20:1 PUTEREA VOINŢEI
20:2 Cel ispitit trebuie să înţeleagă adevărata forţă a voinţei. Aceasta este puterea stăpânitoare din firea omului - puterea de decizie, puterea alegerii libere. Totul depinde de acţiunea corectă a voinţei. Dorinţele de bine şi puritate sunt bune în sine; dar, dacă ne oprim aici, ele nu vor sluji la nimic. Mulţi se vor îndrepta către ruină, în timp ce speră şi doresc să-şi învingă înclinaţiile rele. Ei nu-şi predau voinţa lui Dumnezeu. Ei nu fac alegerea de a-I sluji.
20:3 Dumnezeu ne-a dat puterea de a alege liber; ne-o putem exercita, căci este a noastră. Noi nu ne putem schimba inimile, nu ne putem controla gândurile, pornirile, afecţiunile. Nu ne putem face pe noi înşine curaţi, potriviţi pentru serviciul lui Dumnezeu. Dar putem alege să-I slujim lui Dumnezeu, Îi putem da voinţa noastră; atunci va lucra în noi voinţa şi înfăptuirea după bunul Său plac. Astfel, întreaga noastră fire va fi adusă sub controlul lui Hristos.
20:4 Prin corecta exercitare a voinţei, poate fi făcută o schimbare totală în viaţă. Predându-ne voinţa în mâinile lui Hristos, ne aliem cu puterea divină. Primim tărie de sus pentru a ne păstra statornici. O viaţă curată şi nobilă, o viaţă de biruinţă asupra apetitului şi lascivităţii este posibilă pentru oricine îşi va uni voinţa slabă şi şovăitoare a omului, cu voinţa atotputernică şi neclintită a lui Dumnezeu.
20:5 Aceia care se luptă împotriva puterii apetitului ar trebui să fie instruiţi în ce priveşte principiile unei vieţuiri sănătoase. Ar trebui să li se arate că încălcarea legilor sănătăţii, prin crearea unor stări morbide şi a unor pofte anormale, pune temelia obiceiului de a consuma alcool. Numai trăind în ascultare de
20:6 principiile sănătăţii pot ei spera să fie eliberaţi de dorinţa de a lua stimulenţi nenaturali. Atâta timp cât depind de tăria divină pentru a rupe legăturile poftei, ei trebuie să coopereze cu Dumnezeu prin ascultare de legile Sale, atât de cele morale, cât şi de cele fizice.
20:7 Aceia care doresc o reformă ar trebui să primească de lucru. Cei care sunt în stare să muncească nu ar trebui să fie învăţaţi să aştepte gratuit hrană, îmbrăcăminte şi adăpost. Pentru binele lor, dar şi pentru al altora, trebuie găsit un mod prin care să poată plăti cumva pentru ceea ce primesc. Încurajaţi orice efort de a se întreţine singuri. Acest lucru va întări respectul de sine şi o independenţă cu o motivaţie nobilă. Iar ocuparea minţii şi trupului într-o muncă utilă este esenţială ca pavăză împotriva ispitei.