruncă să le aducă. Apoi le-a zis ucenicilor să le spună oamenilor să se aşeze pe iarbă. Când acest lucru s-a făcut, a luat hrana, 7:6 "Şi-a ridicat ochii spre cer, a binecuvântat, a frânt pâinile şi le-a dat ucenicilor, iar ei le-au împărţit noroadelor. Toţi au mâncat şi s-au săturat; şi s-au ridicat 7:7 douăsprezece coşuri pline cu rămăşiţele de firimituri" (Matei 14,19.20). 7:8 Printr-o minune a puterii divine a hrănit Hristos mulţimea; şi totuşi, cât de umilă a fost masa oferită - doar peştii şi pâinile de orz, care constituiau hrana zilnică a pescarilor din Galilea. 7:9 Hristos ar fi putut întinde o masă bogată pentru popor, însă hrana pregătită numai pentru satisfacerea apetitului n-ar fi dus la nici o lecţie care să fie pentru binele lor. Prin această minune, Hristos dorea să dea o lecţie despre simplitate. Dacă oamenii de astăzi ar păstra simplitatea în obiceiurile pe care le au, trăind în armonie cu legile naturii, aşa cum au făcut-o Adam şi Eva la început, ar exista o cantitate abundentă de hrană pentru nevoile familiei omeneşti. Însă egoismul şi îngăduinţa apetitului au adus păcatul şi mizeria, din pricina excesului, pe de o parte, şi a lipsei, pe de altă parte. 7:10 Isus nu a căutat să-i atragă pe oameni la Sine, satisfăcând dorinţa care vizează belşugul. Pentru acea mare mulţime, obosită şi înfometată în urma unei zile lungi şi pline de emoţii, hrana cea simplă a constituit o asigurare atât a puterii Sale, cât şi a delicatei Sale purtări de grijă faţă de ei, în nevoile obişnuite ale vieţii. Mântuitorul nu le-a făgăduit urmaşilor Săi viaţă de abundenţă; soarta lor poate sta sub semnul sărăciei; însă cuvântul Său stă drept chezăşie că nevoia lor va fi satisfăcută, iar El a promis ceva mai bun decât binele pământesc - mângâierea constantă a propriei Sale prezenţe. 7:11 Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: "Ce vom mânca?" Sau: "Ce vom bea?" Sau: "Cu ce ne vom îmbrăca?" ...Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.(Matei 6, 31-33) 7:12 După ce mulţimea fusese hrănită, a rămas o mare cantitate de hrană. Isus le-a zis ucenicilor Săi: "Strângeţi firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic" (Ioan 6,12). Aceste cuvinte însemnau mai mult decât a pune alimentele în coşuri. Lecţia era dublă. Nimic nu trebuie irosit. Nu trebuie să lăsăm să se piardă nici un avantaj vremelnic. Nu ar trebui să neglijăm nimic din ceea ce ar putea sluji spre folosul unei fiinţe omeneşti. Să fie strâns tot ceea ce va acoperi din necesităţile celor flămânzi de pe pământ. Cu aceeaşi grijă trebuie să tezaurizăm pâinea venită din cer, pentru a satisface nevoile sufletului. Trebuie să trăim prin fiecare cuvânt al lui Dumnezeu. Nu trebuie să fie pierdut nimic din ceea ce a spus Dumnezeu. Nu trebuie să neglijăm nici măcar un singur cuvânt de care se leagă veşnica noastră mântuire. Nici un cuvânt nu trebuie să cadă nefolositor pe pământ. 7:13 Minunea înmulţirii pâinilor învaţă dependenţa de Dumnezeu. Când Hristos i-a hrănit pe cei cinci mii, hrana nu era la îndemână. După toate aparenţele, El nu avea sub stăpânire nici un mijloc. Şi iată-L cu cinci mii de oameni, în afară de femei şi copii, în acel loc sălbatic. El nu chemase acea mulţime să-L urmeze acolo. Dornici de a se afla în prezenţa Sa, ei veniseră fără invitaţie sau poruncă; dar El ştia că, după ce ascultaseră îndrumările Sale toată ziua, erau înfometaţi şi slăbiţi. Erau departe de casă şi se apropia noaptea. Mulţi dintre ei nu aveau cu ce să cumpere hrană. El, care postise de dragul lor patruzeci de zile în pustie, nu-i putea lăsa să se întoarcă postind la casele lor. 7:14 Providenţa lui Dumnezeu Îl adusese pe Isus în locul în care Se afla; iar El depindea de Tatăl Său ceresc pentru a căpăta mijloace prin care să facă faţă 7:15 acelei necesităţi. Când ajungem în strâmtorări, trebuie să fim dependenţi de Dumnezeu. În orice stare de urgenţă, trebuie să căutăm ajutor de la Cel care are la îndemână resurse infinite. 7:16 În acest miracol, Hristos a primit de la Tatăl; El a dat ucenicilor, ucenicii oamenilor, iar oamenii, unii altora. Tot astfel, toţi care sunt uniţi cu Hristos vor primi de la El pâinea vieţii şi o vor da şi altora. Ucenicii Săi sunt mijloacele hotărâte de comunicare între Hristos şi popor. 7:17 Când ucenicii au auzit sarcina venită de la Mântuitorul: "Daţi-le voi să mănânce", în minţile lor s-au ridicat tot felul de dificultăţi. Ei au întrebat: "Să mergem în sate să cumpărăm hrană?" Dar ce a spus Hristos? - "Daţi-le voi să mănânce". Ucenicii au adus la Isus tot ce aveau; însă El nu i-a poftit să mănânce. El i-a îndemnat să slujească poporului. Mâncarea s-a înmulţit în mâinile Lui, iar mâinile ucenicilor, care se îndreptau către Hristos, nu rămâneau niciodată goale. Mica provizie era suficientă pentru toţi. Când mulţimea s-a săturat, au mâncat şi ucenicii împreună cu Isus din hrana preţioasă oferită de cer. 7:18 Cât de ades ni se descurajează inimile când vedem necesităţile celor săraci, celor neştiutori, celor bolnavi! Noi întrebăm: "Ce pot face resursele noastre limitate şi puţina noastră tărie pentru a acoperi aceste nevoi teribile? N-ar fi mai bine să aşteptăm ca altcineva, cu o pricepere mai mare, să conducă lucrarea sau vreo organizaţie să se ocupe de ea?" Hristos spune: "Daţi-le voi să mănânce". Folosiţi mijloacele, timpul şi priceperea pe care le aveţi. Aduceţi-vă pâinile de orz la Isus. 7:19 Deşi resursele voastre pot fi insuficiente pentru a hrăni mii, ele pot fi îndeajuns pentru a hrăni o persoană. În mâna lui Hristos, ele pot hrăni pe mulţi. Asemenea ucenicilor, daţi ceea ce aveţi. Hristos va înmulţi darul. El va răsplăti simpla şi sincera noastră nădejde pe care ne-o punem 7:20 în El. Ceea ce nu pare să fie decât un ajutor sărac se va dovedi o masă îmbelşugată. 7:21 "Cine seamănă puţin, puţin va secera; iar cine seamănă mult, mult va secera. (...) Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună, după cum este scris: 7:22 'A împrăştiat, a dat săracilor, neprihănirea lui rămâne în veac.' 7:23 'Cel ce dă sămânţă semănătorului şi pâine pentru hrană' vă va da şi vă va înmulţi şi vouă sămânţa de semănat şi va face să crească roadele neprihănirii voastre. În chipul acesta veţi fi îmbogăţiţi în toate privinţele, pentru orice dărnicie." (2 Cor. 9,6-11) 7:24 Cu natura şi cu Dumnezeu 7:25 În văile înverzite, în pădure, pe povârnişurile munţilor, Isus stabilea legătura cu Tatăl Său ceresc. 7:26 Pe pământ, viaţa Mântuitorului era o viaţă de comuniune cu natura şi cu Dumnezeu. În această comuniune, El ne-a descoperit secretul unei vieţi puternice. 7:27 Isus era un lucrător constant, serios. N-a trăit vreodată printre oameni un altul atât de îngreunat de răspunderi. Niciodată n-a trăit un altul care să fi purtat povara atât de grea a suferinţei şi păcatului lumii. Niciodată un altul n-a mai trudit cu un zel atât de mistuitor pentru binele oamenilor. Cu toate acestea, viaţa Sa era o viaţă sănătoasă. El era reprezentat de mielul de jertfă atât fizic, cât şi spiritual, "fără cusur şi fără pată" (1 Petru 1,19). Atât trupeşte, cât şi sufleteşte, El era un exemplu a ceea ce intenţiona Dumnezeu ca toţi oamenii să fie prin ascultare de legile Sale. 7:28 Când oamenii priveau la Isus, ei vedeau o faţă în care se contopeau compasiunea divină cu puterea conştientă. El părea să fie învăluit de o atmosferă a vieţii spirituale. Cu toate că purtarea Sa era blândă şi plină de modestie, El făcea asupra oamenilor o impresie care le dădea simţământul unei puteri ascunse, şi totuşi care nu putea fi întru totul acoperită. 7:29 În timpul lucrării Sale, El a fost urmărit neîncetat de oameni vicleni şi ipocriţi, care atentau la viaţa Sa. Iscoadele se aflau 7:30 pe urmele Sale, atente la cuvintele Lui, pentru a găsi vreo împrejurare care să-I fie potrivnică. Cele mai pătrunzătoare şi mai educate minţi ale neamului căutau să-L înfrângă în polemică. Însă n-au reuşit niciodată să obţină vreun avantaj. Au fost nevoiţi să părăsească câmpul de luptă zăpăciţi şi făcuţi de ruşine de către umilul Învăţător din Galilea. Învăţătura lui Hristos avea o prospeţime şi o putere cum nu mai cunoscuseră oamenii până atunci. Până şi vrăjmaşii Săi erau constrânşi să mărturisească: "Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta" (Ioan 7,46). 7:31 Copilăria lui Isus, petrecută în sărăcie, nu fusese stricată de către obiceiurile omeneşti ale unui veac corupt. Lucrând la masa de tâmplărie, purtând poverile vieţii de familie, învăţând lecţiile ascultării şi trudei, Îşi găsea momentele de recreare în mijlocul scenelor din natură, strângând cunoştinţe în timp ce căuta să înţeleagă tainele naturii. El studia Cuvântul lui Dumnezeu, iar ceasurile de cea mai adâncă fericire erau acelea în care Se putea întoarce de la scenele muncilor Sale, pentru a merge pe câmpuri să mediteze în văile liniştite, să fie în comuniune cu Dumnezeu pe povârnişurile munţilor sau printre copacii pădurii. Zorii dimineţii Îl găseau adesea în vreun loc retras, meditând, cercetând Scripturile sau rugându-Se. El întâmpina lumina dimineţii cu glasul numai cântec. Îşi înveselea orele de trudă prin cântări de recunoştinţă şi aducea bucuria cerului celor epuizaţi de muncă şi deprimaţi. 7:32 În timpul lucrării Sale, Isus a trăit într-o mare măsură o viaţă în aer liber. Călătoriile Sale din loc în loc erau făcute pe jos şi multe învăţături erau date sub cerul liber. Când îi pregătea pe ucenicii Săi, Se retrăgea adesea din forfota cetăţii în liniştea de pe câmp, căci aceste locuri se armonizau mai bine cu lecţiile despre simplitate, credinţă şi dăruire de sine pe care voia să li le predea. La adăpostul copacilor de pe povârnişul muntelui, la numai câţiva paşi de marea Galileii, 7:33 aici au fost chemaţi la apostolat cei doisprezece şi aici s-a desfăşurat predica de pe munte. 7:34 Lui Isus Îi plăcea mult să adune poporul în jurul Său sub cerul albastru, pe vreo coastă înverzită de deal sau pe ţărmul de lângă lac. Aici, înconjurat de lucrările propriei Sale creaţii, El putea să le abată minţile de la ceea ce era artificial la cele naturale. În creşterea şi evoluţia naturii erau descoperite principiile împărăţiei Sale. Când îşi ridicau ochii către munţii lui Dumnezeu şi priveau minunatele lucrări ale mâinii Sale, oamenii puteau învăţa lecţii preţioase despre adevărul divin. În zilele ce urmau să vină, lecţiile Învăţătorului divin aveau să le fie repetate de lucrurile din natură. Mintea avea să fie înălţată şi inima avea să găsească odihnă. 7:35 Ucenicii care I se alăturaseră în lucrarea Sa erau adesea lăsaţi de Isus ca o perioadă de timp să îşi poată vizita căminele şi să se odihnească; însă eforturile lor de a-L distrage de la lucrările Sale grele erau în zadar. El slujea tot timpul zilei mulţimilor care veneau la El şi, pe înserat sau dimineaţa de-vreme, Se ducea în sanctuarul munţilor, pentru a avea comuniune cu Tatăl Său. 7:36 Nu o dată, lucrarea Sa neîncetată şi conflictul cu duşmănia şi învăţăturile eronate ale rabinilor Îl lăsau atât de stors de puteri, încât mama şi fraţii Săi - şi chiar ucenicii Lui - se temeau că Îşi va pierde viaţa. Dar când Se întorcea de la 7:37 orele de rugăciune care încheiau ziua cea plină de trudă, ei observau expresia de pace de pe faţa Sa, prospeţimea, viaţa şi puterea care păreau să inunde întreaga Sa fiinţă. De la ceasurile petrecute doar cu Dumnezeu, El Se întorcea dimineaţă de dimineaţă ca să aducă oamenilor lumina cerului. 7:38 Imediat după ce s-au întors din prima lor călătorie misionară, Isus i-a îndemnat pe ucenicii Săi: Veniţi aici deoparte şi odihniţi-vă un timp. Ucenicii se întorseseră plini de bucuria succesului pe care-l repurtaseră ca vestitori ai Evangheliei, când vestea că Ioan Botezătorul a murit de mâna lui Irod a ajuns până la ei. Aceasta a provocat o întristare şi o dezamăgire amară. Isus ştia că, lăsându-l pe Botezător să moară în temniţă, pusese la grea încercare credinţa ucenicilor. El privi cu blândeţe plină de milă la feţele lor întristate, acoperite de lacrimi. Lacrimi erau şi în ochii şi glasul Său când a spus: "Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin" (Marcu 6,31). 7:39 Lângă Betsaida, la capătul nordic al mării Galileii, era o regiune singuratică, frumoasă prin verdeaţa proaspătă a primăverii, care oferea un binevenit loc în care se puteau retrage, Isus şi ucenicii Săi. Către acest loc s-au îndreptat, mergând cu barca de-a curmezişul lacului. Aici, ei se puteau odihni, departe de zgomotul mulţimii. Aici, ucenicii puteau asculta cuvintele lui Hristos fără a fi deranjaţi de ripostele şi acuzaţiile fariseilor. Aici, ei sperau să se bucure de un scurt timp de părtăşie în compania Domnului lor. 7:40 Isus a petrecut numai puţin timp singur cu iubiţii Săi, dar cât de preţioase au fost acele câteva momente! Ei au vorbit despre lucrarea Evangheliei şi despre posibilitatea de a face ca munca lor să fie mai eficientă în ce priveşte abordarea oamenilor. Pe măsură ce Isus descoperea înaintea lor comorile adevărului, ei erau umpluţi cu putere divină şi insuflaţi cu nădejde şi curaj. 7:41 Însă, curând, mulţimile L-au căutat din nou. Presupunând că Se dusese în locul în care Se retrăgea de obicei, poporul L-a urmat acolo. Speranţa de a câştiga măcar o oră de odihnă Îi fusese zădărnicită. Dar, în adâncurile inimii Sale curate, simţitoare, bunul Păstor nu avea decât dragoste şi milă pentru aceste suflete neliniştite şi însetate. El a slujit toată ziua nevoilor lor şi, spre seară, le-a dat drumul să meargă pe la casele lor şi să se odihnească. 7:42 În viaţa Sa închinată în întregime bunăstării celorlalţi, Mântuitorul a găsit că este necesar să Se întoarcă de la activitatea neîncetată şi de la legătura cu nevoile omeneşti, pentru a căuta un loc retras, unde să aibă o comuniune netulburată cu Tatăl Său. În timp ce mulţimea care Îl urmase pleacă, El Se duce pe munte şi acolo Îşi pune tot sufletul în rugăciunea pentru aceşti oameni suferinzi, păcătoşi şi nevoiaşi. 7:43 Când le-a spus ucenicilor Săi că secerişul este mare şi că lucrătorii sunt puţini, Isus nu i-a constrâns să lucreze neîncetat, ci i-a îndemnat: "Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui" (Mat. 9,38). Lucrătorilor Săi de astăzi, epuizaţi din pricina eforturilor lor, le spune aceste cuvinte pline de compătimire, întocmai ca şi primilor Săi ucenici: "Veniţi singuri la o parte (...) şi odihniţi-vă puţin". 7:44 Toţi cei care sunt învăţaţi de Dumnezeu au nevoie de ora liniştită de comuniune cu propriile lor inimi, cu natura şi cu Dumnezeu. În ei trebuie să fie descoperită o viaţă care nu este în armonie cu lumea, cu obiceiurile sau cu practicile ei; şi ei au nevoie de o experienţă personală în obţinerea unei cunoaşteri a voinţei lui Dumnezeu. Trebuie să-L auzim în mod individual adresându-Se inimii. Când orice alt glas este redus la tăcere şi aşteptăm în linişte înaintea Sa, tăcerea sufletului scoate şi mai mult în evidenţă glasul lui Dumnezeu. El ne porunceşte: "Staţi liniştiţi şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu" (Ps. 46,10). Aceasta este pregătirea eficientă pentru orice lucrare pentru Dumnezeu. În mijlocul unei mulţimi grăbite şi al încordării în activităţile presante ale vieţii, cel care este împrospătat astfel va fi învăluit de o atmosferă de lumină şi pace. El va primi o nouă provizie de tărie fizică şi mintală. Viaţa Sa va răspândi un miros plăcut şi va da pe faţă o putere divină care va ajunge la inimile oamenilor. 7:45 Atingerea credinţei 7:46 Credinţa este mâna care atinge infinitul. 7:47 Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui". O biată femeie a rostit aceste cuvinte, o femeie care timp de doisprezece ani suferise de o boală care îi făcuse viaţa o povară. Îşi cheltuise toate mijloacele de trai pe doctori şi leacuri, şi aceasta numai pentru a fi declarată incurabilă. Însă, când a auzit de marele Vindecător, speranţele ei au renăscut. Ea a gândit astfel: "Dacă m-aş putea apropia suficient de mult ca să-I pot vorbi, aş putea fi vindecată." 7:48 Hristos tocmai Se îndrepta către casa lui Iair, rabinul iudeu care Îl rugase să vină şi să-i vindece fiica. Rugămintea venită din adâncul unei inimi zdrobite: "Fetiţa mea este pe moarte; Te rog să vii şi să-Ţi pui mâinile peste ea ca să se facă sănătoasă" (Marcu 5,23) mişcase inima gingaşă, plină de compasiune a lui Hristos, pornind de îndată alături de conducător, către casa acestuia. 7:49 Ei înaintau însă încet, căci mulţimea Îl împingea pe Isus din toate părţile. Făcându-Şi drum prin marea de oameni, Mântuitorul a ajuns în apropiere de locul în care se afla femeia suferindă. Ea încercase iarăşi şi iarăşi, fără succes, să se apropie de El. Acum venise şi ocazia ei. Nu vedea cum I-ar fi putut vorbi. 7:50 Ea nu voia să-I împiedice înaintarea, şi aşa destul de anevoioasă. Însă auzise că vindecarea avusese loc de la o atingere a veşmintelor Sale; şi, temătoare că şi-ar putea pierde şi singura ei şansă de vindecare, ea înaintă cu trudă, zicându-şi: "Dacă aş putea doar să mă ating de haina Lui, mă voi tămădui." 7:51 Hristos cunoştea fiecare gând din mintea ei şi Îşi îndrepta paşii către locul în care se afla ea. El Şi-a dat seama de marea ei nevoie şi o ajuta să-şi exercite credinţa. 7:52 În timp ce El trecea, ea se întinse înainte şi abia reuşi să atingă marginea veşmântului Său. În acel moment, ea a ştiut că a fost vindecată. În acea singură atingere se concentrase credinţa vieţii ei şi pe loc încetară durerea şi slăbiciunea. A simţit imediat cum fiecare fibră a fiinţei sale este străbătută de un fior, ca acela al unui curent electric. Asupra ei se lăsă simţământul unei sănătăţi perfecte. "Şi a simţit în tot trupul ei că s-a tămăduit de boală" (Marcu 5,29). 7:53 Femeia, recunoscătoare, dorea să-şi exprime mulţumirea faţă de puternicul Vindecător care făcuse pentru ea, printr-o singură atingere, mai mult decât făcuseră doctorii în doisprezece ani întregi; însă nu îndrăznea. Ea încercă să se retragă din mulţime, cu inima plină de recunoştinţă. Deodată, Isus Se opri şi, privind în jur, întrebă: "Cine s-a atins de Mine?" 7:54 Uitându-se la El cu uimire, Petru răspunse: "Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: 'Cine s-a atins de Mine?'" (Luca 8,45) 7:55 "S-a atins cineva de Mine", a spus Isus, "căci am simţit că a ieşit din Mine o putere" (Luca 8,46). El putea să deosebească atingerea credinţei de atingerea întâmplătoare a mulţimii nepăsătoare. Cineva Îl atinsese cu un scop profund şi primise răspuns. 7:56 Hristos nu a pus întrebarea pentru propria Sa informare. El avea o lecţie pentru popor, pentru ucenicii Săi şi pentru 7:57 femeie. El dorea să insufle speranţă celor năpăstuiţi. Dorea să arate că ceea ce adusese puterea vindecătoare era credinţa. Încrederea femeii nu trebuia trecută cu vederea fără nici un comentariu. Dumnezeu trebuia să fie slăvit prin mărturisirea ei plină de recunoştinţă. Hristos dorea ca femeia să înţeleagă că El aproba actul ei de credinţă. Nu voia ca ea să plece numai cu o jumătate de binecuvântare. Nu trebuia să rămână în necunoştinţă de faptul că El îi cunoştea suferinţa sau fără să ştie ce dragoste plină de compătimire are El şi că îi recunoaşte credinţa în puterea Lui de a mântui în chip desăvârşit pe toţi cei ce vin la El. 7:58 Privind către femeie, Hristos a insistat să afle cine se atinsese de El. Văzând că este în zadar să se ascundă, ea înaintă tremurătoare şi se aruncă la picioarele Sale. Printre lacrimi de recunoştinţă, ea I-a spus, înaintea tuturor oamenilor, de ce I-a atins veşmântul şi cum fusese vindecată numaidecât. Ea se temu ca nu cumva gestul său de a-I atinge veşmântul să nu fi fost o încumetare; însă, de pe buzele lui Isus, nu ieşi nici un cuvânt de reproş. El nu rosti decât vorbe de aprobare. Ele veneau dintr-o inimă a iubirii, plină de compasiune pentru suferinţa umană. "Îndrăzneşte fiică", a zis Isus cu blândeţe, 7:59 "credinţa ta te-a mântuit; du-te în pace" (Luca 8,48). Cât de încurajatoare erau aceste cuvinte pentru ea! Acum, nici o temere că L-ar fi supărat nu-i mai umbrea bucuria de amărăciune. 7:60 Mulţimii curioase care se împingea în Isus nu i-a fost dată nici o putere vitală. Însă femeia suferindă care L-a atins cu credinţă a primit vindecare. Tot aşa şi în cele spirituale, contactul de circumstanţă este diferit de atingerea credinţei. A avea credinţă în Hristos numai ca Mântuitor al lumii nu poate aduce niciodată vindecare sufletului. Credinţa care lucrează spre mântuire nu este doar o aprobare a adevărului Evangheliei. Credinţa adevărată este aceea care Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor personal. Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu născut, pentru ca eu, prin credinţa în El, "să nu pier, ci să am viaţă veşnică". Când vin la Hristos după cuvântul Său, trebuie să cred că primesc harul Său mântuitor. "Viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru mine" (Gal. 2,20). 7:61 Mulţi păstrează credinţa doar ca o opinie personală. Credinţa mântuitoare este o tranzacţie, prin care cei care Îl primesc pe Hristos se unesc într-o relaţie de legământ cu Dumnezeu. O credinţă vie înseamnă o creştere a vigorii, o încredere sinceră prin care, în harul lui Hristos, sufletul devine o putere biruitoare. 7:62 Credinţa este o biruitoare mai puternică decât moartea. Dacă cei bolnavi ar putea fi îndrumaţi să-şi aţintească ochii în credinţă asupra puternicului Vindecător, vom vedea rezultate minunate. Aceasta va aduce viaţă corpului şi sufletului. 7:63 Când lucraţi pentru victimele obiceiurilor rele, în loc să le faceţi să privească înspre disperarea şi ruina către care se grăbesc, întoarceţi-le privirile către Isus. Fixaţi-le atenţia asupra măreţiei celor cereşti. Aceasta va înfăptui mai mult pentru mântuirea 7:64 trupului şi sufletului decât vor reuşi toate lucrurile îngrozitoare ale mormântului, când sunt puse înaintea celor neajutoraţi şi în mod aparent lipsiţi de orice speranţă. 7:65 "EL NE-A MÂNTUIT PENTRU ÎNDURAREA SA" 7:66 Slujitorul unui centurion zăcea bolnav de paralizie. Printre romani, slujitorii erau sclavi, cumpăraţi şi vânduţi în pieţe şi adesea trataţi cu răutate şi cruzime; dar centurionul era legat afectiv de slujitorul său şi dorea mult ca acesta să se refacă. El credea că Isus îl putea tămădui. Nu-L văzuse pe Mântuitorul, însă ceea ce auzise despre El îi inspira credinţă. În ciuda formalismului iudeilor, acest roman era convins că religia lor era superioară religiei sale. El deja dăduse la o parte barierele prejudecăţilor şi urii naţionaliste, care îi separa pe cuceritori de poporul aflat sub cucerire. El manifestase respect faţă de serviciul divin şi se arătase plin de bunătate faţă de iudeii care-I slujeau lui Dumnezeu. În învăţătura lui Hristos - după cum i se spusese - el a găsit ceea ce împlinea nevoia sufletului. Tot ceea ce era spiritual în el vibra la cuvintele Mântuitorului. Însă el se considera nevrednic să se apropie de Isus şi a apelat la iudeii bătrâni, pentru a cere vindecarea slujitorului său. 7:67 Bătrânii au prezentat cazul înaintea lui Isus şi au stăruit la El că "face să-i faci acest bine, căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga" (Luca 7,4.5). 7:68 Pe când era însă în drum spre casa centurionului, Isus primeşte un mesaj chiar de la acest ofiţer: "Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu" (Luca 7,6). 7:69 Totuşi, Mântuitorul Îşi continuă drumul, iar sutaşul vine 7:70 personal pentru a explica mesajul său, zicând: "De aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci, zi o vorbă şi robul meu va fi tămăduit. Căci şi eu, care sunt sub stăpânirea altuia, am sub mine ostaşi. Şi zic unuia: 'Du-te!' şi se duce; altuia: 'Vino!' şi vine; şi robului meu: 'Fă acest lucru!' şi-l face" (Luca 7,7; Mat. 8,8.9). 7:71 "Eu reprezint puterea Romei şi soldaţii mei recunosc autoritatea mea ca fiind supremă. Tot aşa Tu reprezinţi puterea Dumnezeului nesfârşit şi toate câte sunt create ascultă de cuvântul Tău. Tu poţi porunci ca boala să plece, şi aceasta Ţi se va supune. Spune numai un cuvânt şi slujitorul meu va fi tămăduit". 7:72 "Du-te, şi facă-ţi-se după credinţa ta", a spus Hristos. 7:73 "Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela." (Mat. 8,13) 7:74 Bătrânii evrei l-au recomandat pe centurion lui Hristos din pricina favorului pe care acesta îl făcuse "neamului nostru". "Face să-i faci acest bine", au zis ei, "căci (...) ne-a zidit sinagoga". Însă centurionul a zis despre sine: "Nu sunt vrednic". Totuşi, nu s-a temut să ceară ajutor de la Isus. El nu se încredea în propria lui bunătate, ci în mila Mântuitorului. Singurul său temei era marea lui nevoie. 7:75 În acelaşi fel poate veni la Hristos orice fiinţă omenească. "El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui" (Tit 3,5). Ai tu cumva simţământul că nu poţi spera să primeşti binecuvântare de la Dumnezeu pentru că eşti un păcătos? Aminteşte-ţi că Hristos a venit în lume pentru a mântui pe păcătoşi. Nu avem nimic care ne-ar putea recomanda înaintea lui Dumnezeu; invocarea clemenţei - pe care o putem înainta acum şi întotdeauna - este chiar condiţia noastră peste măsură de deznădăjduită, care face ca puterea Sa răscumpărătoare să devină o necesitate. Dacă renunţăm complet la independenţa noastră, putem privi către crucea Calvarului, spunând: 7:76 Nu port vreun preţ în mâna mea, Eu doar mă prind de crucea Ta. 7:77 "'Dacă poţi!'...Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede" (Marcu 9,23). Credinţa este aceea care ne uneşte cu cerul şi ne aduce tărie pentru a face faţă puterilor întunericului. În Hristos, Dumnezeu a rânduit posibilităţi pentru a birui orice trăsătură rea şi a ne împotrivi oricărei ispite, oricât de tari. Dar mulţi au sentimentul că le lipseşte credinţa şi de aceea rămân departe de Hristos. Aceste suflete, în nevrednicia lor deznădăjduită, să se prindă de îndurarea Mântuitorului lor plin de compasiune. Nu vă uitaţi la eu, ci la Hristos. El, care i-a vindecat pe cei bolnavi şi a alungat demonii când umbla printre oameni, este încă acelaşi puternic Răscumpărător. Atunci, prindeţi-vă de făgăduinţele Sale, care sunt asemenea unor frunze din pomul vieţii: "Pe cel care vine la Mine, nu-l voi izgoni afară" (Ioan 6,37). Când veniţi la El, să credeţi că vă primeşte, căci a făgăduit. Nu puteţi pieri când faceţi acest lucru. Niciodată! 7:78 Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi, şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă. Pleacă-Ţi urechea, Doamne, la rugăciunea mea, ia aminte la glasul cererilor mele! Te chem, în ziua necazului meu, căci m-asculţi. (Psalmi 86, 5-7) 7:79 Dacă ai păstra, Doamne, aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea sta în picioare, Doamne? Dar la Tine este iertare, ca să fii de temut... Israele, pune-ţi nădejdea în Domnul, căci la Domnul este îndurarea, şi la El este belşug de răscumpărare! (Psalmi 130, 3-7) 7:80 "Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi"(Romani 5,8). 7:81 Şi "dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?" (Romani 8,31.32) 7:82 "Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru" (Romani 8,38.39). 7:83 "DOAMNE, DACĂ VREI, POŢI SĂ MĂ CURĂŢEŞTI" 7:84 Dintre toate maladiile cunoscute în Orient, lepra era cea mai de temut. Caracterul ei incurabil şi contagios, precum şi efectul său îngrozitor asupra victimelor îl umplea de teamă şi pe cel mai curajos. Printre evrei, aceasta era privită ca o judecată în urma păcatului, fiind numită din această pricină "bătaia", "degetul lui Dumnezeu". Pentru că este adânc înrădăcinată, incurabilă şi mortală, era considerată ca un simbol al păcatului. 7:85 Leprosul era, în prescripţia legii ceremoniale, necurat. Orice atingea devenea necurat. Aerul era stricat de respiraţia sa. Ca unul care era deja mort, era îndepărtat de locuinţele oamenilor. Cel care era bănuit că ar avea boala trebuia să se înfăţişeze preoţilor, care trebuia să-l controleze şi să decidă care era condiţia sa. Dacă verdictul era lepră, era izolat de familia sa, despărţit de adunarea lui Israel şi sortit să nu poată sta decât în compania celor care erau afectaţi de acelaşi flagel. Nici împăraţii şi mai-marii nu făceau excepţie. Monarhul care era lovit de această boală teribilă trebuia să predea sceptrul şi să părăsească în grabă societatea. 7:86 Despărţit de prietenii şi rudele sale, leprosul trebuia să poarte blestemul maladiei lui. Era obligat să îşi facă publică propria nenorocire, să-şi sfâşie hainele de pe el şi să dea alarma, avertizându-i pe toţi să fugă din prezenţa sa vătămătoare. Strigătul "Necurat! Necurat!", care venea pe un ton sfâşietor de la proscrisul însingurat, era un semnal auzit cu frică şi oroare. 7:87 Cum ar putea să iasă dintr-o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă nici unul (Iov 14, 4). 7:88 Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou şi statornic (Psalmi 51, 10). 7:89 În regiunea în care lucra Hristos, existau mulţi astfel de suferinzi, iar atunci când veştile despre lucrarea Sa au ajuns şi la ei, s-a găsit unul în a cărui inimă a încolţit credinţa. Dacă ar putea merge la Isus, ar putea fi vindecat. Dar cum să dea de Isus? Condamnat la veşnică izolare, cum să se înfăţişeze înaintea Vindecătorului? Şi îl va vindeca oare Hristos? Nu cumva, asemenea fariseilor - şi chiar asemenea medicilor -, va pronunţa şi El un blestem asupra lui şi îi va porunci să fugă din vecinătatea oamenilor? 7:90 El se gândeşte la tot ceea ce i s-a spus despre Isus. Nici unul din cei care au căutat ajutorul Său nu a fost respins. Ne-norocitul om se hotărăşte să-L găsească pe Mântuitorul. Deşi este oprit să intre în cetăţi, poate că va reuşi să-I iasă în cale pe vreun drum mai puţin umblat, pe cărările de munte, sau să dea de El când îi învaţă pe oameni în afara oraşelor. Dificultăţile sunt mari, dar aceasta este singura lui nădejde. 7:91 Stând la distanţă, leprosul prinde câteva cuvinte de pe buzele Mântuitorului. Îl vede cum Îşi pune mâinile asupra celor bolnavi. Îi vede pe şchiopi, pe orbi, pe paralitici şi pe cei care erau pe moarte din pricina diferitelor boli cum se ridică sănătoşi, lăudându-L pe Dumnezeu pentru izbăvirea lor. Credinţa i se întăreşte. Se apropie mai mult şi mai mult de mulţimea care ascultă. Restricţiile puse asupră lui, siguranţa poporului, teama cu care îl privesc toţi oamenii, 7:92 toate sunt deopotrivă uitate. Se gândeşte numai la binecuvântata nădejde a vindecării. 7:93 El este o privelişte groaznică. Boala a săpat în el înfricoşător şi trupul său care putrezeşte este oribil la privit. La vederea lui, oamenii se dau înapoi. În groaza care i-a cuprins, se calcă în picioare pentru a scăpa de atingerea lui. Unii încearcă să-l împiedice să se apropie de Isus, dar în zadar. El nici nu-i vede, nici nu-i aude. Expresiile de scârbă de pe feţele lor nu sunt luate în seamă. Nu-L vede decât pe Fiul lui Dumnezeu, nu aude decât glasul care aduce viaţă celor muribunzi. 7:94 Înaintând către Isus, se aruncă la picioarele Sale cu strigătul: "Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti" (Matei 8,2). 7:95 Isus îi răspunde: "Da, vreau, fii curăţit" (Matei 8,3) şi Îşi pune mâna asupra lui. 7:96 De îndată, o schimbare se petrece cu leprosul. Sângele lui devine sănătos, nervii i se sensibilizează, muşchii i se întăresc. Crusta albă, solzoasă, nefirească, specifică leprei, dispare; iar carnea lui devine asemenea cărnii unui copilaş. 7:97 Dacă preoţii ar afla împrejurările vindecării leprosului, ura lor faţă de Hristos i-ar putea împinge să pronunţe o sentinţă necinstită. Isus dorea să i se poată asigura omului o decizie imparţială. De aceea, El îi porunceşte să nu spună nimănui despre vindecare, ci să se prezinte fără întârziere la templu cu un dar, înainte să se răspândească vreun zvon în legătură cu minunea. Înainte ca preoţii să poată accepta un astfel de dar, li se cerea să-l cerceteze pe cel care adusese obolul şi să confirme însănătoşirea sa completă. 7:98 Cercetarea aceasta a avut loc. Preoţii care îl condamnaseră pe lepros la izolare au dat mărturie cu privire la refacerea sa. Cel vindecat a fost redat familiei lui şi societăţii. El a simţit că darul sănătăţii era foarte preţios. El se bucură de vigoarea bărbăţiei şi de întoarcerea sa în sânul familiei. 7:99 Cu toată precauţia luată de Isus, el nu mai putea ascunde faptul că fusese vindecat şi umbla peste tot cu bucurie, vestind puterea Celui care îl însănătoşise. 7:100 Când a venit la Isus, acest om era "plin de lepră". Otrava aceea mortală îi cuprinsese tot trupul. Ucenicii au căutat să-L împiedice pe Maestrul lor să îl atingă; căci acela care atingea un lepros devenea el însuşi necurat. Însă, punându-Şi mâna peste lepros, Isus nu a fost contaminat. Lepra a fost curăţită. Tot aşa este şi cu lepra păcatului - adânc înrădăcinată, mortală, imposibil de curăţit prin puterea omenească. "Tot capul este bolnav şi toată inima suferea de moarte. Din tălpi până-n creştet, nimic nu-i sănătos; ci numai răni, vânătăi şi carne vie" (Isaia 1,5.6). Însă Isus, care a venit să umble în firea omenească, nu este întinat de nici o necurăţie. Prezenţa Sa este o putere vindecătoare pentru păcătos. Oricine va cădea la picioarele Sale, spunând cu credinţă: "Doamne, dacă vrei, poţi să mă curăţeşti", va auzi răspunsul: "Da, vreau, fii curăţit". 7:101 În unele cazuri de vindecare, Isus nu a dat imediat binecuvântarea râvnită. Dar, în cazul leprei, nici nu a fost adusă bine cererea că a şi fost ascultată. Când ne rugăm pentru binecuvântări pământeşti, răspunsul la rugăciunea noastră poate întârzia sau Dumnezeu ne poate da ceva diferit de ceea ce am cerut; însă lucrurile nu stau aşa când cerem să fim izbăviţi de păcat. Este voia Sa să ne cureţe de păcat, să ne facă pe toţi copii ai Săi şi în stare să ducem o viaţă de sfinţenie. Hristos "S-a dat pe Sine Însuşi pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău [Mai degrabă - "să ne smulgă din această lume rea" (Gr.aion) n.tr. ] , după voia Dumnezeului şi Tatălui nostru." Şi "îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Şi dacă ştim că ne ascultă, orice I-am cere, ştim că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut" (Galateni 1,4; 1 Ioan 5,14.15). 7:102 Isus a privit către cei deznădăjduiţi şi cu inimile împovărate, către aceia ale căror speranţe se năruiseră şi care căutau să-şi stingă dorinţa fierbinte a sufletului cu bucurii pământeşti şi i-a îndemnat pe toţi să găsească odihnă în El. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: