41:81 Pentru bolnavul cronic, se pare că nimic nu-i redă în aşa măsură sănătatea şi fericirea ca viaţa în mediul plăcut de la ţară. Aici, cei mai neajutoraţi se pot aşeza sau pot sta întinşi la soare sau la umbra copacilor. Nu au de făcut decât să-şi ridice ochii pentru a vedea minunatul frunziş de deasupra. Un sentiment dulce de linişte şi înviorare vine asupra lor, în timp ce ascultă murmurul vântului. Spiritul istovit reînvie. Puterile secătuite sunt refăcute. Pe nesimţite, mintea se umple de pace, pulsul febril devine mai liniştit şi constant. Când cei bolnavi capătă mai multe puteri, se vor aventura să facă vreo câţiva paşi ca să culeagă câteva flori minunate, soli preţioşi ai iubirii lui Dumnezeu faţă de familia Sa năpăstuită de jos, de pe pământ.