13:1 PREGĂTIRE PENTRU BĂTĂLIA VIEŢII
13:2 Nu ni se poate reaminti îndeajuns de des că sănătatea nu depinde de întâmplare. Ea este rezultatul ascultării faţă de lege. Acest lucru este recunoscut de către concurenţii participanţi la jocurile atletice şi la probele de rezistenţă. Aceşti oameni fac pregătirile cele mai atente. Ei se supun unor antrenamente minuţioase şi unei discipline stricte. Fiecare obicei fizic este adus cu grijă în orânduială. Ei ştiu că fiecare neglijenţă, exces sau neatenţie, care slăbeşte sau vatămă orice organ sau funcţie a corpului, în mod sigur va atrage după sine înfrângerea.
13:3 Cu atât mai mult trebuie ca această îngrijire să asigure succesul în bătălia vieţii. Noi nu suntem angajaţi în lupte simulate. Noi ducem un război de care atârnă rezultate veşnice. Avem de înfruntat inamici nevăzuţi. Îngeri răi se luptă pentru stăpânirea fiecărei fiinţe omeneşti. Orice vatămă sănătatea, nu numai că micşorează vigoarea fizică, dar tinde să slăbească puterile mintale şi morale. Îngăduirea oricărei practici nesănătoase face dificilă deosebirea dintre bine şi rău şi, de aici, mai dificilă împotrivirea faţă de rău. Aceasta sporeşte pericolul eşecului şi înfrângerii.
13:4 "Nu ştiţi că cei ce aleargă într-o cursă, [Traducere literală din limba engleză (n.tr.)] toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul?" (1 Corinteni 9,24). În războiul în care suntem prinşi, pot câştiga toţi care se vor autodisciplina prin supunerea faţă de principiile corecte. Aplicarea acestor principii în cele mai mici lucruri ale vieţii este considerată adesea ca fiind lipsită de importanţă, o chestiune prea măruntă pentru a i se acorda atenţie. Însă, având în vedere lucrurile puse în joc, nici un amănunt cu care avem de-a face nu este neînsemnat. Fiecare faptă îşi are greutatea ei în cântarul care hotărăşte înfrângerea sau biruinţa în viaţă. Scriptura ne îndeamnă: "Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!" (1 Corinteni 9,24).
13:5 În cazul primilor noştri părinţi, pofta nestăpânită a avut ca rezultat pierderea Edenului. Cumpătarea în toate lucrurile are mai mult de-a face cu recâştigarea Edenului decât îşi pot da seama oamenii.
13:6 Arătând tăgăduirea de sine exercitată de cei care concurau la vechile competiţii greceşti, apostolul Pavel scrie: "Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate veşteji; noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat" (1 Corinteni 9,25-27).
13:7 Înaintarea reformei depinde de o recunoaştere clară a adevărului fundamental. În timp ce, pe de-o parte, pericolul pândeşte printr-o filosofie îngustă şi o ortodoxie rece, dură, pe de altă parte, există o mare primejdie în liberalismul uşuratic. Temelia oricărei reforme viabile este Legea lui Dumnezeu. Trebuie să prezentăm în linii clare, lămurite, nevoia de supunere faţă de această Lege. Principiile ei trebuie ţinute înaintea poporului. Ele sunt tot atât de veşnice şi inexorabile ca Însuşi Dumnezeu.
13:8 Unul dintre cele mai deplorabile efecte ale apostaziei originare a fost pierderea puterii omului de a se stăpâni. Numai în măsura în care această putere este redobândită putem vorbi de un progres real.
13:9 Trupul este singurul mijloc prin care mintea şi sufletul se dezvoltă în direcţia zidirii caracterului. Din acest motiv îşi dirijează vrăjmaşul sufletelor ispitele pentru slăbirea şi degradarea puterilor fizice. Succesul său în acest punct înseamnă capitularea întregii fiinţe înaintea răului. Tendinţele naturii noastre fizice - dacă nu se vor afla sub controlul unei puteri mai înalte - vor aduce cu siguranţă ruina şi moartea.
13:10 Corpul trebuie adus în ascultare. Puterile mai înalte ale făpturii trebuie să conducă. Pasiunile trebuie să fie controlate de către voinţă, care trebuie ea însăşi să se afle sub controlul lui Dumnezeu. Puterea împărătească a raţiunii, sfinţită prin harul divin, trebuie să fie stăpână în vieţile noastre.
13:11 Cerinţele lui Dumnezeu trebuie aduse înaintea conştiinţei. Bărbaţi şi femei deopotrivă trebuie conştientizaţi de datoria de a fi stăpâni pe ei înşişi, de nevoia purităţii, de eliberarea de orice poftă stricată şi obicei murdar. Ei trebuie să fie pătrunşi de înţelegerea faptului că toate puterile minţii şi trupului sunt darul lui Dumnezeu şi că este imperativ să fie păstrate în cea mai bună formă posibilă, pentru slujirea Sa.
13:12 În acel ritual străvechi care reprezenta în simbol Evanghelia, nu putea fi adusă pe altarul lui Dumnezeu nici o jertfă ce avea vreun cusur. Sacrificiul care avea menirea să-L reprezinte pe Hristos trebuia să fie fără pată. Cuvântul lui Dumnezeu arată către acest lucru ca fiind o ilustraţie a ceea ce trebuie să fie copiii Săi - "o jertfă vie", "sfântă şi fără cusur", "plăcută înaintea lui Dumnezeu" (Romani 12,1; Efeseni 5,27).
13:13 Fără puterea divină, nici o reformă reală nu poate fi făcută. Barierele omeneşti înălţate împotriva tendinţelor naturale şi cultivate nu sunt decât ca nişte diguri de nisip împotriva torentului. Numai când viaţa lui Hristos devine o putere dătătoare de viaţă în existenţa noastră putem rezista ispitelor care ne asaltează dinăuntru şi din afară.
13:14 Hristos a venit în lumea aceasta şi a trăit Legea lui Dumnezeu pentru ca omul să poată avea control deplin asupra înclinaţiilor naturale care corup sufletul. Medicul sufletului şi trupului,
13:15 El dă biruinţă asupra poftelor răzvrătite. El a pus la îndemâna noastră toate mijloacele pentru ca omul să poată avea desăvârşire de caracter.
13:16 Când un om se predă lui Hristos, mintea sa este adusă sub stăpânirea Legii; însă tocmai Legea împărătească este cea care vesteşte eliberarea fiecărui rob. Devenind una cu Hristos, omul este eliberat. Supunerea faţă de voinţa lui Hristos înseamnă redobândirea întregii bărbăţii.
13:17 Ascultarea de Dumnezeu înseamnă eliberare din robia păcatului, izbăvire de pasiunile şi pornirile omeneşti. Omul poate sta drept, ca biruitor al eului, biruitor al propriilor înclinaţii, al domniilor şi puterilor, biruitor asupra "stăpânitorilor întunericului acestui veac" şi asupra "duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti" (Efeseni 6,12).
13:18 În nici un alt loc nu este nevoie mai mare de o asemenea instruire şi nicăieri nu va aduce un bine mai mare ca în cămin. Părinţii au de-a face chiar cu temelia obiceiului şi caracterului. Mişcarea de reformă trebuie să înceapă prin prezentarea principiilor Legii lui Dumnezeu ca având înrâurire atât asupra sănătăţii fizice, cât şi asupra celei morale. Arătaţi că ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este singurul nostru mod de apărare împotriva relelor care împing lumea spre distrugere. Faceţi clară răspunderea părinţilor nu numai pentru aceştia, ci şi pentru copiii lor. Ei le pot da copiilor lor un exemplu fie de ascultare, fie de călcare a Legii. Prin exemplul şi învăţătura lor se hotărăşte destinul familiei lor. Copiii vor fi ceea ce îi fac să fie părinţii lor.
13:19 Dacă părinţii ar putea fi conduşi să urmărească rezultatele faptelor lor şi dacă ar putea să vadă cum, prin exemplul şi învăţătura pe care au dat-o, ei perpetuează şi sporesc puterea păcatului sau puterea neprihănirii, s-ar ajunge cu siguranţă la o schimbare. Mulţi s-ar întoarce de la tradiţii şi obiceiuri şi ar accepta principiile divine de vieţuire.