40:1 COMPASIUNEA
40:2 Este nevoie de multă înţelepciune când avem de-a face cu boli provocate prin intermediul minţii. O inimă îndurerată, bolnavă, o minte descurajată are nevoie de un tratament blând. De multe ori, un anumit necaz legat de vieţuirea în cămin roade, asemenea cangrenei, până în adâncul sufletului şi slăbeşte forţa vitală. Şi uneori se întâmplă că remuşcările pentru păcate subminează constituţia individului şi dezechilibrează intelectul. Numai printr-o compasiune plină de căldură pot fi ajutaţi astfel de bolnavi. Medicul ar trebui mai întâi să le câştige încrederea şi după aceea să le îndrepte atenţia către marele Vindecător. Dacă li se poate dirija credinţa către adevăratul Medic, iar ei pot avea încredere că El Se ocupă de cazul lor, aceasta va aduce uşurare minţii şi adesea sănătate corpului.
40:3 Compasiunea şi tactul se vor dovedi adesea mult mai binefăcătoare pentru cei bolnavi decât o va putea face chiar cel mai expert tratament, aplicat într-o manieră rece, cu indiferenţă. Când un medic se apropie de patul bolnavului într-un mod apatic, indiferent, şi se uită la cel afectat fără prea mult interes, dând impresia, prin vorbă sau faptă, că acel caz nu este unul care să reclame multă atenţie, şi îl lasă apoi pe pacient singur cu gândurile sale, el i-a făcut acelui pacient cel mai mare rău. Îndoiala şi descurajarea produse de indiferenţa sa vor anihila adesea efectul pozitiv al remediilor pe care le-ar putea prescrie.
40:4 Dacă medicii s-ar putea pune în locul celui al cărui spirit este umilit, a cărui voinţă este slăbită de suferinţă şi care tânjeşte după cuvinte de simpatie şi asigurare, ar fi mai bine pregătiţi să aprecieze care sunt simţămintele lui. Când iubirea şi compasiunea pe care le-a dat pe faţă Hristos pentru cei bolnavi se combină cu cunoştinţele medicului, însăşi prezenţa sa va fi o binecuvântare.
40:5 Sinceritatea faţă de pacient îi inspiră acestuia încredere şi se dovedeşte astfel un ajutor important pentru însănătoşirea sa. Sunt medici care consideră că este o politică înţeleaptă să-i ascundă pacientului natura şi cauza bolii de care suferă. Mulţi, temându-se că îl vor agita sau descuraja pe pacient spunându-i adevărul, vor întreţine speranţe de însănătoşire nefondate şi chiar îl vor lăsa pe pacient să coboare în mormânt fără a-l avertiza de primejdia care-l ameninţă. Acest lucru este neînţelept. S-ar putea ca nu întotdeauna să fie cel mai bine sau cel mai sigur să-i explice pacientului adevărata dimensiune a pericolului în care se află. Aceasta l-ar putea alarma şi întârzia, ba chiar împiedica însănătoşirea. Şi nu poate fi spus tot adevărul nici celor ale căror afecţiuni sunt în mare măsură imaginare. Multe dintre aceste persoane sunt iraţionale şi nu şi-au format obiceiul de a se autocontrola. Acestea au capricii ciudate şi îşi închipuie multe lucruri neadevărate despre ele însele şi despre ceilalţi. Pentru ele, aceste lucruri sunt reale, iar cei care le îngrijesc trebuie să dea pe faţă o continuă blândeţe, tact şi o răbdare neobosită. Dacă acestor pacienţi li s-ar spune adevărul despre ei înşişi, unii dintre ei vor fi jigniţi, iar alţii descurajaţi. Hristos le-a spus ucenicilor Săi: "Mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta" (Ioan 16,12). Însă, cu toate că adevărul nu poate fi dezvăluit în întregime în toate ocaziile, amăgirea nu este niciodată necesară sau scuzabilă. Niciodată medicul sau infirmiera nu ar trebui să recurgă la minciună. Cel care face aceasta se plasează acolo unde Dumnezeu nu poate coopera; şi, pierzând încrederea pacienţilor săi, el renunţă la unul din cele mai eficiente mijloace umane pentru restabilirea lor.
40:6 Puterea voinţei nu este preţuită aşa cum ar trebui. Voinţa să fie păstrată trează şi bine dirijată şi ea va da energie întregii fiinţe şi va fi un ajutor minunat pentru păstrarea sănătăţii. Este de asemenea o putere pe care o putem folosi împotriva bolii. Exercitată în direcţia cea bună, ea va stăpâni imaginaţia şi va fi un mijloc puternic prin care ne putem împotrivi şi birui atât boala mintală, cât şi cea fizică. Exercitându-şi puterea voinţei pentru a se raporta corect la viaţa pe care o au, pacienţii pot face mult în ce priveşte cooperarea cu eforturile medicului pentru refacerea lor. Sunt mii dintre aceia care îşi pot redobândi sănătatea, dacă vor. Domnul nu doreşte ca ei să fie bolnavi. El îi vrea sănătoşi şi fericiţi, iar ei ar trebui să ia hotărârea de a se însănătoşi. Adesea, bolnavii se pot împotrivi bolii numai dacă refuză să cedeze înaintea suferinţei şi nu rămân într-o stare de inactivitate. Ridicându-se deasupra durerilor, să se apuce de o lucrare utilă, potrivit tăriei lor. Prin lucrul de acest fel şi folosirea din belşug a aerului şi soarelui, mulţi suferinzi vlăguiţi şi-ar putea redobândi sănătatea şi tăria.