Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Cugetări de pe Muntele Fericirilor

Cugetări de pe Muntele Fericirilor 9:66


9:66 "Calea celor stricaţi este pietroasă", dar căile înţelepciunii sunt nişte căi plăcute şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice" (Proverbe 13,15; 3,17). Fiecare faptă a ascultării de Hristos, fiecare faptă de tăgăduire de sine, din pricina Numelui Său, fiecare încercare suportată cum trebuie, fiecare biruinţă câştigată asupra ispitei este încă un pas pe drumul spre biruinţa finală. Dacă Îl luăm pe Domnul ca îndrumător al nostru, El ne va conduce în siguranţă. Nici cel mai slab păcătos să nu regrete drumul pe care merge. Nici un căutător sfios nu trebuie să înceteze a umbla în lumina cea curată şi sfântă. Deşi calea este aşa de strâmtă, încât păcatul nu poate fi îngăduit pe ea, totuşi tuturor le-a fost asigurată primirea şi nici un suflet îndoielnic sau sfios nu trebuie să zică: "Dumnezeu nu-mi poartă de grijă".