Printable ModeCugetări de pe Muntele Fericirilor, 9
|
9:1 Cap. 7 - Nu judecând, ci lucrând 9:2 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi." Matei 7,1. 9:3 Străduinţa de a câştiga mântuirea prin fapte proprii, îi face negreşit pe oameni să îngrămădească datini omeneşti, ca baricadă împotriva păcatului. Văzând că nu sunt în stare să ţină Legea, ei vor născoci ă şi rânduieli care să-i silească la ascultare. Toate acestea abat mintea de la Dumnezeu la eul personal. Iubirea Sa din inima omului se stinge şi, o dată cu ea, piere şi iubirea faţă de aproapele. Un sistem născocit de mintea omenească, cu nenumăratele sale pretenţii, îi va face pe cei care-l susţin să-i judece pe toţi aceia care nu împlinesc măsura prescrisă. Atmosfera criticii egoiste şi strâmte înăbuşă sentimentele nobile şi generoase şi îi face pe oameni să devină nişte judecători egoişti şi iscoditori josnici. 9:4 Fariseii făceau parte din această categorie de oameni. Ei nu ieşeau de la serviciile religioase cu un simţământ de umilinţă, din cauza propriei lor slăbiciuni, şi nici recunoscători pentru marile privilegii primite de la Dumnezeu. Ieşeau însă de acolo plini de mândrie spirituală iar subiectul lor de conversaţie era: "Eu însumi, sentimentele mele, cunoştinţa mea, căile mele." Faptele lor erau măsura după care îi judecau pe alţii. Îmbrăcând veşmintele înălţării de sine, urcau pe scaunul de judecător, ca să critice şi să osândească. 9:5 Poporul se împărtăşea în mare măsură de acelaşi spirit, amestecându-se în probleme de conştiinţă şi judecându-se unii pe alţii în lucrurile care privesc doar pe om şi pe Dumnezeu. 9:6 Tocmai despre spiritul şi obiceiul acesta Isus zicea: "Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi". Adică să nu vă socotiţi voi înşivă ca o unitate de măsură. Nu faceţi din părerile voastre, din vederile voastre asupra datoriei, din felul vostru de a interpreta Scriptura, o trestie de măsurat pentru alţii şi nu-i osândiţi în inima voastră, dacă nu ajung la înălţimea voastră. Nu-i criticaţi pe alţii, răstălmăcindu-le motivele şi dând sentinţe. 9:7 "De aceea, să nu judecaţi nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric şi va descoperi gândurile inimilor" (1 Cor. 4,5). Noi nu putem citi inima. Fiind noi înşine plini de greşeli, nici nu suntem în măsură să-i judecăm pe alţii. Omul mărginit poate judeca numai după cele de afară. Numai Acela care cunoaşte motivele ascunse ale faptelor, Se poartă cu duioşie şi compătimire, poate să decidă asupra cazului fiecărui suflet. "Aşadar, omule, oricine ai fi tu, care judeci pe altul, nu te poţi dezvinovăţi; căci, prin faptul că judeci pe altul, te osândeşti singur; fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri" (Rom. 2,1). Astfel, aceia care îi osândesc sau îi critică pe alţii, se declară ei însuşi vinovaţi, pentru că săvârşesc aceleaşi lucruri. Osândindu-i pe alţii, ei îşi dau propria lor sentinţă şi Dumnezeu declară că această sentinţă este dreaptă. El primeşte propriul lor verdict împotriva lor înşişi. 9:8 "De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău?" Matei 7,3. 9:9 Însăşi fraza: "Tu care judeci pe altul, faci aceleaşi lucruri", ne redă întocmai mărimea păcatului aceluia care se încumetă să-l vorbească de rău şi să-l osândească pe fratele său. Isus zicea: "De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?" 9:10 Cuvintele Sale îl descriu pe acela care este gata în orice moment să vadă defecte la alţii. Şi atunci când crede că a descoperit o pată în caracterul sau viaţa unui om, este foarte zelos să o trâmbiţeze şi altora; dar Isus spune că această trăsătură de caracter, dezvoltată prin săvârşirea acestei lucrări necreştineşti, este, în comparaţie cu fapta criticată, ca o bârnă faţă de un pai. Numai lipsa spiritului îngăduinţei şi iubirii îl poate împinge pe om să facă dintr-un ţânţar armăsar. Aceia care n-au simţit niciodată pocăinţa deplinei predări pe altarul lui Hristos nu dau pe faţă, în viaţa lor, blânda influenţă a iubirii Mântuitorului. Ei înfăţişează fals spiritul delicat şi curtenitor al Evangheliei şi rănesc sufletele preţioase, pentru care a murit Hristos. Potrivit cu ilustraţia pe care o foloseşte Domnul, acela care se lasă stăpânit de un spirit de critică se face vinovat de un păcat mai mare decât cel pe care-l învinuieşte, pentru că nu numai că face acelaşi păcat, dar mai adaugă pe deasupra bănuială şi spirit de critică. 9:11 Domnul Hristos este singura măsură adevărată a caracterului, şi acela care se aşează ca măsură pentru alţii ia locul lui Hristos. Şi, cum Tatăl "a încredinţat toată judecata Fiului" (Ioan 5,22), oricine se încumetă să judece motivele altora uzurpă dreptul Fiului lui Dumnezeu. 9:12 Aceşti aşa-zişi judecători şi critici se aşează de partea lui anticrist, "potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu" (2 Tes. 2,4). 9:13 Un spirit rece, dedat la critică şi neiertător, care caracterizează fariseismul, este păcatul care aduce cele mai nefericite urmări. Atunci când viaţa religioasă a cuiva este lipsită de iubire, Isus nu este în ea; lumina prezenţei Sale nu este acolo. Nici activitatea deosebit de mare sau zelul lipsit de spiritul lui Hristos nu pot să umple golul. Poate că cineva, înzestrat cu o uimitoare ascuţime de minte, descoperă defectele altora, dar tuturor acelora care se lasă târâţi de acest spirit, Isus le zice: făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău". Cel care se face vinovat de fapte reale este cel dintâi care bănuieşte fapta rea. Osândind pe altul, el încearcă să ascundă şi să dezvinovăţească răul din propria sa inimă. Prin păcat oamenii au căpătat cunoştinţa răului. Prima pereche de oameni n-a început să se învinovăţească reciproc înainte de a fi păcătuit. Şi firea omenească va face aceasta în mod inevitabil atunci când nu este stăpânită de harul lui Hristos. 9:14 Atunci când îngăduie acest spirit de învinuire, oamenii nu se mulţumesc numai cu trâmbiţarea a ceea ce îşi închipuie că este o slăbiciune în fratele lor. Dacă mijloace mai blânde nu reuşesc să-l facă a săvârşi ce cred ei că trebuia să se facă, vor recurge la constrângere. Pe cât le stă în putere, îi vor sili pe oameni să se conformeze felului lor de a aprecia ceea ce este drept. Aşa se purtau iudeii 9:15 în zilele lui Hristos şi aşa s-a purtat întotdeauna biserica, ori de câte ori a pierdut harul lui Hristos. Văzându-se lipsită de puterea iubirii, ea s-a agăţat de braţul cel tare al statului, ca să-şi întărească dogmele şi să-şi pună în aplicare decretele. Aici este taina tuturor legiuirilor religioase, care au fost decretate cândva, şi taina tuturor persecuţiilor, din zilele lui Abel până astăzi. 9:16 Hristos nu-i constrânge, ci îi atrage pe oameni la Sine. Singura forţă pe care o exercită El este iubirea constrângătoare. Când Biserica începe să caute sprijinul puterii lumeşti, este vădit că a pierdut puterea lui Hristos - constrângerea iubirii divine. 9:17 Dar problema este legată de fiecare membru al bisericii şi aici trebuie să se producă vindecarea. Isus îl îndeamnă pe vorbitorul de rău să-şi scoată mai întâi bârna din ochiul său, adică să renunţe la spiritul de critică, să mărturisească şi să lepede propriul păcat, înainte de a încerca să-i îndrepte pe alţii. Pentru că "nu este nici un pom bun, care să facă roadă rea; şi nici un pom rău, care să facă roadă bună" (Luca 6,43). Acest spirit de învinuire, pe care îl îngăduie inima ta, este o roadă rea şi dovedeşte că pomul este rău. Nu-ţi foloseşte la nimic să clădeşti pe îndreptăţirea de sine; ceea ce-ţi trebuie este o schimbarea a inimii. Înainte de a fi pregătit să-i îndrepţi pe alţii, trebuie să ajungi tu însuţi la această experienţă, pentru că "din prisosul inimii vorbeşte gura" (Matei 12,34). 9:18 Când vine o criză în viaţa unui suflet oarecare şi încerci să dai un sfat sau o avertizare, cuvintele tale vor avea numai atâta greutate de influenţat spre bine, cât propriul tău exemplu şi spirit au câştigat pentru tine. 9:19 Trebuie să fii bun, mai înainte de a fi în stare să faci binele. Nu poţi avea o influenţă care să-i schimbe pe alţii, până ce propria ta inimă n-a fost umilită, curăţită şi îmblânzită prin harul lui Hristos. Dacă s-a săvârşit în inima ta această schimbare, va fi tot aşa de natural pentru tine să trăieşti spre binecuvântarea altora, cum este şi pentru trandafir să răspândească parfumul său mirositor sau pentru viţa de vie să rodească ciorchinele purpuriu. 9:20 Dacă Hristos este în tine "nădejdea măririi", nu vei găsi plăcerea să-i pândeşti pe alţii, spre a le trâmbiţa greşelile. În loc să cauţi să învinuieşti şi să osândeşti, ţinta va fi să ajuţi, să binecuvântezi şi să salvezi. Lucrând cu aceia care sunt în rătăcire, vei asculta de îndemnul: "Ia seama la tine, ca să nu fii ispitit şi tu" (Gal. 6,1). Îţi vei aduce aminte de câte ori te-ai rătăcit tu însuţi şi cât de greu ţi-a fost să găseşti drumul cel bun, după ce-l pierduseşi cândva. N-ai să-l împingi pe fratele tău într-un întuneric mai mare, ci, cu o inimă plină de milă, îi vei atrage atenţia asupra primejdiei care îl pândeşte. 9:21 Acela care priveşte adesea la crucea de pe Calvar, amintindu-şi că păcatele sale L-au dus acolo pe Mântuitorul, nu va încerca niciodată să compare măsura vinei sale cu a altora. El nu se va urca pe scaunul de judecată spre a aduce învinuire împotriva altora. În inima aceluia care umblă în umbra crucii de pe Calvar, nu poate avea loc spiritul de critică sau de înălţare de sine. 9:22 Abia când simţi că ţi-ai putea jertfi demnitatea ta proprie, ba chiar viaţa ta, spre a-l salva pe un frate rătăcit, abia atunci ai scos bârna din propriul tău ochi şi eşti în stare să-l ajuţi pe fratele tău. Atunci vei putea să te apropii de el şi să-i mişti inima. 9:23 Niciodată n-a fost cineva întors din calea sa greşită prin mustrări şi reproşuri; dar, în felul acesta, mulţi au fost îndepărtaţi de Hristos şi şi-au închis inimile în faţa convingerii. Un spirit de iubire, o purtare amabilă şi atrăgătoare poate să-i salveze pe cei rătăciţi şi să acopere o mulţime de păcate. Descoperirea lui Hristos în propriul tău caracter va avea o putere transformatoare asupra tuturor acelora cu care vii în contact. Fie ca Hristos să Se manifeste zilnic în tine şi El va descoperi prin tine energia creatoare a Cuvântului Său - o influenţă blândă, convingătoare şi totodată puternică, pentru a crea din nou alte suflete după frumuseţea Domnului Dumnezeului nostru. 9:24 "Să nu aruncaţi câinilor lucrurile sfinte." Matei 7,6. 9:25 Domnul Isus aminteşte aici de anumiţi oameni care n-au dorinţa să scape de sclavia păcatului. Fiind în neîntreruptă legătură cu răul şi viciile, natura lor a fost atât de mult degradată, încât se agaţă de rău şi nu vor să fie despărţiţi de el. Slujitorii Domnului Hristos n-ar trebui să se lase împiedicaţi de cei care dispreţuiesc şi batjocoresc Evanghelia. 9:26 Mântuitorul însă n-ar fi trecut niciodată pe lângă un suflet, oricât de cufundat în păcate ar fi fost el, dacă era gata să primească adevărurile preţioase ale cerului. Cuvintele Sale erau începutul unei vieţi noi pentru vameşi şi desfrânaţi. Maria Magdalena, din care El a scos şapte demoni, a rămas cea din urmă la mormântul Mântuitorului şi a fost cea dintâi pe care Domnul Isus a salutat-o în dimineaţa învierii Sale. Saul din Tars, unul dintre cei mai aprigi duşmani ai Evangheliei, 9:27 a devenit Pavel, slujitorul devotat al Domnului Hristos. Sub înfăţişarea urii şi a dispreţului, chiar sub aceea a crimei şi a degradării, poate fi ascuns un suflet pe care harul Domnului Hristos să-l salveze, ca să strălucească întocmai ca o piatră scumpă în coroana Mântuitorului. 9:28 "Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi şi vi se va deschide." Matei 7,7. 9:29 Pentru a nu da prilej neîncrederii, neînţelegerii sau unor interpretări greşite ale Cuvântului Său, Domnul repetă o întreită făgăduinţă. El doreşte ca aceia care Îl caută pe Dumnezeu să creadă în El, care este în stare să le dea toate cele necesare. De aceea, adaugă: "Căci orişicine cere capătă; cine caută găseşte şi celui ce bate i se deschide". 9:30 Domnul nu pune nici o altă condiţie decât aceea de a flămânzi după harul Său şi iubirea Sa. "Cereţi". Cererea arată că îţi dai seama de nevoia ta; şi, dacă ceri în credinţă, vei primi. Domnul a dat asigurări cu privire la Cuvântul Său şi deci acesta nu poate da greş. Dacă vii cu adevărată pocăinţă, nu ar trebui să ai simţământul că ar fi o îndrăzneală din partea ta să ceri ceea ce a făgăduit Domnul. Atunci când ceri binecuvântările de care ai nevoie pentru desăvârşirea unui caracter după voia lui Hristos, Domnul te asigură că ceri conform unei promisiuni care este aprobată. Dacă simţi şi ştii că eşti păcătos, este destul de justificat să ceri iertarea şi mila Sa. 9:31 Condiţia în baza căreia poţi veni la Dumnezeu nu este aceea de a fi sfânt, ci aceea de a-L ruga pe El să te cureţe de orice păcat şi întinăciune. Argumentul pe care-l putem invoca acum şi oricând este marea noastră nevoie, starea noastră cu totul lipsită de ajutor, care face din El şi din puterea Sa mântuitoare o necesitate pentru noi. 9:32 "Căutaţi". Să nu dorim numai binecuvântările Sale, ci pe El, personal. "Împrieteneşte-te dar cu Dumnezeu şi vei avea pace" (Iov 22,21). Caută şi vei găsi. Dumnezeu te caută şi orice dorinţă pe care o simţi de a veni la El se datoreşte Spiritului Său, care te îndeamnă. Ascultă de acest îndemn. Hristos mijloceşte pentru cel ispitit, rătăcit şi lipsit de credinţă. El caută să te aducă în tovărăşia Sa. "Dacă Îl vei căuta, Îl vei găsi" (1 Cron. 28,9). 9:33 "Bateţi". Noi venim la Dumnezeu printr-o invitaţie specială şi El aşteaptă să ne ureze bun venit în camera Sa de audienţă. Primii ucenici care L-au urmat pe Domnul nu erau mulţumiţi cu o convorbire grăbită în timp ce mergeau; ei L-au întrebat: "Rabi, unde locuieşti?" S-au dus şi au văzut unde locuia şi în ziua aceea au rămas la El" (Ioan 1,38-39). Tot aşa putem şi noi să fim admişi în cea mai strânsă intimitate şi legătură cu Dumnezeu. "Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt se odihneşte la umbra Celui Atotputernic" (Ps. 91,1). Fie ca aceia care doresc binecuvântarea lui Dumnezeu să bată şi să aştepte la uşa harului cu deplină asigurare, zicând: "Pentru că Tu, o, Doamne! ai zis: 'Cine cere, capătă, cine caută, găseşte; celui ce bate, i se va deschide'". 9:34 Isus privea la cei adunaţi să asculte cuvintele Sale şi dorea din toată inima ca 9:35 mulţimea aceea numeroasă să preţuiască harul şi bunătatea lui Dumnezeu. Ca să ilustreze nevoia lor şi bunăvoinţa lui Dumnezeu de a dărui, El le înfăţişează un copil înfometat, care cere pâine de la tatăl său pământesc. "Cine este tatăl acela dintre voi", zice El, "care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?" El face apel la iubirea duioasă şi firească a părintelui faţă de copilul său şi adaugă: "Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer". Nici un om cu inimă de tată nu îi va întoarce spatele fiului său flămând, care cere pâine. Oare l-ar crede cineva în stare să glumească cu copilul său, să-i trezească dorinţele numai cu scopul de a-l dezamăgi? Să-i promită că îi dă mâncare bună şi hrănitoare şi apoi să-i dea o piatră? Şi ar îndrăzni oare cineva să-L dezonoreze pe Dumnezeu, închipuindu-şi că El n-ar răspunde la apelurile copiilor Săi? 9:36 "Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer" (Luca 11,13). Duhul Sfânt, locţiitorul Său, este cel mai mare dintre toate darurile. Toate "lucrurile bune" sunt cuprinse în acest dar. Nici Creatorul nu ne poate da altceva mai mare sau mai bun. Când Îl rugăm fierbinte pe Domnul să aibă milă de noi în strâmtorare şi să ne călăuzească prin Duhul Său cel Sfânt, El nu ne va lăsa niciodată fără răspuns. Este cu putinţă ca un părinte să se întoarcă de la copilul său flămând, dar Dumnezeu nu poate lepăda niciodată strigătul unei inimi lipsite, care tânjeşte după El. Cu ce duioşie minunată Şi-a descris El iubirea! 9:37 Iată solia izvorâtă din inima Tatălui pentru aceia care, în zilele de întuneric, cred că Dumnezeu nu ia seama la ei: "Sionul zicea: 'M-a părăsit Domnul şi m-a uitat Domnul!' Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, Eu nu te voi uita cu nici un chip. Iată că te-am săpat pe mâinile mele" (Isaia 49,14-16). 9:38 Fiecare făgăduinţă din Cuvântul lui Dumnezeu ne oferă un subiect de rugăciune, prezentând garanţia lui Iehova ca asigurare pentru noi. Este privilegiul nostru să-I cerem, prin Isus, orice binecuvântare de care avem nevoie. Putem să-I spunem Domnului, cu simplitatea unui copil, chiar lucrul de care avem nevoie. Putem să-I aducem la cunoştinţă toate nevoile noastre vremelnice, cerându-I atât pâine şi îmbrăcăminte, cât şi pâinea vieţii şi haina neprihănirii lui Hristos. Tatăl tău ceresc ştie că ai nevoie de toate lucrurile acestea şi eşti invitat să I le ceri. În numele Domnului Isus, poate fi primit orice dar bun. Dumnezeu va onora acest Nume şi va împlini trebuinţele tale din bogăţiile dărniciei Sale. 9:39 Dar să nu uiţi că, dacă vii înaintea lui Dumnezeu ca înaintea unui Tată, recunoşti că eşti un fiu al Său. Nu trebuie numai să te încrezi în bunătatea Sa, dar şi să te supui voinţei Sale în toate, ştiind că iubirea Sa este neschimbătoare. Tu trebuie să te consacri lucrării Sale. Isus a dat făgăduinţa: "Cereţi şi veţi căpăta" (Ioan 16,24) numai acelora pe care El i-a îndemnat să caute mai întâi Împărăţia cerurilor şi neprihănirea Lui. 9:40 Darurile Aceluia care are toată puterea în cer şi pe pământ sunt puse la îndemâna copiilor lui Dumnezeu. Daruri atât de 9:41 preţioase, deoarece ne vin prin jertfa nespus de mare a sângelui Mântuitorului; daruri care vor satisface dorul cel mai profund al inimii omeneşti; daruri care dăinuiesc veşnic - vor fi primite şi gustate cu bucurie de toţi aceia care vin la Dumnezeu ca nişte copilaşi. Însuşeşte-ţi făgăduinţele lui Dumnezeu, pune-le înaintea Lui ca fiind propriul Său cuvânt şi atunci vei avea o bucurie deplină. 9:42 "Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel." Matei 7,12. 9:43 La asigurarea iubirii lui Dumnezeu faţă de noi, Isus adaugă iubirea unul faţă de altul, într-un principiu larg, care cuprinde toate legăturile societăţii omeneşti. 9:44 Iudeii erau preocupaţi de ceea ce aveau să primească; problema cu care îşi băteau capul era cum să-şi asigure puterea, respectul şi serviciul care credeau că li se cuvine. Dar Domnul Hristos ne învaţă că preocuparea noastră nu trebuie să fie: cât de mult vom primi, ci cât de mult putem să dăm. Măsura datoriei noastre faţă de alţii se găseşte în ceea ce noi înşine am socotit ca datorie a lor faţă de noi. 9:45 În prietenia ta cu alţii, aşează-te în locul lor. Pătrunde în simţămintele lor, în greutăţile lor, în dezamăgirile lor, în bucuriile şi întristările lor. Identifică-te cu ei, apoi poartă-te cu ei aşa cum ai dori să se poarte ei cu tine, dacă ar fi să schimbi locul cu ei. Aceasta este adevărata regulă de sinceritate. Este o altă expresie a Legii. 9:46 "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Matei 22,39). Şi acesta este şi miezul învăţăturii profeţilor. Este principiul cerului şi va fi împlinit în toţi cei ce sunt pregătiţi pentru societatea lui sfântă. 9:47 Regula de aur este principiul adevăratei curtenii, şi ilustrarea ei cea mai adevărată se vede în viaţa şi caracterul lui Isus. O, ce raze de blândeţe şi frumuseţe străluceau în viaţa zilnică a Mântuitorului nostru! Câtă nobleţe se revărsa din însăşi prezenţa Sa! Acelaşi spirit va fi descoperit şi în copiii Săi. Aceia în care locuieşte Hristos vor fi înconjuraţi de o atmosferă divină. Veşmintele lor albe de curăţie vor fi îmbibate cu un parfum din grădinile Domnului. Feţele lor vor străluci de lumina Sa, luminând calea pentru picioarele care şovăie şi care obosesc. 9:48 Nici un om care are adevăratul ideal, cu privire la un caracter desăvârşit, nu va da greş în a dovedi simpatia şi iubirea lui Hristos. Influenţa harului trebuie să înmoaie inima, să înnobileze şi să cureţe sentimentele, dând o delicateţe de sus şi un simţ de bunăcuviinţă. 9:49 Dar această regulă de aur are o semnificaţie şi mai adâncă. Oricine a devenit ispravnic al feluritelor daruri ale lui Dumnezeu este chemat să le împărtăşească sufletelor care zac în necunoştinţă şi întuneric, tot aşa cum ar dori să i se împărtăşească şi lui, dacă ar fi în locul lor. Apostolul Pavel zicea: "Eu sunt dator şi grecilor, şi barbarilor, şi celor neînvăţaţi şi celor învăţaţi" (Romani 1,14). Prin faptul că ai ştiut mai mult despre iubirea lui Dumnezeu, prin faptul că ai primit mai mult din darurile bogate ale harului Său decât sufletul cel mai întunecat şi mai decăzut de pe faţa pământului, eşti dator faţă de el să-i faci parte de aceste daruri. 9:50 Tot aşa stau lucrurile şi cu bunurile şi binecuvântările vremelnice: tot ce ai mai mult decât semenii tăi, te face la fel de dator faţă de cei mai puţini favorizaţi. Dacă suntem înstăriţi sau chiar dacă viaţa ne e ceva mai înlesnită, avem cea mai solemnă îndatorire să îngrijim de sărac, de bolnav, de văduvă şi orfan, aşa cum am dori să se îngrijească şi ei de noi, dacă am fi unii în locul celorlalţi. 9:51 Regula de aur cuprinde acelaşi adevăr pe care îl susţine Predica de pe Munte: "Cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura". Ce le facem altora, fie bine, fie rău, se întoarce sigur la noi, ca binecuvântare sau ca blestem. Tot ce dăm, primim iarăşi. Binecuvântările pământeşti din care le facem parte şi altora, pot fi, şi adesea chiar sunt, răsplătite în aceeaşi măsură. Ceea ce dăm în vreme de nevoie ne este înapoiat, adesea împătrit, împărăteşte. Dar, în afară de aceasta, darurile sunt răsplătite chiar în viaţa aceasta şi printr-o revărsare mai deplină a iubirii Sale, care cuprinde toată slava cerului şi comoara Lui. Chiar şi răul se întoarce la cel ce l-a săvârşit. Oricine a fost gata să condamne sau să descurajeze va ajunge să treacă în viaţă prin aceleaşi împrejurări prin care i-a făcut pe alţii să treacă; el va simţi ce au suferit ei din cauza lipsei sale de simpatie şi de amabilitate. 9:52 Iubirea lui Dumnezeu faţă de noi a hotărât astfel: El vrea să ne aducă în situaţia de a ne fi silă de asprimea propriilor noastre inimi şi de a le deschide pentru a-L lăsa pe Isus să locu-iască în ele. Astfel, dintr-un rău iese binele şi ceea ce părea blestem ajunge binecuvântare. 9:53 Măsura regulii de aur este adevărata măsură a creştinismului. 9:54 Tot ce este mai puţin înseamnă dezamăgire. O religie care îi face pe oameni să pună un preţ mai mic pe fiinţele omeneşti pe care Hristos le-a preţuit atât de mult, încât Şi-a dat viaţa pentru ele, o religie care ne face să fim nepăsători faţă de nevoile, suferinţele sau drepturile omului este o religie greşită, falsă. Dispreţuind cerinţele celui sărman, suferind şi plin de păcate, ne dovedim trădători faţă de Hristos. Creştinismul are o putere atât de mică în lume pentru că oamenii se fălesc cu numele lui Hristos, dar viaţa lor Îi tăgăduieşte caracterul. Numele Domnului este dezonorat din această cauză. 9:55 Despre biserica apostolică din zilele acelea pline de strălucire, când slava Mântuitorului înviat lumina asupra lor, stă scris că nimeni nu zicea că "averile sunt ale lui". Nu era nici unul printre ei care să ducă lipsă". "Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi". "Toţi împreună erau nelipsiţi de la templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana cu bucurie şi curăţie din inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu şi erau plăcuţi înaintea întregului norod. Şi Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiţi" (Fapte 4,32.34.33; 2,46-47). 9:56 Poţi să răscoleşti cerul şi pământul şi nu vei găsi un adevăr descoperit mai puternic decât acela care se dovedeşte prin faptele de milostenie faţă de cei care au nevoie de simpatia şi ajutorul nostru. Acesta este adevărul aşa cum este în Isus. Când cei care mărturisesc Numele lui Hristos vor trăi în viaţa lor principiile regulii de aur, lucrarea Evangheliei va fi însoţită de aceeaşi putere ca pe vremea apostolilor. 9:57 "Strâmtă este poarta, 9:58 îngustă este calea 9:59 care duce la viaţă." Matei 7,14. 9:60 Pe vremea Domnului, locuitorii Palestinei trăiau în cetăţi înconjurate de ziduri şi cele mai multe erau aşezate pe dealuri şi munţi. Ca să ajungă cineva la porţi, care se închideau la apusul soarelui, trebuia să meargă pe potecuţe prăpăstioase şi stâncoase. Călătorul care venea spre casă la sfârşitul zilei trebuia adesea să străbată urcuşul cel greu în cea mai mare grabă, spre a ajunge la poartă înainte de căderea nopţii. Cel care întârzia rămânea afară. 9:61 Calea cea îngustă, care ducea în sus, spre casă şi odihnă, I-a prilejuit Domnului Isus o ilustrare impresionantă a drumului pe care trebuie să meargă creştinul. Calea pe care ţi-o arăt Eu, zicea El, este îngustă; poarta este greu de trecut, pentru că regula de aur exclude orice mândrie şi egoism. Este adevărat că există o cale mai largă, dar sfârşitul ei înseamnă nimicire. Dacă urci pe calea vieţii spirituale, trebuie să urci fără încetare, pentru că este o cale care urcă. Trebuie să mergi cu cei puţini, deoarece mulţimea va alege calea care duce în jos. 9:62 Pe drumul morţii poate să meargă omenirea întreagă, cu tot spiritul ei lumesc, cu tot egoismul, cu toată mândria, necinstea şi decăderea ei. Aici este loc pentru părerile şi învăţăturile fiecăruia. Fiecare are ocazia de a urma şi de a face orice i-ar spune iubirea de sine. Pentru a merge pe calea ce duce la pierzare, nu este nevoie să cauţi drumul, fiindcă poarta este largă şi calea este lată, aşa că paşii se îndreaptă fără multă greutate spre cărarea care se termină cu moartea. 9:63 Însă drumul care duce la viaţă este îngust, iar poarta este strâmtă. 9:64 Dacă mai ţii la vreun păcat favorit, vei vedea că drumul este prea îngust, ca să-l poţi păstra. Căile tale proprii, voinţa, obiceiurile şi faptele tale rele trebuie părăsite, dacă doreşti să umbli pe calea Domnului. Acela care vrea să-I slujească Domnului Hristos, nu poate să se ia după părerile lumii, sau să aibă aceleaşi standarde ca ea. Cărarea care duce spre cer este prea îngustă, ca să încapă pe ea ranguri sau bogăţii, este prea îngustă pentru ambiţii egoiste, este prea gloduroasă şi stâncoasă, ca să urce pe ea aceia care iubesc o viaţă uşoară. Truda, răbdarea, sacrificiul de sine, mustrarea, sărăcia, împotrivirea din partea păcătoşilor au fost partea Domnului Hristos şi trebuie să fie şi partea noastră, dacă vrem să intrăm odată în Paradisul lui Dumnezeu. 9:65 Totuşi nu trebuie să tragem concluzia că drumul care duce în sus este greu, iar acela care duce în jos este uşor. De-a lungul drumului care duce la moarte sunt chinuri şi pedepse, sunt dureri şi dezamăgiri - avertizări de a nu merge pe el. Iubirea lui Dumnezeu a făcut să fie aşa de greu pentru cei nesocotiţi şi încăpăţânaţi, ca să nu-i nimicească. Este adevărat că drumul Satanei este făcut să pară foarte atrăgător, dar nu este decât o amăgire. Pe calea celui rău nu sunt decât remuşcări amare şi griji chinuitoare. Am putea crede că este un lucru plăcut să ne purtăm cu mândrie şi să alergăm după ambiţii; dar sfârşitul nu este decât chin şi mâhnire. Planurile egoiste pot să dea făgăduinţe măgulitoare şi să ofere nădejdea bucuriei, dar curând vom descoperi că fericirea noastră este otrăvită şi viaţa noastră este amărâtă de nădejdi, care au ca singură preocupare eul personal. Pe calea care duce la pierzare, poarta poate să fie împodobită frumos cu flori, dar de-a lungul ei nu sunt decât spini. Lumina speranţei, care luminează la intrare, dispare în întunericul deznădejdii; iar sufletul care urmează calea aceasta coboară în umbrele unei nopţi fără sfârşit. 9:66 "Calea celor stricaţi este pietroasă", dar căile înţelepciunii sunt nişte căi plăcute şi toate cărările ei sunt nişte cărări paşnice" (Proverbe 13,15; 3,17). Fiecare faptă a ascultării de Hristos, fiecare faptă de tăgăduire de sine, din pricina Numelui Său, fiecare încercare suportată cum trebuie, fiecare biruinţă câştigată asupra ispitei este încă un pas pe drumul spre biruinţa finală. Dacă Îl luăm pe Domnul ca îndrumător al nostru, El ne va conduce în siguranţă. Nici cel mai slab păcătos să nu regrete drumul pe care merge. Nici un căutător sfios nu trebuie să înceteze a umbla în lumina cea curată şi sfântă. Deşi calea este aşa de strâmtă, încât păcatul nu poate fi îngăduit pe ea, totuşi tuturor le-a fost asigurată primirea şi nici un suflet îndoielnic sau sfios nu trebuie să zică: "Dumnezeu nu-mi poartă de grijă". 9:67 Drumul poate fi aspru şi urcuşul stâncos; pot fi prăpăstii în dreapta şi în stânga; putem avea parte de multă trudă pe drumul nostru; când suntem istoviţi, când tânjim după odihnă, trebuie să muncim mai departe; când suntem slăbiţi, trebuie să luptăm; când suntem descurajaţi, încă trebuie să nădăjduim; cu Hristos, ca Îndrumător al nostru, vom ajunge în cele din urmă în cerul atât de mult dorit. Hristos Însuşi a mers pe drumul cel aspru, care stă înaintea noastră, şi a netezit calea pentru picioarele noastre. Pe tot parcursul drumului prăpăstios, care duce spre viaţa veşnică, sunt izvoare de bucurie, care să-l învioreze pe cel istovit. Aceia care umblă în căile înţelepciunii, chiar în vremuri de strâmtorare, se bucură peste măsură, pentru că Cel pe care Îl iubeşte sufletul lor merge, nevăzut, alături de ei. Pe măsură ce înaintează, ei văd şi mai lămurit atingerea mâinii Sale; la fiecare pas, raze şi mai strălucitoare, de slavă, de la Cel nevăzut le luminează calea, iar cântările lor de laudă, din ce în ce mai puternice, se înalţă spre a se alătura melodiilor îngerilor dinaintea tronului. 9:68 "Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei" (Prov. 4,18). 9:69 "Nevoiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă." Luca 13,24. 9:70 Drumeţul întârziat, care se grăbea să ajungă la poarta cetăţii, la apusul soarelui, nu putea să se oprească în drum pentru vreun lucru care l-ar fi putut atrage. Mintea lui era stăpânită de un singur gând - să intre pe poarta cetăţii. Acelaşi gând puternic, zicea Isus, se cere şi de la un creştin. Eu v-am descoperit strălucirea caracterului, care este adevărata strălucire a Împărăţiei Mele. Ea nu vă oferă nici o făgăduinţă de stăpânire pământească; totuşi merită cea mai mare dorinţă şi străduinţă. Eu nu vă chem să luptaţi pentru stăpânirea marilor împărăţii ale lumii acesteia; cu toate acestea nu trebuie să credeţi că nu este nici o luptă de dat sau nici o biruinţă de câştigat. Vă îndemn să vă străduiţi, să vă luptaţi cu disperare, ca să intraţi în Împărăţia Mea spirituală. 9:71 Viaţa creştinului este o bătălie şi o alergare. Dar biruinţa despre care e vorba aici nu poate fi câştigată de puterea omenească. Câmpul de bătaie este inima omenească. Bătălia pe care trebuie s-o dăm - cea mai mare bătălie care a fost dată vreodată de om - este predarea eului personal în faţa voinţei lui Dumnezeu, predarea inimii în faţa iubirii suverane. Omul cel vechi, născut din sânge şi prin voinţa firii pământeşti, nu poate să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu. Înclinaţiile moşteni-te, obiceiurile vechi trebuie să fie lepădate. 9:72 Acela care se hotărăşte să intre în Împărăţia spirituală 9:73 va constata că toate puterile unei firi nerenăscute, sprijinite de forţele împărăţiei întunericului, se ridică împotriva lui. Egoismul şi mândria vor lua poziţie împotriva oricărei încercări de a le arăta că sunt păcătoase. Prin noi înşine, nu suntem în stare să ne înfrângem dorinţele şi obiceiurile rele, care se luptă pentru supremaţie. Nu putem avea biruinţă asupra puternicului duşman care ne ţine în sclavia sa. Numai Dumnezeu poate să ne dea această biruinţă. El doreşte să avem stăpânire asupra noastră înşine, asupra voinţei şi căilor noastre. Dar nu poate lucra în noi, fără consimţământul şi conlucrarea noastră. Duhul Sfânt lucrează prin facultăţile şi puterile date omului. Puterile noastre trebuie să lucreze împreună cu Dumnezeu. 9:74 Biruinţa nu este câştigată fără multă rugăciune stăruitoare, fără îngenuncherea eului la fiecare pas. Voinţa noastră nu trebuie să fie silită să conlucreze cu uneltele divine, ci trebuie să se supună de bună voie. Dacă ar fi cu putinţă ca influenţa Duhului lui Dumnezeu să vă forţeze cu o putere de o sută de ori mai mare, aceasta n-ar face din voi adevăraţi creştini, nişte buni cetăţeni ai cerului. Reduta Satanei n-ar fi sfărâmată în felul acesta. Voinţa noastră trebuie să fie aşezată de partea voinţei lui Dumnezeu. Prin voi înşivă nu sunteţi în stare să vă aduceţi planurile, dorinţele şi înclinaţiile în ascultare de voinţa lui Dumnezeu; dar, dacă vreţi să aveţi voinţă, Dumnezeu va lucra pentru voi "răsturnând izvodirile minţii şi orice înălţime, care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gând îl face rob ascultării de Hristos" (2 Cor. 10,5). Atunci veţi duce "până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur. Căci Dumnezeu este Acela care 9:75 lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea" (Fil. 2,12-13). 9:76 Mulţi sunt atraşi de frumuseţea lui Hristos şi de strălucirea cerului, dar dau înapoi când este vorba de condiţiile prin care pot să şi le însuşească. Sunt mulţi oameni pe calea cea largă, nemulţumiţi de drumul pe care merg. Ei doresc să se smulgă din sclavia păcatului şi caută, în propria lor putere, să se împotrivească obiceiurilor păcătoase. Privesc spre calea cea strâmtă şi spre poarta cea îngustă, dar plăcerile egoiste, iubirea de lume, mândria şi ambiţia nesfinţită pun un zid de despărţire între ei şi Mântuitorul. Dacă ar fi să renunţe la propria lor voinţă, la pasiunile sau la idealurile lor, li s-ar cere un sacrificiu în faţa căruia ei şovăie, se clatină şi dau înapoi. Mulţi "vor căuta să intre şi nu vor putea" (Luca 13,24). Ei doresc binele şi se ostenesc să-l facă; dar nu se lipesc de el cu toată inima; nu sunt hotărâţi să şi-l asigure cu orice preţ. 9:77 Dacă dorim să biruim, singura nădejde pentru noi este să unim voinţa noastră cu voinţa lui Dumnezeu şi să lucrăm împreună cu El, oră de oră şi zi de zi. Nu putem să păstrăm eul personal şi totuşi să nădăjduim a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Dacă vom ajunge vreodată la sfinţenie, aceasta va fi cu putinţă numai prin renunţarea la eul personal şi prin primirea gândului lui Hristos. Mândria şi îngâmfarea trebuie să fie răstignite. Suntem noi gata să plătim preţul care ni se cere? Suntem noi gata să aducem voinţa noastră în perfectă armonie cu Dumnezeu? Până când nu vom fi dispuşi la aceasta, harul transformator al lui Dumnezeu nu va putea face nici o schimbare în noi. 9:78 Lupta pe care trebuie s-o purtăm este "lupta cea bună a credinţei". 9:79 "Iată la ce lucrez eu", zicea sfântul apostol Pavel, "şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine" (Col. 1,29). 9:80 Iacov, în timpul marii strâmtorări a vieţii sale, s-a îndreptat spre rugăciune. El avea o ţintă covârşitoare - să ajungă la transformarea caracterului. Dar, în timp ce se ruga stăruitor lui Dumnezeu, un vrăjmaş, cum îşi închipuia el, a pus mâna pe el şi, toată noaptea, Iacov s-a luptat să-şi scape viaţa. Dar nici chiar primejdia care-i ameninţa viaţa nu l-a făcut să se abată de la ţinta pe care şi-o pusese în sufletul lui. Când puterea îi era pe sfârşite, Îngerul s-a folosit de puterea Sa divină şi, printr-o singură atingere, Iacov şi-a dat seama cu cine se luptase. Rănit şi fără ajutor, el a căzut pe pieptul Mântuitorului şi I-a cerut binecuvântarea. El nu voia să-L lase să plece, nici să înceteze cu ruga sa şi Domnul a împlinit cererea acestui suflet pocăit şi fără ajutor, potrivit cu făgăduinţa Sa: "Să caute ocrotirea Mea şi să facă pace cu Mine; da, să facă pace cu Mine" (Isaia 27,5). Iacov s-a rugat cu o inimă hotărâtă: "Nu te voi lăsa, până nu mă vei binecuvânta" (Gen. 32,26). Duhul stăruinţei fusese inspirat de Acela care Se luptase cu patriarhul. El a fost Cel care i-a dat biruinţa şi i-a schimbat numele din Iacov în Israel, zicând: "Ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai fost biruitor" (Gen. 32,28). Lucrul pentru care Iacov se luptase în zadar, prin propriile sale puteri, a fost câştigat prin predarea eului şi prin credinţă stăruitoare. "Şi ceea ce câştigă biruinţa asupra lumii este credinţa noastră" (1 Ioan 5,4). 9:81 "Păziţi-vă de prooroci mincinoşi." Matei 7,15. 9:82 Se vor ivi învăţători mincinoşi, ca să vă abată de la calea cea îngustă şi de la poarta cea strâmtă. Feriţi-vă de ei; deşi sunt îmbrăcaţi cu piei de oaie, pe dinăuntru sunt lupi răpitori. Isus ne arată cum pot fi deosebiţi învăţătorii mincinoşi de cei adevăraţi. "Îi veţi cunoaşte după roadele lor". Apoi adaugă: "Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini?" 9:83 Nu suntem sfătuiţi să-i apreciem după vorbirile lor frumoase sau mărturisirile lor lăudăroase. Ei urmează să fie judecaţi după Cuvântul lui Dumnezeu. "La Lege şi la mărturie! Căci dacă nu vor vorbi aşa, este pentru că n-au nici o lumină în ei" (Is. 8,20 ed. engl.). "Încetează, fiule, să mai asculţi învăţătura, dacă ea te depărtează de învăţăturile înţelepte" (Prov. 19,27). Ce fel de solie aduc aceşti învăţători? Vă învaţă ea să-L onoraţi pe Dumnezeu şi să vă temeţi de Numele Lui? Vă îndeamnă ea să vă arătaţi iubirea faţă de El, prin credincioşie faţă de poruncile Sale? Dacă oamenii nu văd însemnătatea Legii morale, dacă privesc cu neseriozitate învăţăturile lui Dumnezeu; dacă desfiinţează una dintre cele mai mici din poruncile Sale şi îi învaţă pe oameni astfel, ei vor fi fără valoare înaintea cerului. Putem să ne dăm seama că susţinerile lor sunt fără temei. Ei săvârşesc lucrarea care-şi are originea în prinţul întunericului, vrăjmaşul lui Dumnezeu. Nu toţi cei care mărturisesc Numele Său sau poartă semnul Său, sunt ai lui Hristos. "Mulţi dintre aceia care au învăţat în Numele Meu", zicea Isus, "la sfârşit vor fi găsiţi prea uşori". "Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: 'Doamne, Doamne, n-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău?' Atunci le voi spune curat: 'Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi cei care lucraţi fărădelegea'". 9:84 Există oameni care cred că sunt drepţi, când de fapt ei sunt porniţi spre rău. Deşi susţin că Hristos e Domnul lor şi pe faţă săvârşesc lucrări mari în Numele Său, de fapt, sunt lucrători ai fărădelegii. "Cu gura vorbesc dulce de tot, dar cu inima umblă tot după poftele lor". Acela care vesteşte Cuvântul lui Dumnezeu este pentru ei ca "un cântăreţ plăcut, cu un glas frumos şi iscusit la cântare pe coarde. Ei Îţi ascultă cuvintele, dar nu le împlinesc deloc." (Ez. 33,31-32). 9:85 Numai pretenţia de ucenicie n-are nici o valoare. Credinţa în Hristos, acea credinţă care mântuieşte sufletul, nu este aşa cum o prezintă mulţi. "Crede, crede", zic ei, "şi n-ai nevoie să ţii Legea". Dar o credinţă care nu duce la ascultare nu este decât încumetare. Apostolul Ioan zice: "Cine zice: 'Îl cunosc' şi nu păzeşte poruncile Lui este un mincinos şi adevărul nu este în el." (1 Ioan 2,4). Nimeni să nu aibă impresia că intervenţii speciale sau manifestaţii miraculoase trebuie să constituie dovada că lucrarea lor sau ideile pe care le susţin sunt adevărate. Când îi vom auzi pe unii vorbind cu uşurinţă despre Cuvântul lui Dumnezeu şi-i vom vedea că pun impresiile, sentimentele şi faptele lor mai presus de măsura dumnezeiască, putem fi siguri că unii ca aceştia nu au nici o lumină în ei înşişi. 9:86 Ascultarea este dovada uceniciei. Păzirea poruncilor dovedeşte sinceritatea mărturisirilor noastre de iubire. Când doctrina pe care o primim ucide păcatul din inimă, curăţă sufletul de orice necurăţie şi aduce roadă pentru sfinţire, putem şti că acesta este adevărul lui Dumnezeu. Când bunăvoinţa, amabilitatea, compătimirea, 9:87 şi simpatia se dovedesc în viaţa noastră, când bucuria de a face binele este în inimile noastre, când Îl înălţăm pe Hristos şi nu eul personal, putem fi siguri că avem credinţa cea adevărată. "Prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui" (1 Ioan 2,3). 9:88 "Ea nu s-a prăbuşit pentru că avea temelia zidită pe stâncă." Matei 7,25. 9:89 Norodul fusese adânc mişcat de cuvintele Domnului. Frumuseţea dumnezeiască a principiilor adevărului îi atrăsese pe toţi, iar solemnele avertizări ale Domnului Hristos veniseră la ei ca vocea cercetătoare de inimi a lui Dumnezeu. Cuvintele Sale izbiseră la rădăcină ideile şi părerile lor vechi. Ca să asculte de învăţătura Sa, se cerea o schimbare în toate deprinderile lor de a gândi şi lucra. Aceasta avea să îi aducă în conflict cu învăţătorii lor religioşi, deoarece însemna răsturnarea întregului sistem pe care rabinii îl înălţaseră timp de veacuri. De aceea, cu toate că inimile ascultătoare fuseseră mişcate de cuvintele Sale, puţini erau gata să le accepte ca îndrumare în viaţă. 9:90 Isus a sfârşit învăţătura de pe Munte cu o ilustraţie care prezenta uimitor de riguros însemnătatea faptului de a pune în practică cuvintele pe care El le rostise. În mijlocul mulţimilor care se îmbulzeau în jurul Mântuitorului, erau mulţi care îşi petrecuseră viaţa pe lângă Marea Galileii. În timp ce şedeau pe coasta muntelui, ascultând cuvintele Domnului Hristos, ei puteau să vadă văile şi râpele prin care şuvoaiele de munte îşi găseau drum spre mare. În timpul verii, aceste şuvoaie dispăreau 9:91 adesea cu totul, lăsând în urma lor numai un vad uscat şi plin de nisip. Dar când vântul iernii bătea peste coline, râurile deveneau torente ameninţătoare şi turbate, ieşind uneori din matcă şi măturând totul în calea lor. Atunci, colibele înălţate de ţărani în poienile înverzite, în aparenţă ferite de orice primejdie, erau târâte la vale. Dar sus, pe coline, se vedeau case clădite în întregime din piatră şi multe din ele rezistaseră sute de ani furtunilor. Casele acestea fuseseră ridicate cu trudă şi greutate. Nu era uşor să ajungi până la ele şi aşezarea lor apărea mai puţin atrăgătoare decât câmpia înverzită. Dar ele aveau temelia pusă pe stâncă, iar vântul, valurile şi furtuna izbeau în ele în zadar. 9:92 Ca şi ziditorii acestor case de pe stâncă, zicea Isus, este şi acela care va primi cuvintele Sale şi îşi va face din ele temelia caracterului şi a vieţii. Cu veacuri mai înainte, profetul Isaia scrisese: "Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac" (Isaia 40,8). Şi Petru, la multă vreme după rostirea Predicii de pe Munte, citând aceste cuvinte ale profetului Isaia, zicea: "Acesta este Cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie" (1 Petru 1,25). Cuvântul lui Dumnezeu este singurul lucru dăinuitor, pe care-l cunoaşte lumea aceasta. El este temelia cea sigură. "Cerurile şi pământul vor trece", zicea Domnul, "dar cuvintele Mele nu vor trece" (Matei 24,35). 9:93 Marile principii ale Legii, izvorâte din însăşi natura lui Dumnezeu, sunt cuprinse în cuvintele Domnului Hristos de pe Munte. Oricine clădeşte pe ele, clădeşte pe 9:94 Hristos, Stânca veacurilor. Primind Cuvântul, Îl primim pe Hristos. Şi numai aceia care primesc astfel cuvintele Sale, clădesc pe El. "Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este în Isus Hristos" (1 Cor. 3,11). "Nu este sub cer nici un alt nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi" (Fapte 4,12). Hristos, Cuvântul, descoperirea lui Dumnezeu - manifestarea caracterului Său, a Legii Sale, a iubirii Sale, a vieţii Sale - este singura temelie pe care putem clădi un caracter durabil. Noi clădim pe Hristos, dacă ascultăm de Cuvântul Său. Nu este neprihănit cel care are doar plăcere de neprihănire, ci acela care împlineşte neprihănirea. Sfinţenia nu este numai o răpire sufletească; ea este rezultatul supunerii noastre faţă de Dumnezeu; ea înseamnă a face voia Tatălui nostru ceresc. Când copiii lui Israel au tăbărât la hotarele ţării făgăduite, nu era deajuns din partea lor să aibă o cunoaştere oarecare despre Canaan sau să cânte cântările Canaanului. Numai lucrul acesta n-avea să le dea dreptul să stăpânească viile şi livezile de măslini din ţara cea minunată. Ei puteau să pună stăpânire pe ea numai prin ocupaţie, conformându-se condiţiilor, dând dovadă de credinţă vie în Dumnezeu, însuşindu-şi făgăduinţele Sale, în timp ce trebuia să asculte de îndrumările Sale. 9:95 Religia înseamnă a împlini cuvintele lui Hristos nu pentru a câştiga favoarea lui Dumnezeu, ci din cauză că, deşi cu totul nevrednici, am primit darul iubirii Sale. Hristos întemeiază mântuirea omului nu pe simpla mărturisire, ci pe credinţa care se dovedeşte prin faptele de neprihănire. Ce se aşteaptă din partea urmaşilor lui Hristos este să şi facă, nu numai să zică. Caracterul se formează prin acţiune. "Căci toţi cei ce sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu" (Romani 8,14). 9:96 Nu sunt fii ai lui Dumnezeu aceia ale căror inimi sunt atinse de Spiritul lui Dumnezeu, nici aceia care se predau când şi când puterii Sale, ci aceia care sunt călăuziţi de El. 9:97 Vreţi să fiţi urmaşi ai lui Hristos şi nu ştiţi cum să începeţi? Vă aflaţi în întuneric şi nu ştiţi cum să găsiţi lumina? Umblaţi potrivit cu lumina pe care o aveţi. Hotărâţi-vă să împliniţi ce cunoaşteţi din Cuvântul Său. Când primiţi Cuvântul în credinţă, acesta vă va da putere să ascultaţi. Dacă luaţi aminte la lumina pe care o aveţi, o lumină şi mai mare se va revărsa asupra voastră. Voi clădiţi pe Cuvântul lui Dumnezeu şi caracterul vostru va fi format după chipul caracterului lui Hristos. 9:98 Hristos, adevărata temelie, este o piatră vie; viaţa Sa este împărtăşită tuturor acelora care clădesc pe El. "Şi voi, ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca să fiţi o casă duhovnicească" (1 Petru 2,5). "În El, toată clădirea bine închegată creşte ca să fie un templu sfânt în Domnul" (Efeseni 2,21). Pietrele ajung să fie una cu temelia, pentru că aceeaşi viaţă locuieşte în toate. Nici o furtună nu poate dărâma clădirea aceasta, căci cine împărtăşeşte viaţa lui Dumnezeu, va trece prin toate cu El. Dar orice zidire înălţată pe o altă temelia decât aceea a Cuvântului lui Dumnezeu se va prăbuşi. Cel care, asemenea iudeilor din zilele Domnului Hristos, clădeşte pe temelia ideilor şi părerilor omeneşti, pe formele şi ceremoniile născocite de mintea omenească sau pe alte lucrări, pe care le poate face fără să aibă nevoie de harul lui Hristos, înalţă casa caracterului său pe nisip nesigur. Furtunile grozave ale ispitelor 9:99 vor mătura şi îndepărta temelia de nisip şi vor lăsa casa lui ca o epavă pe ţărmurile vremii. 9:100 "De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu" 'Voi face din neprihănire o lege şi din dreptate o cumpănă şi grindina va surpa locul de scăpare al neadevărului şi apele vor îneca adăpostul minciunii'." (Isaia 28,16-17). 9:101 Dar astăzi harul este pus în slujba celui păcătos. "Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi, voi, casa lui Israel?" (Ez. 33,11). Glasul care vorbeşte celui nepocăit din zilele noastre este glasul Aceluia care, cu inima plină de durere, văzând cetatea pe care o iubea, a exclamat: "Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut! Iată că vi se lasă casa pustie" (Luca 13,34-35). 9:102 În Ierusalim, Isus vedea un simbol al lumii care lepădase şi dispreţuise harul Său. El plângea, o, inimă împietrită, pentru tine! Chiar atunci când lacrimile lui Isus curgeau, cu ocazia Predicii de pe Munte, Ierusalimul ar fi putut să se întoarcă şi să scape de o aşa soartă. Încă puţină vreme, Darul cerului aştepta ca această cetate să-L primească. Tot aşa, iubite suflet, Isus încă îţi vorbeşte, cu accente pline de iubire. "Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine" (Apoc. 3,20). "Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii" (2 Cor. 6,2). 9:103 Voi, care vă puneţi nădejdea în voi înşivă, clădiţi pe nisip. Dar încă nu este prea târziu ca să scăpaţi de ruina care vă ameninţă. Înainte de a izbucni furtuna, alergaţi la temelia cea sigură. "De aceea aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: 'Iată pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră de preţ, piatra din capul unghiului clădirii, temelie puternică; cel ce o va lua ca sprijin nu se va grăbi.'" (Isaia 28,16). "Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi, toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul" (Isaia 45,22). "Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor, Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare" (Isaia 41,10). "Voi nu veţi fi nici ruşinaţi, nici înfruntaţi, în veci de veci." (Isaia 45,17). |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: