8:74 Ultima, ca şi prima propoziţie din rugăciunea Domnului, Îl arată pe Tatăl nostru ca fiind mai presus de orice putere şi autoritate şi orice nume cu care este numit. Mântuitorul vedea anii care urmau să vină peste ucenici, nu fiind scăldaţi în lumina strălucitoare a belşugului şi onoarei lumeşti, aşa cum visaseră ei, ci întunecaţi de furtunile urii omeneşti şi furiei satanice. În mijlocul luptelor şi prăbuşirii naţiunilor, paşii ucenicilor aveau să fie pândiţi de primejdii şi adesea inimile lor aveau să fie cuprinse de teamă. Urma ca ei să vadă Ierusalimul pustiit, templul dărâmat până în temelii, cultul lui încheiat pentru totdeauna şi pe Israel împrăştiat în toată lumea, ca sfărâmăturile unui vas naufragiat pe un ţărm pustiu. Isus zicea: "Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie". "Un neam se va scula împotriva altui neam şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor" (Mat. 24,6-8). Totuşi, urmaşii lui Hristos nu aveau motiv să se teamă că nădejdea lor avea să fie înşelată sau că Dumnezeu îi va fi părăsit pe pământ. Puterea şi slava aparţin Aceluia, ale cărui planuri merg drept înainte spre împlinirea lor. În rugăciunea care exprimă dorinţele lor zilnice, ucenicii lui Hristos erau îndemnaţi să privească dincolo de orice putere şi stăpânire a răului, la Domnul Dumnezeul lor, a cărui Împărăţie cârmuieşte peste tot şi care este Tatăl şi Prietenul lor veşnic.