100:1 PLATA
100:2 Când Hristos i-a chemat pe ucenici să-L urmeze, nu le-a oferit nici un fel de perspective îmbietoare pentru viaţa aceasta. Nu le-a făcut nici o promisiune de câştig sau onoare lumească şi nici ei nu au pus condiţii privitoare la ceea ce ar trebui să primească. Lui Matei, care stătea la oficiul vamal [Termenul folosit de Ellen White este "receipt" (of custom), care desemnează locul unde sunt primiţi banii în mod oficial - în cazul acesta, pentru vamă. Întrucât cuvântul este un arhaism, s-a folosit sintagma modernă "oficiu vamal" (n.tr.). ] , Mântuitorul i-a spus: "Vino după Mine! Vameşul a lăsat totul, s-a sculat şi a mers după El" (Luca 5,27-28). Matei nu a zăbovit, înainte să-şi părăsească slujba, pentru a cere un anumit salariu, egal cu cel primit până atunci.
100:3 Fără întrebări sau ezitări, el Îl urmă pe Isus. Îi era suficient că avea să fie cu Mântuitorul, pentru a-I putea auzi cuvintele şi pentru a I se alătura în lucrarea Sa.
100:4 Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri. (Romani 2,1)
100:5 Aşa fusese şi cu ucenicii chemaţi mai înainte. Când Isus i-a îndemnat pe Petru şi pe tovarăşii lui să-L urmeze, ei şi-au lăsat imediat bărcile şi plasele. Unii dintre aceşti ucenici aveau prieteni care depindeau de ei, fiind întreţinuţi. Însă, când au primit invitaţia Mântuitorului, ei nu au ezitat şi nu au întrebat: "Cum voi trăi şi cum îmi voi întreţine familia?" Ei au fost credincioşi chemării; iar când, după aceea, Isus i-a întrebat: "Când v-am trimis fără pungă, fără traistă şi fără încălţăminte, aţi dus voi lipsă de ceva?", ei i-au putut răspunde: "De nimic." (Luca 22,35).
100:6 Astăzi, Mântuitorul ne cheamă în lucrarea Sa aşa cum i-a chemat şi pe Matei, Ioan şi Petru. Dacă inimile noastre sunt atinse de iubirea Sa, problema unei compensaţii nu se va afla pe primul plan în minţile noastre. Ne vom bucura să fim împreună lucrători cu Hristos şi nu ne vom teme să ne încredem în purtarea Sa de grijă. Dacă facem din Dumnezeu tăria noastră, vom vedea cu claritate care ne este datoria şi vom avea aspiraţii lipsite de egoism; viaţa noastră va fi pusă în mişcare de un ţel nobil, care ne va ridica deasupra motivelor josnice.