105:1 PRIVILEGIUL RUGĂCIUNII
105:2 Şi noi trebuie să avem un timp pus deoparte pentru meditaţie şi rugăciune şi pentru a primi înviorare spirituală. Noi nu preţuim puterea şi eficienţa rugăciunii aşa cum ar trebui s-o facem. Rugăciunea şi credinţa vor face ceea ce nu poate izbândi nici o putere de pe pământ. Rareori suntem - în toate privinţele - puşi în aceeaşi situaţie de două ori. Noi trecem continuu prin situaţii şi încercări noi, pentru care experienţa din trecut nu poate fi un îndrumător suficient de bun. Trebuie să avem lumina nestinsă care vine de la Dumnezeu.
105:3 Hristos trimite mereu solii celor care caută să-I audă glasul. În noaptea agoniei din Ghetsemani, ucenicii adormiţi nu au auzit glasul lui Isus. Ei aveau un simţământ vag al prezenţei îngerilor, dar au pierdut puterea şi slava priveliştii. Din pricina toropelii şi nemişcării lor, ei nu au putut primi dovada care le-ar fi întărit sufletele pentru scenele îngrozitoare la care aveau să fie martori. Şi astăzi este la fel - adesea, chiar oamenii care au cea mai mare nevoie de învăţătură divină nu reuşesc s-o primească pentru că nu stabilesc o relaţie cu cerul.
105:4 Ispitele la care suntem expuşi zilnic fac din rugăciune o necesitate. Primejdiile stau la pândă pe orice cărare. Cei ce
105:5 caută să-i salveze pe alţii de la viciu şi ruină sunt îndeosebi expuşi ispitei. Fiind confruntaţi neîncetat cu răul, au nevoie să se prindă cu putere de Dumnezeu, pentru a nu fi ei înşişi corupţi. Paşii care îi duc pe oameni de pe terenul înălţat şi sfânt pe unul inferior sunt mici şi siguri. Într-o clipă, pot fi luate decizii care hotărăsc pentru totdeauna soarta cuiva. Eşecul de a obţine o biruinţă lasă sufletul fără apărare. Dacă nu i se opune rezistenţă, un obicei rău va căpăta în timp duritatea unor lanţuri de oţel, încătuşând omul în întregime.
105:6 Motivul pentru care atât de mulţi sunt lăsaţi singuri în locuri ale ispitei este că aceştia nu-L păstrează întotdeauna pe Domnul înaintea lor. Când îngăduim ca părtăşia noastră cu Dumnezeu să fie ruptă, atunci ne-am pierdut apărarea. Toate scopurile voastre bune, toate intenţiile voastre bune nu vă vor ajuta să vă împotriviţi răului. Trebuie să fiţi bărbaţi şi femei ale rugăciunii. Cererile voastre nu trebuie să fie slabe, făcute de formă şi dacă vă aduceţi aminte, ci din toată inima, perseverente şi continue. Nu este întotdeauna necesar să vă plecaţi pe genunchi pentru a vă ruga. Cultivaţi obiceiul de a vorbi
105:7 cu Mântuitorul când sunteţi singuri, când mergeţi în drumul vostru şi când sunteţi ocupaţi cu munca zilnică. Inima voastră să se înalţe neîncetat, cerând în tăcere ajutor, lumină, tărie, cunoaştere. Fiecare respiraţie să vă fie o rugăciune.
105:8 Ca lucrători pentru Dumnezeu, trebuie să ajungem la oameni acolo unde se află, înconjuraţi de întuneric, scufundaţi în viciu şi întinaţi de stricăciune. Însă, atâta vreme cât ne fixăm gândurile asupra Aceluia care este soarele şi scutul nostru, răul care ne înconjoară nu va aduce nici o pată asupra veşmintelor noastre. În timp ce lucrăm pentru a salva suflete care sunt gata să piară, nu vom fi daţi de ruşine dacă ne punem încrederea în Dumnezeu. Hristos în inimă, Hristos în viaţă - aceasta este siguranţa noastră. Atmosfera prezenţei Sale va umple sufletul de dezgust faţă de tot ce este rău. Spiritul nostru poate ajunge atât de asemănător cu al Său, încât să fim una cu El în gândire şi ţeluri.
105:9 Prin credinţă şi rugăciune a ajuns Iacov, dintr-un om al slăbiciunii şi păcatului, prinţ al lui Dumnezeu. În acest fel puteţi deveni bărbaţi şi femei cu scopuri înalte şi sfinte, cu vieţi nobile, bărbaţi şi femei care nu vor accepta pentru nici un motiv să fie îndepărtaţi de la adevăr, dreptate şi ceea ce este bine. Toţi sunt apăsaţi de griji, poveri şi îndatoriri urgente, însă, cu cât este mai dificilă poziţia în care vă aflaţi şi cu cât sunt mai grele poverile voastre, cu atât mai mult aveţi nevoie de Isus.
105:10 Este o greşeală gravă neglijarea serviciului divin al comunităţii. Privilegiile serviciului divin nu ar trebui privite cu superficialitate. Cei ce îngrijesc de bolnavi se află adesea în imposibilitatea de a se bucura de aceste privilegii, însă ar trebui să fie atenţi să nu lipsească în mod inutil de la casa de rugăciune.
105:11 Slujind celor bolnavi, mai mult decât în oricare altă ocupaţie mireană, succesul depinde de spiritul de consacrare şi jertfire de sine în care este împlinită lucrarea. Cei ce poartă răspunderi au nevoie să se plaseze acolo unde vor fi
105:12 profund impresionaţi de Spiritul lui Dumnezeu. Ar trebui ca, faţă de alţii, să râvniţi cu atât mai mult ajutorul Duhului Sfânt şi cunoaşterea lui Dumnezeu, cu cât poziţia de încredere pe care o deţineţi comportă mai multă răspundere decât a altora.
105:13 De nimic nu este mai multă nevoie în lucrarea noastră ca de rezultatele practice ale comuniunii cu Dumnezeu. Ar trebui să arătăm prin vieţile noastre de zi cu zi că avem pace şi odihnă în Mântuitorul. Pacea Sa din inimă va străluci pe chipul nostru. Ea va da vocii o putere de convingere. Părtăşia cu Dumnezeu va înnobila caracterul şi viaţa. Oamenii îşi vor da seama, aşa cum şi-au dat seama şi de primii ucenici, că am fost cu Isus. Acest lucru va atribui lucrătorului o putere pe care nimic altceva n-o poate da. El nu trebuie să îngăduie să fie deposedat de această putere.
105:14 Trebuie să ducem o viaţă dublă - o viaţă de cugetare şi una de acţiune, o viaţă de rugăciune tainică şi una de lucrare plină de zel. Tăria primită prin părtăşia cu Dumnezeu, unită cu efortul serios de a pregăti mintea pentru chibzuinţă şi consideraţie, îl califică pe om pentru datoriile zilnice şi asigură păstrarea cumpătului în orice împrejurări, oricât de grele ar fi.