7:62 Nici un suflet nu este până în cele din urmă părăsit de Dumnezeu, lăsat în propriile sale căi, atâta timp cât mai este o speranţă pentru mântuirea lui. "Omul se îndepărtează de Dumnezeu, nu Dumnezeu de om". Tatăl nostru ceresc ne urmăreşte cu apeluri, avertizări şi asigurări de iubire, pline de compătimire, până când alte ocazii şi privilegii vor fi cu totul în zadar. Răspunderea rămâne asupra păcătosului. Împotrivindu-se astăzi Duhului lui Dumnezeu, el pregăteşte calea pentru o altă împotrivire, când lumina va veni cu o putere şi mai mare. În felul acesta, pornirea lui spre împotrivire ajunge din ce în ce mai puternică, până când, în cele din urmă, lumina nu-l va mai putea impresiona şi el va înceta să răspundă în vreun fel chemării Duhului lui Dumnezeu. Atunci "chiar lumina care este în tine", s-a făcut întuneric. Însuşi adevărul pe care îl cunoaştem a ajuns aşa de pervertit, încât face să crească şi mai mult orbirea sufletului.