Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Divina vindecare

Divina vindecare, 66


66:1 CUMPĂTARE ŞI STĂPÂNIRE DE SINE

66:2 Grija cu care mama ar trebui să vegheze asupra obiceiurilor ei de vieţuire este învăţată în Scripturi. Când Domnul îl ridica pe Samson ca izbăvitor al lui Israel, "îngerul lui Iehova" i s-a arătat mamei, dându-i acesteia instrucţiuni deosebite în ce priveşte obiceiurile ei şi de asemenea pentru copilul ei. "Femeia să se ferească", a spus el, "să nu bea nici vin, nici băutură tare şi să nu mănânce nimic necurat" (Jud.13,13.14).

66:3 Efectul influenţelor prenatale este privit de către mulţi părinţi ca fiind o chestiune de mică importanţă; dar cerul nu priveşte la fel acest lucru. Solia trimisă printr-un înger al lui Dumnezeu, şi dată de două ori într-un mod cât se poate de solemn, arată că merită cea mai mare atenţie din partea noastră.

66:4 Prin cuvintele adresate mamei evreice, Dumnezeu vorbeşte mamelor din toate veacurile. "Ia bine seama", a spus îngerul; "să păzească tot ce i-am poruncit". Bunăstarea copilului va fi influenţată de obiceiurile mamei. Poftele şi pasiunile ei trebuie să fie sub controlul principiului. Dacă vrea să împlinească scopul pe care l-a avut în vedere Dumnezeu pentru ea, când i-a dat un copil, există lucruri pe care trebuie să le ocolească şi altele împotriva cărora să lupte. Dacă înainte de naşterea copilului ea cedează înaintea plăcerilor, dacă este egoistă, nerăbdătoare şi pretenţioasă, aceste trăsături se vor

66:5 reflecta în dispoziţia copilului. În acest fel, mulţi copii au primit ca zestre la naştere tendinţe spre rău aproape de nebiruit.

66:6 Dar dacă mama primeşte fără şovăială principiile juste, dacă este moderată şi caracterizată prin tăgăduire de sine, dacă este bună, blândă şi lipsită de egoism, ea poate da copilului ei chiar aceste trăsături de caracter. Foarte clară era porunca ce interzicea folosirea vinului de către mamă. Fiecare picătură de băutură tare pe care o bea aceasta pentru a-şi satisface apetitul pune în pericol sănătatea fizică, mintală şi morală a copilului ei şi este un păcat direct faţă de Creatorul ei.

66:7 Mulţi povăţuitori recomandă cu tărie ca fiecare dorinţă a mamei să fie satisfăcută; ca, în cazul în care doreşte vreun fel de aliment, oricât de dăunător ar fi, să-şi satisfacă apetitul fără să se înfrâneze. Asemenea sfat este fals şi vătămător. Nevoile fizice ale mamei nu ar trebui neglijate în nici un caz. De ea depind două vieţi şi dorinţele sale ar trebui luate în seamă cu delicateţe, iar nevoile ei satisfăcute cu generozitate. Însă în această perioadă, mai presus de orice, ea ar trebui să evite, în dietă şi în oricare altă privinţă, orice ar diminua tăria fizică sau intelectuală. Prin porunca venită direct de la Dumnezeu, ea se află sub obligaţia cea mai solemnă de a-şi exercita stăpânirea de sine.