9:80 Iacov, în timpul marii strâmtorări a vieţii sale, s-a îndreptat spre rugăciune. El avea o ţintă covârşitoare - să ajungă la transformarea caracterului. Dar, în timp ce se ruga stăruitor lui Dumnezeu, un vrăjmaş, cum îşi închipuia el, a pus mâna pe el şi, toată noaptea, Iacov s-a luptat să-şi scape viaţa. Dar nici chiar primejdia care-i ameninţa viaţa nu l-a făcut să se abată de la ţinta pe care şi-o pusese în sufletul lui. Când puterea îi era pe sfârşite, Îngerul s-a folosit de puterea Sa divină şi, printr-o singură atingere, Iacov şi-a dat seama cu cine se luptase. Rănit şi fără ajutor, el a căzut pe pieptul Mântuitorului şi I-a cerut binecuvântarea. El nu voia să-L lase să plece, nici să înceteze cu ruga sa şi Domnul a împlinit cererea acestui suflet pocăit şi fără ajutor, potrivit cu făgăduinţa Sa: "Să caute ocrotirea Mea şi să facă pace cu Mine; da, să facă pace cu Mine" (Isaia 27,5). Iacov s-a rugat cu o inimă hotărâtă: "Nu te voi lăsa, până nu mă vei binecuvânta" (Gen. 32,26). Duhul stăruinţei fusese inspirat de Acela care Se luptase cu patriarhul. El a fost Cel care i-a dat biruinţa şi i-a schimbat numele din Iacov în Israel, zicând: "Ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai fost biruitor" (Gen. 32,28). Lucrul pentru care Iacov se luptase în zadar, prin propriile sale puteri, a fost câştigat prin predarea eului şi prin credinţă stăruitoare. "Şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră" (1 Ioan 5,4).