Printable ModeCugetări de pe Muntele Fericirilor, 6
|
6:1 Cap. 4 - Spiritualitatea Legii 6:2 "Am venit nu să stric, ci să împlinesc." Matei 5,17. 6:3 Domnul Hristos a fost Cel care a vestit Legea pe Muntele Sinai, în mijlocul tunetelor şi văpăilor de foc. Slava lui Dumnezeu, asemenea unui foc mistuitor, se odihnea deasupra vârfului muntelui, şi muntele se cutremura de prezenţa Domnului. Oştile lui Israel, zăcând cu faţa la pământ, au ascultat înmărmurite cuvintele Legii. Ce contrast între scena aceasta şi aceea de pe Muntele Fericirilor! Sub cerul de vară, fără nici un sunet care să tulbure liniştea, afară doar de cântecul păsărelelor, Isus înfăţişa principiile Împărăţiei Sale. Totuşi, vorbind poporului în ziua aceea, cu glasul plin de iubire, le descoperea principiile Legii vestite pe Sinai. 6:4 Când a fost dată Legea, Israel, decăzut din cauza îndelungatei robii în Egipt, trebuie să fi fost uimit de arătarea puterii şi maiestăţii lui Dumnezeu. Totuşi, El S-a descoperit şi ca un Dumnezeu al iubirii. 6:5 "Domnul a venit din Sinai 6:6 Şi a răsărit peste ei din Seir, 6:7 A strălucit din Muntele Paran, 6:8 Şi a ieşit din mijlocul zecilor de mii de sfinţi, 6:9 Având în dreapta Lui focul Legii. 6:10 Da, El iubeşte popoarele; 6:11 Toţi sfinţii sunt în mâna Ta. 6:12 Ei au stătut la picioarele Tale, 6:13 Au primit cuvintele Tale"(Deut. 33,2-3). 6:14 Dumnezeu i-a descoperit Lui Moise slava Sa, în aceste cuvinte minunate, care au rămas ca o moştenire preţioasă tuturor timpurilor: "Domnul, Dumnezeu, este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până la mii de neamuri de oameni; iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul" (Exod 34,6-7). 6:15 Legea dată pe Sinai era o vestire a iubirii, o descoperire a Legii cerului pentru pământul acesta. Ea a fost dată prin mâna unui Mijlocitor - rostită prin Acela, prin a Cărui putere inimile oamenilor puteau fi aduse în armonie cu principiile ei. Dumnezeu a descoperit scopul Legii atunci când i-a spus lui Israel: "Să-Mi fiţi nişte oameni sfinţi" (Exod 22,31). 6:16 Dar Israel n-a pătruns natura spirituală a Legii şi, deseori, pretinsa lor ascultare nu era decât o înşiruire de forme şi ceremonii, şi nu o predare a inimii în braţele iubirii suverane. Când Isus, prin caracterul şi lucrarea Sa, le înfăţişa oamenilor însuşirile sfinte, pline de bunătate şi părinteşti ale lui Dumnezeu şi prezenta deşertăciunea unei ascultări ceremoniale, conducătorii iudei nici n-au primit, nici n-au înţeles cuvintele Sale. Ei îşi închipuiau că El tratează prea uşor cererile Legii; iar când El le-a înfăţişat însăşi adevărurile care erau sufletul slujbei date lor de Dumnezeu, privind numai la cele de afară, ei, L-au acuzat că vrea s-o strice. 6:17 Cuvintele Domnului Hristos, deşi erau pronunţate liniştit, erau rostite cu seriozitate şi cu o putere care răscolea inimile oamenilor. Ei se aşteptau să asculte repetarea 6:18 tradiţiilor fără viaţă şi a pretenţiilor rabinilor, dar a fost în zadar. Erau "uimiţi de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca Unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor" (Matei 7,29). Fariseii au observat marea deosebire dintre metoda lor de a-i învăţa şi aceea a Domnului. Au văzut că măreţia, curăţia şi frumuseţea adevărului, cu adânca şi delicata lui influenţă, punea stăpânire pe multe suflete. Iubirea dumnezeiască a Mântuitorului şi blândeţea Lui atrăgeau inimile oamenilor la El. Rabinii au văzut că, prin învăţătura Lui, toată învăţătura pe care o dăduseră ei norodului era făcută de nimic. El dărâma zidul de despărţire care fusese aşa de măgulitor pentru mândria şi separatismul lor şi ei se temeau că, dacă are să fie lăsat aşa, are să ducă norodul departe de ei. Din cauza aceasta, ei L-au urmărit cu o ură neîmpăcată, nădăjduind să găsească vreun prilej oarecare pentru a-L face să cadă în dizgraţia mulţimilor şi, în felul acesta, să dea putinţă Sinedriului să se asigure de osândirea şi uciderea Lui. 6:19 Pe Munte, Isus era pândit de aproape de iscoade şi, când explica principiile neprihănirii, fariseii au început să şoptească încoace şi încolo că învăţătura Sa era în opoziţie cu preceptele pe care le dăduse Dumnezeu pe Sinai. Mântuitorul nu spusese nimic care să zdruncine credinţa în religie şi rânduielile care fuseseră date prin Moise, pentru că fiecare rază de lumină pe care marele conducător al lui Israel o transmisese poporului său fusese primită de la Domnul Hristos. În timp ce mulţi ziceau în inima lor că El a venit să înlăture Legea, printr-o vorbire limpede, Isus, le-a descoperit atitudinea Sa faţă de rânduielile dumnezeieşti. "Să nu credeţi", 6:20 zicea El, "că am venit să stric Legea sau Proorocii". 6:21 Cel care declara că nu are de gând să strice preceptele ei, era Creatorul oamenilor, Dătătorul Legii. Tot ce este în natură, de la firicelul de praf, care pluteşte în raza de soare, şi până la lumile de sus, totul este sub lege. Şi de ascultarea acestor legi depinde ordinea şi armonia în lumea naturală. Tot aşa sunt şi marile principii de neprihănire, care cârmuiesc viaţa tuturor fiinţelor inteligente, şi bunul mers al universului depinde de ascultarea de aceste principii. Legea lui Dumnezeu exista înainte ca pământul acesta să fi fost chemat la viaţă. Îngerii se conduc după principiile ei şi, pentru ca pământul să fie în armonie cu cerul, şi omul trebuie să asculte de legile dumnezeieşti. Domnul Hristos i-a făcut cunoscut omului în Eden învăţăturile Legii, "atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie" (Iov 38,7). Misiunea Domnului Hristos pe pământ a fost nu de a desfiinţa Legea, ci, prin harul Său, de a-l aduce pe om înapoi, la ascultare de învăţămintele ei. 6:22 Ucenicul iubit, care ascultase cuvintele lui Isus pe munte, scriind la mult timp după aceea sub inspiraţia Duhului Sfânt, vorbeşte despre Lege, ca fiind o îndatorire veşnică. El spune că "păcatul este călcarea Legii" şi că "oricine face păcat, calcă Legea" (1 Ioan 3,4). El spune limpede că Legea la care se referă este "o poruncă veche, pe care aţi avut-o de la început" (1 Ioan 2,7). El vorbeşte despre Legea care exista la creaţiune şi care a fost repetată pe Muntele Sinai. 6:23 Vorbind despre Lege, Isus zicea: "Am venit nu să stric, ci să împlinesc". El folosea aici cuvântul 6:24 "împlinesc" cu acelaşi înţeles ca şi atunci când îi declara lui Ioan Botezătorul scopul Său "de a împlini toată dreptatea" (Mat. 3,15), adică de a împlini măsura cererii Legii, o pildă de deplină ascultare de voinţa lui Dumnezeu. 6:25 Misiunea Lui era "să vestească o Lege mare şi minunată" (Is. 42,21). El trebuia să arate natura spirituală a Legii, să prezinte principiile ei mult mai cuprinzătoare şi să lămurească obligaţia ei veşnică. 6:26 În comparaţie cu frumuseţea divină a caracterului Domnului Hristos, cei mai nobili şi mai buni dintre oameni sunt doar o slabă licărire. Solomon, prin Duhul inspiraţiei, scria: El este "deosebit din zece mii" toată fiinţa Lui este plină de farmec" (Cânt. Cânt. 5,10-16); David, când L-a văzut în viziune profetică, zicea despre El: "Tu eşti cel mai frumos dintre oameni" (Ps. 45,2); Isus, expresia chipului Tatălui Său, strălucirea slavei Sale; Mântuitorul cel plin de jertfire de Sine în tot peregrinajul Său de iubire pe pământ, a fost o reprezentare vie a caracterului Legii lui Dumnezeu. În viaţa Sa se învederează că iubirea născută din cer, principiile creştineşti stau la temelia legilor dreptăţii veşnice. 6:27 "Câtă vreme nu va trece cerul şi pământul", zicea Isus, "nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile". Prin propria Sa ascultare de Lege, Domnul Hristos a dat mărturie de caracterul ei neschimbător şi a dovedit că, prin harul Său, ea poate să fie împlinită în chip desăvârşit de către orice fiu sau fiică a lui Adam. Pe munte, El a declarat că nici cea mai mică iotă nu avea să treacă din Lege, până ce se vor împlini toate lucrurile care privesc neamul omenesc, tot ce este în legătură cu Planul de mântuire. El nu învaţă că 6:28 Legea trebuie să fie desfiinţată vreodată, ci Îşi aţinteşte privirile asupra celei mai îndepărtate margini a orizontului omului şi ne asigură că până atunci Legea îşi va păstra autoritatea ei, aşa că nimeni nu poate să creadă că El a avut misiunea de a desfiinţa preceptele Legii. Atât cât va dăinui cerul şi pământul, sfintele principii ale Legii lui Dumnezeu vor rămâne. Dreptatea Sa, care e "ca munţii cei înalţi" (Ps. 36,6), va continua să existe şi va fi un izvor de binecuvântare, revărsând torente înviorătoare asupra pământului. 6:29 Din cauză că Legea Domnului este desăvârşită, şi de aceea neschimbătoare, este cu neputinţă ca oamenii păcătoşi, prin ei înşişi, să facă faţă măsurii cerinţelor ei. Acesta este motivul pentru care Hristos a venit ca Răscumpărător al nostru. Misiunea Sa era ca, făcându-i pe oameni părtaşi la natura divină, să-i aducă în armonie cu principiile Legii cerului. Când ne lăsăm de păcate şi Îl primim pe Hristos ca Mântuitor al nostru personal, Legea este înălţată. Apostolul Pavel întreabă: "Prin credinţă, desfiinţăm noi Legea? Dimpotrivă, noi întărim Legea" (Rom. 3,31). 6:30 Făgăduinţa noului legământ este: "Voi pune legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în mintea lor" (Evrei 10,16). În timp ce sistemul jertfelor, care arată spre Hristos ca Miel al lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii, avea să se termine cu prilejul morţii Sale, principiile dreptăţii cuprinse în Decalog sunt tot aşa de neschimbătoare ca şi tronul veşnic. Nici o singură poruncă n-a fost desfiinţată, nici o iotă sau frântură de literă n-a fost schimbată. Principiile care i-au fost aduse la cunoştinţă omului, în Paradis, ca fiind marea Lege a vieţii, 6:31 vor exista, neschimbate, în Paradisul restatornicit. Atunci când Edenul va înflori iarăşi pe pământ, Legea iubirii lui Dumnezeu va fi ascultată de toţi cei de sub soare. 6:32 "Cuvântul Tău, Doamne, dăinuieşte în veci, în ceruri!" "Toate poruncile Lui sunt adevărate, întărite pentru veşnicie, făcute cu credincioşie şi neprihănire". "De multă vreme ştiu din învăţăturile Tale, că le-ai aşezat pentru totdeauna" (Ps. 119,89; 111,7-8; 119,152). 6:33 "Aşa că oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor." Matei 5,19. 6:34 Cu alte cuvinte, nu se va găsi loc pentru el acolo. Pentru că acela care de bună voie calcă o poruncă, în spirit şi adevăr, nu păzeşte nici una dintre ele. "Cine păzeşte toată Legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate" (Iacov 2,10). 6:35 Nu mărimea faptei de neascultare este păcat, ci însăşi neascultarea de voinţa lămurit arătată a lui Dumnezeu în cel mai mic amănunt, pentru că aceasta arată că mai este încă legătură între suflet şi păcat. Inima este împărţită în slujirea ei. Este tot o tăgăduire a lui Dumnezeu, o răzvrătire împotriva legilor guvernării Sale. 6:36 Dacă oamenii ar fi fost liberi să nu mai asculte de cererile Domnului şi să-şi făurească ei ă de purtare, ar fi fost o mulţime de ă, care să se potrivească la toate minţile, iar stăpânirea ar fi fost 6:37 luată din mâinile Domnului. Voinţa omului ar fi ajuns supremă, iar înalta şi sfânta voie a lui Dumnezeu, planul Său de iubire faţă de făpturile Sale, ar fi fost dezonorată şi călcată în picioare. 6:38 Ori de câte ori oamenii îşi aleg propria lor cale, sunt în vrajbă cu Dumnezeu. Ei nu vor avea nici un loc în Împărăţia cerurilor, pentru că sunt în război cu însăşi principiile cerului. Neluând în seamă voia lui Dumnezeu, se dau de partea Satanei, vrăjmaşul lui Dumnezeu şi al omului. Nu printr-un cuvânt, nici prin mai multe cuvinte, ci prin orice cuvânt pe care l-a rostit Dumnezeu va trăi omul. Noi nu putem să desconsiderăm vreun cuvânt, oricât de neînsemnat ni s-ar părea, şi să mai fim în siguranţă. Nu este nici o poruncă în Lege care să nu fie pentru binele şi fericirea omului, atât în viaţa aceasta, cât şi în viaţa viitoare. În ascultare de Legea lui Dumnezeu, omul este înconjurat ca de un zid şi este păzit de orice rău. Acela care dă la o parte într-un loc oarecare acest zid ridicat de Dumnezeu a nimicit puterea lui de a-l ocroti, pentru că a deschis calea pe care vrăjmaşul poate intra să pustiească şi să ruineze. 6:39 Cutezând să nesocotească voia lui Dumnezeu doar într-un singur punct, primii noştri părinţi au deschis zăgazurile unui potop de vaiuri, care au inundat lumea. Şi oricine urmează pilda lor va culege aceleaşi roade. Iubirea lui Dumnezeu se află la temelia oricărui precept al Legii Sale, şi acela care se depărtează de poruncă îşi făureşte propria sa nefericire şi ruină. 6:40 "Dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor, a fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor." Matei 5,20. 6:41 Cărturarii şi fariseii învinuiseră nu numai pe Isus, ci şi pe ucenici, ca fiind păcătoşi din cauză că nu ţineau seama de ritualurile şi rânduielile rabinice. Adesea, ucenicii fuseseră puşi în încurcătură şi tulburaţi de critica şi învinuirile acelora, pe care fuseseră obişnuiţi să-i respecte în calitatea lor de învăţători religioşi. Isus Şi-a dat pe faţă dezamăgirea. El a declarat că neprihănirea pe care fariseii puneau aşa mare preţ era cu totul deşartă. Poporul iudeu avusese pretenţia că este deosebit, poporul credincios, favorizat de Dumnezeu; dar Domnul a înfăţişat religia lor ca fiind lipsită de credinţa mântuitoare. Toate pretenţiile lor de evlavie, născocirile şi ceremoniile lor, şi chiar mult trâmbiţata lor împlinire a pretenţiilor exterioare ale Legii, nu puteau fi de folos spre a-i face sfinţi. Ei nu aveau inimi curate, nu erau nobili şi nici asemenea lui Hristos în caracter. 6:42 O religie legalistă este neîndestulătoare spre a aduce sufletul în armonie cu Dumnezeu. Aspra şi rigida habotnicie a fariseilor, lipsită de zdrobirea inimii, de duioşie sau iubire, nu era decât o piatră de poticnire pentru păcătoşi. Ei erau ca sarea care îşi pierde gustul, pentru că influenţa lor nu avea nici o putere de a feri lumea de stricăciune. Numai adevărata credinţă este aceea care "lucrează prin dragoste" (Gal. 5,6) şi curăţă sufletul. Ea este ca un aluat care transformă caracterul. 6:43 Iudeii ar fi trebuit să înveţe toate acestea din 6:44 învăţăturile profeţilor. Cu veacuri mai înainte, strigătul sufletului după neprihănire de la Dumnezeu găsise expresie şi răspuns în cuvintele profetului Mica: "Cu ce voi întâmpina oare pe Domnul şi cu ce mă voi pleca înaintea Dumnezeului Celui Prea Înalt? Îl voi întâmpina oare cu arderi de tot, cu viţei de un an? Dar primeşte oare Domnul mii de berbeci sau zeci de mii de râuri de untdelemn?" şi s-a arătat, omule, ce este bine şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate, să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău?" (Mica 6,6-8). 6:45 Profetul Osea arătase care era însăşi temelia fariseismului, în cuvintele: "Israel este o vie stearpă, el aduce roade pentru sine" (Osea 10,1). Iudeii pretindeau că Îi slujesc lui Dumnezeu, dar în realitate îşi slujeau lor înşişi. Neprihănirea lor era roada propriilor eforturi de a păzi Legea după mintea lor şi spre folosul lor egoist. Din cauza aceasta, neprihănirea lor nu putea să fie mai bună decât erau ei înşişi. În râvna lor de a se face sfinţi, încercau să scoată un lucru curat dintr-unul necurat. Legea lui Dumnezeu este tot aşa de sfântă, după cum şi El este sfânt; tot aşa de desăvârşită, după cum şi El este desăvârşit. Ea le arată oamenilor neprihănirea lui Dumnezeu. Omului îi este cu neputinţă să păzească Legea aceasta, prin propria sa putere, deoarece firea omenească este coruptă, stricată şi cu totul deosebită de caracterul lui Dumnezeu. Faptele inimii egoiste sunt "ca un lucru necurat" şi "toată dreptatea noastră, ca o haină mânjită" (Isaia 64,6). 6:46 Cu toate că Legea este sfântă, iudeii nu puteau să ajungă la neprihănire prin propriile lor eforturi de a păzi Legea. Ucenicii lui Hristos trebuie să capete o neprihănire 6:47 deosebită de cea a fariseilor, dacă vor să intre în Împărăţia cerurilor. Dumnezeu le oferise prin Fiul Său neprihănirea desăvârşită a Legii. Dacă ei şi-ar fi deschis cu totul inimile, ca să-L primească pe Hristos, atunci însăşi viaţa lui Dumnezeu, iubirea Sa, ar fi rămas în ei, făcându-i după chipul Său. Şi astfel, prin darul de bună voie al lui Dumnezeu, ei ar fi avut neprihănirea pe care o cere Legea. Dar fariseil L-au lepădat pe Hristos; necunoscând neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi" (Rom. 10,3) şi n-au vrut să se supună, neprihănirii pe care a dat-o Dumnezeu. 6:48 Isus a continuat să le arate ascultătorilor Săi ce înseamnă să păzească poruncile lui Dumnezeu că aceasta este o reproducere în ei a caracterului lui Hristos, pentru că, în El, Dumnezeu a fost înfăţişat zilnic înaintea lor. 6:49 "Orişicine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecăţii." Matei 5,22. 6:50 Domnul spusese prin Moise: "Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta" Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi" (Lev. 19,17). Adevărurile pe care le prezenta Isus erau aceleaşi care fuseseră date prin profeţi, dar acestea fuseseră întunecate prin împietrirea inimii şi prin alipirea de păcat. 6:51 Cuvintele Mântuitorului le descopereau ascultătorilor Săi faptul că, deşi îi osândeau pe alţii 6:52 ca fiind călcători ai Legii, ei înşişi erau tot aşa de vinovaţi, deoarece inimile lor erau pline de ură şi răutate. 6:53 Dincolo de locul unde erau adunaţi ei, peste mare, era ţinutul Basanului, o regiune pustie, ale cărei trecători sălbatice şi coline împădurite fuseseră vreme îndelungată locul de ascunziş al tâlharilor şi al criminalilor de toate felurile. Veştile despre tâlhăriile şi crimele săvârşite acolo erau proaspete în mintea oamenilor şi mulţi ardeau de nerăbdare să-i denunţe pe aceşti răufăcători. În acelaşi timp, ei înşişi erau pătimaşi şi plini de duh de ceartă; în inimile lor nutreau cea mai aprigă ură împotriva asupritorilor romani şi se simţeau liberi să îi urască şi să dispreţuiască toate celelalte neamuri şi chiar pe propriii lor concetăţeni, care nu se purtau în totul după ideile lor. În toate acestea, ei călcau Legea care spune: "Să nu ucizi". 6:54 Duhul urii şi al răzbunării a luat naştere pentru întâia oară în Satana; aceasta l-a făcut să-L ducă la moarte pe Fiul lui Dumnezeu. Oricine nutreşte răutate sau lipsă de amabilitate în inima sa are acelaşi duh, şi rodul acestuia va fi spre moarte. În gândul de răzbunare stă cel rău, aşa după cum planta se află în sămânţă. "Oricine urăşte pe fratele său este un ucigaş şi ştiţi că nici un ucigaş n-are viaţa veşnică, rămânând în el" (1 Ioan 3,15). 6:55 "Oricine va zice fratelui său 'Prostule!' va cădea sub pedeapsa Soborului!" Dându-L pe Fiul Său pentru răscumpărarea noastră, Dumnezeu a arătat cât de mult preţuieşte El fiecare suflet omenesc; şi El nu dă voie nimănui să vorbească cu dispreţ despre un altul. Vom vedea greşeli şi slăbiciuni la cei din jurul nostru, dar Dumnezeu pretinde pe fiecare suflet, ca proprietate a Sa prin creaţiune şi, mai mult încă, a Sa prin 6:56 răscumpărarea cu sângele preţios al lui Hristos. Toţi au fost creaţi după chipul Său şi chiar cei mai decăzuţi trebuie trataţi cu respect şi iubire. Dumnezeu ne va trage la răspundere chiar şi pentru un singur cuvânt de dispreţ spus unui suflet pentru care Hristos Şi-a dat viaţa. 6:57 "Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? Şi dacă l-ai primit, de ce te lauzi ca şi cum nu l-ai fi primit"" "Cine eşti tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă în picioare sau cade este treaba stăpânului său" (1 Cor. 4,7; Rom. 14,4). 6:58 "Oricine va zice: 'Nebunule' va cădea sub pedeapsa focului gheenei". În Vechiul Testament, cuvântul 'nebun' este folosit pentru a arăta un apostaziat sau pe cineva care s-a dedat la răutate. Isus zice că oricine îl osândeşte pe fratele său ca păcătos sau ca pe unul care Îl necinsteşte pe Dumnezeu arată că el însuşi este vrednic de aceeaşi pedeapsă. 6:59 Domnul Însuşi, când S-a certat cu Satana pentru corpul lui Moise, "n-a îndrăznit să rostească împotriva lui o judecată" (Iuda 9). Dacă ar fi făcut aceasta, S-ar fi aşezat pe terenul Satanei, deoarece învinuirea este arma celui rău. El este numit în Scriptură "Învinuitorul fraţilor noştri" (Apoc. 12,10). Isus n-ar fi întrebuinţat niciodată vreuna dintre armele Satanei. El l-a înfruntat doar prin cuvintele: "Domnul să te mustre!" (Iuda 9). 6:60 El ne-a dat o pildă. Când suntem aduşi în conflict cu vrăjmaşii Domnului Hristos, nu trebuie să spunem nici un cuvânt din spirit de răzbunare sau care să aibă chiar numai aparenţa unei judecăţi de ocară. Acela care are misiunea 6:61 de a fi port-vocea lui Dumnezeu nu trebuie să rostească cuvinte pe care nici chiar Maiestatea cerului nu le-a folosit când S-a înfruntat cu Satana. Să lăsăm pe seama lui Dumnezeu lucrarea de judecată şi osândire. 6:62 "Împacă-te cu fratele tău." Matei 5,24. 6:63 Iubirea lui Dumnezeu este ceva cu mult mai presus decât o simplă negaţie; ea este un principiu pozitiv şi activ, un izvor de viaţă, curgând mereu spre binecuvântarea altora. Dacă iubirea lui Hristos locuieşte în noi, nu numai că nu vom fi stăpâniţi de vreun simţământ de ură faţă de semenii noştri, dar vom căuta pe orice cale să arătăm iubire faţă de ei. 6:64 Isus zicea: "Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul!" Darurile aduse ca jertfă exprimau credinţa că, prin Hristos, dăruitorul se făcea părtaş al harului şi iubirii lui Dumnezeu. Dar, pentru acela care îşi exprimă credinţa în iubirea iertătoare a lui Dumnezeu, în timp ce se lasă condus de un spirit lipsit de iubire, totul nu e decât o simplă amăgire. 6:65 Atunci când cineva, care mărturiseşte că Îi serveşte lui Dumnezeu, îi face rău sau îl vatămă pe un frate, el reprezintă în mod fals caracterul lui Dumnezeu faţă de acel frate dar răul trebuie să fie mărturisit, iar el trebuie să-l recunoască drept păcat, pentru ca să fie în armonie cu Dumnezeu. Poate că fratele nostru ne-a făcut un rău mai mare decât i-am făcut noi, dar aceasta nu micşorează cu nimic răspunderea noastră. Dacă atunci când venim înaintea lui Dumnezeu ne aducem aminte că cineva are ceva împotriva noastră, 6:66 trebuie să lăsăm darul nostru de rugăciune, de mulţumire, darul de bunăvoie, şi să mergem la fratele cu care suntem dezbinaţi, să ne mărturisim păcatul cu umilinţă şi să-i cerem iertare. 6:67 Dacă am păgubit sau insultat pe fratele nostru, în vreun mod oarecare, trebuie să-l despăgubim. Dacă am adus mărturie mincinoasă fără să ştim, dacă i-am răstălmăcit cuvintele, dacă i-am păgubit influenţa în vreun fel, trebuie să mergem la cel cu care am vorbit despre el şi să ne retragem toate cuvintele injurioase. 6:68 Dacă neînţelegerile dintre fraţi n-ar fi fost descoperite înaintea altora, ci ar fi fost rezolvate între ei, în spiritul iubirii creştine, cât rău s-ar fi putut evita! Câte rădăcini de amărăciune, prin care mulţi au fost pătaţi, ar fi fost nimicite şi cât de strânse şi duioase ar fi fost legăturile dintre urmaşii lui Hristos, uniţi în iubirea Sa! 6:69 "Oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui." Matei 5,28. 6:70 Iudeii se lăudau cu moralitatea lor şi priveau cu groază la apucăturile senzuale ale păgânilor. Prezenţa ofiţerilor români, pe care cârmuirea imperială îi adusese în Palestina, era o continuă ofensă pentru popor, pentru că, o dată cu aceşti străini, năvălise în ţară un potop de apucături păgâne, plăcere şi risipă. În Capernaum, slujbaşii romani, cu însoţitoarele lor vesele, 6:71 frecventau aleile şi locurile de plimbare şi, adesea, sunetul cântecelor uşuratice tulbura liniştea lacului, când bărcile distracţiei lor alunecau pe luciul apei liniştite. Poporul aştepta să audă de la Isus o aspră denunţare a acestei categorii de oameni; dar nu mică le-a fost mirarea când au auzit cuvinte care dezvăluiau chiar răul din propriile lor inimi! 6:72 Când gândul cel rău este cuibărit şi nutrit în inimă, oricât de ascuns, zicea Isus, aceasta arată că păcatul încă stăpâneşte acolo. Sufletul este încă plin de fiere amară şi se află în lanţurile fărădelegii. Acela care găseşte plăcere în a stărui să privească scene murdare, care se dedă la gânduri urâte, la priviri pofticioase, poate fi uşor atras de păcate făţişe, cu toată povara lor de ruşine şi chinuri sfâşietoare - adevărata natură a răului care a fost ţinut ascuns în cămăruţele inimii. Clipa în care cineva săvârşeşte un păcat greu, din cauza vreunei ispite, nu dă naştere răului care iese la iveală, ci numai dezvoltă sau învederează ce a fost ascuns şi tăinuit în inimă. Ce cugetă un om în inima sa, aceea şi este, pentru că "din inimă ies izvoarele vieţii" (Prov. 23,7; 4,23). 6:73 "Dacă mâna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapădă-o de la tine." Matei 5,30. 6:74 Pentru a opri cangrena care se întinde în tot corpul, punându-i în primejdie viaţa, omul ar fi gata să se lipsească chiar de mâna sa cea dreaptă. Cu atât mai mult, ar trebui să fie gata să arunce de la el ceea ce îi pune în primejdie sufletul. 6:75 Sufletele care au fost degradate şi robite de 6:76 Satana trebuie să fie răscumpărate prin Evanghelie, spre a se împărtăşi de măreaţa libertate a fiilor lui Dumnezeu. Planul lui Dumnezeu nu se mărgineşte numai la a-l elibera pe om de suferinţa care este o urmare de neînlăturat a păcatului, ci are în vedere chiar salvarea lui din păcat. Sufletul stricat şi sluţit trebuie să fie curăţit, transformat, ca să poată fi îmbrăcat în "frumuseţile Domnului Dumnezeului nostru", asemenea chipului Fiului Său. "Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (Ps. 90,17; Rom. 8,29; 1 Cor. 2,9). Numai veşnicia va putea să descopere destinul măreţ la care poate să ajungă omul, refăcut după chipul lui Dumnezeu. 6:77 Pentru ca noi să atingem acest ideal înalt, trebuie să sacrificăm tot ceea ce face ca sufletul să se poticnească. Păcatul ne poate ţine în stăpânire numai cu voia noastră. Predarea voinţei este înfăţişată ca scoaterea ochiului sau tăierea mâinii. Adeseori, ni se pare că a ne preda voinţa lui Dumnezeu înseamnă a consimţi să trecem prin viaţă schilodiţi sau ciuntiţi. Dar este mai de folos, zice Domnul, ca eul să fie schilodit, rănit, ciuntit, dacă prin aceasta se poate intra în viaţă. Ceea ce vi se pare a fi un adevărat dezastru este chiar poarta spre cel mai mare câştig. 6:78 Dumnezeu este Izvorul vieţii şi noi putem să avem viaţa numai dacă suntem în comuniune cu El. Se poate să ne bucurăm de existenţă pentru un timp, chiar despărţiţi de Dumnezeu, dar nu avem viaţă. "Dar cea dedată la plăcere, măcar că trăieşte, este moartă" (1 Tim. 5,6). Numai prin predarea voinţei noastre lui Dumnezeu este posibil ca El să ne dea viaţa". Numai, primind viaţa Sa, prin predarea eului, "este cu putinţă", zicea Isus, "ca aceste păcate ascunse, pe care vi le-am arătat, să fie biruite." 6:79 Este cu putinţă să le înmormântaţi în inimile voastre şi să le ascundeţi de ochii oamenilor, dar cum veţi sta în faţa lui Dumnezeu? 6:80 Dacă vă lipiţi cu putere de eul personal, refuzând să-I predaţi voinţa voastră lui Dumnezeu, alegeţi moartea. Dumnezeu este un foc mistuitor pentru păcat, oriunde s-ar găsi acesta. Dacă alegeţi păcatul şi refuzaţi să vă despărţiţi de el, prezenţa lui Dumnezeu, care mistuie păcatul, vă va mistui şi pe voi. 6:81 Va fi un sacrificiu ca să vă predaţi pe voi înşivă lui Dumnezeu; dar aceasta este o sacrificare a celor de jos pentru cele de sus, a celor pământeşti pentru cele veşnice. Dumnezeu nu are de gând să ne distrugă voinţa, deoarece numai prin lucrarea ei putem să îndeplinim ceea ce doreşte El din partea noastră. Voinţa noastră trebuie să-I fie predată Lui, ca s-o putem primi înapoi, curăţită şi înnobilată; şi dacă este unită prin dragoste cu Cel sfânt, El poate revărsa prin noi torentele iubirii şi puterii Sale. Oricât de amară şi chinuitoare poate părea această predare pentru inima încăpăţânată şi neprietenoasă, totuşi "îţi este de folos". 6:82 Iacov n-a cunoscut victoria credinţei biruitoare şi n-a fost numit luptător cu Dumnezeu, până când n-a căzut lovit şi fără ajutor pe pieptul Îngerului Legământului. Numai atunci când el "şchiopăta din coapsă" (Gen. 32,31), cetele înarmate ale lui Esau au fost îmblânzite înaintea lui, iar Faraon, mândrul moştenitor de neam împărătesc, s-a umilit să ceară binecuvântarea sa. Tot astfel, "Căpetenia mântuirii noastre" a fost făcut "desăvârşit prin suferinţe" (Evrei 2,10), iar copiii credinţei "au fost puternici în slăbiciune" şi "au pus pe fugă oştile vrăjmaşe" (Evrei 11,34). Astfel, "ologul ia parte la pradă" (Is. 33,23) şi 6:83 cel slab ajunge ca David, "şi casa lui David, ca îngerul Domnului" (Zah. 12,7). 6:84 "Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta?" Matei 19,3. 6:85 La iudei, unui bărbat îi era îngăduit să-şi lase nevasta pentru cea mai neînsemnată nemulţumire şi femeia era atunci liberă să se mărite din nou. Obiceiul acesta ducea la mari ticăloşii şi păcate. În predica de pe Munte, Isus a spus lămurit că legătura căsătoriei nu se poate desface decât în caz de călcare a legământului conjugal. El a zis: "Orişicine îşi va lăsa nevasta, afară numai din pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte". 6:86 Mai târziu, când fariseii L-au întrebat despre legalitatea divorţului, Isus le-a atras atenţia ascultătorilor Săi, la instituţia căsătoriei, aşa cum a fost rânduită la creaţiune. "Din pricina împietririi inimilor voastre", le-a zis El, "a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar de la început n-a fost aşa" (Matei 19,8). El le-a reamintit de zilele binecuvântate ale Edenului, când Dumnezeu a declarat că toate lucrurile erau "foarte bune". De atunci îşi au începutul căsătoria şi Sabatul, cele două instituţii create pentru slava lui Dumnezeu şi spre binele omenirii. Atunci când a unit mâinile perechii sfinte prin căsătorie, zicând: "Va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face un singur trup" (Gen. 2,24), Creatorul a enunţat 6:87 legea căsătoriei pentru toţi urmaşii lui Adam până la sfârşitul timpului. Ceea ce Însuşi tatăl cel veşnic declarase ca fiind bun era legea celei mai înalte binecuvântări şi dezvoltări pentru om. 6:88 Aşa cum s-a întâmplat cu toate darurile bune pe care le-a dat Dumnezeu oamenilor spre a fi păstrate, s-a întâmplat şi cu căsătoria care a fost stricată prin păcat. Dar scopul Evangheliei este de a restatornici curăţia şi frumuseţea ei. Atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, legătura căsătoriei este folosită spre a reprezenta duioasa şi sfânta unire care exista între Isus şi poporul Său, cei mântuiţi, pe care El i-a răscumpărat cu preţul suferinţelor de pe Golgota. "Nu te teme", zicea El, "Căci Făcătorul tău este bărbatul tău: Domnul este Numele Lui; şi Răscumpărătorul tău este Sfântul lui Israel" (Is. 54,4-5). "Întoarceţi-vă, copii răzvrătiţi, zice Domnul, căci Eu sunt căsătorit cu voi" (Ier. 3,14). În Cântarea Cântărilor, auzim vocea miresei, zicând: "Prea iubitul meu este al meu şi eu sunt a Lui". Şi Cel care este al ei, "deosebindu-se din zece mii", le spune aleşilor Săi: "eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai nici un cusur" (Cânt. Cânt. 2,16; 5,10; 4,7). 6:89 Mai târziu, apostolul Pavel, scriindu-le creştinilor din Efes, declara că Domnul a rânduit ca bărbatul să fie capul nevestei, să fie ocrotitorul ei, legătura casei, legându-i pe membrii familiei laolaltă, tot aşa cum Hristos este Capul bisericii, Mântuitorul trupului ei. De aceea El zice: "Şi după cum Biserica este supusă lui Hristos, tot aşa şi nevestele să fie supuse bărbaţilor lor în toate lucrurile. Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a 6:90 curăţit-o prin botezul cu apă, prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor" (Efes. 5,24-28). 6:91 Harul Domnului Hristos, şi numai el, poate să facă din această instituţie ceea ce Dumnezeu a avut de gând să fie - un factor de binecuvântare şi înălţare a omenirii. Numai astfel familiile de pe faţa pământului, prin unirea, pacea şi dragostea lor, pot să reprezinte familia din ceruri. 6:92 În zilele noastre, ca şi pe vremea Domnului, starea societăţii este cu totul departe de idealul dorit de cer, în ce priveşte această sacră legătură. Totuşi, chiar acelora care au găsit amărăciune şi dezamăgire acolo unde nădăjduiau să afle tovărăşie şi bucurie, Evanghelia Domnului Hristos le oferă o mângâiere. Răbdarea şi nobleţea pe care Spiritul Său le poate da vor îndulci inima îndurerată. Inima în care locuieşte Hristos va fi aşa de plină, de mulţumită, cu iubirea Sa, încât nu se va mistui de dor după simpatie şi atenţie. Şi când sufletul Îi este predat lui Dumnezeu, înţelepciunea Sa poate să săvârşească ceea ce înţelepciunea omenească nu este în stare. Prin descoperirea harului Său, inimi care odinioară erau nepăsătoare, sau înstrăinate, pot fi unite prin legături care sunt mai tari şi mai durabile decât cele pământeşti - legăturile de aur ale iubirii, care vor suporta proba încercării. 6:93 "Să nu juraţi nicidecum." Matei 5,34. 6:94 Motivul pentru care se dă această poruncă este: să nu jurăm "nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu; nici pe pământ, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentru că este cetatea Marelui Împărat. Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru". 6:95 Toate lucrurile vin de la Dumnezeu. Noi nu avem nimic pe care să nu-l fi primit; mai mult, nu avem nimic care să nu fi fost cumpărat pentru noi, prin sângele Domnului Hristos. Tot ce avem ajunge la noi, purtând pecetea crucii, şi fiind cumpărat cu sânge mai preţios decât orice, pentru că este viaţa lui Dumnezeu. Prin urmare, nu dispunem de nici un lucru asupra căruia să avem dreptul de garanţie că ne vom ţine cuvântul. 6:96 Iudeii credeau că porunca a treia opreşte folosirea în chip uşuratic a numelui lui Dumnezeu, dar îşi închipuiau că sunt liberi să folosească alte jurăminte. Rostirea unui jurământ era ceva obişnuit între ei. Prin Moise, li se interzisese să jure strâmb, dar ei aveau o mulţime de mijloace de a scăpa de obligaţia impusă de un jurământ. Nu se temeau să se dedea la ceea ce de fapt însemna profanare, nici nu se dădeau înapoi de la călcarea jurământului, atâta timp cât se putea găsi un pretext meşteşugit, care să-i pună la adăpost de lege. 6:97 Isus a osândit practicile lor, declarând că obiceiul lor de a jura era o călcare a poruncii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Mântuitorul n-a oprit cu desăvârşire folosirea jurământului în justiţie, în care Dumnezeu este luat ca martor că ceea ce se spune este 6:98 adevărul curat. Isus Însuşi, cu prilejul judecării Sale înaintea Sinedriului, n-a refuzat să dea mărturie sub jurământ. Marele preot I-a zis: "Te jur, pe Dumnezeul cel viu, să ne spui dacă eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu". Isus a răspuns: "Tu ai zis", adică "Da, sunt!" (Mat. 26,63-64). Dacă, în Predica de pe Munte, ar fi osândit jurământul înaintea instanţelor judecătoreşti, Hristos, l-ar fi mustrat pe marele preot cu ocazia judecării Sale, iar în felul acesta, pentru binele urmaşilor Săi, ar fi întărit propria Sa învăţătură. Sunt foarte mulţi oameni care nu se tem să-i înşele pe semenii lor, dar au fost învăţaţi şi impresionaţi de Duhul lui Dumnezeu că e ceva îngrozitor să-L mintă pe Făcătorul lor. Atunci când sunt puşi să jure, ei îşi dau seama că nu dau mărturie numai înaintea oamenilor, ci şi înaintea lui Dumnezeu; că, dacă dau o mărturie mincinoasă, aceasta se face înaintea Aceluia care citeşte în inimă şi care cunoaşte exact adevărul. Cunoaşterea judecăţilor îngrozitoare, care au urmat acest păcat, are o influenţă de înfrânare asupra lor. 6:99 Dar, dacă este cineva care poate să mărturisească cu hotărâre sub jurământ, apoi acesta este creştinul adevărat. El trăieşte continuu ca şi în prezenţa lui Dumnezeu, ştiind că orice gând este descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem de a face; şi, când i se cere să facă aceasta înaintea Legii, este drept ca el să-L ia pe Dumnezeu ca martor că ceea ce spune este adevărul şi numai adevărul. 6:100 Isus a mers mai departe şi a statornicit o regulă care înlătură jurământul. El învaţă că adevărul exact trebuie să fie legea vorbirii. "Felul vostru de vorbire să fie: 'Da, da şi nu, nu'; ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău". 6:101 Aceste cuvinte osândesc toate acele fraze fără înţeles şi de umplutură, care sunt vecine cu profanarea. Ele condamnă complimentele înşelătoare, ocolirea adevărului, frazele linguşitoare, exagerările, falsurile în comerţ, care sunt atât de obişnuite în societate şi în lumea afacerilor. Ele mai învaţă că nici un om care încearcă să pară ceea ce nu este, sau ale cărui cuvinte nu exprimă adevăratele simţăminte ale inimii sale, nu poate fi numit sincer. 6:102 Dacă aceste cuvinte ale Domnului ar fi luate în seamă, ele ar pune capăt bănuielilor rele şi neplăcutelor vorbiri de rău; pentru că, vorbind despre faptele şi motivele altuia, cine poate fi sigur că spune exact adevărul? Cât de deseori mândria, patima, ura personală, colorează impresia făcută! O privire, un cuvânt, chiar un accent al vocii, pot fi însufleţite de neadevăr. Şi faptele pot să fie în aşa fel înfăţişate, încât să dea o impresie greşită. Şi "ce trece peste aceste cuvinte, vine de la cel rău". 6:103 Tot ce fac creştinii trebuie să fie transparent ca lumina soarelui. Adevărul este de la Dumnezeu; înşelăciunea, în oricare din miliardele ei de forme, este de la Satana, şi oricine se îndepărtează în vreun fel oarecare de linia cea dreaptă a adevărului se vinde singur puterii celui rău. Totuşi, nu este un lucru uşor să spui exact adevărul. Nu putem să spunem adevărul, dacă nu cunoaştem adevărul. Şi cât de adesea se întâmplă că păreri preconcepute, scăpări din minte, o cunoaştere incompletă, greşeli de judecată, ne împiedică să avem o dreaptă înţelegere a lucrurilor cu care avem de-a face. Noi nu putem să rostim adevărul, dacă minţile noastre nu sunt călăuzite continuu de Acela care este Adevărul. 6:104 Prin sfântul apostol Pavel, Domnul Hristos ne îndeamnă: "Vorbirea voastră 6:105 să fie totdeauna cu har" (Col. 4,6). "Nici un cuvânt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce-l aud" (Efes. 4,29). În lumina acestor texte din Sfânta Scriptură, se poate vedea cum cuvintele rostite de Domnul, pe Munte, osândesc vorbirea glumeaţă, uşuratică şi neruşinată. Ele cer ca vorbirea noastră să fie nu numai sinceră, ci şi curată. 6:106 Aceia care au învăţat de la Hristos nu vor lua deloc parte "la lucrările neroditoare ale întunericului" (Efes.5,11). În vorbire, ca şi în viaţă, ei vor fi simpli, cinstiţi şi credincioşi, căci se pregătesc pentru societatea celor sfinţi, în gura cărora "nu s-a găsit minciună" (Apoc. 14,5). 6:107 "Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău, ci oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt." Matei 5,39. 6:108 Prilejuri de aţâţare se iveau întruna la iudei din cauza contactului lor cu oastea romană. Detaşamentele militare staţionau în diferite puncte, pretutindeni în Iudea şi Galilea, iar prezenţa acestora aducea mereu aminte poporului despre decăderea sa, ca naţiune. Cu multă amărăciune în inimă, iudeii auzeau puternicul sunet de trâmbiţă şi vedeau cetele de soldaţi, rânduindu-se în jurul stindardului Romei şi salutând cu mult respect acest simbol al puterii ei. Ciocnirile între localnici şi ostaşi erau dese şi aţâţau ura poporului. Adesea, când vreun slujbaş roman, însoţit de garda sa de ostaşi, se grăbea să meargă dintr-un loc în 6:109 altul, el punea mâna pe ţăranii iudei, care lucrau la câmp, şi îi silea să poarte poveri pe drumuri de munte sau să facă oricare alt serviciu de care era nevoie. Lucrul acesta era în armonie cu legea şi obiceiul roman, iar împotrivirea la astfel de cereri dădea naştere la umilinţe şi cruzimi. În fiecare zi, în sufletele oamenilor se adâncea dorul de a scutura jugul roman. Mai cu seamă printre galileenii îndrăzneţi şi brutali, spiritul revoltei era vădit. Fiind un oraş de graniţă, Capernaum era sediul unei garnizoane romane şi, chiar în timpul când Isus învăţa norodul, vederea unei companii de ostaşi le reamintea ascultătorilor Săi gândul amar al umilirii lui Israel. Norodul privea cu nerăbdare la Isus, nădăjduind că El era Cel care avea să îngenunche mândria romană. 6:110 Isus privea cu tristeţe feţele întoarse spre El. El observă spiritul de răzbunare, care-şi întipărise pecetea cea rea asupra lor şi ştia cât de fierbinte doreşte poporul puterea de a-i zdrobi pe împilatori. Plin de întristare, El îi îndemnă: "Nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt". 6:111 Aceste cuvinte nu erau decât o repetare a învăţăturii Vechiului Testament. E adevărat că regula "ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte" (Lev. 24,20), făcea parte din legile date prin Moise, dar aceasta era o lege civilă. Nimeni nu avea dreptul să se răzbune, pentru că aveau cuvintele Domnului: "Nu zice: 'Îi voi întoarce eu răul!'" "Nu zice: 'Cum mi-a făcut el, aşa am să-i fac şi eu.'" "Nu te bucura de căderea vrăjmaşului tău." "Dacă 6:112 este flămând vrăjmaşul tău, dă-i pâine să mănânce, dacă-i este sete, dă-i apă să bea." (Prov. 20,22; 24,17.29; 25, 21. 22). 6:113 Toată viaţa pământească a Domnului Isus a fost o trăire a acestui principiu. Mântuitorul nostru a părăsit locaşul Său ceresc spre a le aduce vrăjmaşilor Săi pâinea vieţii. Deşi calomnia şi prigoana au fost îngrămădite asupra Lui, de la leagăn şi până la mormânt, ele n-au făcut să iasă de la El decât expresia unei iubiri iertătoare. Iată ce zice El prin profetul Isaia: "Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări" (Is. 50,6). "Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura" (Is.53,7). Iar de pe crucea de pe Golgota străbate prin veacuri rugăciunea Sa pentru ucigaşii Săi şi solia plină de nădejde pentru tâlharul muribund. 6:114 Prezenţa Tatălui L-a cuprins pe Hristos şi nu I s-a întâmplat nimic altceva decât ce a îngăduit iubirea nemărginită, pentru binecuvântarea omenirii. Acesta era izvorul Său de mângâiere şi este şi pentru noi. Acela care este pătruns de Spiritul Domnului Hristos rămâne în Hristos. Lovitura ţintită spre el cade asupra Mântuitorului, care îl înconjoară cu prezenţa Sa. Şi orice vine asupra lui, vine de la Hristos. El n-are nevoie să se împotrivească răului, deoarece Domnul este apărarea sa. Nimic nu-l poate atinge, decât dacă îngăduie El, şi "toate lucrurile" îngăduite "lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu" (Rom. 8,28). 6:115 "Orişicui vrea să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi 6:116 cămaşa. Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două." 6:117 Isus îi îndemna pe ucenicii Săi ca, în loc să se împotrivească cererilor acelora care aveau puterea, să facă chiar mai mult decât li se pretindea. Şi, pe cât era cu putinţă, să se achite de orice obligaţie, chiar dacă aceasta trecea peste prevederile legilor ţării. Legea, aşa cum era dată prin Moise, recomanda o deosebită consideraţie faţă de cel sărac. Când un om sărac îşi dădea haina ca zălog sau gaj pentru vreo datorie, creditorului nu-i era îngăduit să pătrundă în locuinţa acestuia, ca s-o ia. El trebuia să aştepte în uliţă până i se aducea zălogul. Şi, oricare ar fi fost împrejurările, obiectul trebuia înapoiat stăpânului său până seara (Deut. 24,10-13). În zilele Domnului Hristos, aceste măsuri bune erau prea puţin luate în seamă; dar Isus i-a învăţat pe ucenicii Săi să se supună hotărârii judecăţii, chiar dacă aceasta ar fi cerut mai mult decât îngăduia legea lui Moise. Chiar dacă li s-ar fi cerut o parte din îmbrăcămintea lor, trebuia să o dea. Mai mult, trebuia să-i dea creditorului dreptul său şi, dacă era nevoie, chiar mai mult decât atât. "Oricui vrea să se judece cu tine", zicea El, "şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa". Şi dacă curierul îţi cere să mergi cu el o distanţă de o milă, mergi două. 6:118 Isus a adăugat: "Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu-i întoarce spatele celui ce vrea să împrumute de la tine". Aceeaşi învăţătură a fost dată prin Moise: "Să nu-ţi împietreşti inima şi să nu-ţi închizi mâna înaintea fratelui tău celui lipsit. Ci să-ţi deschizi 6:119 mâna şi să-l împrumuţi cu ce-i trebuie ca să facă faţă nevoilor lui" (Deut. 15,7-8). 6:120 Textul acesta lămureşte înţelesul cuvintelor Mântuitorului. Domnul nu ne învaţă să dăm fără nici o socoteală tuturor acelora care cer milă, ci zice: "Să-l împrumuţi cu ce-i trebuie, ca să facă faţă nevoilor lui"; şi acesta trebuie să fie un dar, mai degrabă decât un împrumut; noi trebuie "să dăm cu împrumut, fără să nădăjduim ceva în schimb" (Luca 6,35). Cine-şi face milă şi ajută, pe trei îi hrăneşte bine: pe cel lipsit, pe sine şi pe Mine. 6:121 "Iubiţi pe vrăjmaşii voştri." Matei 5,44. 6:122 Învăţătura Mântuitorului: "Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău" a fost un cuvânt greu pentru iudeii răzbunători, care au murmurat împotriva Lui, între ei. Dar Isus a făcut o declaraţie şi mai tare: 6:123 "Aţi auzit că s-a zis: 'Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău'". Dar Eu vă spun: 'Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri'." 6:124 Acesta era spiritul Legii pe care rabinii o răstălmăciseră, făcând din ea un şir de îndatoriri reci şi aspre. Ei se socoteau a fi mai buni decât ceilalţi oameni şi având dreptul la deosebita favoare a lui Dumnezeu, în virtutea naşterii lor ca israeliţi; dar Isus le-a îndreptat mintea spre spiritul iubirii iertătoare, ca fiind 6:125 dovada evidentă că ei nu erau însufleţiţi de motive mai nobile decât vameşii şi păcătoşii pe care îi dispreţuiau. 6:126 El le-a arătat apoi ascultătorilor Săi pe Conducătorul universului, cu numele nou de "Tatăl nostru". Isus dorea să-i facă să înţeleagă cu câtă compătimire suspină inima lui Dumnezeu după ei. El îi învăţa că Dumnezeu poartă de grijă fiecărui suflet pierdut; că aşa "cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El" (Ps. 103,13). O astfel de concepţie despre Dumnezeu n-a fost dată niciodată lumii de nici o altă religie, în afară de cea din Biblie. Păgânismul îi învaţă pe oameni să privească Fiinţa Supremă ca fiind ceva de temut, nicidecum de iubit, o zeitate duşmănoasă, care trebuie să fie îmblânzită prin sacrificii, nicidecum un Părinte care revarsă asupra copiilor Săi darul iubirii Sale. Chiar poporul Israel ajunsese aşa de orb faţă de preţioasa învăţătură a profeţilor cu privire la Dumnezeu, încât această descoperire a iubirii Sale părinteşti era un subiect original, un nou dar făcut lumii. 6:127 Iudeii susţineau că Dumnezeu îi iubeşte numai pe aceia care Îi slujesc - după părerea lor, pe aceia care împlinesc pretenţiile rabinilor - iar toţi ceilalţi oameni zac sub osânda şi sub blestemul Lui. Nu aşa, zicea Isus; ci toată lumea - atât cel rău, cât şi cel bun - stă în lumina strălucitoare a iubirii Sale. Voi trebuie să învăţaţi adevărul acesta chiar din natură; pentru că Dumnezeu "face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi dă ploaie şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi". 6:128 Pământul produce, an după an, bunătăţile sale şi îşi continuă mişcarea de rotaţie în jurul soarelui, nu pentru că ar avea în sine o putere. Mâna lui Dumnezeu călăuzeşte planetele şi le poartă de grijă în mersul lor 6:129 ordonat prin Cosmos. Tot prin puterea Sa, vara şi iarna, timpul semănatului şi timpul seceratului, ziua şi noaptea urmează una alteia într-o succesiune ordonată. Prin Cuvântul Său, cresc plantele, apar frunzele, înfloresc florile. Orice lucru bun, pe care îl avem, fiecare rază de soare şi picătură de ploaie, fiecare bucată de pâine, fiecare clipă de viaţă, toate sunt un dar al iubirii. 6:130 Tatăl nostru cel ceresc a avut milă de noi chiar atunci când eram lipsiţi şi aveam un caracter neplăcut, fiind "vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii". "Dar când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui" (Tit 3,3-5). Iubirea Sa, o dată primită în inimă, ne va face amabili şi iubitori nu numai faţă de aceia care ne plac, ci şi faţă de oamenii cei mai greşiţi, cei mai decăzuţi şi cei mai păcătoşi. 6:131 Numai aceia care sunt părtaşi de fire dumnezeiască sunt copii ai lui Dumnezeu. Nici clasa socială, nici naşterea, nici naţionalitatea, nici vreun privilegiu religios nu pot fi o dovadă că suntem membri ai familiei lui Dumnezeu; ci adevărata dovadă este iubirea, - o iubire care îmbrăţişează întreaga omenire. Chiar păcătoşii ale căror inimi nu sunt cu totul închise faţă de Duhul lui Dumnezeu vor răspunde la bunătate; aşa cum sunt gata să arate ură pentru ură, vor fi gata să dea pe faţă şi iubire pentru iubire. Dar numai Duhul lui Dumnezeu răspunde cu iubire la ură. Să fii amabil faţă de cel nemulţumitor şi faţă de cel rău, să faci binele fără să nădăjduieşti că vei fi răsplătit este deviza casei regale cereşti, semnul sigur prin care copiii Celui Prea Înalt îşi descoperă poziţia lor înaltă. 6:132 "Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit." Matei 5,48. 6:133 Cuvântul "dar" înseamnă o concluzie, o urmare la ceea ce s-a spus mai înainte. Isus a descris înaintea ascultătorilor Săi îndurarea şi iubirea dăinuitoare a lui Dumnezeu şi, de aceea, îi îndeamnă să fie desăvârşiţi. Pentru că Tatăl vostru cel ceresc "este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi" (Luca 6,35), pentru că S-a plecat ca să vă înalţe, de aceea, zicea Isus, puteţi deveni ca El în caracter şi puteţi să staţi în picioare fără vină, înaintea oamenilor şi a îngerilor. 6:134 Condiţiile vieţii veşnice, sub har, sunt tot cele care erau în Eden - o perfectă ascultare de principiile Legii Sale. Măsura de caracter prezentată în Vechiul Testament este şi în Noul Testament. Şi aceasta nu este o măsură pe care să n-o putem ajunge. În orice poruncă sau îndemn pe care-l dă Dumnezeu este o făgăduinţă care, cu siguranţă, se află la temelie. Dumnezeu a luat toate măsurile ca să putem ajunge asemenea Lui şi El va face aceasta pentru toţi cei care nu se împotrivesc printr-o voinţă stricată, care să facă fără putere harul Său. 6:135 Dumnezeu ne-a iubit cu o iubire negrăită, şi iubirea noastră se trezeşte faţă de El pe măsură ce înţelegem ceva din lungimea, lărgimea, adâncimea şi înălţimea acestei iubiri atrăgătoare a Domnului. Prin cunoaşterea iubirii Sale, dovedită faţă de noi pe când eram încă păcătoşi, inima împietrită se înmoaie, se supune, 6:136 iar păcătosul este transformat şi ajunge un fiu al cerului. Dumnezeu nu Se foloseşte de măsuri constrângătoare; mijlocul pe care îl întrebuinţează El pentru a izgoni păcatul din inimă este iubirea. Cu ajutorul ei, El transformă mândria în umilinţă, iar vrăjmăşia şi necredinţa în iubire şi credinţă. 6:137 Iudeii se chinuiseră îngrozitor ca să ajungă la desăvârşire prin propriile lor eforturi, dar dăduseră greş. Domnul le spusese că, având neprihănirea lor, cu nici un chip nu vor intra în Împărăţia cerurilor. Acum, El le arăta caracterul neprihănirii pe care o vor avea toţi aceia care vor intra în ceruri. În toată Predica de pe Munte El descrie roadele ei şi acum, printr-o propoziţie, arată izvorul şi natura ei: Fiţi desăvârşiţi, după cum şi Dumnezeu este desăvârşit. Legea nu este altceva decât o copie a caracterului lui Dumnezeu. Priviţi la Tatăl vostru cel ceresc şi veţi vedea în El o dovadă desăvârşită a principiilor care stau la temelia cârmuirii Sale. 6:138 Dumnezeu este iubire. Ca şi razele de lumină ce vin de la soare, iubirea, lumina şi bucuria izvorăsc de la El peste toate făpturile Sale. Natura Sa este de a da. Viaţa Sa însăşi este revărsarea iubirii neegoiste; slava Sa este binele fiilor Săi, iar bucuria Sa o părintească grijă pentru ei. 6:139 El ne spune să fim desăvârşiţi după cum este şi El. Noi trebuie să fim izvoare de lumină şi binecuvântare pentru cei din jurul nostru, după cum este El pentru tot universul. Noi nu avem nimic de la noi înşine, ci lumina iubirii Sale străluceşte asupra noastră, iar noi trebuie să reflectăm razele ei. Cu multă bunătate din bunătatea Sa, şi noi putem să fim desăvârşiţi în sfera noastră, aşa după cum Dumnezeu este desăvârşit în sfera Lui. 6:140 Isus a spus: "Fiţi desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru este desăvârşit". Dacă sunteţi copii ai lui Dumnezeu, sunteţi părtaşi ai naturii Sale şi 6:141 nu puteţi fi altfel, decât asemenea Lui. Orice copil trăieşte prin viaţa tatălui său. Dacă sunteţi copii ai lui Dumnezeu - născuţi prin Duhul Său - trăiţi prin viaţa lui Dumnezeu. În Hristos, "locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii" (Col. 2,9) şi viaţa lui Isus se arată "în trupul nostru muritor" (2 Cor. 4,11). Având-o în voi, această viaţă va da naştere la acelaşi caracter şi va da pe faţă aceleaşi fapte pe care le-a arătat şi în El. În felul acesta, veţi fi în armonie cu orice învăţătură a Legii Sale, pentru că Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul" (Ps. 19,7). Prin iubire, "neprihănirea Legii" va fi "împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului" (Rom. 8,4). |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: